În general, cam toată lumea e de acord că doar zece la sută dintre cărţile publicate sunt de valoare, iar restul, de nouăzeci la sută, reprezintă producţii mediocre sau submediocre, care nu merită luate în seamă.
Această statistică orientativă, pe care n-o pune nimeni la îndoială, mă face să-mi pun o întrebare: oare editorii nu-şi cunosc meseria sau îşi irosesc banii în mod deliberat, din moment ce scot pe piaţă atâtea cărţi fără valoare?
În realitate, editorii îşi cunosc meseria, pentru că rareori ies în pagubă. Dar, după cum recunosc o mare parte dintre ei, piaţa cărţii este imprevizibilă. Avem nenumărate exemple de cărţi importante – şi de mare succes financiar – care au fost refuzate de multe edituri, înainte de a vedea lumina tiparului şi de a beneficia de recunoşterea meritată. Oare editorii care le-au refuzat erau proşti, nu aveau flerul necesar sau nu recunoşteau o capodoperă? Nici vorbă, erau profesionişti adevăraţi, numai că uneori cititorii o iau razna, gustul lor suferă mutaţii bruşte şi profunde, acceptă cu entuziasm volume pe care nu le-ar fi băgat în seamă cu o zi în urmă. Asemenea schimbări sunt provocate de o promovare inteligentă, de un film cu efecte speciale, de un eveniment politic sau de o modificare a percepţiei publice. Ca atare, editorii riscă din când în când şi publică volume cărora nu le-ar acorda nici un credit, sperând că vor da lovitura.
Însă asemenea cazuri se referă la cărţi de valoare, dar a căror valoare nu era momentan recunoscută. Noi vrem să discutăm despre cărţile mediocre sau submediocre.
O analiză cinstită va descoperi că asemenea cărţi se vând foarte bine. Nu ajung în topuri, nu capătă premii, dar îşi acoperă întotdeauna cheltuielile, ba chiar aduc un oarecare câştig. Unele dintre ele sunt cărţi scrise de autori celebri, iar cititorii le cumpără pentru că sunt curioşi să afle ce au mai scris autorii respectivi. Nu toţi scriitorii sunt egali în creaţiile lor, iar unii dintre ei scriu atât de mult, publică atât de des, încât e normal ca printre cărţile lor bune să se strecoare şi cărţi proaste (sau invers). Însă cărţile mediocre (şi submediocre) sunt scrise, de regulă, de autori mediocri.
De obicei, judecăm lumea după cei din grupul în care ne învârtim, grup în care oamenii citesc cam aceleaşi cărţi, văd cam aceleaşi filme şi au cam aceleaşi opinii. Suntem rupţi de restul lumii şi nu ne dăm seama că lumea e alcătuită din multe, multe grupuri, majoritatea acestora având alte gusturi şi alte reguli etice şi estetice. Ceea ce nouă ni se pare de valoare este, pentru alţii, lipsit de importanţă. Ca atare, ceea ce nouă ni se pare mediocru sau nedemn de interes reprezintă, pentru alţii, ceva demn de admiraţie. Unii dintre noi citim pentru a avea parte de o satisfacţie estetică, pentru a avea subiecte la care să medităm – alţii citesc doar pentru a petrece timpul într-un mod plăcut şi distractiv. Mai mult, o carte dificilă poate produce unora mulţumire intelectuală, iar altora le poate genera o stare de frustrare. Fiecare cititor va căuta lectura care corespunde cel mai mult nevoilor sale, nivelului său de cultură şi de inteligenţă, stării sale de oboseală.
Adică şi cărţile sunt în funcţie de cititori – şi pentru fiecare categorie de cititori. Lumea e alcătuită, în majoritatea ei, din oameni mediocri. E normal ca aceştia să înţeleagă şi să accepte mai uşor scriitorii mediocri.
Tot ce am spus până acum pare logic şi corect.
Singurul semn de întrebare apare atunci când echilibrul unanim recunoscut e dat peste cap de o carte evident proastă, dar pe care o citeşte toată lumea, iar criticii se întrec să găsească explicaţii pentru succesul ei…
Liviu Radu
Din perspectiva mea o carte, ca, de fapt, orice altceva de pe lumea asta (pornind de la obiecte si pana la trairi), nu este niciodata buna sau proasta. Ea ma ajuta sau nu, ma face sa evoluez cumva sau ma arunca in hau, imi sustine opiniile sau mi le combate, ma inchide sau ma rascoleste, pe scurt: ma amageste sau ma dezamageste. Important este sa descoperim (sau nu) valoarea din ele de care avem la un moment dat nevoie si care se poate adauga (sau nu) valorilor deja asimilate (sau le poate chiar inlocui). Este o discutie lunga si fara vreo sansa de epuizare. Un exemplu pe care il voi da este cartea unui amic comun, “Asteptand-o pe Sara”, despre care n-am avut nici o parere (sau chiar am avut o umbra de respingere) pana la un moment dat, cand efectul re-lecturarii (si revelatia personala) a fost destul de devastator. Sau carti considerate DE CATRE MINE mediocre, in care am descoperit si bucatele geniale, importante sau utile.
@Mugur -mai bine zis de atit nu se putea! really! i rest my case!
Orice graunte de intelepciune puteti spune ca inchid inauntru, cartile scrise prost sunt rele, pentru ca perpetueaza mediocritatea lui “se poate si asa” si, mai mult, ii dau o justificare.
De asta cea mai mare napasta care s-a abatut asupra limbii romane in ultima vreme sunt jurnalistii (fie ei de presa sau TV) – un copil care creste uitandu-se la TV si citind tabloide va creste vorbind si scriind o limba romana deformata, defecta.
@Eddie: Fiecare om se naste, isi duce crucea, se dezvolta si moare singur. Dar in fiecare clipa are de facut alegeri si are libertatea de a le alege pe cele care se potrivesc cu structura sa, cu nivelul lui de “accedere”. Pana la o varsta, alegerile copilului sunt ghidate si, daca ia anumite decizii, atunci “vina” (pe care eu nu o consider vina) este impartita cu parintii si cu altii, chiar si cu gasca. Prefer ca (n-am gasit alta rima la cacofonie 🙂 ) copiii mei sa citeasca o carte scrisa prost pe zi decat sa joace un joc genial pe noapte. Si te asigur ca, dupa un an de asemenea lecturi, alegerile lor vor fi altele si vor fi in directia in care chiar si-o doresc. Dar asta este preferinta mea, nu a lor, si nu pot fi sigur ca este cea buna. TV, tabloide si alte asemenea exista in toata lumea, in Romania avem grija asta permanenta sa le si urmarim (care a devenit pentru multi singura, in urma unor actiuni deliberate, manipulante): sa vedem ce s-a mai intamplat cu vedeta x, ce mai face vecinul, ce mai roade prietenul si nu rod si eu. Este o etapa. In fond, jurnalistul nu face altceva decat sa reflecte o situatie generala despre care eu cred ca este special pritocita.
Din punctul meu de vedere, “se poate si asa” este o optiune pur personala. Uneori un cadru. Iesi sau nu din el. Il accepti sau il renegi. Si chiar il justifici uneori ca, poate, mai tarziu sa il privesti, sa il intelegi si sa treci peste el. Sau Dumnezeu mai stie!
tind sa-i dau dreptate lui mugur. il faut de tout pour faire un monde.
Nu vreau să-mi închipui ce s-ar putea întâmpla cu gustul în formare al unui adolescent după un an de lecturi proaste… vorbeam cu un prieten astăzi despre puştii hrăniţi exclusiv cu manga făcută la kilometru (Naruto, Bleach…) care îl resping până şi pe Miyazaki, uitându-se cu oroare la Herge, Bilal sau Gimenez…
Dar, da, e nevoie de literatură pentru toate gusturile şi putinţele.
Ieşirea din nivelul de comfort curent, însă, trebuie provocată, nu e ceva ce se întâmplă de la sine.
Confort e pe romaneste 🙂
Scuza-ma ca te intreb, era vorba despre pustii vostri sau vorbeati asa, la… “infinitiv”?
Cu parere de rau, trebuie sa te contrazic in ceea ce priveste iesirea din acel nivel sau, exhaustiv, iesirea din echilibru a unui sistem (despre orice fel de sistem am vorbi, dar mai ales despre unul dinamic neliniar, viu, asa cum pare a fi omul). Imi permit sa iti recomand (fara condescendenta) teoria haosului si tranzitiei la haos si sistemele neuronale. Vei descoperi cat de putin (ca stimul, ca si variatie a conditiei initiale) ii trebuie unui sistem ca acesta sa prezinte variatii impredictibile semnificative pe termen lung.
Dar stii si tu ca acumularea cantitativa plus mintea omului poate da un egal de toata frumusetea cu saltul calitativ!
A propos, Eddie vine de la Edi Pandele? Cu tine vorbesc? Scuze daca ma insel!
Materialismul dialectic in sprijinul teoriei cartilor mediocre care se vand foarte bine, acoperindu-si cheltuielile, ba chiar aducand un oarecare castig… Multumesc, aveam nevoie de un zambet 🙂
In rest, inca nu mi-a furat nimeni identitatea, multumesc de interes 😛
Bre, stai linistit, nu e materialismul dialectic, ce ai? Chiar vorbeam sincer, dar vad ca te zimbaresti de-aiurea. Si stii tu cum e cu perseverenta… Nu ti-a furat nimeni identitatea, dar cred ca te confund. Sorry!