
CTP discutând duios despre textul junei Raluca
Dacă v-aţi frecat palmele, jubilând la gândul că de data asta nu e cronică de cenaclu, căci subsemnatul a chefuit prin Veliko Târnovo, în vreme ce unii dintre voi înfruntau chipul serafic a CTP-ului, vă înşelaţi amarnic. Eram acolo, la Calderon, deghizat în domnişoara care făcea poze; aţi fi putut să vă prindeţi după neîndemânarea (neîmpiciorarea?) cu care evoluam pe tocurile înalte…
Aşadar, participare de Cartea Recordurilor la această întâlnire memorabilă cu părintele ProspectArtului şi-al blândului Cassargoz („Klaus Saura Cassargoz, zis şi Cap Pătrat, atât datorită încăpăţânării, cât şi, efectiv, formei craniului…”) Ca la vreo patruzeci de cenaclişti, fremătând să-l admire pe Cristian Tudor Popescu (şi) în postura de sefist călit, care ştie de zeci de ani (de când, ca să-l citez pe Tamaş sperând că vreodată mă va cita şi el pe mine, era „un tânăr autor SF de perspectivă, un inginer echilibrat şi un tenisman onorabil”) cu ce garnitură se mănâncă textele, şi care a fumat nenumăraţi autori, rulaţi sub formă de trabucuri. Şi au avut ce vedea, la această, după o părere cvasiunanimă, cea mai reuşită şedinţă de până acum, despre care, vorba nu mai ştiu cărui tablou celebru, al nu mai ştiu cărui autor la fel de celebru, unii vor exclama peste ani: „Et in Arcadia Ego!”

CTP la o şezătoare literară din secolul XXI
Răcoritoarele, conform raportului pus mie la dispoziţie de către serviciile secrete, fuseseră din timp băgate la răcoare… Cum era de aşteptat, la ora cinci trâmbiţele sunară asurzitor şi maiestuos, iar maestrul de ceremonii Cristi Tamaş dădu citire spre ştiinţa poporului entuziast (dar pentru început mioritic, cuminte ca un colocviu de miei cu un singur lauraciobănel) unui material despre viaţa şi opera invitatului de onoare. Pe ici pe colo, şi anume prin punctele esenţiale, când venea vorba despre ghiduşii de-ale tinereţii, subiectul tresărea cu un soi de amuzament nostalgic, bine surprins şi creionat de observatoarea nemiloasă care este dreamingjewel. Oaspetele s-a simţit bine, lucru dovedit de felul în care s-a implicat în desfăşurarea ostilităţilor. Comentariile ţiuiau ca gloanţele ricoşate; săgeţile ideilor şuierau de pălise doamna directoare a aşezământului; greii sefeului, precum Corn, Tamaş, Truţă, Laura Sorin, Teodorescu, Radu, Columbeanu, Lăzărescu (şi alţii, ale căror înjurături pentru trecerea sub tăcere mi le asum) încercau să-l pună la pământ pe acest Greuceanu de CTP. În focul confruntărilor, un tablou (să fi fost un Rembrandt sau un Onţanu?) s-a prăbuşit cu un tunet asurzitor, urmat, cum se cuvine după o spaimă de calitate de râsete homerice. Una peste alta, o întâlnire care le sugerează celor ce declară că vremea cenaclurilor a apus să-şi caute ceva mai util de lucru…
O menţiune pentru curajul deosebit (o spun cu toată sinceritatea) al autoarei noastre Raluca Băceanu. Ea s-a încumetat să citească povestirea proprie „Harul” în prezenţa criticului care-i face şi pe critici să tremure. Acesta a analizat textul tinerei şi i-a oferit ca instrument de lucru pentru viitor mutra personală, care o va ajuta să-şi imagineze un public ostil… Gluma-glumă, dar sunt convins că astfel de contacte ale autorilor în formare cu consacraţi de-ai genului sunt excelente, iar la vremea când Popescu, Ungureanu, Tamaş şi ceilalţi vor ţine ProspectArtul în Rai (please, fără contrapropuneri răutăcioase!) Raluca va fi o scriitoare celebră…
În fine, vorba ceea, sare Popescu se pregăteşte Teodorescu… Aşadar, Cristian M. a lecturat spre sfârşitul reuniunii vesele de la Calderon textul „Senzoriada”, după cum consemnează reprezentanţii onorabilului auditoriu – unele dintre urechile cele mai selecte ale fandomului carpato-pontico-dunărean, mustind de referinţe culturale sefistice. Sau, ca să-l las pe Tamaş să grăiască, că ştie el mai bine ca mine, „un exerciţiu post-modern, de referenţialitate, de citare şi utilizare a unor personaje, teme şi motive din ”Ciberiada” lui Stanislaw Lem, respectiv ”Parfumul” lui Patrick Suskind”. Se cuvine să amintim şi glisarea uluitoare a uluitului nostru Sebastian A. Corn care s-a trezit în Ciberiada vorbind despre Siberiada. Sau invers? Na, ca să vă învăţaţi minte!
Dănuţ Ungureanu
Eu vă mulţumesc pentru menţionare dar plasarea mea printre “greii SF-ului românesc” este pe cât de măgulitoare pe atât de neîntemeiată. Sunt, cel mult, unul dintre cârcotaşii de serviciu ai cenaclului; orice altă titulatură este doar “wishful thinking” în momentul de faţă.
As fi zis “greii sefeului si-o subtirica”, era mai bine?
Aaaa, cred că te-am introdus în eroare data trecută, când m-am autointitulat “doamna grasă”.
Da, am crezut ca (si) asta ti-e idealul…
Juna Raluca vă face o promisiune …am să mă straduiesc să valorific tot ce am învaţat şi ce voi mai ”fura” de la dumneavoastră – toţi sefiştii >:D<- pentru a ajunge o scriitoare celebră înainte ca ProspectArt-ul să-şi ţină şedinţele în Rai. 🙂
P.S …dacă nu cumva vom emigra cu toţii pe ''Alte ţarmuri''.
Se poate ca fotografiile sa fie puse astfel incit la un click sa se mareasca (pe tot ecranul)?
Sa deslusim/identificam si onor publicul/participantii…
@Arbait: am sa organizez o galerie de foto in zilele urmatoare. Pana atunci imaginile postate in acest articol pot fi “admirate” in marime naturala aici
Raluca, bine-ai mai adus-o din condei… 🙂