Despre istoricitatea genului science fiction, și anume despre capacitatea sa de a reflecta într-o măsură mai mică sau mai mare prezentul, s-a scris foarte mult. Astfel, urmând raţionamentul lui Kim Stanley Robinson, cel mai simplu mod de ne referi la acest lucru este să spunem că povestirile science fiction sunt plasate în viitor. Apoi dacă mergem mai departe am putea obţine ceva de genul: “în orice naraţiune science fiction avem o istorie implicită sau explicită care leagă momentul din povestire de perioada prezentă.”[1]

Lucrarea mea este un exerciţiu de arheologie literară. Mă voi referi la povestirea Oameni și Stele, considerată de Ion Hobana poate cea mai reușită din creaţia sa literară, și voi analiza istoricitatea ei aşa cum reiese din două ediţii succesive, luând în considerare contextul în care povestirea a fost publicată.

Pentru prima dată, povestirea Oameni și Stele apare în a doua parte a anilor 1950 în numărul 88 al Colecţiei Povestiri Ştiinţifico Fantastice (de aici înainte CPSF).[2] Din 1955 și până în 1974 această revistă condusă de scriitorul Adrian Rogoz,  a fost singura publicaţie periodică de science fiction din România. Oameni și Stele a lui Ion Hobana este o povestire scurtă iar acţiunea sa este relativ simplă, fără multe complicaţii. Este vorba despre astronava românească Albatros, care, cu un echipaj exclusiv românesc pornește în prima călătorie către planeta Marte. Cei patru membri ai echipajului sunt Virgil Negrea, profesorul Şerban Stoia proiectantul astronavei, Matei Cincu şi în mod deosebit inginerul Grigore Moroianu astronautul cel mai desăvârşit din punct de vedere fizic, cel mai bun în timpul probelor speciale pe Pământ şi pe deasupra cel mai bun sahist dintre toţi,  un adevărat prototip al omului nou comunist.

Totuşi, în timpul călătoriei către Marte, într-un mod neaşteptat, astronautul Moroianu se transformă: i se face teamă şi în momentul în care astronava urma să treacă printr-o zonă cu asteroizi, unde exista riscul de coliziune, încearcă să deturneze expediţia şi să întoarcă astronava pe Pământ. Are loc un conflict la nivelul echipajului. Moroianu este însă hotărât să își pună planul în aplicare cu orice preţ. Îl răneşte pe Virgil cu un pistol însă Matei reuseşte în cele din urmă să-l oprească. The good guy se dovedește a fi de fapt the bad guy. La capătul confruntării, Moroianu sfârseşte aruncat pe orbită în cosmos iar Albatrosul îşi continuă călătoria spre Marte. Un happy end am spune.

Fără îndoială povestirea a plăcut cititorilor, nu însă şi criticii. În numărul din martie-aprilie 1963 al revistei Studii de cercetări literare şi folclor, Rodica Florea, într-un articol despre literatura ştiinţifico-fantastică a vremii, îl desfiinţează pur şi simplu pe Ion Hobana şi povestirea lui. Oameni şi Stele era calificată drept o povestire “bizară chiar derutantă prin ideile pe care le transmite (…) demnă de pesimismul sumbru al povestirilor știintifico fantastice occidentale.” Aspectul cel mai condamnabil era psihologia personajului principal Moroianu – care ar fi trebuit sa fie un adevărat prototip al omului nou comunist. Psihologia acestuia era considerată în articol, “inexplicabilă ilogică și inadecvată unui om al viitorului” [3]

De la apariţia povestirii Oameni și Stele și până la articolul critic al Rodicăi Florea din 1963 trecuseră câţiva ani. Fără indoială Oameni și stele nu era o povestire construită după regulile realismului socialist[4] iar imperfecţiunea personajului principal, un om nou comunist, care ar fi trebuit să fie un exemplu pentru cititori, lăsa de dorit. Tot 1963, este anul când apare la editura Tineretului volumul Oameni și Stele semnat de Ion Hobana[5] care reia cu mici modificări povestirea din CPSF. Această cronologie nu este lipsită de sens. Inițial, povestirea lui Ion Hobana apăruse în anii 1950 iar receptarea critică venită la începutul anului 1963 fusese nefavorabilă. Povestirea este tipărită în volum spre sfârșitul anului 1963, (cartea este dată la cules în noiembrie 1963 şi bună de tipar în decembrie[6]) – redactor este Victor Zednic care in 1975 avea să coordoneze la Editura Albatros antologia “Oameni și Stele” – în care povestirea lui Ion Hobana este din nou publicată, ea dând şi titlul volumului.[7]

Editarea din 1963 dar și cele care vor urma, diferă ușor de versiunea tipărită inițial în CPSF, iar explicaţia pentru modificare nu pare să fie dorinţa de îmbunătăţire literară a povestirii ci mai degrabă receptarea critică nefavorabilă pe care am menţionat-o dar şi evoluţiile internaţionale care avuseseră loc între timp – este vorba de coexistenţa paşnică. Formula coexistenţă paşnică a fost consolidată de N. Hrușciov la congresul al 20-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din 1956. Sensul coexistenţei paşnice l-a reprezentat încercarea de a reduce ostilitatea între cele două superputeri SUA şi URSS în timpul războiului rece, în contextul perceperii iminenţei unui război nuclear. Hrușciov a dorit prin promovarea coexistenţei paşnice să asigure Occidentul că URSS nu are intenţii ostile – şi Lenin vorbise de o “coabitare paşnică” cu Occidentul cu mult înainte. Statele lumii indiferent de regimul politic trebuiau să coopereze – desigur în cele din urmă comunismul avea să învingă, legile istoriei erau clare, însă nu prin forţa armată ci prin forţa exemplului.

După criticile Rodicăi Florea şi în contextul dezbaterilor internaţionale privind coexistenţa paşnică, în 1963 Oameni şi Stele este republicată cu mici modificări. Ȋnceputul povestirii este identic cu cel din CPSF: avem episodul unei conferinţe de presă prilejuită de plecarea astronavei/cosmonavei Albatros pe Marte (în această ediţie denumirea astronavaă este înlocuită prin cosmonavă). Un reporter englez curios înreabă cosmonauţii cum se vor spăla în cosmos. Şi aici este o diferenţă mică faţă de prima ediţie: în CPSF răspunsul la întrebare este duşul electromagnetic iar în 1963 este vorba despre duşul ultrasonic. Sunt mici detalii, fără importanţă. Cea mai importantă transformare este schimbarea numelor personajelor şi a identităţii lor. Echipajul este acelaşi numai că devine international; se renunţă la exclusivitatea românească. Este un echipaj care traduce narativ coexistenţa paşnică.

Potenţialul transformator al eroului pozitiv şi rolul său de model pentru cititori este într-un fel esenţa povestirii. Iar eroul rămâne neschimbat din punct de vedere al identităţii. Este Matei Cincu care în prima ediţie îl lichidase pe inginerul Moroianu care încercase să saboteze expediţia spaţială a Albatrosului. Ȋn rest, Virgil Negrea devine Bill Ramsey, cel mai probabil american, profesorul Stoia devine profesorul sovietic Gromov iar Moroianu devine Sven Larsson suedez ca naţionalitate. Aşadar, eroul negativ nu mai era un comunist şi mai ales nu mai era român.

Ca şi în prima ediţie, caracterul personajelor se relevă cititorilor în timpul călătoriei. Ȋn timpul expediției cosmonauții trebuiau să-şi folosească timpul în mod util şi plăcut pentru a-şi consilida abilităţile profesionale şi pentru a evita plictiseala. Studiau diverse lucruri. Nu toţi erau însă buni la toate. Cu toţii făcuseră un curs de artă culinară înainte de a pleca în expediţie însă cel mai priceput era Matei. De asemenea, mai practicau un fel de sport adaptat zborului spaţial sau jucau sah. Aici ca şi în cazul variantei cu Moroianu, în mod surprinzător Matei îl învinge pe Larsson care era mare maestru – era  un semn premonitoriu pentru ceea ce avea să urmeze. Larsson începuse să fie cuprins de teamă.

Ȋn plus, în ediţia din 1963 apare un fragment nou de două pagini despre cineciber (cinematograful cibernetic) – urmaşul “cinematografului total”. Acest gadget tehnologic pleca de la invenţia unui doctor român, Moraru, care “a izbutit să proiecteze pe un ecran visele şi gândurile pacienţilor săi.”[8] Ȋn acest context, Ion Hobana legitimează simbolic cineciberul făcând trimitere la Maşina de citit gânduri a lui Andre Maurois. Cineciberul era o invenţie deosebită. Filmul se crea odată cu gândurile celor ce luau parte la proiecţie. Fiecare membru al echipajului Albatrosului era în acelaşi timp spectator, regizor şi scenarist. Şi aportul fiecăruia la spectacolul cineciberului era în fapt o autocaracterizare, chiar dacă una oblică. Astfel, Matei îşi imaginează Albatrosul la amerizare – însă altcineva îşi imagineaza că din el coboară o femeie. Nu e greu de ghicit identitatea acestuia: “ăsta-i Sven. Nu poate trăi fără o prezenţă feminină. Şi nici măcar n-a îmbrăcat-o în costum spaţial.”[9] Poate că aici avem puţin şi din stereotipia asociată nordicilor. Matei, românul echipajului îşi închipuie bătrânul lup de spaţiu înţelept şi precaut care o trage înapoi pe cosmonaută şi-i întinde costumul. Ea refuza. Vinovat pentru acest gest lipsit de pudoare e desigur Larsson. Imaginea proiectată de cineciber era rezultatul minţii lui. Suedezul Sven Larsson chiar dacă iniţial fusese prezentat drept cel mai bun se transformă fiind între timp cuprins de teamă; aceasta fusese anticipată şi prin comportamentul său, inclusiv aportul la cineciber. Larsson încearcă să deturneze expediţia, îl răneşte cu pistolul pe Bill însă sfârşeste în spaţiu. Eroul este Matei.

Contextualizarea versiunilor povestirii Oameni şi Stele spune multe despre acel prezent şi despre compromisurile pe care un scriitor trebuia să le facă în perioada comunistă. La momentul apariţiei în CPSF, Oameni si Stele spunea ceva despre anii 1950, într-un mod îndrăzneţ: inginerul Moroianu un om nou comunist al viitorului, în ciuda performanţelor sale extraordinare la toate probele desfăşurate la sol, în condiţiile călătoriei cosmice spre Marte se dovedeşte imperfect. I se face teamă. Aşadar, în prima ediţie a povestirii cel care încearcă să deturneze expeditia este un român, un om nou comunist imperfect, iar acest lucru nu este tolerat. Ȋn versiunea din 1963 a povestirii idea de bază nu se estompează – omului i se poate face frică în necunoscut – acum însă nu mai este vorba de un cosmonaut român ci de un suedez. Românul e salvatorul şi exemplu pentru echipaj şi nu în ultimul rând un model pentru cititori.

Altfel, povestirea are o doză de inovaţie ce caracterizează în general scrierile lui Ion Hobana. Amintesc îndeosebi intertextualitatea, un procedeu narativ ce ţine de postmodernism. Ȋn textul său, Ion Hobana face referire la Andre Maurois de unde reproduce un citat, reproduce o strofă din Eminescu, face referire la Ostap Bender personajul din 12 Scaune şi Viţelul de Aur scrise de Ilf şi Petrov. Ostap Bender poate fi privit în acest context ca o metaforă pentru condiţia scriitorului în comunism. Astfel, pentru a face faţă sau pentru a se descurca în faţă comandamentelor ideologice, scriitorul trebuia să fie un mare maestru al combinaţiilor.

Sistemul politic în care Hobana a trăit şi a scris o bună parte din viaţă a fost considerat o expresie a răului iar răul nu este perfect. Ȋn cazul de faţă, răul e reprezentat de limitările impuse scriitorului. Ȋnsă imperfecţiunea răului lasă un spaţiu câteodată generos de mişcare. Nu putem şti dacă Ion Hobana a căutat în mod expres să găsească breşe sau dacă firul imaginaţiei l-a făcut să le găsească în mod natural. Amintirea scriitorilor Ilf şi Petrov mă face să cred că a făcut totul voit şi, pe deasupra, cu multă ironie. Cum spunea Noica discipolilor săi: “pentru viaţa intelectuală condiţiile rele sunt bune iar condiţiile bune sunt rele.”[10] Concluzionând, contextul prezent este vizibil în viitorul din povestire. Am vrut să arăt aici istoricitatea unei povestiri science fiction scrisă de Ion Hobana, publicată iniţial în CPSF şi reluată mai târziu în volum.  Povestirea Oameni şi Stele oferă nu numai prilejul unei călătorii imaginare pe Marte ci şi o cheie, o perspectivă interpretativă, asupra trecutului recent. Desigur, în cazul lui Ion Hobana nu se poate vorbi simplist de obedienţă faţă de comandamentele ideologice şi estetice ale vremii. E mult mai mult decât atât. Ion Hobana se editează şi se citeşte şi acum iar textele lui nu se limitează niciodată la universul imaginat. Prin referinţele culturale incluse ele sunt adevărate ispite pentru cititor, către alte dimensiuni şi peisaje ale imaginaţiei.

[2] Ion Hobana, “Oameni şi Stele,” Colecţia Povestiri Ştiinţifico Fantastice (88).

[3] Rodica Florea, “Povestirea SF în literatura noastră actuală,” Studii de cercetări literare şi folclor 3-4 (1963): 634.

[4] Dintre cărțile care tratează Realismul Socialist amintesc: Katerina Clark, The Soviet novel: history as ritual. Bloomington: Indiana University Press, 2000.

[5] Ion Hobana, Oameni și stele, (București: Editura Tineretului, 1963).

[6] Date din caseta tehnică, coperta 3 – Ion Hobana, Oameni și stele, (București: Editura Tineretului, 1963).

[7] Victor Zednic ed., Oameni și stele: din cele mai frumoase povestiri ştiintifico-fantastice româneşti, (Bucureşti: Editura Albatros, 1975).

[8] Ion Hobana, Oameni și stele, (București: Editura Tineretului, 1963), 110.

[9] Idem, 112.

[10] Andrei Pleşu,  “Intellectual Life under Dictatorship.” Representations (January 1995): 61-71.