Stockholm. Plouă mult şi este cam murdar (mai puţin murdar decât Bucureştiul, însă nepermis de murdar pentru un oraş european situat mai la nord de paralela 50). Extrem de scump. Şi, una peste alta, cam apăsător.

Eurocon 2011. În clubul studenţilor din politehnică (Kungliga Tekniska Högskolan). Vreo 4 săli mari şi spaţioase, cu podium şi toate cele necesare pentru transmisii televizate. În zona barului, mare parte a scaunelor sunt rupte. O sală mai ca de cămin cultural, la parter, unde aveau loc şedinţele ESFS (European Science Fiction Society). Budele sub orice critică. Nimic nu este pe gratis, dar barul oferă diverse produse la un preţ cam la o treime din preţurile practicate în oraş.

Fandomul european. Participare extrem de vizibilă a croaţilor şi a ucrainienilor. Primii bucurându-se în avans de organizarea Eurocon 2012 la Zagreb, cei din urmă încălzindu-se puternic pentru a câştiga organizarea Eurocon 2013 la Kiev. Şi, de fapt, în primul rând, tradiţionalul fandom britanic, cu accentul lor imposibil, nefăcând niciun efort pentru a se face înţeleşi de restul lumii şi – în realitate – mascându-şi mediocritatea în idiomul de Leeds, Oxford sau Leicester. Suedezii, deşi numeroşi, şterşi bine. La fel şi norvegienii, şi finlandezii. Ruşii, de asemenea destul de numeroşi, se retrag într-o expectativă datorată în proporţie de 40 % nepracticării limbii engleze la un nivel convenabil, iar 60 % conştiinţei lor de naţiune dominantă. Puţini germani, francezi, italieni, spanioli (altfel ne trezeam cu mai multe naţiuni cu tendinţe hegemonice). Românii şi polonezii: delegaţii de dimensiuni şi vizibilitate medie.

Cu vreo două zile înainte de plecare, contactez board-ul organizatorilor şi-i rog să ne menţioneze în lista de “membership” pe trei dintre participanţi care n-am reuşit să plătim din timp taxa de participare redusă, iar când am încercat să o plătim majorată, ni s-a spus să o plătim la venire, că este aceeaşi sumă. Le-am spus că venim sigur, am plătit avionul şi cazarea, îi rugam aşadar să ne includă în listă. Răspunsul a fost imediat şi pozitiv: nu numai că ne-au inclus, dar ne întreabă dacă nu vrem să participăm la panelul “Eastern European SF on the Move” (vineri 17 iunie ora 15:00), care va fi preluat de Swedish Knowledge Channel (Kunskapskanalen). De acord, răspund şi spun mai multe detalii despre cine suntem noi. În final, ei ne selecţionează pe Marian şi pe mine pentru participare. Lista finală de participanţi este: Darko Macan (Croaţia), Alexander Royfe (Rusia), Volodymyr Arenev (Ucraina), Cristian M. Teodorescu (România), Marian Truţă (România). Urmează un alt e-mail în care sunt întrebat dacă nu pot şi modera această discuţie. Am răspuns că da. Cu două ore înainte de emisiune, am fost contactat de realizator şi instruit în mare despre cum ar trebui să aibă loc această emisiune. Am încercat să definesc un program de teme de discutat (aveam totuşi aproape o oră la dispoziţie) şi bineînţeles că am discutat alte lucruri. Eu zic că a ieşit destul de bine, în ciuda faptului că engleza beligeranţilor (şi nu a noastră în primul rând) lăsa de dorit.

Am fost şi la alte discuţii în panel televizate şi am văzut că se putea şi mai rău, chiar dacă de data această engleza participanţilor era net superioară.

Ideea principală care s-a desprins din discuţie este că Rusia + Ucraina sunt nişte pieţe deloc neglijabile pentru SF. Se citeşte mult în aceste ţări şi chiar există destul de mulţi autori de SF care trăiesc din scris. Tiraje de 5000 de exemplare care chiar se epuizează sunt la ordinea zilei acolo. Îmi pot imagina că ruşii (probabil, şi ucrainienii), în mândria lor, vor prefera SF-ul autohton traducerilor din spaţiul anglosaxon care ne asfixiază pe noi.

Mi s-a spus că înregistrarea va fi accesibilă destul de curând pe site-ul Kunskapskanalen, iar transmisia la televiziune va avea loc prin toamnă.

Între timp, fusesem înscrişi (iarăşi, cu subsemnatul ca moderator) la o altă discuţie care avea loc sâmbătă 18 iunie la ora 19:00 pe tema “Books From My Country Which Should be Translated” (participanţi Alexander Royfe – Rusia, Pierre Gévart – Franţa, Cristian M. Teodorescu, Marian Truţă). Aici lucrurile au mers mai bine, zic eu. În absenţa televiziunii, atmosfera a fost mai destinsă, am dialogat cu sala, engleza tuturor se îmbunătăţise considerabil şi inhibiţiile dispăruseră după o serie de beri suedeze. Am avut inspiraţia să transform această discuţie dintr-o prezentare seacă a autorilor şi editurilor “valabile” într-o dezbatere pe tema: trebuie neapărat ca toate operele să fie traduse în engleză în primul rând, pentru ca apoi să fie traduse din nou în limba vreunei alte ţări? A apărut ideea că se poate lucra şi fără acest efort dublu de traducere, în condiţiile în care reuşim să punem la punct o bază de date care să prezinte în engleză un rezumat / apreciere / prezentare a tuturor operelor care apar în toate ţările europene, astfel încât un eventual promotor din ţara A să ia legătura cu autorul sau editorul din ţara B şi să negocieze direct o traducere, fără a mai căuta ce opere din ţara B sunt deja traduse în engleză. Vom încerca să punem la punct o astfel de bază de date; rugămintea ar fi deci ca, la orice nouă apariţie, autorul, editorul sau orice exeget să poată scrie un scurt rezumat în engleză al operei respective.

A treia “realizare” a participării româneşti la Eurocon este prezentarea unei candidaturi credibile pentru organizarea Eurocon-ului 2014. Contracandidaţii noştri sunt irlandezii, care îşi doresc organizarea Eurocon-ului la o săptămână după Worldcon-ul din 2014 de la Londra. Acesta este (se pare) singurul lor punct pozitiv, pentru că în rest nu prea au susţinerea nici a unei părţi a fandomului englez, nici a multor altora. Se pare că plecăm în “pole position” aici, însă ne-am dat întâlnire la Zagreb, la anul, iar eu am propus ca fiecare ofertant să vină cu o descriere completă a locului unde intenţioneză să organizeze evenimentul, a surselor de finanţare, a invitaţilor de marcă, a posibilităţilor de cazare şi transport, a programului, a altor activităţi – totul sub formă de prezentări pe slide-uri, ca la orice conferinţă.

Trecem acum la “nerealizări”. Niciun premiu pentru România de data aceasta. În continuare, îmi voi asuma direct şi fără niciun fel de rezerve rolul vulpii în interacţiunea cu strugurii. Sincer, nu ştiu cât de relevant a fost votul privind premiile. Numărul maxim de voturi per delegaţie tocmai fusese coborât de la trei la două. În sala aceea prăfuită au fost prezenţi în acel moment aproximativ următorii: UK (două voturi), Croaţia (două voturi), Ucraina (două voturi), Rusia (două voturi), România (două voturi), Franţa (două voturi), Germania (un vot), Italia (un vot), Cehia (un vot), Belgia (unul sau două voturi), Elveţia (un vot), Lituania (un vot), iar dintre suedezi cu greu au reuşit să determine pe cineva să vină “jos” şi să participe (unul sau două voturi). Nu-mi amintesc să fi fost olandezi, danezi, norvegieni sau finlandezi (delegaţii destul de numeroase, de altfel). Foile cu voturile au fost rechiziţionate de staff-ul UK-irlandez să facă numărătoarea finală. (Roberto Quaglia se pregătea de plecare.) La festivitatea de decernare a premiilor, n-au avut la dispoziţie nici diplome suficiente, nici trofee (acestea constând din nişte cai de lemn vopsit cu n >= 4 picioare). Nu s-au anunţat niciun fel de premii de încurajare. Sunt convins că Franţa, Belgia, Elveţia şi România au votat cu Gérard Klein la “best publisher”, ceea ce înseamnă că s-a realizat un consens destul de mare al “celorlalţi” în jurul unui publisher în caractere chirilice. Ar fi fost de dorit să vedem şi nişte clasificări, nu numai premiile finale. Rezultatele au fost trei premii UK, trei premii Rusia, două premii Croaţia,  două premii Suedia şi unul Ungaria. Presupun că nedreptăţiţii au fost spaţiul francofon, cehii şi noi. Ucrainienii se pare că au renunţat de bună voie la orice premiu pentru a obţine organizarea Eurocon 2013.

Una peste alta, participarea noastră la Eurocon 2011 a fost destul de rodnică, dacă nu în premii, măcar în lecţii. Poate că principalul învăţământ a fost că fandomul SF european este departe de a reprezenta o societate matură. Au câştig de cauză grupurile cele mai “vocale”, nu neapărat cele mai bune. Plus că nu te pui cu britanicii când se aliază cu sovieticii (a mai fost un tip mărunţel cu mustăcioară care a încercat). ESFS este o societate plină de reguli foarte stricte, însă fără bani. În comparaţie cu ESFS, fiecare dintre cei patru poli româneşti în SF (am numit gruparea din jurul Helion, gruparea SRSFF, gruparea din jurul Millenium Books şi gruparea din jurul Quasar) este mai matur financiar şi chiar poate realiza mai multe lucruri (vezi premiile acordate de aceste organizaţii, de multe ori asociate cu sume care nu sunt chiar simbolice).

Încă ceva despre organizarea acelui Eurocon 2014 în România. Sincer vorbind, o manifestare precum cea de la Stockholm nu ia cine ştie ce efort de organizare. Totul se rezumă la închirierea clubului studenţesc şi la a obţine participarea câtorva invitaţi de onoare. Din taxa de participare plătită de circa 500 participanţi s-au adunat vreo 20-25 000 euro, ceea ce este absolut suficient pentru suportarea cheltuielilor de cazare şi transport pentru patru invitaţi şi închirierea clubului. Televiziunile de audienţă medie sau redusă vin singure. Nu a existat vreun acord cu anumite hoteluri care să ofere preţuri promoţionale pentru participanţii la conferinţă (ceea ce ni se solicită, de exemplu, nouă, pentru 2014). Şi aşa mai departe.

Sunt de părere că putem să ne “mişcăm” mult mai bine, dacă chiar ne dorim să organizăm acel Eurocon în 2014. Dacă până atunci reuşim să organizăm câteva Romcon-uri; dacă reuşim să punem la punct colaborări directe cu fandom-urile din cele mai dinamice ţări din punct de vedere al SF-ului; dacă reuşim crearea şi administrarea bazei de date pe care am menţionat-o mai înainte; dacă se deschide noul terminal de la Otopeni şi se finalizează Autostrada Soarelui; dacă ministerele de externe din principalele ţări europene îşi revizuiesc avizele negative pe care le dau celor care vor să călătorească în România – chiar nimic nu ne împiedică.

Iar, dacă la anul pierdem “bid”-ul în favoarea Irlandei, este chiar o catastrofă ?

Cristian Mihail Teodorescu