Un concurs are ca scop departajarea unor valori precum şi stabilirea unor ierarhii. Spre exemplu Campionatul Mondial de Fotbal din Africa de Sud. Acesta este un concurs în care diferite echipe se luptă între ele, urmând un set de reguli precise. Trofeul este fabulos. Sunt la mijloc sume uriaşe de bani. Dar, dincolo de răsplata imediată, echipa câştigătoare are parte de faimă, celebritate, renume… Mare parte din rasa umană prezintă onorul echipei care s-a clasat pe primul loc.

Există şi alte concursuri sportive, în care nu echipe se înfruntă direct, ci indivizi solitari îşi dispută prima treaptă a podiumului, punându-şi în valoare talentul şi pregătirea. Eforturile participanţilor sunt răsplătite mai apoi de premiul sau de premiile puse în joc. Chiar dacă aparent învingătorul ia întregul pot, miza unui concurs este cu mult mai mare. Important este să participi. Indiferent de rezultatul întrecerii, o parte din gloria câştigătorului se va răsfrânge asupra tuturor participanţilor.

Concursurile literare nu fac nici o excepţie de la cele spuse mai sus. Participarea la asemenea concursuri este mai mult decât onorantă pentru fiecare scriitor. Pentru că ele pot oferi o măsură a valorii de moment a celui care participă. Un scriitor, dincolo de părerile apropiaţilor, are nevoie mereu de confirmarea celorlalţi. De confirmarea publicului, de confirmarea unor voci cu autoritate şi competenţă. De aceea concursurile literare sunt şi trebuie să fie repere importante în cariera unui scriitor.

Înainte de 1989, în domeniul science fiction sau al literaturii de anticipaţie tehnico-ştiinţifică după cum i se spunea atunci, existau concursuri literare. Chiar apăruse o cutumă benefică scriitorilor de sefe de atunci: fiecare oraş important se străduia să organizeze un astfel de concurs. Dintre acele premii de atunci, singurul care se mai vede în zilele noastre este Concursul Helion, organizat an de an de către colegii noştri de la Timişoara.

Desigur, cel mai important dintre toate concursurile dinainte de 1989 era concursul desfăşurat cu ocazia celebrelor şi, din păcate, defunctelor RomCon-uri. Participarea la acest concurs era la fel de importantă ca premiul în sine: un scriitor se putea face remarcat prin simpla prezenţă în concurs, dar cu condiţia ca textele sale să fie valoroase. Nu era obligatoriu ca autorul să şi câştige. Valoarea unui text răzbătea dincolo de jurizarea propriuzisă.

Premiul sau premiile oferite erau mai degrabă simbolice şi cu multă încărcătură emoţională: diplome plus publicarea textelor câştigătoare fie în Almanahul Anticipaţia fie în diferite reviste locale. Partea materială era oarecum neglijată, dar nu se plângea mai nimeni din pricina asta. Se scria din pasiune. Pentru glorie. Nimic jenant în asta. Ba chiar frumos. Să ne aducem aminte că vechii greci îşi premiau atleţii prin cununi de laur.

Lucrurile s-au schimbat de atunci. Laurii sunt inutili dacă nu-s dublaţi şi de alte valori materiale. Premiile unui concurs, ca să conteze, trebuie să posede şi o expresie pecuniară care să fericească autorul mai mult decât simpla şi nuda glorie. Nimic jenant în asta. Ba chiar frumos este atunci când un concurs care se respectă oferă autorului ceva mai mult decât strângeri de mână. Nici un efort încununat cu o operă literară valoroasă nu ar trebui să rămână nerăsplătit. Un scriitor este un truditor care se consumă pe sine pentru a ne oferi nouă, cititorilor, o lume în care să ne refugiem ori de câte ori avem ocazia şi dorim asta.

Din păcate, astăzi, în sefeul românesc concursurile sunt sublime. Numai că sunt foarte rare sau deloc. Înafară de Helion, aţi mai auzit de vreun concurs dedicat science fiction-ului pe meleagurile noastre? Un concurs serios, cu un juriu asumat, care să poate justifica oricând deciziile luate? Un concurs din care câştigătorul chiar poate să înţeleagă că are valoare şi că valoarea îi este răsplătită cu mai mult decât cu o bătaie amicală pe spate? Aveţi ştiinţă de aşa ceva?

Probabil că nu.

Un concurs naţional, care să confere învingătorului şi faimă, dar şi răsplată materială nu există.

Corect ar fi să spunem că nu a existat până acum.

Scriitorii români de science fiction au la dispoziţie acum o unealtă puternică prin care să-şi dovedească măiestria şi prin care să primească şi contravaloarea talentului lor. Concursul Seniorii Imaginaţiei nu doreşte decât să asigure un echilibru firesc între glorie şi răsplată, între inefabil şi material. Până la urmă SRSFF va oferi, prin concursul anunţat luna trecută, respectul pentru autor. Şi noi credem că acesta este cel mai important lucru.

Rudi Kvala