A apărut numărul opt (ianuarie) al revistei online Helion.

Am remarcat pe prima pagină, în Cronici de familie,  un articol de Mircea Opriţă intitulat „De la retrospectivă la istorie”, articol în care ne este prezentat pe larg un volum scris de Ion Hobana şi apărut anul trecut la Editura Academiei Române: „Peste o sută și o mie de ani. O istorie a literaturii franceze de imaginație științifică până la 1900”:

Și cartea lui Ion Hobana este a unui om „avizat”, veritabil specialist în literaturile imaginarului științific, și în special – așa cum o dovedește prezenta lucrare – în vastul, bogatul și foarte interesantul domeniu francez. Prin ce a realizat aici, autorul își încununează o operă. Sigur că am fi dorit să-și rezolve subiectul până la zi, dar trebuie să înțelegem și argumentele sale pentru faptul că s-a oprit la anul 1900 :

„Pe măsura apropierii de acest prag, numărul textelor ilustrative a crescut, ajungând la peste o sută în ultimul capitol. Câte ar fi în secolul 20? De zeci de ori pe atât. Va ridica un temerar mănușa?”

Nu vreau să trec drept un pesimist invederat, dar îmi vine să cred că, pe teren românesc, nimeni nu va mai ridica această mănușă multă vreme de acum înainte. Poate că e prea mult de lucru, și suntem, chiar și fără o astfel de sarcină sisifică, prea ocupați cu proiectele noastre mai mici sau mai mari. Meritul lui Ion Hobana este cu atât mai de luat în seamă.

Tot pe prima pagină un dialog între Lucian Vasile Szabo şi Lucian Merişca. Un dialog chiar interesant, mai ales că apare sub titlul „SF-ul si-a indeplinit menirea si nu trebuie sa-l plangem daca dispare ca gen explicit”.

Părerea mea, dacă mă întrebi, este ca SF-ul și-a îndeplinit menirea și nu trebuie să-l plângem dacă dispare ca gen explicit, disipându-se în toată civilizația și creația umană. Oamenii s-au obișnuit cu lucrurile noi [linia J. Verne], și, într-o mai mică măsură, să conștientizeze consecințele lucrurilor noi [linia H. G. Wells]. Aceasta a fost menirea SF-ului. În plus, dacă Al Treilea Razboi Mondial n-a mai avut loc, n-a mai avut loc datorită anticipațiilor noastre. În scurt timp, SF-ul va mai exista [ca siglă, nu ca esență!] doar în postmodernismele de tip retrofuture. Desigur, noi, din interior, vedem SF-ul mult mai larg, dar din exterior el apare foarte îngust și derizoriu: vezi conceptul popular si peiorativ de “sefeuri”!…

Political-fiction-ul va marșa spre “teoria conspirației” și spre genul de “reality literature” promovat de un Quaglia.

Lucian Merişca

La rubrica Editorial, Cornel Secu prezintă în amănunt, aproape ca într-o recenzie, antologia anuală a SRSFF. Sub titlul „Planetoidul Pangaia”, Cornel Secu explorează cotloanele antologiei şi trage câteva concluzii interesante.

În Alternative, Victor Martin se întreabă şi ne întreabă cum este mai bine să fii: „Oportunist sau Izolat”.

Tot aşa, societatea socialistă multilateral dezvoltată a SF-ului românesc actual nu oferă decît o ieşire: oportunismul. Tinerii care au înţeles lucrul ăsta sunt puşi în faţa unei crunte dileme: se pierd în masa popular-democrată a mediocrităţii, promovată de cercuri, cluburi, ateliere, cenacluri, ligi, asociaţii, sau aleg să evolueze normal. Da, dar o evoluţie normală e condamnată la singurătate, la izolare. România nu oferă pârghiile succesului pentru individ. Doar pentru mase amorfe.

Când dialectica funcţionează, cantitatea face un salt calitativ, e adevărat, dar asta cere timp. Evoluţia liniară, ce se cere acum SF-ului românesc, nu e o evoluţie în salturi. Autorii români nu fac nici măcar salturi; cînd încearcă, unora li se taie capul spre a fi la înălţimea celorlalţi.

Victor Martin

Carevasăzică ne propune un alt articol semnat Cornel Secu şi intitulat „Premise false”. Pe scurt, este vorba despre subiectul abordat de Liviu Radu în editorialul de pe SRSFF: Nicolae Manolescu şi science fiction-ul românesc.

Sfidarea și nepăsarea nu au fost niciodată atribute ale dreptății adevărate. Autorii de science-fiction nu au cerut niciodata dublu cântar pentru judecarea operelor lor. Au cerut ca aceleași criterii estetice, adică aceeași judecată de valoare să fie aplicată și literaturii si artei science-fiction românești.

Domnul Manolescu este un prost constructor de istorii fie critice fie necritice ale literaturii române. Visul lui de a fi continuatorul lui George Călinescu a fost ratat datorită impotenței intelectuale, a stilului orgolios și partizan, ca și nepriceperii de a duce la capăt un asemenea proiect.

Cornel Secu

Prozele din acest număr sunt semnate de Victor Martin şi de Cătălin Cofaru. Am mai remarcat o recenzie temeinică la „Fii binecuvântat, domnule Rosewater” scrisă de Alexandru Maniu. Alte articole de: Lucian Vasile Szabo, Dacian Străin. Helion 8 are un sumar mai sprinten decât cel de luna trecută.