Vrei să fii scriitor, vrei să scrii. Dar de ce science fiction? Dintre toate tipurile de ficţiuni pe care le-ai fi putut alege, de ce ai preferat sf-ul?

Nu o să fii pe val, nu o să fii relevant. Nici măcar pe vremea programului Apollo science fiction-ul nu era relevant. În 1969 Neil Armstrong a fost primul om care a păşit pe Lună vreodată. În anul următor Premiul Hugo pentru cel mai bun roman science fiction a fost câştigat de… Mâna stângă a întunericului (The Left Hand of Darkness) de Ursula K. Le Guin. Un roman bun de altfel, dar nu are nimic de a face cu expediţiile spaţiale. Cu un an înainte premiul Hugo fusese adjudecat de John Brunner cu al său Zanzibar (Stand on Zanzibar), un roman despre suprapopulare.

Nu vei căpăta ovaţiile criticii. Oricum, nu din afara genului. Science fiction-ul a fost acuzat că are personaje superficiale, de carton, că este literatură pentru lumpeni, că are mijloace de expresie şocante şi abrupte, intrigi idioate şi ca să fim corecţi aceste acuzaţii nu sunt în întregime gratuite. Dar nici corecte pe deplin. Cei care pretind descrieri amănunţite şi stil sunt neimportanţi în s.f.  pentru că în acest gen este vorba numai despre idei. Dar e ca şi cum am spune că mîncarea este descrisă prin calorii în loc de gusturi.

Sf-ul nu se vinde foarte bine. De fapt este foarte probabil că nu vei putea renunţa niciodată la serviciul de zi cu zi. În loc să vezi lumea prin fereastra unui reactor, doar vei privi dîrele de condensare a avioanelor de pe cer. S-ar putea să câştigi excursii gratis, dar acestea nu vor fi la Rio de Janeiro ci la Derby. Dacă eşti de-a dreptul norocos, s-ar putea să fii invitat să apari la televizor în vreo emisiune. Aceasta va fi pe BBC4, prin urmare nu o va urmări nimeni.

Apoi mai este şi privirea aceea goală pe care o vei întîlni atunci când vei spune celorlalţi că eşti scriitor şi ei te vor întreba ce fel de cărţi scrii. Imediat ce vei spune „science fiction” zâmbetul le va îngheţa pe chip şi o vor lua din loc cu o mină plictisită, preferînd să vadă cum se usucă vopseaua de pe un tablou decât să te asculte mai departe. În afară de cazul în care nu dai peste un fan s.f. În acest caz ţi se vor enumera, mai mult ca sigur, toate greşelile din ultima ta povestire sau din ultimul tău roman. Presupunând acest lucru, este posibil ca fanul respectiv: a) să fi auzit de tine şi b) să te fi citit. Nici una dintre variante nu este garantată.

Apoi mai trebuie să fii şi expert în tot felul de chestii. Da, poţi să baţi şi cîmpii, dar numai credulitatea cititorilor te poate salva. Şi fiecare are pragul său de înţelegere: unii vor rămâne cu gura căscată la lumea inelară, alţii vor remarca faptul că aceasta este instabilă. Şi există un nivel precis al cunoaşterii, mai ales în ştiinţă, dincolo de care nu poţi trece. Fără -300 de grade Celsius pe satelitul de gheaţă, de exemplu. Fără supernove în sistemul solar învecinat şi care devin vizibile exact în momentul exploziei. Fără… hmm… atmosferă respirabilă şi oceane pe Venus. Cu cât te ţii mai aproape de lumea reală, cu atât mai mult trebuie să te asiguri că lumea ta este veridică (sau cel puţin foarte plauzibilă). Extratereştri, inteligenţe artificiale, călătorii la viteze supraluminice, călătorii în timp… nimic din toate acestea nu este real, aşa că nimeni nu te va şicana dacă ele nu funcţionează la fel ca în alte romane science fiction. Uneori aceste detalii sunt percepute ca un avantaj, dacă lucrurile sunt complet originale în povestea ta.

Pentru că trebuie să te lupţi mereu să fii original şi inventiv. Trebuie să scrii ca şi cum toţi cei care îţi vor citi povestirea sau romanul, au citit înainte toate povestirile şi romanele de science fiction care s-au publicat vreodată în întreaga lume. Nu există scurtături. Ai de construit o întreagă lume sau chiar un întreg univers şi asta trebuie să iasă doar din mintea proprie. Da, există trupe reciclabile, mobilă veche, personaje luate de la agenţia de impresariat, dar nu vei fi iertat pentru folosirea lor. Bine, ai putea scăpa dacă o mulţime de alte lucruri sunt cu adevărat originale în povestirea sau romanul tău.

Dar.

Probabil că vrei să scrii science fiction pentru că, încă de mic, citeai aşa ceva. Eşti un fan. Nu te poţi imagina scriind altceva. Oricum acesta ar putea să fie la fel de bine şi cel mai bun motiv din lume ca să scrii altfel de ficţiune. Dar sunt o mulţime de alte lucruri minunate pe care science fiction-ul le poate face. Este un gen foarte larg, este loc pentru un întreg univers în el. Ba este chiar loc pentru lucruri care – să nu spuneţi nimănui asta – nu sunt tocmai science fiction. Poţi să-ţi trasezi singur frontierele. Există tot felul de subgenuri bune pentru un început: space opera, cyberpunk, hard sf, istorie alternativă… De fapt, sunt atât de multe că lumea se tot discută pe marginea lor încă din 1926.

Altminteri, să recunoaştem: construirea de lumi este amuzantă. Poţi face cât de multe sau cât de puţine doreşti. Ai o putere asupra personajelor pe care nici un alt gen nu o poate oferi. Imaginile sunt şi ele extrem de atrăgătoare: efecte speciale pe fiecare pagină. Chestii pe care niciodată nu le vei vedea în viaţa reală. La urma urmei sf-ul este la fel de mare precum propria imaginaţie. Este limitat doar de ceea ce tu, scriitorul, nu poţi imagina. Ca un fel de limitare impusă de cuvintele folosite. Scriind sf nu doar lărgeşti orizontul cititorilor tăi ci şi orizonturile proprii.

Mai există apoi o întreagă comunitate ataşată genului. O comunitate vocală, care poate la fel de bine să fie entuziastă şi aprobatoare sau invers. Dar, ca întreg, cititorii sf sunt o gaşcă prietenoasă care nu se sfieşte să-şi facă opiniile cunoscute. Nu am idee dacă sf-ul are cea mai mare prezenţă online dintre toate celelalte tipuri de ficţiune, dar bănuiesc că este cea mai vizibilă prezenţă comparativ la piaţa proprie.

Per total cred că argumentele pro înclină balanţa în defavoarea argumentelor contra. Nu este vorba doar despre cea mai mare pânză pe care se pot broda poveştile ci despre întinderea şi varietatea genului în sine. Nu sunt multe lucruri pe care nu le poţi face. Nu există alte tipuri de ficţiune care să ofere aceeaşi deschidere pentru abordări şi stiluri diferite. Poţi fi atât de relevant pe cât doreşti. Iar sf-ul a pătruns atât de puternic în cultura populară  încât poţi fi şi trendy dacă asta vrei.

Ca scriitor, acest fel de libertate este eliberatoare.

Ian Sales

Text preluat cu acordul autorului de pe blogul IT DOESN’T HAVE TO BE RIGHT

http://iansales.com/2010/06/23/why-bother-writing-science-fiction/

Traducere din limba engleză de Rudi Kvala