Când domnişoarele asistente de la Centrul Calderon încep să care scaune de colo-colo e semn bun că nu mai sunt locuri în sala de cenaclu (bine, uneori le mai rugăm noi să se plimbe cu mobilierul, ca să facem impresie). Multă lume vinerea trecută la ProspectArt, care a împlinit un anişor (ptiu şi eu, deşi la câtă lume face asta, greu să-i mai fie de deochi!) să-l audă live şi să pună mâna pe legendarul Ştefan Ghidoveanu, omul cu cea mai longevivă emisiune sefe europeană, traducătorul, criticul şi, cu voia dumneavoastră – în pofida protestelor semi-alintate ale lui Fane, promotorul. Şi unde n-au pornit toţi ciclul „Amintiri din copilăria lu’ SeFeu”, de rămăseseră tinerele vlăstare ale anticipaţiei româneşti, pripăşite prin sală, cu guriţele căscate, sperăm că de admiraţie. Mai ales că şeful Tamaş a făcut o frumoasă prezentare biobibliografică a invitatului de onoare, iar Ştefan însuşi a dat citire eseului „A fi sau a nu fi promotor sf în România”, un material cu mult umor şi bun simţ – dovedind ridicolul „înţeleptului” care afirmă că modestia e pentru mediocri… Au fost evocaţi câţiva dintre cei ce „au pus umărul”, dar mai ales creierul, pentru propăşirea sefeului românesc, de-a lungul anilor, unii (îi amintesc doar pe domnii Hobana, Haulică şi Cornilă) fiind de faţă. De faţă era şi Roberto Quaglia, vicele Societăţii Europene de Science Fiction, care, observând discuţiile tumultoase, exclama din când în când, în gând: „Mamma mia, che bella serata!”

Replici, vociferări, murmure, foială, râsete, ţâpurituri… Şedinţa mergea ca pe roate. Aproape de pauză, iată că sună şi chirurgul Chirculescu, zis Sebastian A. Corn, abia ieşit din operaţie, să ne ureze, agitând bisturiul, „la mulţi ani”. Asemenea, doctore, ai grijă cu tăişul ăla!

După ce s-au revigorat cu tutun, cenacliştii au revenit în sală pentru sfâşierea rituală a celei dintâi victime… Aştepta acolo cuminte, nevinovat, Dario Pecarov, călătorit peste noapte tocmai, hăt, de la Cluj – ergo pulbere de obosit, de-i tremura textul în mână ca evantaiul. Dacă vă imaginaţi că asta i-a atras vreo urmă de compasiune din partea fiarelor (a se citi Lăzărescu, Ghidoveanu, Radu) înseamnă că n-aţi privit niciodată în ochi nişte tigri bengalezi… Până să se dumirească, sărmanul Dario şi povestirea sa („Creatura”) erau bucăţi, pe care le-au mai adunat Laura Sorin şi Dănuţ Ungureanu, încercând să recompună autorul. Deşi abătut, tânărul Pecarov a supravieţuit bărbăteşte, ceea ce ne determină să-i adresăm cu drag următoarele: Dario, ai 23 de ani şi te comentează cei mai tari cenaclişti sefe din lume! Păi dacă nici asta nu miroase a glorie viitoare, atunci ce? Scrie în continuare pe rupte (nu e doar un îndemn amabil)!

L-au ciuruit pe prietenul clujean, a venit la rând Teodorescu Mihail Cristian, cu o felie din povestirea sa „Electromagneto-muza”. S-a dovedit din nou că, deşi postată din timp pe site-ul SRSFF, cenacliştii boieri n-au făcut efortul extenuant de-a o citi înaintea şedinţei. Ia, vreo doi-trei, aşa, mai naivi, o lecturaseră integral, ceea ce era cât pe-aci să deschidă un dialog al surzilor, cu cei ce n-o văzuseră, ba chiar cu autorul însuşi, nevoit să povestească ce se întâmplă pe ici, pe colo… Un pic de haos nu strică în nicio adunare, nu?

Păcat, fiindcă „Electromagneto-muza” este o povestire excelentă (ceea ce a devenit cam banal la Teodorescu) îmbinând la micron reţeta (violenţă, sex, acţiune, argoul mânca-l-aş!) cu o poezie extraordinară, izvorâtă din suflet. Bineînţeles că autorul n-a ales spre lectură tocmai scenele care i-ar fi plăcut mofturosului de Ungureanu, iar acela, în idei puţine da’ fixe, şi-a exprimat nemulţumirea. Din fericire, ca de obicei, cei prezenţi au dat din cap indulgenţi, văzându-şi mai departe de-ale lor…

Ei, şi pe înserat, când pleoapele sefiştilor se făcuseră grele de sete, răsunau în depărtări tulnicele Ursus, Gosser ori Peroni, iar agenta de pază a Centrului Cultural începea să ne surâdă cu mâna pe tocul pistolului din dotare, a venit vremea să dăm discuţiilor o formă de agregare mai lichidă…

Dănuţ Ungureanu