Lucrare prezentată la Colocviul “Ion Hobana” 2011
Motto : „Viaţa a devenit mai bună, tovarăși, viaţa a devenit mai veselă.” – tovarășul Iosif Vissarionovici Stalin
„Paranoia finală nu este atunci când ești convins că oricine este împotriva ta, ci atunci când orice este împotriva ta. În loc să crezi și să afirmi, Șeful complotează împotriva mea, ar fi bine să-ți dai seama că pînă și telefonul șefului complotează împotriva ta” – Philip K.Dick
“Paranoia este realitatea văzută la o scară mai fină. Paranoia perfectă este conștientizarea perfectă “ – Philo Gant
„Over our lives preside the great twin leitmotifs of the 20th century — sex and paranoia. Certainly, totalitarian societies seems strangely prophetic of our own – the same maximising of violence and sensation, the same alphabets of unreason and the fictionalising of experience.” – J.G.Ballard
„Acum literatura are nevoie de un manifest concret de luptă, care ar mobiliza scriitorii. Ajutaţi-ne, tovarășe Stalin, să-l lansăm.” Tovarășul Stalin, tătuca popoarelor, nu a pregetat să sară în ajutorul condeierilor aflați în impas artistic și a decretat : „simplitate şi specific naţional, tovarăși”.
Ce te faci cînd tovarășul Stalin nici măcar invocat nu mai răspunde…Apelezi la tovarășul Ceaușescu ? Chiar e nevoie de carpatul gîndirii, un demon minor, cînd Marele Licurici în eterna-i și de-a pururi zdrobitoare genialitate a trasat cu litere de foc în cuvinte simple dar grăitoare din popor, esența și chintesența actului artistic, de la popor pentru popor, căci știe el, poporul, de acolo vin toate, cele care sînt și cele care mîine vor rîde în soare, ca să ne referim la anticipație, cenușăreasa literaturii sub toate regimurile, ba ancilla technologiae ba ancilla ideologiae, pe timpul cînd își suflecase poalele fotei peste cracii salopetei proletare și zburda ca voioasă și rejuvenată propagandistă, multilateral dezvoltată ca toate cele în socialismul triumfător la orașe și sate, aducînd alinare și visare puberilor de toate vîrstele care și-o imaginau ca pe o matroană voluptuoasă și rubensiană în ciuda numelui de glaspapir născocit la Consiliul Culturii și Educației Socialiste, tovărașa „Anticipația tehnico-științifică”. I-au proptit secera și ciocanul în pseudopode și pe acest motiv a fost mînată pe ogor, în uzină, abataj, la pompe și foreze, în cazangerie și la forjă, ca să producă pentru popor. Să producă iluzia că viitorul va fi musai al industriei grele, al irigării Saharei și înfloririi tundrei, al canalului Amur Daria – Golful Persic continuat cu o magistrală albastră prin Deșertul Gobi înverzit de bagheta iluzionistului sovietic Miciurin, că vom zbîrnîi fiecare prin sistemul solar cu astronavele produse de Combinatul spațial de la Jegălia începînd cu anul 2000, că dacă ne sforțăm un pic, nu mult, doar vreo sută de ani sub înțeleapta dictatură a proletariatului, musai va urma o grozavă înfrățire între picioare și popoare mai ceva ca la turnul Babel și împreună cu mic cu mare ne vom năpusti în Galaxie, să te ții frăție, să-i eliberăm pe toți semenii întru rațiune de sub dictatura exploatatorilor extratereștri, fi-le-ar mama lor de imperialiști galactici !
Timp al paranoiei sau timp doar al ficțiunii ?
Paranoia instituționalizată, organizată „științific” prin obsesia „clasei” sau a „rasei” a fost remarcabila contribuție a secolului XX la istoria culturală a imbecilității umane. Totalitarismele bolșevic și fascist nu au fost altceva decît paranoia instituționalizată, vaste mizanplasuri ale demenței distribuite în mod organizat, ale opresiunii, terorismului statal, ale administrării culpabilității, groazei, fricii, ororii, suspiciunii, prin crearea unei complicități abjecte între victime și călăi, prin modelarea realității de către emanații paranoici megalomani. Nucleul ideologic al paranoiei instituționalizate este de fapt un complex de persecuție, prin inventarea „dușmanului” ubicuu, omniprezent, ce conspiră la infinit împotriva „realizărilor mărețe ale clasei muncitoare” sau împotriva „purității rasei ariene”.
Timp al paranoiei sau timp doar al ficțiunii ?
Autoiluzionarea patetică și paranoică a tuturor rataților într-o dulce paranoia, lubrefiant al tuturor existențelor amărîte și inutile. Paranoia megalomaniacă, paradisul titanilor SF-ului ! E timpul tău, paranoio, e timpul tău, timpul complexelor infantile, proiecțiilor de compensare, fixațiilor și obsesiilor puerile, fantasmelor mesianice ale paranoicilor aflați în fază terțiară.
„The central belief of every moron is that he is the victim of a mysterious conspiracy against his common rights and true deserts. He ascribes all his failure to get on in the world, all of his congenital incapacity and damfoolishness, to the machinations of werewolves assembled in Wall Street, or some other such den of infamy.” – H.L.Mencken
Se știe că anticipația are doi dușmani, imperialismul și formalismul. Imperialismul a născocit „science fiction-ul”, un travestit în costum de Superman iancheu, un gangster paranoic ce-și ascunde năravurile de fiară turbată sub masca de papier maché a lui John Doe, omul din popor, plătitor de taxe și impozite, familist onest aflat de cîteva decenii bune în adulter flagrant cu Formalismul, bătrînul tartor metamorfozat în fîșneața Miss Fantasy, o zăbăucă satanistă, posedată de halucinații vampirice, superstițioasă, bigotă și necrofilă dar cu un sex-appeal de-a dreptul ucigător. Ucigător, prin vidarea conștiințelor de ultima urmă de discernămînt și spirit critic. Iar Miss Fantasy în ciuda nurilor atît de lesne de consumat, e o zombie putredă de pe timpul paleoliticului ce hipnotizează naivii consumatori contemporani de opiacee fantasmatice prin intermediul celulozei vîndută la suprapreț pe motiv că e mînjită cu cerneală tipografică, e o codoașă hîrșită și nărăvită la toate trucurile ieftine practicate de saltimbancii ce-și cîștigă existența prostind gloata de tîrgoveți cu „magie, gothyk și mister”. O „creatură” nespus de ispititoare, cretinismul ei ancestral e atît de sexy încît uiți că e atît de proteică și ți se poate înfățișa oricum îți trece prin neuronul bolnav și singuratic. Ce dacă e proastă, dacă are cracii pînă-n gît, nu-i așa ? Cînd te gîndești că bunii și oneștii neandertalieni flirtau și ei de zor cu Miss Fantasy, în jurul sarabandei flăcărilor focului unde perpeleau hălcile de mamut iar sexoasa de Miss Fantasy le înfățișa dragoni, troli, zombii, elfi și vampiri, urzeli și spuzeli de tronuri iar antropoizii habar n-aveau că născociseră printre altele paranormal romance-ul și low tech dark suburban fantasy-ul.
Timp al paranoiei sau timp doar al ficțiunii ?
Marele Paranoic Philip K.Dick, își imagina că este Alfa și Omega, că Universul există doar pentru a-i oferi lui canavaua animată pentru a-și transpune psihozele pentru că în același mod ca science fiction-ul paranoia utilizează același proces pentru a crea conținut anistoric și de a inventa conexiuni paranoic-fabulatorii. Paranoicul interpretează toate fenomenele acestei lumi ca pe aspecte ale unei totale expresivități simetrice în centrul căreia se plasează el însuși. Paranoia operează conform unei logici hermeneutice fără cusur și a devenit potrivit lui Jacques Lacan, subiectivitatea normativă a contemporaneității.
Nu este o întîmplare că instalarea paranoiei culturale s-a făcut în perioada maximei valorizări a științei conducînd la o profundă alienare. Dezorientarea, debusolarea și neputința resimțite în fața unei științe devenite omnipotente, omnisciente și ezoterice au zămislit vaste și elaborate universuri mentale ale irealității. Printr-un mecanism de compensare a apărut mitologizarea din nevoia de înțelegere, prin transpunerea în categorii infantil-maniheiste ale conceptelor mitologice de bine și rău, categorii inteligibile și recognoscibile pentru marea masă.
Rezultatul a fost răspunsul paranoic la o traumă culturală provocată de însăși realitatea științific-tehnologică, reacție care s-a referit arhetipal la opoziția paranoică dintre bine și rău.
„Cum putem explica și lega conceptul de progres și de flux temporal cu așa numitele adevăruri universale ? Prin conectarea trecutului mitic cu prezentul istoric și prin proiectarea valorilor și paradigmelor contemporane în inimaginabilul și terifiantul viitor” afirma Kurt Vonnegut.
Universul paranoic este un univers inteligibil, confortabil și alinător, un univers creat și mobilat pentru specia umană, un univers care poate fi pipăit, mirosit și vizualizat oferind dovezi tangibile nu-i așa că istoria percepută ca mit permite găsirea unui sens existenței umane conceptualizată ca parte a unui proces continuu și infinit.
Universul paranoic este o vastă frescă epică a unor bătălii mitice între bine și rău.
Universul paranoic provine din multiple traume culturale care au înregistrat forța unor experiențe inarticulabile ca realități prezente. Traumele culturale se instalează dar nu pot fi adecvat traduse prin limbaj sau exteriorizate decît printr-un imaginar violent cum spunea Ruxandra Cesereanu și izbucniri absurde și gratuite de violență verbală și fizică.
„We live in a world ruled by fictions of every kind — mass merchandising, advertising, politics conducted as a branch of advertising, the instant translation of science and technology into popular imagery, the increasing blurring and intermingling of identities within the realm of consumer goods, the preempting of any free or original imaginative response to experience by the television screen. We live inside an enormous novel. For the writer in particular it is less and less necessary for him to invent the fictional content of his novel. The fiction is already there. The writer’s task is to invent the reality”.- J. G. Ballard
Trauma culturală se metamorfozează în paranoia, într-un mod mitologic-magic de percepție a universului. Întreg universul este malign și complotează împotriva unui singur protagonist sau a mai multora, singurii care reprezintă forțele binelui, adevărului și chintesența valorii, adică paranoicii megalomaniaci.
Timp al paranoiei sau timp doar al ficțiunii ?
Creierul setat în neolitic se refugiază în paranoia mitologizînd eshatologic realitatea ininteligibilă, purjînd orice implicare și responsabilitate din partea propriului grup de paranoici sau cum afirma Richard Hofstadter în studiul „The Paranoid Style in American Politics” : „Paranoia dominantă a decretat că istoria este o nesfîrșită conspirație, pusă în mișcare de forțe demonice capabile de o putere aproape transcendentală și singurul răspuns pe măsură nu este decît cruciada”. Căutarea unui cadru de referință care să dea sens realității care a devenit incognoscibilă a condus la reinventarea miturilor și a unei percepții maniheiste, „ei, demonii, uneltele Satanei și noi, cei puri și virtuoși, Paladinii Luminii și Adevărului”, pentru că problemele umanității nu sînt cauzate de o deficiență prezentă la toți ci de îndrăciții ce complotează de zor pentru subjugarea celor drepți. Paranoia culturală este reflectată atît în ficțiune cît și în artă.
Puține genuri literare au fost atît de pregătite și de bine echipate pentru a juca un rol cheie în orchestrarea paranoiei culturale ca science fiction-ul, pentru că acesta „funcționează ca o mitologie a epocii atomice, cartografiind și exorcizînd angoasele, psihozele, visurile sau coșmarurile societății tehnologice” scria în 1953 într-un eseu John W.Campbell, Jr.. Așa cum mitologia are o funcție coezivă tot așa și SF-ul dă glas paranoiei culturale recurente, modelînd conștiințe, lărgind orizontul, deplasînd punctul de interes maxim, vivisecția emoțiilor umane la scara galactică a universului, zdrobind umanul sub molohul timpului infinit, al spațiului și universurilor paralele.
Timp al paranoiei sau timp doar al ficțiunii ?
Realitatea obiectivă este spulberată sub asaltul paranoiei, este infiltrată de șerpii laocoonieni ai suspiciunii generalizate și considerată doar o halucinație consensuală a speciei umane, o percepție subiectivă a unei iluzii reconfortante ce maschează eternele tenebre cosmice. De la Kafka, trecînd prin Lovecraft și suprarealiști, pînă la Philip K.Dick, paranoia culturală se exprimă prin alegorii și simboluri, prin paradoxuri ontologice, prin strigătul personajului lui Munch ce parcă exprimă teroarea pură și alunecarea în demență prin perceperea transcendent paranoice a fisurii în așa-zisa realitate. Conspirativita, labirintica și paranoica interpretare a celor mai futile banalități prin conexiuni imposibil de absurde, este simptomul paranoiei culturale dar și al paranoiei patologice ce tinde să devină prevalentă.
Postmodernismul a utilizat tematic, referențial și structural aceleași simboluri ale alienării și refugiului în paranoia ca și science fiction-ul, anxietatea crescîndă în fața tăvălugului tehnologic disfuncțional dar inexorabil ce amenință destinul umanității, metafora centrală a ficțiunii fiind paranoia. J.G. Ballard nu a contenit în a descrie paranoia lumii tehnologic-industrializate și devastatorul său efect asupra psihicului uman în romane precum „Crash”, „Concrete Island” și „High Rise”.
„The marriage of reason and nightmare which has dominated the 20th century has given birth to an ever more ambiguous world. Across the communications landscape move the specters of sinister technologies and the dreams that money can buy. Thermonuclear weapons systems and soft drink commercials coexist in an overlit realm ruled by advertising and pseudo-events, science and pornography.” – J.G.Ballard
Ficţiunea paranoidă estompează distincţia între aparenţă şi realitate şi acest lucru o transformă într-un foarte potrivit instrument literar al propagării iluziilor şi sentimentelor de persecuţie. Textele care incorporează un cadru referențial paranoid îl determină pe pe cititor să-şi utilizeze neuronii și să evalueze ideea de realitate dintr-o varietate de perspective: psihologice, politice şi filosofice.
Adoptarea unei voci subiective permite cititorului să experimenteze povestea şi evenimentele din punctul de vedere al personajului principal, estompînd linia de demarcaţie dintre starea psihologică a protagonistului şi realitate, dintre real și iluzoriu. Utilizarea vocii obiective plasează personajele într-o lume paranoică. Distincţia între realitate şi iluzie încă mai există dar lumea delirantă este împărtăşită de majoritatea personajelor, ca la Orwell și Philip K.Dick.
Timp al paranoiei sau timp doar al ficțiunii ?
Franz Kakfa foloseşte o voce narativă obiectivă, dar cititorul este în imposibilitatea de a determina dacă personajul central are halucinații sau se confruntă cu realitatea aşa cum este.
Una dintre caracteristicile esenţiale ale ficţiunii paranoide este caracterul eluziv a realității, lucrurile nu sînt ceea ce par a fi. Lumea este adesea experimentată ca fiind un vis iar personajele au sentimentul că lumea este diferită decît pare a fi precum în mitul platonician al peșterii în care protagoniștii nu percep decît umbre pe care le consideră realitatea nemijlocită. Cel care scapă din peșteră și vede lumea de afară este considerat nebun cînd se întoarce și le povestește al lor săi ce a văzut. Pentru că paranoia în anumite contexte reprezintă singurul răspuns adevărat, spunea Don de Lillo.
„Electronic aids, particularly domestic computers, will help the inner migration, the opting out of reality. Reality is no longer going to be the stuff out there, but the stuff inside your head. It’s going to be commercial and nasty at the same time.” – J. G. Ballard
Nici o salvare nu pare a fi posibilă, nici o mîntuire, nici o căutare inițiatică a transcendenței ce ar trebui să licărească dincolo de vălurile groase ale aparențelor și iluziilor. Numai conștientizarea lentei dar ineluctabilei entropii, dezagregarea realității simulate de ceva sau de cineva sau poate numai de noosfera creierelor umanității, în nimicnicie și moarte. „I would sum up my fear about the future in one word: boring. And that’s my one fear: that everything has happened; nothing exciting or new or interesting is ever going to happen again… the future is just going to be a vast, conforming suburb of the soul.” – J. G. Ballard
Ce a mai rămas de făcut ? Neil Postman propunea „amuzamentul dement pînă crăpi de-atîta distracție” iar J. G. Ballard, „In a completely sane world, madness is the only freedom !”.
Echivalentul românesc ar fi manele și grătar maxim pînă ne ia dracu’ pe toți, singurul catharsis posibil în ochiul ciclonului paranoiei. Iar Philip K.Dick propovăduia : „într-o societate bolnavă și bulversată în care aparatul birocratic este atotputernic, în care mass media a devenit opiumul poporului, în care suspiciunea frizează demența, singura etică posibilă pentru supraviețuirea umanului este : fură, minți, falsifică, evadează” pentru că a intuit cît se poate de bine că mintea omului este bunul cel mai de preț dar și cel mai fragil constituent, a intuit condiția subiectivă a mutațiilor suferite de psihicul uman ce se retrage larvar în uterul iluzoriu al paranoiei și iraționalului omniprezente. Pentru că, „… astăzi trăim într-o societate în care realităţile contrafăcute sunt fabricate de către mass-media, de guvern, de marile corporaţii, de religii, de grupurile politice … neîncetat suntem bombardaţi cu pseudo-realităţile fabricate de ticăloși folosind foarte sofisticate mecanisme electronice. Nu mi-e teamă de motivațiile lor, mi-e teamă de puterea lor .”– Philip K.Dick.
Timp al paranoiei sau timp doar al ficțiunii ?