A apărut numărul doi (pe luna mai) a revistei Helion. Pe prima pagină (vorbim despre varianta online, fireşte) ne întâmpină un articol interesant, intitulat Interneci la purtător şi semnat Mircea Opriţă, în care se vorbeşte despre volumul Între bariere, al lui Doru Stoica, volum considerat ca fiind unul dintre cele mai reuşite şi echilibrate din ultimii ani.

Tot pe prima pagină descoperim un interviu cu Boris Strugaţki, interviu publicat sub semnătura Ştefanei Czeller. Îmediat după interviu urmează un text al lui Florin Pîtea despre… o să vedeţi voi citindu-l.

Editorialul este semnat de Lucian Vasile Szabo şi ne propune să… începem cu începutul. Care este începutul literaturii science fiction de pe meleag românesc? Nu este o capcană. Nici nu am să susţin că cine nu ştie nu merită să fie primit în lumea fanilor ori în cea a autorilor de literatură de anticipaţie. E o provocare… am citat din editorial.

Mai departe descoperim un alt interviu, de data asta luat lui Mircea Opriţă. Interviul sau mai degrabă dialogul a fost consemnat de către Lucian Vasile Szabo.  De remarcat faptul că LVS semnează în acest număr şi o proză intitulată Retronext. Şi dacă tot am amintit de proze, în afară de cele două menţionate, mai avem texte semnate de Ştefana Czeller (Un oaspete de Paşte) şi Adrian Buzdugan (Chariboria).

În interiorul revistei am găsit şi semnătura lui George Ceauşu. Viitorul de la marginea realităţii se numeşte articolul şi este unul de o factură deosebit de interesantă. Cititorul superficial sau grăbit se va pierde pe drum, dar cel care va parcurge până la capăt articolul va afla unele lucruri deosebit de interesante. Spre exemplu: Timpul nu are trecut, prezent şi viitor.

Adrian Chifu ne vorbeşte, în cadrul rubricii Ecran, despre Planeta Interzisă. Marian Mirescu, aşa cum îl ştim, cu oful lui de o viaţă: banda desenată. Dragoş Merişca încearcă să răspundă la întrebarea: ce este sufletul. Eduard Pandele ne povesteşte amuzant despre jocuri video străvechi (Spacewar). Ciprian Baciu umple Contrapunctul iar Radu Cleţiu ne oferă câteva caricaturi reuşite la Galeria Fantastică. Cornel Secu, în Carevasăzică, ne povesteşte despre două evenimente sefiste: Galileo şi Spuza cu premii. O analiză cumpătată a ceea ce este revista Galileo, analiză din care vă oferim un scurt fragment:

După un interviu foarte bun luat de Horia Nicola Ursu lui Joe Haldeman, apare o traducere din celebra lui povestire Graves, semnată de Mircea Pricăjan.

Să nu fi ştiut H.N. Ursu că Graves a apărut în România de două ori în 1994, atât în caietul program al Eurocon-ului (traducere de Antuza Genescu), dar şi în revista Helion nr. 2/1994 (traducere Alina Ghimpu), ambele traducând titlul povestirii în Morminte.

Unde pui că prin traducerea lui Graves in Mortuare, ca şi prin alte formule de adaptare stilistică, Mircea Pricăjan derutează cititorul român, îndepărtându-l de sensul simbolic şi paradoxal pe care-l conţine această scurtă povestire.

Însă vom vorbi mai pe larg despre această nouă revistă, care are calitate şi cantitate dar căreia-i lipseşte noutatea şi asumarea curajului în a lansa noi formule publicistice, în ediţia tipărită a Helion-ului din această vară (nr. 3-4, care va fi pe piaţă la începutul lui iulie).

Despre premiile sau clasamentele CititorSF, Cornel Secu face următoarele consideraţii: Un spectacol gălăgios şi dizgraţios s-a iscat de ceva vreme pe câteva bloguri şi site-uri privind premiile Cititor SF. Momentele lui semnificative au fost: o văicăreala la sfârşitul lui martie; un joc la mantinela în aprilie; apoteoza la începutul lui mai, când juriul, marele juriu, nemaipomenitul juriu, gloriosul juriu a anunţat implacabilul verdict. Adică a ieşit cine trebuia. Spectacolul a fost jenant şi foarte indecent, deoarece majoritatea dintre votanţi sunt foarte serios implicaţi în “afacere”. Aşadar neutralitate zero, dar jurizare “perfectă”.

Pe ansamblu avem un sumar bogat, dens, cu marfă pentru toată lumea, cu proze şi articole de calitate. Helion ne arată că se poate ţine de cuvânt: apariţie lunară fără a coborî standardul.