Calendarul Mayaş deţine fără îndoială capul de afiş al ultimilor zece ani în ce priveşte literatura catastrofico-apocaliptică, întrecând până şi tot ce s-a scris despre sfârşitul vechiului mileniu scurs după cum am observat, în linişte, dar pentru a fi suficient de sinceri trebuie menţionat că baza interpretărilor au constituit-o diverse apocalipse sau profeţii care din start nu puteau avea o susţinere ştiinţifică, iar Apocalipsa de „bază”cea a Sfântului Ioan nu se potrivea pur şi simplu, semnele timpului erau insuficiente pentru producerea unei astfel de revelaţii.
Calendarului Mayaş trebuie spus de la început că este suspect de precis gândindu-ne la vechimea sa, de peste 5000 de ani în urmă, când ,dacă ar fi să ne luăm după istoria oficială în acel stadiu al dezvoltării umane nu se putea vorbi despre un suport ştiinţific constituit la rândul său din suficiente cunoştinţe de astronomie legate de observarea şi configurarea unor planete ce la data respectivă „oficial” nici măcar nu erau descoperite, unele dintre ele „apărute” destul de recent, pentru a face şi mai misterioasă întreaga afacere mayaşă legată suspect de cea sumeriană, egipteană şi cu multiple elemente menţionate în Vedele indiene.
Ceea ce frapează mai mult este că dintr-odată ajungem să vorbim de cicluri, acestea presupunând desigur o mişcare circulară a timpului, a spaţiului, o foarte suspectă viziune a unor oameni de acum 5000 de ani ce trăiau în lumea lor lineară atât pe orizontală cât şi pe verticală, cu destule greutăţi şi neputinţe pentru a mai încerca măcar să privească în viitor.
Uimeşte precizia calendarului în ce priveşte apariţia şi evoluţia unor evenimente ce s-au petrecut aproape întocmai cu acesta, consemnându-le anterior producerii lor, pune desigur pe gânduri pe oricine, dar să nu uităm că orice exegeză îşi recunoaşte aprioric anumite procente de risc, chiar dacă este să privim ceva mai cabalistic problema considerând că fiecare lucru se reprezintă pe sine însuşi numai în funcţie de ansamblu, pentru că am putea lesne alcătui, cel puţin teoretic, contextul din care să se desprindă eventualitatea întâmplării aproape a oricărui eveniment.
Dar Calendarul Mayaş este totuşi aşa cum le place istoricilor deşi nu în toate ocaziile, o evidenţă săpată în piatră, apărută pe inscripţiile Templului de la Palenque, frumos desenat şi cu intenţia clară de a fi oferit posterităţii.
Calendarul, de fapt cronica evenimentelor trecute, prezente şi viitoare, împărţirea timpului într-o exactitate confirmată pe măsura evoluţiei mijloacelor ştiinţifice de investigaţie până-n prezent, ascunzând probabil încă multe necunoscute ordonate în coduri scrijelite în cercul de piatră, timpul solidificat lăsându-şi amprenta pentru a fi veşnic cercetată.
Nu voi face o exegeză pe marginea calendarului , doar o scurtă descriere a sa şi a elementelor presupuse că ar fi stat la baza constituirii sale.
Dintre toate descrierile sale am ales din cartea scrisă de Barbara Hand Clow, Codul Înţelepciunii Mayaşe (Accelerarea timpului şi trezirea conştiinţei omenirii), personal considerând viziunea ei suficient de coerentă pentru a ne face o impresie cât mai apropiată de semnificaţiile şi simbolistica desprinse din această cronică în piatră ce uimeşte lumea şi probabil că o va mai uimi şi după presupusa dată a sfârşitului celor trei cicluri ce se încheie în 2012 sau 2013.
Citez câteva idei din cartea sa:
Numărătoarea Lungă de 5125 de ani este împărţită în treisprezece cicluri, de câte 394 de ani fiecare, numite baktuni; fiecare baktun este împărţit în douăzeci de cicluri, numite katuni, care la rândul lor, sunt alcătuite din douăzeci de tuni, a câte 360 de zile fiecare. Faptul că unitatea de bază, tun-ul, are 360 de zile,timpul rămâne în urmă cu circa cinci zile într-un an solar (care are 365 de zile)-ceea ce scoate brusc mintea oricui în afara timpului linear…
…este evident faptul că el nu este un calendar linear, care ţine evidenţă ciclurilor astronomice, ci este unnul care descrie transformările energiilor spirituale ale timpului…
…Eu cred că vom putea înţelege ce se întâmplă în anul 2012, numai dacă vom realiza că trăim în cadrul unui proces Divin al Creaţiei, nelimitat în timp.
Carl Johan Calleman autorul cărţii: Calendarul Mayaş susţine în lucrarea sa: Codul Mayaş aduce o nouă perspectică asupra tuturor Ciclurilor ale Creaţiei, care constituie sistemul profetic al Calendarului Mayaş.
Obsesia mayaşilor pentru măsurarea timpului face să observăm pe multe situri mayaşe informaţii gravate care ne trimit cu mii, milioane sau chiar miliarde de ani în urmă.
Sub aspect ştiinfific pare că din nou suntem în măsură a constata că în ciuda prezentei explozii de informaţii încă sunt insuficiente mijloacele de cercetare reclamate de ştiinţă, venindu-ne în minte Heissenberg cu celebrul său Principiu al Inceritudinii, urmând ca alte căi să fie exploatate şi în ciuda unora, ceea ce se consideră a fi ezoterism să ofere mult mai multe explicaţii.
Fără a intra pe tărâmul speculaţiei este imposibil a nu se face o legătură între Maya, mama primordială a mayaşilor cu o altă mamă primordială găsită de Sitkin printre tăbliţele sumeriene şi cu celebra Barbelo descoperită de gnostici.
Fire nevăzute par să lege civilizaţiile din Cornul Fertilităţii cu cele de peste Atlantic din Mesoamerica, unde chiar s-a dovedit o eficienţă a planificării, păcat însă că vestigiile din piatră nu transmit suficient de exact cultura sau cel puţin ştiinţa ce a făcut posibilă ridicarea şi transportarea acelor mari blocuri de piatră din care şi-au construit monumentele, tehnologii ce astăzi nu mai sunt accesibile, ca să nu mai vorbim despre scopul construirii lor, încă lăsând în suspans şi împărţind în tabere lumea ştiinţifică.
Înţelegând reticenţa ştiinţei ce încă nu se află în stadiul în care poate oferi răspunsuri complete, nu voi comenta fenomenele presupuse de anumite interpretări ale calendarului, mai importantă cred fiind percepţia fenomenului în ansamblul său şi faptul că există oportunităţi pentru o reală schimbare a paradigmei, pentru un nou început aşa cum avem dreptul să credem că trebuie să se-ntâmple la schimbarea oricărui ciclu, iar în măsura în care depinde de noi să ştim să alegem drumul potrivit.
Ne găsim probabil într-unul din cele mai complexe cazuri în care trebuie separate iluzia şi realitatea, când fiecare dintre orbitoarele nuanţe devine atât de personală încercând să tragă întreaga lume după ea, astfel nemaifiind posibilă recompunerea fenomenului aşa cum a fost prezentat iniţial şi datorită puternicei concentrări exercitate asupra lui producându-se o rezonanţă specială, fenomenul energetic caracteristic contemplării mistice atunci când se creează interdependenţa cu obiectul asupra căruia se exercită. Chiar dacă intensitatea concentrării este diminuată până la dispariţie, obiectul sau fenomenul continuă să iradieze datorită imensei cantităţi de energie acumulate.
Nu trebuie uitat că în tot ceea ce implică fenomenologia unui mister, după consumarea presupunerilor, variantelor prin care se încearcă destrămarea necunoscutului, indiferent de rezultat rămâne fie dezbaterea continuă, combustibilul ce face ca flacăra să nu se stingă, fie va rămâne doar oglinda în care este imortalizat un moment al evoluţiei umane.
Orice s-ar întâmpla în 2012, calendarul va rămâne în aceeaşi postură misterioasă, supralicitarea fenomenului continuând, căutând apoi urmând alte direcţii până se va găsi cineva care să monteze un dispozitiv pe forma discului său, relatându-ne astfel cu lux de amănunte, trecutul, prezentul şi viitorul.
Rămânem totuşi cu speranţa că faptele din hipertextul istoriei se vor aşeza în forma lor originală, refăcând drumul parcurs de umanitate deocamdată acoperit de teorii şi polemici, doar simţit şi întrevăzut de unii, se pare deocamdată mult prea puţini.
Vasta literatură născută pe marginea calendarului este susţinută de mereu crescânda calitate a observaţiei ştiinţifice ce a făcut posibilă apariţia aproape exponenţială a unui progres, în acelaşi timp adâncind şi mai mult criza de adaptare, cu ritmul din ce în ce mai susţinut, nemairămânându-i aproape decât să dispară făcând loc unei percepţii continue şi unitare proprie stării modificate de conştiinţă, fără a rezolva dilema: iluzie, sau chiar saltul într-o altă dimensiune.
Dacă se va produce sau nu ceva în 2012 aproape că nu mai prezintă atâta importanţă faţă de rezultatul bilanţului pe care suntem oarecum siliţi să-l facem, din păcate, trebuind să constatăm necesitatea desprinderii din materializarea excesivă chiar dacă aşa cum spunea Guenon este urmarea unui proces natural de solidificare a materiei. Poate a sosit chiar momentul oportun dobândirii unei alte conştiinţe ce a căpătat în sfârşit experienţa lumii în centrul căreia să fie chiar omul.
Simţim cu toţii în jur resturile unor lumi cristalizate în prejudecăţi de care nu mai putem scăpa şi necesitatea transformării conştinţei, aproape aproape indiferent de forma prin care aceasta se poate realiza, iar noua percepţie să fixeze jaloanele altui drum spre cunoaştere, spre un alt mod de viaţă.
Mihai Gabriel Badea este poet şi creator de bijuterii. Prieten al SRSFF, el şi-a pus la dispoziţia publicului cunoştinţele şi viziunea proprie despre civilizaţia maya, în relaţie cu prezentul şi viitorul. În săptămâna ce a precedat târgul FinalFrontier am avut onoarea de a participa la lansarea volumului Cosmos, creaţie a poetului Mihai Badea. Îi mulţumim pentru participare.
Eugen Lenghel