Iarba înaltă îl gâdila pe faţă în timp ce stătea pe burtă şi încerca să instaleze una dintre spirale în motorul din dreapta al plăcii anti-gravitaţionale. Declanşatorului artizanal îi mai trebuia doar puţin ca să alunece în suport. Nu vedea aproape nimic pe întuneric. Lumina care venea dinspre portul spaţial era puţină, iar ochii lui bătrâni nu mai erau oricum buni pentru o astfel de treabă.

– Hei! Psst! Gray! – se auzi o şoaptă din iarbă, de la câţiva centimetri de el. Sunetul l-a speriat, iar declanşatorul a alunecat iarăşi afară.

– O clipă. O clipă – şopti nervos bărbatul – haideţi, haideţi încoace.

– Trebuie să ne grăbim – i-a răspuns cel mai scund dintre tipii din iarbă – cursa de Marte a aterizat acum jumătate de oră. Dacă mai întârziem o să rămânem cu mâna goală.

Tipul mai înalt, aflat lângă gard, tocmai reuşise să desprindă partea de sus a acestuia de cea de jos a unui stâlp şi îndoise o parte a gardului de sârmă, făcând un pasaj îndeajuns de larg încât să poată trece placa anti-gravitaţională. A legat sârma cu luare-aminte, atent să nu o atingă cu mâinile goale. Mănuşile de protecţie ii erau deja găurite în câteva locuri, şi o atingere a gardului ar fi garantat multe minute de convulsii şi o durere de cap de câteva zile.

Cei doi s-au strecurat pe dedesubt şi au pornit încetişor, cu capetele plecate, către un grup de depozite la câteva sute de metri depărtare. Făcuseră jumătate din drum când au auzit nişte foşnete dinspre stânga şi au plonjat în iarba înaltă. Trei bărbaţi slăbănogi şi jerpeliţi veneau dinspre stânga şi se îndreptau spre aceleaşi depozite. La câţiva metri în spatele lor se vedea un băieţel care-i urmarea tiptil, străduindu-se să nu fie văzut de cei din faţă.

Tipul mai scund se ridică în picioare când intruşii erau la câţiva metri depărtare şi le strigă, iritat:  – Hei, voi de acolo! Ştergeţi-o, prada aceea e a noastră!

Cei trei se opriră, tresărind. Ii speriase când apăruse din iarbă, dar şi-au revenit repede. Băieţelul din spatele lor dispăru.

– Ce iţi închipui, boşorogule? – exclama unul dintre cei trei jerpeliţi, un beţiv pe care îl vedea des la mall-ul din apropiere – crezi că ne poţi opri?

– Eu? Nu, eu sunt doar un bătrân chinuit de artrită. Boogie! – şopti încetişor spre tipul culcat în iarbă în spatele lui. Acesta s-a ridicat, etalându-şi cei doi metri înălţime, umerii mai laţi, fiecare în parte, decât bătrânul lui aliat şi capul ras care strălucea în întuneric. I-a aţintit cu privirea pe cei trei intruşi, care s-au zgâit la el înghiţind nervos în sec.

– Haideţi, ştergeţi-o! Mergeţi pe partea cealaltă, poate că veţi găsi cate ceva lângă modulele de întreţinere.

Învinşi, au pornit încet în acea direcţie şi au început sa mormăie înjurături când li s-a părut ca sunt la o distanţă sigură. Bătrânul a rămas în picioare, fixând locul în care stătea ascuns băieţelul.

– Hei, băiete, hai afară, te văd – a şoptit în direcţia lui. Acesta s-a ridicat din iarbă şi a făcut cu grijă câţiva paşi în direcţia bătrânului. – Copile, tovarăşii tăi te-au abandonat.

– Nu sunt tovarăşii mei! – spuse furios băiatul – doar i-am urmărit. Lucrez singur!

Avea cam zece ani. Purta o combinaţie de haine la mâna a doua găsite cine ştie pe unde şi o claie de par nepieptănată de luni întregi. Bătrânul s-a uitat la el cu atenţie şi apoi a clătinat din cap.

– Întoarce-te de unde ai venit, băiete, nu ai ce să cauţi aici.

– Pot să vă ajut. Sunt puternic. Şi rapid – se uită la ei rugător – şi ştiu un loc de lângă gard unde ăia trei au ascuns doi saci mari cu doze.

– Aşa? – întrebă bătrânul mângâindu-şi barba – hai atunci, poate că vei fi până la urmă bun de ceva.

Încovoiaţi din nou, au pornit spre depozite. În spatele lor, torsul unui motor indica prezenţa plăcii anti-gravitaţionale propulsată de Gray cu ajutorul picioarelor. S-au oprit lângă colţul unei clădiri şi s-au uitat apoi cu atenţie într-o curte pătrată dintre trei depozite lunguieţe, ale căror contururi ascundeau parte a cerului nopţii.

– Iată – arătă bătrânul înspre centrul curţii – superb!

Acolo erau: o mulţime de cutii albastre de toate mărimile care formau un maldăr înalt de şase sau şapte metri şi lat de douăzeci.

– Tocmai le-au aruncat. Încă sunt călduţe, grăbiţi-vă, paznicii nu vin des pe aici dar nu ştii niciodată – alergă încetişor şi îl înghionti pe băiat – haide, iei o cutie mai mare şi bagi în ea cat mai multe cutii mai mici. Ştii ce e o Matrioşka? Păpuşile ruseşti? Ştii? Nu contează, uita-te la Boogie şi fă cum face el. Fă cât mai puţin zgomot. Eu le voi sorta.

Au lucrat repede toţi patru, tot ambalând cutiile mici pană când au rămas doar cu câteva mari.

– Haide, băiete, cât timp încărcam noi astea du-te şi ia aia doi saci de doze. Camioneta e parcată în spatele dealului de-acolo, cel cu doi copaci pe el. Mie oamenii îmi spun Pasha, apropo, iar tipul tăcut e Gray.

– Oamenii îmi spun Kooky – răspunse băiatul înainte de a o lua la fugă spre gard.

De pe deal, băiatul s-a uitat cum bărbaţii de jos au mărit spărtura din gard, pentru a putea transporta afară placa anti-gravitaţională încărcată. Au închis apoi cu grijă spărtura. Băiatul ştia că paznicii nu o să facă mare scandal în privinţa cutiilor dacă nu lăsau în urma stricăciuni. Au încărcat placa într-o camionetă şi au legat-o cu o plasă. Boogie a rămas în spatele camionetei, care s-a lăsat sub greutatea lui, iar restul au încărcat şi sacii şi apoi s-au dus în cabină. Gray a pornit motorul electric, care a emis un bâzâit uşor şi un oarecare miros, şi apoi au pornit spre sosea.

– Hai băiete, ia – Pasha a scos din torpedou o jumătate de ciocolată învelită în folie de aluminiu. Băiatul a devorat-o, lingând şi folia, astfel că în final figura lui ajunsese şi mai murdară.

– Ai ceva rude, familie, sau…? – l-a întrebat Pasha. Băiatul a dat din cap.

– Ce poţi să faci?! Şi noi suntem o trupă de singuratici – continuă bătrânul – eu am fost miner în Norul lui Oort şi când am ajuns prea bătrân firma m-a trimis într-un azil de lângă Orlando. O laie, cică Institutul pentru o vârstă de aur demnă. Eram patru, înghesuiţi într-o cămăruţă şi îndopaţi cu sedative. Exterminare, îţi spun eu. Am fugit imediat. Ehe, am câştigat o grămadă de bani când eram tânăr! Am cheltuit în bordeluri şi cluburi de strip-tease mai multi bani decât a văzut ăsta vreodată.

A arătat spre Gray, care conducea cât se poate de concentrat – Gray al nostru a fost un adevărat membru al establishement-ului, ştii? Şi-a făcut studiile la MIT. Ştii ce e aia MIT? – băiatul a tras din umeri – Nu contează. Oricum nu o să ai niciodată destui bani ca să intri acolo. Gray a avut o pensie frumoasă şi o căsuţă. Până când compania la care lucrase a dat ortul popii. Şi asa s-a dus fondul lui de pensii. Tratamentul medical al nevesti-sii a mâncat căsuţa. O boală nouă, neacoperită de asigurare. Dar fără Gray n-ar mai funcţiona nimic din echipamentul nostru. Are chiar şi un fiu undeva pe un vehicul orbital de lângă Io. E om de ştiinţă. Însă e prea demn să ceară ajutor. Ştii, uneori mândria e tot ce îi mai rămâne unui bătrân. Si Boogie – îşi continua Pasha monologul – a fost adus de undeva de prin Caraibe pe când era încă copil. A fost un imigrant ilegal, sclav într-un abator până în ziua în care inspectorii au făcut un raid şi l-au eliberat. A fugit dintr-un port de tranzit şi l-am găsit eu într-o zi, flămând şi hoinărind pe lângă râu, speriind oamenii fără adăpost. De-aici i se trage porecla, Boogie.

*

Se iveau zorile când au ajuns la un complex de fabrici din afara oraşului. Un paznic le opri camioneta. Foarte curăţel om, purtând o cămaşă albă şi o cravată neagră cu sigla firmei – o pasăre de pradă, dispărută cu multă vreme în urmă.

– Ce mai zici, Pasha? – le-a spus prin geam – iată-te din nou. Ai luat un stagiar, ei? Afacerea se extinde.

– Nu mai da din gură şi deschide poarta. Avem vreo sută de cutii pentru protejarea bagajelor în spaţiu. Sunt la fel de uşoare ca şi penele, puternice ca oţelul şi rezistente la radiaţii. Avem şi doi saci cu doze de aluminiu.

– Buna captură, băieţi – răspunse paznicul – mă bate gândul să renunţ la slujbă şi să mă apuc şi eu să colectez ambalaje.

– Şi aşa-i zi de zi – îi făcu Pasha cu ochiul, zâmbindu-i ştirb.

Ed Barol – Croaţia

Traducere de Adina Barvinschi

Traducerea şi postarea pe site-ul SRSFF au fost făcute cu acordul autorului.