Pe 12 aprilie, în urmă cu cincizeci de ani, Iuri Alexeevici Gagarin a devenit primul om care a încercat, metaforic vorbind, spaţiul cosmic cu vârful degetelor.

Orizontul de aşteptare al omului obişnuit din acea vreme era unul puternic optimist. În CPSF, omenirea pornise deja la colonizarea cosmosului sub atenta privire proletară a triadei Marx, Engels, Lenin. Părintele Popoarelor, tătucul Stalin, se retrăsese deja, dialectic şi materialist, din istorie şi o adiere delicată dinspre Kremlin anunţa o oarecare relaxare ideologică în interiorul blocului comunist.

Lumea din ţara noastră avea de ce să fie optimistă: sub îngrijirea Partidului Muncitoresc Român, vegheat la rându-i de generosul, binevoitorul, atoateştiitorul şi atotputernicul  PCUS, fiecare avea parte de o bucată de pâine şi de o gazetă de citit. Cooperativizarea urma să câştige lejer lupta împotriva celor mai retrograde rămăşiţe ale vechii orânduiri, în ţara noastră nu se mai cânta Zdrobite cătuşe, ci Te slăvim, Românie. Ştiinţa, pozitivă, năvalnică şi sovietică umplea până la revărsare spiritele proletare şi înarma societatea cea nouă cu un bagaj de cunoştinţe fără seamăn în istorie.

Minunata lume nouă

Capitalismul, putred şi în plin proces de descompunere, îşi trăia ultimele clipe şi întregul glob pământesc aştepta cu înfrigurare ca flamura roşie să fluture peste ţeasta ultimului rege. Popoarele URSS, iubitoare de pace şi dezinteresate, urmau să aducă lumina electrică a libertăţii în cele mai izolate cătune, făurind comunismul pentru toţi, după simpla, dar geniala reţetă: socialism plus electrificare.

Muncitorii din fabrici şi uzine, ţăranii cooperatişti, tineretul studios, cu toţii se pregăteau să trimită în Cosmos nobilele idealuri ale comunismului. Revoluţia bolşevică, iniţiată de impetuosul Gusev pe planeta roşie, în romanul Aelita, avea toate şansele să fie transpusă în realitate. Iar primul mesager al puterii sovietice în Cosmosul virgin a fost aviatorul Iuri Alexeevici Gagarin, devenit apoi cosmonaut şi Erou al Uniunii Sovietice.

În numărul 154 din aprilie 1961 din CPSF, Adrian Rogoz spunea:

Dacă Iuri Alexeevici Gagarin a reuşit să se desprindă de cătuşele gravitaţiei, aceasta se datoreşte geniului creator al poporului sovietic, care în octombrie 1917 a sfărâmat lanţurile exploatării capitaliste, instaurând primul stat socialist din lume.

Slavă marii patrii a comunismului, în care istoria este accelerată, slavă minunaţilor ei oameni, paşnici, eroici, înfăptuitori ai celor mai fantastice visuri!

Minunata lume nouă era pe cale să se înfăptuiscă pe deplin şi iute precum pe Pâmânt aşa şi în ceruri. Era pe cale… Dar n-a fost să fie.

Legenda Gagarin

Dincolo de glazura politică şi ideologică, la nivel cromozomial Gagarin a dus în Cosmos întreaga specie. Cu bune şi cu rele, cu idealuri măreţe sau cu visuri mărunte. Cumva, prin el, cu toţii am simţit atunci că, dintr-odată, cerul, Luna, Soarele, planetele, stelele sunt, chiar dacă depărtate, accesibile. Cu Gagarin am visat frumos cu toţii. Am visat că ar putea exista o lume, dacă nu perfectă, măcar aproape de perfecţiune. Am visat că am putea, dacă ne-am dori cu adevărat, să lăsăm orice dispută meschină dintre noi, să ne suflecăm mânecile şi să ne răspândim în lungul şi în latul galaxiei, să răspundem cu îndrăzneală provocărilor de oriunde, să spunem Cosmosului nemărginit, indiferent şi rece, că existăm. Suntem trestii gânditoare, spunea Pascal. Şi înzestrate cu curaj, a completat Gagarin prin zborul său.

Tabloidizat de o lume superficială şi fără repere, taxat drept curvar şi alcoolic, Gagarin omul s-a dizolvat în indiferenţa generală. Mersul prin Cosmos a devenit cumva banal şi lipsit de anvergură. După faptele altor temerari care au ajuns pe Lună, ne-am retras în propria noastră lume, întorcând spatele nemărginirii. Într-o lume în care bigoţi zeloşi se întreabă isteric la ce bun să trimitem oameni în Cosmos şi la ce bun să construim acceleratoare de particule elementare în loc să dăm de haleală la săraci, nu e de mirare că s-a ales praful de romantismul tehnico-ştiinţific al acelei epoci. Gagarin? Un rusnac trimis cu un obuz să se învârtă de câteva ori pe deasupra pământului. Ce mare brânză? Mai palpitant e să vedem cine cu cine s-a mai încăierat (pe mapamond, sau într-un alcov oarecare, sau pe nu ştiu ce blog, sau pe nu ştiu care uliţă).

Unde am ajuns? Avem legenda Gagarin. L-am nemurit, aşa cum ne-am priceput mai bine, în filme, în cărţi, în texte literare, în cântece, pe cărţi poştale, pe timbre şi brelocuri. Legenda primului cosmonaut îşi continuă periplul circular în jurul planetei noastre. Şi, chiar dacă suntem deziluzionaţi de aşteptările neîmplinite ale anilor 60 sau, cu atât mai mult, că ne-am lăsat atinşi de renunţare, de plictiseală, de neputinţă, ar trebui să ne aducem aminte cuvintele legendei, omului Gagarin: Zburând pe deasupra Pământului am văzut cât de frumoasă este planeta noastră. Oameni, haidem s-o apărăm şi să-i sporim frumuseţea, iar nu s-o distrugem. Dacă Gagarin omul s-a întors vremelnic pe Pământ, legenda lui a rămas acolo sus, printre stele, aşa cum îi şade bine unei legende. Şi ne aşteaptă, răbdătoare, să pornim împreună să explorăm Cosmosul. Chiar dacă, deocamdată, numai prin visurile noastre. Scriind despre Gagarin, îi ducem cuvintele mai departe. Şi facem lumea mai frumoasă.

Благодарю вас, Гагарин!

Articol scris de Rudi Kvala