Engleza nu este, nici pe departe, limba mea maternă. Am început s-o învăţ în liceu, pe la unsprezece ani, dar atunci mi s-au predat numai chestiuni elementare. Nu am vorbit-o în mod obişnuit decât după şaisprezece ani, iar în scris am început s-o folosesc abia pe la optsprezece.
Limba în care mă exprim zilnic e franceza. O vorbesc la serviciu, acasă, peste tot unde merg. Cu engleza iau contact citind cărţi, scriind pe forumuri şi urmărind, ocazional, seriale de televiziune britanice sau americane.
Cu toate acestea, scriu în engleză.
Aş putea înşira câteva din motivele pentru care o fac (cel principal fiind faptul că SF-ul şi fantasy-ul sunt în continuare axate pe această limbă), dar nu acesta e rostul textului de faţă. Acum vreau să vorbesc despre experienţa scrisului într-o limbă străină şi cum se deosebeşte ea de scrisul în limba maternă.
Haideţi să începem cu un aspect evident. Fac greşeli în engleză. Greşeli de gramatică, de vocabular, folosesc galicisme şi probabil comit o mulţime de alte erori de neiertat, dar mai greu depistabile.
Cel mai greu e cu vocabularul. La un moment dat, ţineam un dicţionar lângă calculator (între timp, am trecut la wordreference.com) ca să traduc cuvintele care-mi veneau în minte în limba franceză; şi acum mi se întâmplă să consult OED (Oxford English Dictionary – n. tr.) pentru contexte de utilizare, sensuri sau conotaţii precise. Conotaţiile îmi dau cel mai mult de furcă; oricât de cursiv aş vorbi în engleză, nu mă voi exprima niciodată la fel de fluent ca un vorbitor nativ, iar unele nuanţe îmi vor scăpa întotdeauna.
Dialogul, în mod special, mi-a dat bătaie de cap multă vreme – îmi face probleme şi acum, într-o anumită măsură: după cum am spus, nu vorbesc engleza acasă, deci mi-e mult mai greu să concep dialoguri realiste între personaje. Din acest punct de vedere, participarea la convenţii îmi e de mare ajutor, pentru că acolo vorbesc în engleză (da, e engleza scriitorului, amănunt care-mi creează probleme în plus, totuşi…).
Totuşi, scriu în engleză şi, de cele mai multe ori, fără hopuri. M-am gândit la asta o vreme şi-am ajuns la concluzia că-mi reuşeşte pentru că am învăţat ce înseamnă separarea întregului în părţi.
Vedeţi, când am devenit fluentă în limba engleză, primul lucru care mi s-a întâmplat a fost că nu mi-am mai tradus gândurile din franceză în engleză; acum, când scriu, vorbesc sau citesc în engleză, şi gândesc în ea. Aceasta e calea spre cursivitate – dar marea greutate nu mai e să înţelegi sau să-ţi găseşti cuvintele potrivite în engleză, ci să treci, mintal, de la o limbă la alta. Şi e al naibii de greu să treci de la franceză la engleză sau invers – mie şi azi îmi dă bătaie de cap.
Sunt rugată frecvent să traduc cuvinte. Întotdeauna cer, mai întâi, contextul. Nu ca să-mi accesez dicţionarul mintal şi să aleg între două traduceri diferite ale aceluiaşi cuvânt, ci pentru că nu cunosc echivalentul franţuzesc al unui anumit cuvânt englezesc; cunosc doar definiţia englezească a termenelor englezeşti şi definiţia franţuzească a celor franţuzeşti. Când mi se cere să traduc un anumit cuvânt din franceză în engleză, în mintea mea se desfăşoară următorul proces: „acest cuvânt are această definiţie în franceză, care corespunde acestui concept. Iar acest concept corespunde definiţiei englezeşti a acestui cuvânt.”
Dar ce înseamnă procesul de mai sus când e vorba de scris? Înseamnă că mi-am separat scrisul de celelalte activităţi şi că, în general, speculative fiction se asociază cu engleza. Citesc SF şi fantasy în engleză, aşa îmi formez vocabularul şi-mi vin idei grozave şi năstruşnice; mă documentez în engleză când pot, pentru că e obositor să tot traduci dintr-o limbă într-alta şi, din cauza asta, scrisul se târăşte ca un melc prin melasă. Şi mai înseamnă că obiceiurile mele legate de scris (şi, fără îndoială, de viaţa mea de om care scrie) sunt, în mare măsură, „pre-înregistrate” în engleză. E ca o buclă de feedback între scris, corectură, citit şi discutat despre scris cu alţii. Iar acestea le fac în engleză.
Printre efectele secundare se numără şi faptul că îmi vine foarte greu să discut despre SF în franceză. Ciudat, dar n-am ce face.
Pentru mine, scrisul într-o limbă străină are şi o serie de aspecte pozitive, nu neapărat evidente. Da, e un proces solicitant, presupune corectarea multor greşeli, dar e şi eliberator. În numeroase privinţe, franceza mi s-a fixat bine în minte de profesori care, ani la rând, au încercat să mă înveţe gramatica şi clişeele întâlnite zilnic (clişeele dăunează scrisului, dar sunt extraordinar de practice în comunicarea rapidă.) În engleză nu am deloc inhibiţii, mă simt mult mai acasă când o vorbesc, mi-e mult mai uşor să-mi găsesc cuvintele, să le îmbin în propoziţii şi să le răsucesc până sângerează. Aşa se ajunge la o povestire mult mai interesantă şi la un punct de vedere care nu e neapărat al unui vorbitor nativ: diversitate, dacă nu altceva.
Pe lângă cele de mai sus, se manifestă şi ceea ce eu numesc fascinaţia, atracţia unei limbi străine. Pentru mine, engleza e muzicală, până şi cele mai simple cuvinte se pot combina în propoziţii frumoase, pentru că ceea ce aud e limba propriu-zisă. În franceză, relaţiile sunt mult mai complicate, deoarece cuvintele, în marea lor majoritate, abundă de asocieri şi evenimente din experienţa mea personală, iar conotaţiile lor, care ţin prea mult de mine şi prea puţin de limbă, devin obstacole în modelarea unei limbi muzicale.
În final, mai există un efect secundar, urmare a faptului că engleza nu e prima mea limbă nici la citit: când întorc diverse probleme pe toate părţile împreună cu prietenul meu, o fac în franceză. E o mană cerească, pentru că sunt obligată să scot problema nu numai din contextul ei, dar şi din cel lingvistic. Ambele situaţii o plasează într-un cadru complet diferit, care e, aproape întotdeauna, edificator.
Iată experienţa mea de până acum, şi cu părţile ei bune, şi cu cele rele. Să bem în cinstea anilor care vor veni!
(La baza acestui text a stat întrebarea pe care mi-a pus-o Mary Robinette Kowal într-un interviu: dacă vreţi să aflaţi răspunsul scurt la problema scrisului într-o limbă străină, îl găsiţi pe site-ul ei.)
Addenda: textul a fost postat pe blogul meu şi a generat o discuţie foarte animată între oameni care au experienţa scrisului într-o limbă străină sau locuiesc într-o ţară străină. Îl puteţi citi aici.
Mai multe informaţii despre SF-ul non-anglofon găsiţi pe World SF blog.
Traducere de Antuza Genescu.
Traducere și postarea pe site-ul SRSFF s-au făcut cu acordul autoarei.
Originalul articolului („Writing in a foreign language”) este accesabil pe site-ul Aliettei de Bodard, la adresa:
http://aliettedebodard.com/resources/essays/writing-in-a-foreign-language/
Aliette de Bodard este o autoare de ficţiune speculativă, de origine franco-vietnameză, născută în S.U.A. A crescut și locuiește la Paris şi stăpîneşte la perfecţie atît franceza cît şi engleza în care îşi scrie operele. Aliette este programator (Software Engineer) cu o specializare inedită : Machine Vision. Este membră a grupului de scriitori ”Written in Blood”. În iunie 2006, Aliette a participat la atelierul de creative writing Orson Scott Card’s Literary Bootcamp iar în 2008 a devenit membru al Science Fiction Writers of America (SFWA). În 2009 a fost nominalizată la Premiul John W. Campbell Award for Best New Writer şi i s-a decernat Premiul Writers of the Future. Lucrările sale au fost publicate în antologia lui Gardner Dozois „The Year’s Best Science Fiction -Twenty-Sixth Annual Collection, 2009” („Butterfly, Falling at Dawn”), povestirea „The Shipmaker” care a apărut în numărul 231 al revistei Interzone a fost aleasă de Gardner Dozois pentru antologia sa „ The Year’s Best Science Fiction -Twenty-Eigth Annual Collection, 2011), „The Apex Book of World SF” („The Lost Xuyan Bride”), Asimov’s, Interzone, Hub, Black Static, Andromeda Spaceways Inflight Magazine, Realms of Fantasy, Apex Magazine. Multe dintre textele sale sunt ucronii cu localizare în universuri de tip aztec sau chinez tradiţional. Romanul său, “Servant of the Underworld” (Angry Robot/HarperCollins) este combinaţie între o ucronie şi un fantasy cu acţiunea într-un imperiu aztec. Un al doilea roman, cu acţiunea în acelaşi univers ficţional, „ Harbinger of the Storm”(http://aliettedebodard.com/2010/12/10/how-i-made-a-book-trailer-part-2/) a apărut tot la editura Angry Robot în ianuarie 2011 în Marea Britanie și Australia și în februarie 2011 în Statele Unite și restul lumii. În curs de publicare este volumul „Obsidian & Blood Book 3”.