În premieră în România, un fragment din ghidul de creative writing (se pare că este primul în românește) aparţinînd scriitoarei canadiene de origine română, Nina Munteanu,  binecunoscut autor la nivel internaţional de science fiction, profesor de tehnică narativă şi ecologist. Traducerea îi aparţine lui Costi Gurgu, scriitor stabilit în Canada. […] Cu îngăduinţa dv., vă prezentăm următoarele:

Nina Munteanu  – „Scriitor de ficţiune: fii publicat, apucă-te de scris !”

(fragment din volumul în curs de apariţie la editura Paralela 45, ce va fi lansat la Gaudeamus 2011)

Traducere de Costi Gurgu

Introducere

Din moment ce ai ales această carte, există şanse mari să fii un scriitor serios, hotărât să fii publicat. Asta-i bine, pentru că acesta este un ghid care te învaţă cum să reuşeşti.

Când îţi trimiţi munca la editori şi agenţi, fie ei de ficţiune, fie de non-ficţiune, în mod normal trebuie să le dai trei lucruri:

1. O scrisoare de introducere (vedeţi capitolul Q);

2. Un sinopsis (capitolul O) şi

3. Capitole mostră (vedeţi capitolul B şi restul capitolelor).

Atît editorii de ficţiune, cît şi cei de non-ficţiune, caută o scriitură bună şi un povestitor strălucit (da, chiar şi pentru non-ficţiune). Ei se vor uita în ceea ce ai scris după originalitate, veridicitate şi pasiune (vedeţi capitolul Z).

Dacă vei folosi ceea ce ai învăţat din acest ghid şi vei scrie din inimă, îţi garantez că vei fi publicat.

Acest ghid te va ajuta să-ţi îmbunătăţeşti scrisul. Nu cuprinde lucruri precum metode de marketing pentru a-ţi vinde cartea, cum să-ţi cauţi editurile potrivite, sau cum să-ţi promovezi cartea odată ce a fost publicată. Include însă tot ceea ce are legătură cu partea de scriitură din procesul de dinaintea publicării. Aşa că, citeşte, învaţă şi fii publicat!

B. Începuturi buimăcitoare

„Primele propoziţii sunt intrări în lumi” — Ursula Le Guin

„Un roman este ca o maşină”, spune Sol Stein în cartea „Sol Stein on Writing” (Sol Stein despre scris).

„Nu poate să meargă nicăieri atîta timp cît nu-i porneşti motorul”. Momentul în care motorul funcţionează, este cel în care cititorul decide să nu lase cartea din mînă. Începutul unei cărţi ar trebui să fie în mişcare. Ar trebui să-l tragă pe cititor în poveste. Nu-i nevoie să fie o acţiune sălbatică. Trebuie doar să-l facă pe cititor să vrea să ştie mai multe. Acest lucru este atins atunci cînd scriitorul îl agaţă pe cititor cu ―intriga. Autorul Jane Eaton Hamilton sugerează cîteva opţiuni. Acestea includ: introdu conflict; ameninţă un personaj plăcut, dezvăluie un personaj ori o situaţie neobişnuită.

Trezeşte, amînă şi răsplăteşte…

Într-un articol din Writer‘s Digest, din aprilie 2001, Joe Cardillo (directorul programului de scris creativ de la colegiul Vermontului de Sud) a sugerat că cele trei elemente necesare pentru a-l prinde pe cititor seamănă cu paşii pe care i-a folosit el pentru a-şi antrena căţelul:  1) trezeşte interesul;  2) amînă ;  3) răsplăteşte.

Scriitorul va reuşi să trezească interesul cititorilor oferind multe detalii care să-i facă pe aceştia să pună întrebări. În acel moment cititorii vor vrea ceva. Tachinează-i cu o amînare; asta-i va ţine citind şi întorcînd paginile. De asemenea, le dă şansa de a-şi găsi propriile răspunsuri. În unele cărţi poate fi ca un joc între cititor şi scriitor — poate cititorul să găsească răspunsul înainte ca scriitorul să-l dezvăluie ? Răsplata va veni în etape. Nu răspunde tuturor întrebărilor deodată. Oferă-le pe rînd, într-un ritm lent. Asta-i rolul unei cărţi — al unei poveşti.

În cartea sa aflată pe lista de bestseller-uri din New York Times, „Busola de Aur”, Philip Pullman începe cu descrierea bogată şi iscusită a unei săli de întîlniri dintr-o universitate, în care protagonistul se strecoară împreună cu companionul său, Pantalaimon. Cititorul este intrigat: oare ce întîlnire importantă urmează să aibă loc ? Apoi Pullman măreşte intriga:

“Lyra se opri lîngă scaunul Stăpînului şi pocni uşurel cu unghia cel mai mare dintre pahare. Sunetul răsună cu limpezime prin încăpere.

―Nu iei nimic în serios, şopti daemonul. Abţine-te.

―Ăia fac prea multă gălăgie ca să se audă tocmai în bucătărie, şopti Lyra la rîndul ei. Iar stewardul nu o să intre pînă la primul clopot. Nu te mai agita atîta.

Cu toate astea, îşi puse palma peste paharul care continua să vibreze, iar Pantalaimon zbură înainte oricum şi trecu de uşa uşor deschisă a Camerei de Odihnă la capătul celălalt al estradei. După  un moment reapăru.

―Nu e nimeni dincolo, şopti el. Dar trebuie să ne mişcăm repede.”

Acum sîntem cu adevărat curioşi, lăsînd la o parte că avem şi cîteva întrebări majore, la care aşteptăm răspunsurile. Ce fac cei doi acolo şi ce o să li se întîmple ? Dar Pullman amînă răspunsurile, continuînd să ofere o descriere bogată şi importantă în crearea decorului scenei. Iar prin intermediul acţiunilor Lyrei şi ale lui Pantalaimon, Pullman ne oferă informaţii despre aceste personaje curioase şi aventuroase:

„Se aşeză într-unul dintre fotoliile din piele verde. Era atît de adînc, încît se trezi aproape culcată la orizontală. Se ridică şi-şi băgă picioarele sub ea pentru a putea privi portretele de pe pereţi. Probabil că erau tot Cărturari bătrîni, îmbrăcaţi în robe, bărboşi şi morocănoşi, ce priveau din rame cu o expresie de dezaprobare solemnă.

―Despre ce crezi că vorbesc ? spuse Lyra, sau încercă să spună, pentru că înainte de a-şi putea termina întrebarea, auzi voci dincolo de uşă.

―Repede, în spatele scaunului ! îi şopti Pantalaimon şi Lyra se dădu jos de pe fotoliu ca fulgerul şi se ghemui în spatele lui. Nu era foarte bună ascunzătoarea: îşi alesese una exact în mijlocul încăperii şi dacă  nu păstra tăcerea… “

Am început să căpătăm ceva răspunsuri într-o modalitate delicioasă: ca şi complici în ascunzătoare, riscînd să fim descoperiţi. Oricum, Pullman oferă recompense în doze foarte mici şi la multe pagini distanţă, atrăgîndu-l pe cititor din ce în ce mai adînc în roman. Şi, a propos, dacă erai curios, fetiţa este prinsă !

Un început în conformitate cu promisiunea poveştii.

Nu există început fără sfîrşit. La un atelier de creaţie de la Conferinţa Surrey Writer din 1998, Elizabeth Lyon, autoarea cărţii „The Sell Your Novel Tool Kit” (Trusa de unelte pentru a-ţi vinde romanul) (2002), sugera că începutul unui roman ar trebui „să reflecte întreaga carte. Ar trebui să existe o legătură între început şi sfîrşit”. Asta-i ceea ce uneori se numeşte „înrămarea” poveştii, unde problema tematică de principiu este dată la început şi apoi rezolvată la încheiere.

Bill Johnson, autorul cărţii „A Story is a Promise” (O poveste este o promisiune), descrie începutul ca pe o promisiune făcută cititorului. Scena care deschide cartea dă naştere unui pact între scriitor şi cititor, un pact privind o călătorie pe care aceştia o vor întreprinde împreună către rezolvare. Johnson spune că promisiunea poveştii face trei lucruri, similar cu cei trei paşi ai lui Cardillo (trezeşte, amînă, recompensează). Johnson le numeşte — expunerea problemei dramatice centrale a poveştii (promisiunea, mişcarea şi ţinerea promisiunii).

„Problemele dramatice ale poveştii se învîrt în jurul nevoilor umane. Nevoia de a fi iubit. De a-ţi controla destinul. De a avea un scop în viaţă. De a depăşi obstacolele. De a trece peste loviturile vieţii şi a-ţi vindeca rănile lăsate de acestea. De a înţelege şi a da un sens evenimentelor vieţii”. El avertizează că „dacă nu poţi să numeşti problema care stă la baza poveştii tale, atunci aceasta va fi neclară şi audienţei”.

Johnson spune în privinţa mişcării: „O înţelegere a mişcării generale a unei poveşti — de la frică la curaj, ură la dragoste, ignoranţă la înţelegere — permite povestitorului să priceapă mai bine ce tip de personaje, evenimente şi medii înconjurătoare servesc scopului dramatic al unei anume poveşti”.

Îndeplinirea promisiunii are loc atît pentru cititor, cît şi pentru personajul poveştii atunci cînd acesta cîştigă sau ajunge la rezolvarea promisiunii poveştii. Este important ca scriitorul să înţeleagă că acest motiv este folosit în mod repetat în fiecare capitol, cît şi pentru întregul roman (vezi capitolul J).

„Una dintre tendinţele scriitorilor începători”, spune Rachel Simon, autoare a cărţii „Riding the Bus with my Sister” (Călătorind cu autobuzul împreună cu sora mea), ―este să înceapă într-o modalitate plictisitoare. Două dintre cele mai plictisitoare deschideri sînt un personaj care se trezeşte într-un pat şi un personaj care călătoreşte spre locul unde se va

desfăşura povestea. Acestea sînt atît de uzitate şi obosite, încît nici editorii şi nici cititorii nu o să citească mai departe. Elizabeth Lyon mai adaugă aceste două deschideri–clişeu care trebuie evitate: un personaj ce visează sau care stă în faţa oglinzii pentru a se putea descrie pe el însuşi.

„Începe cartea cu o scenă în care se întîmplă ceva şi există acţiune; arată drama, iar nu reacţia la aceasta”, spune Lyon. Cu alte cuvinte, începi aproape de punctul culminant al unei scene, chiar în mijlocul acţiunii. Lyon ne avertizează că  „prea multă naraţiune — la fel ca şi amintiri şi explicaţii — distrug primul capitol”. Apoi sugerează că primul lucru pe care ar trebui să-l faci este „să-l pui pe personaj să avanseze spre un ţel anume. Să intre direct în intrigă. Nu începe cu bucăţi indigeste de naraţiune. După prima criză majoră, vei putea să oferi mai multă informaţie de fond. Evită să arăţi totul deodată; dezvăluie cu încetineală, ca şi cum ar fi o piesă dintr-un puzzle”. Scriitorii începători cad în capcana de a exagera în descrierea personajului, a decorului şi a situaţiei. Aceasta de obicei se datorează lipsei de experienţă şi a lipsei de încredere în cititorii tăi.

Deschideri pe care agenţii le urăsc

Într-un articol pentru Writer‘s Digest (octombrie 2008), Chuck Sambuchino, editorul cărţii „Ghidul Agenţilor Literari”, a intervievat cîţiva agenţi în legătură cu ce deschideri îi enervează.

Răspunsurile lor au fost similare, iar dintre ele voi menţiona cîteva, clasice ca exemple de ce NU se face:

„Mare parte a agenţilor urăsc prologurile. Trebuie doar ca primul capitol să fie relevant şi bine scris”. (Andrea Brown, Andrea Brown Lit. Agency)

„Scrierea lentă cu o mulţime de descrieri mă descurajează foarte rapid. Îmi place ca primul capitol să fie alert şi să mă atragă în aşa fel încît să mă simt imediat agăţată”. (Andrea Hurst, Andrea Hurst Literary Management)

„Urăsc ca o carte să înceapă cu o aventură care se va dovedi că e doar un vis la sfîrşitul capitolului”. (Mollie Glick, Jean V. Naggar Literary Agency)

„Îmi displace cînd ni se spune cine sînt personajele printr-un dialog fals, în loc să ni se arate cine sînt aceste personaje”. (Jennifer Cayea, Avenue A Literary)

„Îmi piere orice plăcere atunci cînd un scriitor simte nevoia să-ţi spună toată povestea de fundal înainte ca povestea adevărată să înceapă; un roman care se deschide cu reflecţiile protagonistului asupra situaţiei este un semnal de alarmă”. (Stephany Evans, FinePrint Literary Management)

„Una dintre cele mai mari probleme este “descărcarea informaţională” în primele cîteva pagini, atunci cînd autorul încearcă să ne transmită ceea ce se presupune că ar trebui să ştim pentru a înţelege povestea. Să ajungi să cunoşti personajele dintr-o carte este ca atunci cînd ajungi să cunoşti oameni în viaţa reală. Le descoperi personalitatea şi detaliile vieţii în timp”. (Rachelle Gardner, WordServe Literary)

Aş vrea să dai atenţie deosebită ultimei remarci, cea a lui Rachelle Gardner. Aceasta este un simptom comun la începători. Chiar dacă una logică. Ca începători, încă nu am cîştigat încrederea care vine din experienţă, de a şti că nu-i vom pierde pe cititori dacă nu le spunem totul de-o dată. Cheia este să alegi numai atît cît este necesar pentru a le trezi pofta pentru mai mult. Și da, este important ce anume alegi.

Pentru ca să ştii ce detaliu alegi să dezvălui la început de tot, consideră-te un poet, care trebuie să fie foarte pretenţios în privinţa cuvintelor alese. Și mai aminteşte-ţi şi sfatul lui Elizabeth Lyon atunci cînd să te referi la tema principală, sfat care va fi reluat la sfîrşit. Gîndeşte-te însă la acea încadrare.

Ultimile cuvinte — titlurile

De fapt, cuvintele din titlul poveştii vor fi primele pe care cititorul le va întîlni în cartea ta. Maya Kaathryn Bohnhoff, autoarea cărţii „The Crystal Rose” (Trandafirul de cristal), susţine că „titlurile pot decide dacă o poveste va fi citită, în ce spirit va fi citită şi dacă va fi ţinută minte după nume, sau uitată din cauza lui. Titlturile pot fi precum vitrinele unui magazin care oferă doar o ademenitoare impresie despre ce este înăuntru, ori care dezvăluie întregul inventar”.

Cele mai bune titluri sînt acelea care se dezvoltă natural din natura subiectului şi care surprind esenţa şi senzaţia poveştii. Pot fi un joc de cuvinte, pot avea multiple înţelesuri, pot fi o metaforă, o contradicţie sau o ironie. Gîndiţi-vă la titlurile cărţilor voastre favorite; cum comunică ele esenţa poveştii fără să o deconspire? Analizaţi aceste titluri, descoperind ce dezvăluie ele fără a deconspira:  „Pe aripile vîntului”, „Leandrul alb”, „Busola de aur”. „Întoarcerea băştinaşului”, „Doctor Jivago”, „Povestea a două oraşe”, „Prizonierul din Azkaban”, „Amantul doamnei Chatterley”, „Iliada”, „Focul palid”, „Împăratul muştelor”, „Programatorul divin”.

Am ales titlul „Collision with Paradise” (Coliziune cu paradisul) pentru cartea mea, care este un science fiction romantic thriller, pentru a transmite paradoxul conflictului şi acţiunii (în coliziune) cu căutarea bunei-stări (paradisul), paradox care reflectă conflictul personajului meu principal. Cele două suprapuse sub forma unui oximoron mi-au făcut titlul provocator, iar cititorii au devenit în mod firesc curioşi. La romanul meu science fiction, „Darwin‘s Paradox” (Paradoxul lui Darwin), am folosit acest termen pe mai multe nivele pentru a implica existenţa unei poveşti complexe despre paradoxul evoluţiei.

Exerciţiu

1. Alegeţi din cărţile pe care le admiraţi şi citiţi propoziţiile de deschidere. Comparaţi şi analizaţi fiecare deschidere în parte (în legătură cu întreaga poveste) cu celelalte. Cum arată fiecare că o schimbare este gata să se producă ? Ce promite fiecare poveste?

2. Alegeţi la întîmplare din propria bibliotecă zece titluri. Analizaţi cum reuşesc deschiderile să dezvăluie povestea. Funcţionează ? Dacă da, de ce ? Dacă nu, de ce nu ?

Referinţe

Bohnhoff, Maya Kaathryn. 1999. „Taming the Fictional Wilds” (Îmblînzind sălbăticiunile ficţionalului). Din Fiction Writer. Aprilie 1999.

Cardillo, Joe. 2001. „Three Ways to Keep Your Readers Hooked” (Trei modalităţi să-ţi ţii cititorii interesaţi). Writer‘s Digest, aprilie 2001, volumul 81, nr. 4.

Johnson, Bill. 2000.  „A Story Is a Promise” (O poveste este o promisiune). Blue Heron Publishing, Portland, Oregon. 187pp.

Lyon, Elizabeth. 2002. „The Sell Your Novel Tool Kit” (Trusa de unelte pentru a-ţi vinde romanul). Ediţie revizuită. Perigee Trade. 320pp.

Pullman, Philip. „The Golden Compass” (Busola de aur). DelRay New York. 351pp.

Sambuchino, Chuck. 2008. „What Agents Hate” (Ce urăsc agenţii). Writer‘s Digest, octombrie 2008, volumul 88, nr. 5.

Stein, Sol. 2000. „Stein on Writing” (Stein despre scris). St. Martin‘s Griffin, New York, 308pp.

Traducere de Costi Gurgu.

Postarea pe site-ul SRSFF a fost făcută cu acordul autoarei şi al traducătorului.

Titlu original : „The Fiction Writer : Get Published, Write Now ! “

Pe data de 4 august 2009 Cristian Tamaș posta pe blogul său, Cultural SF Learnings, următoarea însemnare despre Nina Munteanu, redescoperind-o și făcînd-o cunoscută publicului românesc :

http://culturalsflearnings.blogspot.com/2009/08/nina-munteanu.html

Nina Munteanu este o scriitoare canadiană de origine română, o binecunoscută autoare la nivel internaţional de science fiction, profesoară de creative writing şi ecologist. S-a născut în oraşul Granby, provincia Quebec, Canada. A obţinut masteratul în limnologie la Universitatea Concordia (Montreal, Quebec) în 1979. Predă la Universitatea Victoria (Vancouver, British Columbia), este consultant în probleme de mediu, coordonează ateliere de tehnică narativă şi predă cursuri de creative writing. Este membră a organizaţiei SF Canada (Canada’s National Association of Speculative Fiction Professionals) și a asociațiilor Writers Federation of Nova Scotia și Writers Union of Canada.

Povestirile ei au fost publicate în America de Nord iar romanul „Darwin’s Paradox” ( eco-thriller SF) a fost nominalizat la Premiul Aurora în 2008. „Angel of Chaos” este un prequel al romanului „Paradoxul lui Darwin”. Nina Munteanu a fost pentru o scurtă perioadă editor secund al primului site românesc de arte și SF în limba engleză, Imagikon.

Este autoarea a cinci romane SF („Darwin’s Paradox” (2007), „Angel of Chaos” (2010), „Collision with Paradise” (2005), „The Cypol” (2005), „Outer Diverse. The Splintered Universe Trilogy”, octombrie 2011) şi  ghidul de creative writing  „The Fiction Writer : Get Published, Write Now !“ (2009). Este laureată a Midwest Book Review Reader’s Choice Award. Povestirile i-au apărut în Canada, Statele Unite, Marea Britanie, Grecia, Polonia (în publicațiile The New York Review of Science Fiction, Strange Horizons, Chiaroscuro, Dreams & Visions, Neo-opsis Science Fiction Magazine, Hadrosaur Tales, Another Realm).

Blogul ei „The Alien Next Door” a fost premiat şi printre temele tratate se numără subiecte ştiinţifice, călătoriile, cultura pop, scrisul şi filmele.

The Alien Next Door: http://sfgirl-thealiennextdoor.blogspot.com – site personal concentrîndu-se asupra discuţiilor despre ştiinţă, călătorii, cultură pop, teme ecologiste. Există recomandări privind tehnica narativă, recenzii ale unor filme şi cărţi.

Nina Munteanu: http://www.ninamunteanu.com – informaţii despre lucrările ei, cursuri online de creative writing, date despre organizarea atelierelor literare.

The Passionate Writer: http://www.thepassionatewriter.com – site-ul ei de scriitor.

Darwin’s Paradox: http://www.darwinsparadox.com – site dedicat celor două romane din această serie.

Toulouse LeTrek: http://www.toulouseletrek.com – site dedicat călătoriilor şi stilului de viaţă. Sommelier şi gourmet, Toulouse LeTrek the Cool Travel Cat, trece în revistă destinaţii exotice şi gastronomii de top.

Costi Gurgu i-a dedicat pe 1 decembrie 2009 o postare pe blogul Cititor SF :