Julian Comstock
Robert Charles Wilson
Tor Books, 2009
Robert Charles Wilson e de multă vreme unul dintre scriitori mei de SF preferaţi. Cărţile lui combină construcţia excelentă a intrigii cu o scriere extraordinară şi cu mult respect pentru fiecare dintre personaje. Uneori ştiinţa din cărţile lui mi s-a părut puţin aproximativă (de exemplu în romanul Blind Lake), dar e ceva ce se iartă uşor. Chiar şi atunci cînd invenţiile sale sci-tech devin un pic trase de par, viziunea lui e una clară şi care suscită entuziasmul.
Mi-a plăcut foarte mult să citesc ultimul său roman, Julian Comstock: A Story of 22nd Century America (nominalizat la Hugo în 2010). Sunt puţin dezamăgită de faptul că, deşi e SF, se ocupă mult mai mult de trecut decît de viitor. Acestea fiind spuse, cartea face dreptate considerabilelor aptitudini literare ale lui Wilson.
Peste o sută cincizeci de ani America regresează într-un stat asemănător cu cel pe care l-am avut acum o sută cinzeci de ani (de exemplu cel din timpul Războiului Civil). Vîrful consumului de petrol a rămas în urmă, lăsîndu-ne cu o populaţie redusă drastic. Oamenii lucrează pe plantaţii, în oraşe slab populate (din care resursele au dispărut demult), şi luptă în războaie bazate pe consumul de de cărbuni, şi producerea de aburi dar alimentate de vechiul dar bunul sînge omenesc. De data aceasta sistemul sclavagist se bazează mai degrabă pe economie decît pe rasă, dar efectele lui sunt similare. Războiul care are loc nu e Civil, ci se duce împotriva forțelor europene (şi la sud, latino-americane) care înconjuraseră America. Şi dacă statul e condus încă de trei puteri, ele sînt un preşedinte “ales-pe-viaţă”, un Senat lipsit de putere şi un Dominion Religios. Adam Hazzard navighează prin această lume împreună cu prietenul lui, Julian Comstock.
Julian e nepotul actualului Preşedinte-pe-viață. Tatăl lui Julian fusese un erou de război şi un general capabil, deci a fost bineînţeles spînzurat la ordinele fratelui sau. Pe măsură ce citeam povestea, am decis că disputele din familia Comstock au mai multe în comun cu Viaţa celor 12 Cezari a lui Suetoniu (sau din Eu, Claudius împărat a lui Robert Graves) decît cu istoria Americii. Mai tîrziu am citit un interviu cu Wilson în care el spunea că povestea are ca model istoric viața lui Iulian Apostatul, un împărat roman de prin anul 360 e.n.
Cînd începe povestea, Adam şi Julian se apropie amîndoi de vîrsta de 20 de ani. Adam provine din clasa celor care închiriază, un soi de clasă de mijloc între cea a proprietarilor de plantaţii (din care face parte Julian) şi cea a muncitorilor sub contract (sclavii, de fapt). Dar Adam are o educaţie similară cu cea a lui Julian şi aspiră să devină scriitor. Cei doi fug în preajma recrutării din micul lor oraş, dar pînă la urmă tot în armată ajung, împreună cu tutorele şi în acelaşi timp o figură paternă, Sam Goodwin. Julian se distinge în bătălie ca soldat anonim şi supravieţuieşte îndeajuns timp pentru a fi lăsat la vatră. Grupul se îndreaptă apoi spre New York, unde află că ziarele au scris despre faptele de vitejie ale lui Julian. Este repede demascat ca fiind un Comstock. Asta îi dă unchiului lui multe motive de nervozitate. Şi face ceea ce au făcut adesea împăraţii romani : îi numesc pe inamici generali şi îi trimit în cele mai periculoase zone de război, sperînd că pericolele bătăliilor îi vor scăpa de problema lor. Aproape că merge: o aterizare pe care Marina nu o asistă duce la un asediu de asemenea neasistat de Marină. Julian moare, aproape, încercînd să evadeze, dar pînă la urmă este transportat acasă şi făcut, prin aclamare, preşedinte, mai ales pe baza puterii opiniei publice inflamate de Adam prin corespondenţe de pe front.
Restul romanului ne prezintă domnia lui Julian. Nu vreau să intru în prea multe detalii aici, pentru că naraţiunea o ia înspre direcţii care m-au surprins. Ajunge să spun că povestea lui Adam ia uneori forma unor exerciţii deliberate de hagiografie (şi că Adam – naratorul se dovedeşte a fi mai puţin naiv decît Adam – personajul), dar sfîrşitul e departe de-a fi sfînt. Trebuie să ţinem minte faptul că romanul poate fi citit în mai multe feluri, în funcţie de motivaţiile pe care i le dăm lui Adam – naratorul – un exerciţiu interesant.
Cartea aceasta a atins un punct sensibil. Ea combină elemente din seria The Civil War a lui Ken Burns, Eu, Claudiu împărat a lui Robert Graves (şi Claudius Zeul) şi If This Goes On a lui Robert Heinlein, toate favorite de-ale mele. Are un stil încîntător de fluid care evocă prozele din secolul XIX ale lui Dickens şi Melville fără a fi excesiv de lucrat. Confirmă încă o dată şi talentul pentru caracterizare al lui Wilson. El dă într-un paragraf mai multă viaţă unui personaj decît îi dau alţi scriitori într-o nuvelă întreagă. Chiar şi personajele secundare, cum sunt Calyxa, soţia lui Adam, şi Emily, mama lui Julian, capătă rapid viaţă prin dialoguri şi prin acţiuni. Îmi place şi modul în care Wilson scrie pentru un scop. El taie amănuntele care nu îşi au locul în roman – orice fapt din roman are cumva legătură cu tema principală; nimic nu apare în carte pur şi simplu pentru că e interesant sau bine făcut. De asemenea, îşi respectă toate personajele. Foarte puţine dintre ele există doar pentru intrigă. Ele au propriile motivaţii, propriile conştiinţe şi propriile istorii personale. Nu exista marionete aici !
Julian are o distribuţie plăcut de diversă. Adam e uneori şocat de modurile prea puţin tăioase de-a se purta ale altor personaje (lucru care ilustrează caracterul său), dar asta nu face niciodată povestea să o ia pe căi greşite.
Julian Comstock funcţionează pe mai multe niveluri. Are cîteva elemente structurale splendide, cum ar fi armonia dintre actele dramatice ale poveştii şi sărbătorile religioase ale vremii (Crăciun, Paşte, 4 iulie, Thanksgiving). Sfîrşitul romanului are anumite ecouri din scenariul lui Julian, Viata şi aventurile marelui naturalist Charles Darwin (parcă filtrate, în mod hilar, de imaginaţia unui scriitor de thrillere de valoarea unui H. Rider Haggard). Această carte se citeşte uşor şi e impregnată cu un admirabil simţ al umorului.
Citind un roman care ia în mod evident foarte multe lucruri din tot felul de ere ale istoriei, ajungi sa te întrebi de ce povestea e situată în viitor. Se prea poate să fie cea mai confortabilă post-apocalipsă pe care am citit-o. E plasată la o distanţă sigură de evenimentele din timpul “Falselor Tribulaţii” (cum le spune Dominionul ), cînd au dispărut cel puţin 75% dintre americani (şi se presupune că şi dintre pămînteni). În vremurile din carte lucrurile au ajuns la un nou echilibru. E o stare confortabilă şi familiară pentru mulţi dintre americani, mai ales că noi am romanţat în multe privinţe secolul XIX (a se vedea seria documentară a lui Ken Burns, plus cărţile Little House on the Prairie şi multe altele). Întrebarea primeşte un răspuns clar. Cred că acest gen de poveste avertizează în privinţa automulţumirii: în acest viitor, autorităţile religioase interzic şi stigmatizează ştiinţa. Julian îşi doreşte cu disperare să readucă gîndirea seculară la locul ei (asta se vede din eforturile lui de scenarist, menite să cureţe numele lui Charles Darwin), dar Adam nu poate sa creadă ca oamenii au păşit vreodată pe Lună.
Ne place să credem că istoria umanităţii, şi mai ales istoria occidentului, este una a progresului. Dar Wilson ne arată cît de uşor, şi chiar confortabil, este să decazi. Şi că diferenţa faţă de lupta împotriva fundamentalismului din If This Goes On, în Julian Comstock restaurarea nu e deloc uşor de înfăptuit.
Pe lîngă toate acestea, bănuiesc că acest gen de viitor a fost singurul timp în care Wilson ar fi putut reuşi amestecul de elemente pe care îl dorea: în vremurile romanilor nu exista genul de fundamentalism religios impus de Dominion; în timpul Războiului Civil american democraţia a continuat să funcţioneze (mai mult sau mai puţin) şi au lipsit feudele dinastice şi atentatele la Casa Albă. Wilson a mai spus într-un interviu că a dorit să scrie o carte de aventuri în spiritul scriitorilor din secolul XIX. I-a ieşit foarte bine Şi cred că i-a depăşit pe scriitorii din acele vremuri în termeni de talent, scriitură şi subtilitate. Recunosc că, după cărţi ca Blind Lake şi Turbion (din păcate încă nu am ajuns şi la continuare, Axa), am fost destul de tristă cînd am dat de o carte închistată în istorie, în loc de viitor. Dar mi-a plăcut, cît timp am citit-o.
Karen Burnham
Traducere de Adina Barvinschi.
Traducerea și postarea recenziei pe site-ul SRSFF a fost realizată cu acordul autoarei.
Recenzia a apărut în original pe site-ul www.sfsignal.com :
http://www.sfsignal.com/archives/2010/06/review-julian-comstock-by-robert-charles-wilson/
Blogul lui Karen Burnham: http://spiralgalaxyreviews.blogspot.com/
Karen Burnham este inginer electrician și fizician. Lucrează la NASA’s Johnson Space Center.
Pentru a crea un echilibru între profesie și aspirațiile sale, recenzează SF&F pentru site-urile SF Signal, Strange Horizons și Salon Futura. De asemenea a susținut o conferință la International Conference for the Fantastic in the Arts.