– Chiar aşa se numeşte lumea noastră? întrebă micuţul Karl.
– Da, răspunse tatăl său. Se numeşte „Lumea zăbrelelor de puşcărie”.
– Nu ştii de ce?
– Nu ştiu. Aşa s-a pomenit.
– Urâtă lume, spuse copilul.
– Nu poţi aprecia cât de frumoasă sau de urâtă e lumea în care trăieşti. Alta nu există. Nu ai termeni de comparaţie.
– Eu cred că există.
– Ce te face să crezi asta?! se miră tatăl.
– Tot mai multă lume vorbeşte, tot mai insistent, de lumea de dincolo de fantele energetice. Tot mai mulţi îşi exprimă intenţia de a trece în partea cealaltă.
– Să treacă sănătoşi. Ce îi împiedică?
– Frica, spuse Karl.
– Frica e cea mai terifiantă puşcărie.
– Eu cred că dincolo de fantele energetice există ceva.
– Ce te face să crezi asta? întrebă tatăl.
– Intuiţia. Se ştie că intuiţia e foarte dezvoltată la copii.
– Şi eu cred că există ceva dincolo de fantele energetice, dar asta nu mă face să-mi doresc să ajung dincolo.
– De ce n-ai vrea?! se miră copilul.
– Nu ştiu. Poate obişnuinţa cu lumea în care ne-am născut, poate frica de necunoscut. Nu mi-am pus niciodată problema că ar putea exista o lume mai bună ca asta. Nu am termeni de comparaţie. Dacă intuiţia ta de copil te face să crezi că aici e rău şi oriunde altundeva e mai bine, poţi să mergi unde vrei; suntem o societate liberă, care încurajează libera iniţiativă. Karl îşi întipări în minte discuţia cu tatăl său şi se întoarse la jocurile celorlalţi copii, fiinţe gingaşe, cu aripi şi coadă, din „Lumea zăbrelelor de puşcărie”. Nu înainte de a-şi propune ca, dacă nu o va face nimeni până va deveni el adult, să fie primul care trece printr-o fantă energetică, indiferent ce ar fi găsit dincolo.
Când împlini 18 ani, în loc să-şi dorească să obţină carnet de conducere în vreun domeniu de activitate, îşi luă inima în cioc şi se apropie de fantele energetice. Forţă cu umărul una dintre ele, încercând să pătrundă dincolo, în necunoscut, exact în momentul în care un deţinut din interiorul unei celule se prinse cu ambele mâini de gratiile energetice, înjurând cu furie unul din gardienii aflaţi în curtea interioară a unei puşcării; nu avea de unde să ştie că, apucând una dintre barele energetice, prin care Karl încerca să evadeze din lumea lui, îi fracturase un picior.
Înnebunit de durere, Karl se zbătea în praful curţii, sub privirile consternate ale gardienilor.
– A ieşit dintr-o zăbrea, spuse unul.
– De unde ai fi vrut să iasă?! întrebă un altul. Dincolo de gratii e celula. O fiinţă atât de fină nu avea ce căuta printre puşcăriaşi. Un idiot s-a prins cu mâinile de barele metalice şi i-a fracturat un picior.
– Nu se poate, spuse un al treilea. E incredibil.
– Faptul că e o piticanie de un lat de palmă, cu aripi şi coadă, care bâzâie ceva într-o limbă necunoscută, nu e tot ceva incredibil?
– Suntem nişte miopi. Vedem prea puţin. Mai bine i-ar pune cineva piciorul la loc.
– E prea mic. Dacă, în încercarea de a i-l pune la loc, i-l rupem mai rău?
– Se pricepe cineva?
– Mă pricep eu, spuse un gardian mai tânăr. Am fost felcer.
La intervenţia paznicului, Karl simţi o durere îngrozitoare, apoi piciorul îi amorţi.
Se ridică, privi speriat fiinţele urâte şi gigantice, apoi se retrase spre gard.
– E electric! tună un gardian.
Gândindu-se că e ceva în neregulă, Karl o coti brusc şi începu să alerge spre partea cealaltă a curţii interioare a puşcăriei, trăgând cu greu piciorul fracturat.
Simţi că aripile i se desfac, se ridică în aer, pentru prima dată în viaţă, şi zbură pe deasupra turnului de pază, dincolo de gardurile electrice, peste câmpie, spre pădurea din depărtare, nici el neştiind de ce.
Povestirea lui V. Martin este nostalgica, poate fi citita copiilor seara, inainte de culcare. Ma deranjeaza nesiguranta cu privire la personaje, ba e copil, ba are aripi, ba are umar, ba are cioc, ba sunt fiinte, ar fi fost mai usor sa le dea niste nume acelor creaturi si sa evite confuziile de specii. In a 5-a linie de dialog, nu mai era necesar / spuse copilul, stiam deja asta din prima linie de dialog, vezi micutul Karl. Fiind un dialog intre doua personaje, nu stiu de ce trebuie precizat mereu/spuse tatal, intreba copilul, spuse Karl etc. Un cititor inteligent deduce cu usurinta cine sunt personajele din succesiunea dialogului. Daca ar fi INTERVENIT alt personaj, atunci altfel ar fi stat lucrurile.
Este o linie de dialog care mi se pare ciudata – – A ieşit dintr-o zăbrea, spuse unul. De ce nu spune, a iesit printre (doua) zabrele? Ca doar nu poate sa iasa dintr-o bara de metal.Inca o linie de dialog – – Suntem nişte miopi. Vedem prea puţin. De preferat inlaturarea acestor consecutive pleonastice.
Este o umila parere, cred ca se putea scoate mai mult din acest text.
@Ionut… pai, nu e “Lumea zăbrelelor de puşcărie”? putea sa iasa de oriunde, nu? putea fi si “Lumea piulitei”, in fond.
Micutule Ionut! Te bagi unde nu îți fierbe înca oala. Nu mai scoate fraze din context! Am din ce da mai mult; nu duc lipsa de inspiratie. Personajul nu evadeaza dintre gratii, ci din gratie. Fi cititor atent! Scriitorul nu-ti da mura in gura. E adevarat ce spune amicul Ben, personajul putea iesi si din rahat, dar avea alta semnificatie. Citeste intai clasicii americani; Romania nu a ajuns la clasicism in SF. Noapte buna, copile! Science fictionul e, totusi, un gen foarte greu. Chiar greu si de teoretizat. Nu e cu Ion si Ioana in parcul plutitor.
În spatele acestui stil plăcut şi cursiv şi-a vocii auctoriale care-şi tratează personajele cu nespusă delicateţe şi gingăşie, povestitorul împleteşte, într-un plan secund, intriga (ca şi în ‘Tristeţea spiridşului’), declanşată în cazul de faţă de curiozitatea micii fiinţe. Zăbrele, şi nu orice zăbrele, ci doar gratiile închisorilor, musai electrificate (fiinţele acelea fiind – în lumea noastră – electrice), reprezintă portatul prin care se poate trece din lumea fantastică în cea reală (simplificând mult, căci nu se poate cunoaşte, în fond, care este reală şi care fantastică, iar a admite că aceasta este reală doar pentru că noi ne aflăm în ea, nu mi se pare un argument suficient de puternic. Nu într-o proză fantastică).
Explicitările din spatele dialogurilor (se miră tatăl; spuse copilul etc) ţin de stil şi au menirea să contureze, din mers, atmosfera, fără a introduce în text intruziune descriptive, care, dată fiind mărimea povestirii, ar tinde să distragă, cititorului, atenţia de la acţiune. Fiecare explicitare aducând, în fond, câte un detaliu esenţial (legat de mimica celui care o spune – lucru ce ne ajută să înţelegem mai bine ceea ce gândeşti acesta, precum şi felul în care se simte vizavi ce propriile sale spuse; ori vine să ne destăinuie numele, sau caracteristicile fizice, ale vorbitorului). Acest procedeu, folosit şi de laureaţi ai premiului Nobel (îl menţionez doar pe Faulkner) este contraindicat doar în momentele în care acţiunea ajunge la paroxism, ceea ce nu-i cazul în textul de faţă. Iar repetiţiile ‘pleonastice’, în momentul în care sunt prezentate intenţionat, cum este vorba în această povestioară, vin să sublinieze ceva. Şi anume că suntem prea miopi (cum ar spune Exupery: Vedem doar cu inima. Esenţialul scapă privirii) şi că nu putem observa (ori măcar pricepe) decât o mică parte din ceea ce ne înconjoară.
Opinia mea…
Domnule Martin, eu cred ca ai facut din acest text un ghiveci. Ba evadeaza prin fanta, ba o impinge cu umarul, ba evadeaza din gratie, ce mai gaselnita! Parerea mea este ca trebuie sa accepti orice opinie, pentru asta sunt cititorii si pentru asta trebuie respectati. Subiectul este oricum fumat si ras-fumat. Pana si nea Picard incerca sa treaca prin acea cusca energetica si mai intai arunca cu pietre sa vada ce se intampla. Ma intreb ce i-o fi oprit pe copii sa arunce cu obiecte printre acele gratii, mai ales ca spui ca aveau o intuitie puternica. Nici nu mai vorbesc de filosofia puerila din text. Te asigur ca am citit si am scris mai mult decat domnia ta, mai ales ca traiesc in mediul acela al literaturii pe care mi-o recomanzi. Tocmai de aceea, nu ar strica sa-ti apleci un pic urechea la umila mea parere, asa ca un adevarat scriitor ce stie sa aprecieze critica, de orice natura ar fi ea. Si mai ales cand vine din partea unui profesionist. Esti un scriitor valoros, ai respectele mele, dar aceasta povestire trebuie cizelata. Si ai putea incepe de la titlu: Lumea fantelor energetice. Zabrele de puscarie ma trimite mai degraba la Prison Break…
Asa o fi.