[nggallery id=6]
Întâlnire cu meduza, Mircea Opriţă
Eagle Publishing House, Ediţia 2010
Format: 5,5 x 8,5 inci (139,7 x 215,9 mm), 1 volum
Număr de pagini: 174
ISBN-13: 978-606-92321-9-4
Cod titlu: 1|VA|SF|1966|002
Colecţia Seniorii Imaginaţiei este realizată în parteneriat cu Societatea Română de Science fiction şi Fantasy (www.srsff.ro)
Eagle Publishing House
Editor: Mugur Petronius Cornilă
Co-editare: Societatea Română de Science Fiction şi Fantasy
Managing Editor: Marian Truţă
Redactor: Mihaela Sipoş
Coperta colecţiei: Cristian Homeucă
Prelucrare tehnică: Gabriel Vâlsan
Ediţia princeps: 1966
Ediţia 2010 este revizuită de către autor
Prezentare:
Volumul de povestiri sf Întâlnire cu meduza a apărut în vechea colecţie „triunghi isoscel” a Editurii Tineretului din Bucureşti; cartea se înscria, consubstanţial, pe acea coordonată „poetică” pe care, mai târziu, Mircea Opriţă însuşi o va defini ca atare şi o va pune în evidenţă ca pe o mişcare mai amplă în literatura ştiinţifico-fantastică a epocii. Alături de coordonata comicului, coordonata poetică – sau, altfel spus, infuzia de lirism menită a contracara tehnicismul „sterp şi rudimentar”, a eroda stereotipiile epice şi a submina clişeele ideologice ale proletcultismului din anii ’50 – constituia un remediu prin recurs la care va deveni posibilă renaşterea genului”, mai întâi embrionar prefigurată şi tot mai convingător continuată apoi, în deceniile ce vor urma.[…]
Scrisă în 1965 şi publicată în 1966, în volumul de debut, căruia-i dă şi titlul, povestirea Întâlnire cu meduza încerca să trezească ecourile senzaţiei de pierdere (sense of loss) în spaţiul cutiei de rezonanţă a unui ilustru motiv literar: căutarea halucinantă a absolutului, care-i lasă în palma „căutătorului de absolut” doar senzaţia de zădărnicie, de eşec, de pierdere”… (Cornel Robu)
Referinţe critice
„…esenţiale pentru literatura lui Mircea Opriţă sunt tocmai iniţiativele prin care şi-a propus să se distanţeze faţă de o literatură a rezistenţelor minime – ignorarea tabù-urilor, interesul pentru
problemele grave ale umanităţii, utilizarea unui cod verbal rafinat, trena de cele mai multe ori impredictibilă a acţiunii şi, implicit, miza pe activitatea de lectură intensă a cititorilor.” (FLORIN MANOLESCU)
„Lumile viitorului cunosc în povestirile lui Mircea Opriţă o «tensiune a imperfecţiunii», personajele scriitorului se «împlinesc», literar, numai atunci când îşi dezvăluie puterea de a se nelinişti, de a ezita, de a suferi, de a dori imposibilul, de a greşi chiar, numai atunci când acţiunea – sigură, eficientă, utilă – este dublată de o trăire lăuntrică.” (MIRCEA IORGULESCU)
„O serie de povestiri în dialog, cu imagini recurente, complementare, supradimensionate situează societatea viitoare în tablouri individualizate şi legate prin lianţi narativi, prin care
traversează fante şi rupturi ale unui permanent lirism nostalgic faţă de istoria pierdută, trecută în legendă şi muzeu al referentului realităţii pământeşti în afara oricărei utopii politice.” (GABRIELA TOMA)
BIOGRAFIE
Mircea Opriţă s-a născut la 25 octombrie 1943, în Timişoara. Este absolvent al Facultăţii de Filologie din Cluj-Napoca (1966) şi doctor în Filologie (1999). A lucrat ca profesor, îndrumător cultural, apoi lector la Editura Dacia (1972-1994). A lucrat în cadrul Ministerului de Externe, ca director al Centrului Cultural Român din capitala Ungariei (1996-1998), devenit Institutul Cultural Român de la Budapesta, pe care l-a condus pentru a doua oară între anii 2002-2006. Din 1976 face parte din Uniunea Scriitorilor din România, îndeplinind în mai multe rânduri fucţiile de membru în Comitetul Director şi în Consiliul Uniunii. Pentru o scurtă perioadă a fost ales pe funcţia de preşedinte al Asociaţiei Sindicale a Scriitorilor Cluj (1994-1996).
A publicat volumele: Întâlnire cu meduza (povestiri, 1966), Argonautica (roman, 1970, versiune amplificată şi definitivă 1980), Jocul cu vipere (versuri, 1972), Nopţile memoriei (povestiri şi nuvele, 1973), Adevărul despre himere (povestiri şi nuvele, 1976), Pasărea de lut (roman, 1976), Figurine de ceară (selecţie de povestiri şi nuvele, 1978), Semnul licornului (povestiri şi nuvele, 1980), Cina cea mai lungă (roman, 1983), H.G. Wells: utopia modernă (eseu critic, 1983), Anticipaţia românească (istorie lite rară, 1994; ed. a II-a, amplificată, 2003), Discursul utopic (eseu critic, 2000), Figurine de ceară. Integrala povestirilor SF (2004), Mic tratat de concordie naţională sau Cartea tranziţiei (schiţe şi pretexte, 2005), Discoteca din Alexandria sau Cartea ştiinţelor (po vestiri şi pretexte, 2007), Istoria anticipaţiei româneşti (2007), Cronici de familie. SF-ul românesc după anul 2000 (critică literară, 2008), Povestiri de duminică (povestiri alese, 2010).
A publicat, de asemenea, traduceri din literatura şi exegeza universală (H. P. Lovecraft, Du Fu, H. G. Wells, John Brunner, Donald Keene), multe dintre ele cu prefeţe şi studii introductive care îi aparţin. A realizat antologii din sf-ul românesc, apărute în limbile maghiară şi germană. A fost la rândul său tradus şi publicat în antologii şi reviste din Franţa, Belgia, Ungaria, Germania, Italia, Grecia şi Polonia.
A obţinut o serie de distincţii literare în ţară (între acestea, un premiu al Uniunii Scriitorilor, trei premii ale Filialei Cluj USR, Premiul „Titu Maiorescu” al Academiei Române pentru Discursul utopic) şi în străinătate: Premiul internaţional de poezie al PEN-Clubului (Londra, 1965), Premiul special al juriului la Eurocon III (Poznan, Polonia, 1976) şi Premiul Aripile de aur ale fanteziei (Poznan, Polonia, 1980).
CUVÂNTUL AUTORULUI
„Nu ştiu alţii cum sunt” (mulţumesc, Ion Creangă, pentru acest minunat clişeu capabil să declanşeze, ca un trăgaci de ar mă, amintirile oricui), dar eu, scriindu-mi textele, am avut mereu impresia că servesc nu doar Clipa, ci şi Durata. Recunosc că sentimentul acesta e orgolios şi presupun că-i va indispune în special pe cei cu prejudecăţi literare, care continuă să vadă în sf un produs al efemerului şi al vulgarităţii. Cum să treci dincolo de un moment oarecare cu ceva ce, din punctul lor de vedere, nici la data „confecţionării” sale nu avea motive să fie luat în serios? Ei bine, unei asemenea întrebări retorice nu i se poate răspunde decât printr-un fapt la fel de impulsiv şi de cate goric, precum curajul autorului de a ieşi repetat în „arenă”, spre a se confrunta nu doar cu generaţia sa, ci şi cu gusturile altor generaţii.
Este ceea ce fac eu acum, răspunzând sugestiei formulate de Mugur Cornilă de a-mi publica scrierile mai vechi prin Editura Eagle, în condiţiile oferite de Librăria Virtuală Amazon. Fără reeditări, o operă rămâne în cel mai bun caz prizoniera unei mitologii a oralităţii, însă în mod precis în afara unui circuit editorial viu, esenţial pentru destinul oricărui scriitor. În situaţia schiţată aici, acesta, scriitorul, riscă să fie perceput de la o vreme doar prin clişee transmise din gură în gură pe seama unor titluri ce-au făcut eventual senzaţie la apariţia lor, dar care, îngropate adânc în biblioteci, au o mai redusă şansă de a-şi continua şi în mod direct menirea publică, prezentându-se la întâlnirea cu cititorii de azi şi de mâine.
Iată, aşadar: povestirile mele aspiră să pătrundă efectiv în actualitatea altei Clipe decât cea care le-a decis şi le-a deschis drumul în lume. O întâmplare norocoasă, într-adevăr, cuvenită şi altor scrieri importante din SF-ul românesc. Vladimir Colin, Horia Aramă, Ion Hobana, Gheorghe Săsărman, ca să enumăr doar câţiva dintre românii manifestaţi cu energie şi talent în SF, au atins în carierele lor un nivel profesional şi de „clasicizare” comparabil cu al multora dintre anglo-saxonii de care auzim mereu, susţinuţi fiind – aceştia din urmă – de o industrie a cărţii aproape incredibilă ca volum, ritm şi presiune exercitată asupra cititorilor. Mai puţin avantajaţi decât ei, ne-am lamenta totuşi degeaba de acest handicap esenţial, fiindcă ni meni nu stă să ne asculte. Pe de altă parte, n-am avea nicio scuză dacă am trece nepăsători pe lângă oportunităţile ce ne răsar în cale din când în când.
Dintre cele patru volume de povestiri ale mele (nu mai socotesc aici şi antologiile personale, cu povestiri selectate pe criterii mai mult sau mai puţin subiective, şi nici unele cărţi de dată recentă, care „ascund” povestiri SF în substanţa lor ceva mai complicată), Întâlnire cu meduza e prima în ordinea apariţiei. S-a publicat în 1966 şi este chiar volumul meu de debut editorial. Acum, când îi pregătesc revenirea în scenă, memoria îmi aduce la suprafaţă câteva amănunte de ordin „tehnic” com bi nate cu unele aspecte de rezonanţă sentimentală. Mai publicasem până atunci o povestire intitulată Un cântec din Al de baran şi pe care, ca orice începător aflat în căutarea şansei sale, am trimis-o revistei Viaţa studenţească, într-un concurs deschis de redacţie sub genericul „Cum vedeţi planeta noastră în secolul XXI?”. În paranteză fie zis, secolul XXI părea la data respectivă atât de îndepărtat, încât era o adevărată aventură să încerci să-l „vezi” într-un fel sau în altul. Cum spuneam, schiţa respectivă a apărut (la 18 aprilie 1964), însă concursul revistei avea să rămână pentru totdeauna nefinalizat (împreună cu premiul în care îmi pusesem unele speranţe) din lipsă de candidaţi suficienţi dintre care să se facă selecţia. Încă nu venise vremea năvalei de texte în concursurile iniţiate de însăşi mişcarea SF, după organizarea primelor sale cenacluri, în majoritatea lor studenţeşti.
Deşi reprezintă debutul meu în proza de anticipaţie (versuri mai comisesem, inclusiv o poezie intitulată Cântec pentru rachetă, care, publicată de un ziar regional în 1960, reprezintă debutul meu absolut), textul pomenit n-a mai apărut în nicio carte de-a mea, din două motive. Întâi, pentru că era o compunere lirică vecină cu poemul în proză, având fără îndoială suflu utopic, nu însă şi spiritul de construcţie, tensiunea conflictuală, în cele din urmă vitalitatea unei proze autentice. Un simplu exerciţiu pregătitor. În al doilea rând, pentru că nu intra firesc în niciunul dintre proiectele mele de carte, reprezentând, în caz că aş fi introdus-o în volumul de debut, o „lipitură” stridentă. Şi asta în ciuda faptului că, sătul de searbăda pedanterie factologică şi de platitudinea dezgustătoare a multora dintre scrierile de anticipaţie tipărite în epocă, îmi propusesem tocmai obiectivul de a infuza în SF lirism, căldură sentimentală, în fine, elemente de concepţie literară. Cred că asemenea trăsături se mai găsesc şi acum în povestirile din Întâlnire cu meduza, e drept, mai „distilate” decât în exerciţiul abandonat al Cântecului din Aldebaran.
În vara anului 1964 aveam, în mare, un proiect de volum şi câteva povestiri începute. Mă bătea deja gândul de a contacta in persona nişte redacţii, toate aflate la Bucureşti. Student la Filologia din Cluj, cu bani arareori nimeriţi prin buzunarul propriu, am profitat de soluţia unei tabere de vară pe lito ral, întrerupându-mi drumul în capitală şi la „dus”, şi la „întors”. L-am căutat, aşadar, pe Adrian Rogoz pe culoarele fostei Case a Scân teii, unde îşi avea sediul revista Ştiinţă şi tehnică, dimpreună cu râvnita ei Colecţie de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice. Redactorul Colecţiei m-a primit cu o căldură peste aşteptările prudentului provincial care eram atunci. Ulterior aveam să înţeleg că se manifesta astfel în virtutea unei înzestrări structurale profunde şi că, pe de altă parte, era mereu în căutare de talente noi într-un gen ce, copleşit de modele sovietice, îşi făcea atunci aripi şi în România postbelică. Mi-a reţinut încercările, convingându-mă să i le las spre lectură şi pe cele considerate de mine doar nişte eboşe nefinisate, cum şi erau. Pentru publicare contam pe una singură, pe care am şi descoperit-o la mijlocul lunii septembrie din acel an inclusă în CPSF, în compania prestigioasă a lui Victor Eftimiu (acesta cu lucrarea Un asasinat patriotic, reluată după un text din 1927). Bunul Rogoz gândise pentru broşura de care vorbesc o formulă gen „trecutul recuperat şi germenii noului în SF-ul românesc”, ceea ce nu putea decât să mă fericească instantaneu.
Povestirii mele îi dădusem titlul Coloana infinitului, evident bombastic şi supradimensionat faţă de realitatea subiectului, având singura scuză că unele simboluri – hai să le zicem tutelare – mă preocupau din cale-a fară de mult. Rescrisă şi aproape dublată ca dimensiuni, povestirea avea să primească în volum titlul Alcora, o denumire în mod cert mai potrivită contextului şi mai simpatică inclusiv autorului său – dovadă că am păstrat-o în ciuda altor refaceri ulterioare, despre care va fi vorba mai jos.
Pe drumul de întoarcere de la Costineşti, am debarcat din nou în capitală, ca să-l vizitez de data aceasta pe Ion Hobana, tânăr şef pe atunci (avea doar 33 de ani) al compartimentului SF pe care tocmai îl înfiinţase la Editura Tineretului. Îşi publicase deja culegerea de povestiri Oameni şi stele şi lansa, ca ini ţiativă proprie, seria cărţilor de buzunar marcate de triunghiul ce se voia, cred, o navă cosmică stilizată printr-un simbol geometric. Discuţia noastră s-a desfăşurat în jurul unor proiecte pentru care nu mai deţineam argumentul textelor, întrucât întreg materialul mi-l reţinuse cu două săptămâni în urmă Adrian Rogoz. Privită de la distanţă, poate că scena ar avea în ea ceva suprarealist, întrucât seamănă cu întâlnirea dintre doi oameni de afaceri, în care unul oferă vorbe în locul unui produs negociabil, iar celălalt are diplomaţia de a nu refu za oferta, sub rezerva a ceea ce mai putea să se întâmple de a tunci înainte. Să vedem, mi-a spus Hobana, să vedem ce hotărâre ia Rogoz. Rezultatul deciziei respective s-a văzut chiar în toam na aceea, iar rezultatul deciziei lui Hobana l-am constatat eu în sumi, pe neaşteptate şi cu deplină uimire, câteva luni mai târziu, când m-am pomenit în cutia poştală cu o scrisoare oficială de la Editura Tineretului şi cu un contract. Era mai mult decât îmi imaginasem că poate să mi se întâmple, iar faptul că trebuia să predau manuscrisul cărţii destul de curând, pentru o publicare rapidă, mă umplea de bucurie şi de derută în acelaşi timp. Ajunsesem în anul terminal al facultăţii, mă aşteptau aşa-numitul examen de stat şi susţinerea lucrării de diplomă, iar proiectul meu literar stagna de mai multe săptămâni, concurat de obligaţii infinit mai presante.
Bineînţeles că am semnat cu emoţie contractul şi m-am lansat într-o cursă pe două piste, încercat câteodată de neliniştea că voi rata fie perspectiva editorială în caz că nu respect termenul pentru care îmi depusesem semnătura, fie diploma, rămânând pentru o vreme un fel de profesor marginal, decăzut din nişte drepturi morale şi salariale. Destinul a vrut să ies totuşi la liman pe ambele trasee. Iar modelul acelei experienţe mi-a folosit şi mai târziu, aş spune că în întreaga mea viaţă, fiindcă nu de puţine ori am mai fost pus în situaţia de a mă mobiliza rapid şi intens, în paralel cu diverse sarcini de serviciu, pentru vreo carte cu predare la termen fix.
Întâlnire cu meduza a apărut astfel la sfârşitul anului 1966, fapt ce mi-a permis să mă remarc în aşa măsură la şcoala sătească unde fusesem repartizat, încât la un moment dat a trebuit să discut colegial cu directorul de atunci şi să-i dau asigurări că nici prin cap nu-mi trece să-i iau funcţia, cum începuse să se răspândească zvonul.
În fine, pun stavilă tentaţiei de a pomeni şi alte detalii anecdotice, amintindu-mi că tocmai eu sunt acela care şi-a fixat, în prefaţa la Istoria anticipaţiei româneşti, o conduită sobră faţă de autorii şi textele SF. N-am totuşi sentimentul unui comportament contradictoriu, întrucât una este o exegeză literară, şi cu totul alt ceva rememorarea liberă a unor momente trăite în urmă cu multe decenii.
Mai adaug doar informaţia că redactorul meu de carte de la Editura Tineretului s-a întâmplat să fie o doamnă inteligentă şi de bun gust, pe nume Herta Spuhn, şi care ulterior, în calitate de germanistă, avea să se dedice traducerilor din literatura contemporană.
Deşi am semnat o „minută” sau două în urma discuţiilor noastre asupra manuscrisului, nu ţin minte să-mi fi formulat obiecţii inacceptabile, aşa că volumul a putut să apară într-o versiune agreată de autor, sub o frumoasă copertă a lui Damian Petrescu. Obiecţii mai multe şi mai importante mi-am formulat eu însumi, pe parcursul anilor, şi aici deschid o altă discuţie, vizând atât cartea mea de debut, cât şi celelalte volume.
Cunosc confraţi care din principiu refuză să schimbe ceva în textele odată publicate, fie din comoditate, fie din convingerea că o pagină scrisă trebuie să păstreze intactă inspiraţia momentului când a fost concepută. Decât să refacă un text, preferă să compună altul nou. Nu contest metoda aceasta şi argumentele aflate la baza ei. Constat doar că nu mi se potrivesc. Majoritatea scrierilor mele, şi în special cele timpurii, au suferit intervenţii continue, mergând de la simple, dar repetate „perii” stilistice până la prelucrări importante, tăieturi şi adăugiri de text, diverse schimbări în statutul personajelor, chiar deturnări discrete ale unei acţiuni. Aproape că n-a fost lectură/relectură fără asemenea noutăţi transformatoare, încât povestirile mele din volumul de debut au adunat variantă după variantă, cu corecturi făcute fie direct pe textul tipărit, fie pe diverse dactilograme succesive, ori pe paginile unor publicaţii unde unele dintre ele au avut norocul să fie retipărite de-a lungul anilor (antologii personale, culegeri colective, reviste). Povestirea Alcora, de pildă, a trecut printr-o duzină de asemenea prelucrări, de la pomenita Coloană a infinitului până la forma ce mă mulţu meşte acum, simplificată pe de-o parte, atinsă de spiritul complicaţiei pe de alta şi, bineînţeles, în alt sens. Modificări importante faţă de versiunea iniţială se găsesc, de asemenea, în Exilatul, în Desprinderea de stea, iar numeroase prelucrări în zona expresiei curente cunosc şi celelalte povestiri din carte.
În această campanie continuă de modernizare a textului, am ţinut să atenuez unele stridenţe poetice pe care iniţial le crezusem un atu, contribuţia mea la necesara schimbare estetică a SF-ului românesc de la mijlocul veacului XX. Am lucrat în permanenţă la „acordul fin”, sacrificând ceea ce mi s-a părut că ţine de efemer în favoarea unei viziuni mai durabile, mai apropiată de exigenţele esteticii moderne. Priza lirică de care fusesem la început atât de mândru, şi pe care o găseam treptat excesivă, m-am străduit s-o contrabalansez prin scurte basculări gândite distopic, încât povestirile poartă astăzi – cel puţin aşa sper – o haină mai potrivită receptării lor în regim peren. Nu e vorba totuşi de alte scrieri, fundamental diferite, întrucât m-am străduit să păstrez spiritul şi chiar sunetul textului originar, datele principale ale problemei angajate, conflictele şi ingenuitatea personajelor. Conducând în mod necesar spre soluţiile ultimei variante, intervenţiile mele au avut drept obiectiv doar aşezarea textelor iniţiale, tratate drept simple proiecte încă insuficient finisate, sub o zodie marcată de semnul definitivului.
MIRCEA OPRIŢĂ
Cărtile Eagle Publishing House pot fi achiziţionate prin librăria Amazon.com (pentru comenzi internaţionale), în format print sau versiune electronică pentru utilitarul KINDLE.
Pentru livrări în România, achiziţiile se vor face prin precomandă pe websitul editurii, numai pentru versiunea de print, la preţuri speciale.
Puteţi precomanda cărţile din colecţia Seniorii Imaginaţiei începând cu data de 1 septembrie accesând www.edituravirtuala.ro
Pe website-ul editurii titlurile sunt disponibile pentru livrare în data de 15, la fiecare 2 luni (lunile pare din an).
IMPORTANT: Sunt livrate numai titlurile preplătite. Pentru proceduri, accesaţi paginile explicative din website.
Retailer exclusiv în România: www.cartiabc.ro
Titlurile Editurii Eagle NU SUNT DISPONIBILE la distribuitorii locali şi numai ocazional vor fi disponibile în alte librării virtuale.
Pentru cunoscători: un număr limitat de titluri vor fi disponibile la vânzare directă prin librarul Haralambie Ionescu (Bebe).
Cod titlu: 1|VA|SF|1966|002
Codificarea volumelor din Colecţia „Seniorii imaginaţiei – integrala Science Fiction & Fantasy” (Legenda):
Prima cifră: 1-Ficţiune, 2-Non-Ficţiune
Primul grup de litere: AA – antologie cu autori diferiţi, VA – volum de autor, RO – roman, NV – nuvelă
Al doilea grup de litere: FA – fantastic, SF – science fiction, FY – fantasy, PO – poezie, HR – horror, TH – thriller, ES – eseuri, CT – critică şi teorie, PS – popularizare ştiinţă, DV – diverse: interviuri, articole, biografii
Primul grup de cifre: Anul ediţiei princeps
Al doilea grup de cifre: Numărul curent al cărţii în colecţie