Uraaa! A început! L-am văzut aseară și mi-a plăcut!

Așa suna în gând începutul de review. Fantasy! Am văzut episodul într-adevăr, și nu l-aș revedea, decât poate pentru scenele extrem de detaliate cu blonda și diafana Daenerys. În rest multă schemă și șablon. Un dezertor care trebuie omorât din principiu și pentru a păstra populația calmă, un părinte care-și educă copilul în spiritul violenței pentru că așa sunt vremurile, o mamă care știe când minte copilul, dar îl forțează să facă promisiuni false, poate pentru antrenament.

Și un amant care aruncă din turn un băiat descurcăreț și agil, în numele amorului. În engleză, jocul de cuvinte este înfricoșător, dar ceea ce descoperise băiatul – uitând să fugă, pesemne actorul își revenise și se credea în timpurile moderne – era o scenă de sex, nu o declarație de iubire.

Sunt câteva peisaje de juri că sunt luate din Stăpânul inelelor, mai ales cea cu Stark, sprijinind sabia pe marginea unui ochi de apă în pădurea seculară, sub singurul arțar roșu (sau stejar, whatever). Este singura scenă care mi-a plăcut într-adevăr și unde s-a văzut jocul actorilor. Pentru că era multă natura în jur.

Nu mai fac alte comparații cu Stăpânul inelelor, pentru că este imposibil. Vorbind de alte seriale recente, Stargate Universe e de departe mai bun, și tineți seama că Stargate SG1 nu aș îndrăzni să-l cobor atât de jos ca să-l compar cu Urzeala tronurilor.

Pe scurt, un serial, filmat ca un serial TV, spicuind dintr-o carte mare și densă, pentru a demonstra cu un joc schematic și subțire un domeniu fantasy presărat cu creaturi misterioase, ouă de dragon, luptători mușchiuloși care se bat și se împreunează cu prințese blonde și goale. Mult sânge și decapitări, scene aparent de groază care nu ar păcăli nici un copil mic.

Foarte comercial. Mersi mult, prefer cartea.

Jason Momoa arăta mai bine în Stargate Atlantis. Și deja am primit replici ironice pentru că m-am uitat prea atent la blondă,  neglijând bruneta cu care vorbeam.

Pe cai,

Eugen Lenghel