Se pare că folosind observatorul spaţial Kepler, specialiştii NASA au descoperit un nou sistem solar orbitând în jurul lui Kepler-11, aflat la circa 2000 ani lumina.
Sistemul planetar Kepler-11 este surprinzător, după cum afirmă Jack Lissauer, planetolog si membru al echipei Ames Research Center a NASA. Este surprinzător de compact, este foarte compact, şi are un număr surprinzător de planete mari orbitând foarte aproape de steaua centrală – nici nu bănuiam că astfel de sisteme ar putea exista.
Puţine stele cunoscute au mai mult de o planetă tranzientă, iar Kepler-11 e prima stea cunoscută care să aiba mai mult de trei, a spus Lissauer. Ştim deci că sisteme ca acesta sunt rare. Sunt cu certitudine mai putin de un procent dintre stele care să aibă un astfel de sistem precum Kepler-11. Dar dacă sunt unu la mie sau unu la un milion, nu putem şti, pentru că am găsit doar unul singur…
Mai multe pe site-ul NASA.
e.l.