AŞADAR, CARE SUNT CEI MAI BUNI SCRIITORI DE SCIENCE FICTION DIN MAREA BRITANIE? Din 1990 încoace, primii doi autori britanici de hard SF (fără a-i socoti pe cei reprezentând noul val SF şi sword and sorcery) sunt, judecând după vânzări şi opiniile critice, Iain M. Banks şi Alastair Reynolds. Amândoi au volume individuale care se vând în peste 100.000 de exemplare imediat ce ies de sub tipar, amândoi au vândut milioane de exemplare de-a lungul carierei, amândoi atrag atenţia criticilor (inclusiv a celor care scriu recenzii în ziarele naţionale) şi amândoi scriu un SF incontestabil (nu mainstream cu tentă SF, ci SF pur, dens, neconstrâns de reguli şi convenţii).

Acţiunea câtorva din romanele lui  Iain M. Banks (Consider Phlebas, 1987[1]; Excession, 1996 şi Matter, 2008) este plasată într-un univers în care există o civilizaţie de tip uman extrem de avansată, numită Cultura. Cultura nu este doar o supraputere din Galaxie (cu numai doi-trei inamici), ci şi o civilizaţie care se străduieşte să se păstreze neschimbată în timp şi să le dea cetăţenilor ocazia să se distreze. Cea care controlează totul din culise, aşa cum ni se sugerează, este inteligenţa artificială. Mai multe povestiri din spaţiul Culturii ne vorbesc despre membrii ei, care întâlnesc sau influenţează deliberat planete şi oameni din exterior. Într-o asemenea povestire, de altfel, foarte cunoscută, pe baza căreia BBC-ul a realizat o piesă radiofonică, o navă a Culturii întâlneşte o planetă primitivă numită Pământ. Cetăţenii Culturii o explorează şi fac descoperiri amuzante, ca serialul de televiziune Star Trek, fermecător prin inocenţa şi ridicolul unor situaţii care nu se regăsesc în călătoriile interstelare adevărate.

Mai mult de jumătate din romanele SF ale lui Alastair Reynolds, dintre care amintim Chasm City (2001), Redemption Ark (2002) şi The Prefect (2007), sunt plasate într-un univers cunoscut ca Spaţiul Revelaţiilor. Acţiunea lor se petrece fie peste un secol, fie peste mai multe secole în viitor şi se concentrează pe omenirea care călătoreşte de pe Pământ, dar nu cu nave care depăşesc viteza luminii, atât de folosite în prozele de tip space opera. Aceasta înseamnă că în colonii se păstrează caracteristicile şi nivelul tehnologic şi că o rasă specială de oameni călătoreşte în nave care circulă cu o viteză apropiată de cea a luminii. Aceşti călători deţin cea mai avansată tehnologie umană[2].

Nu numai că Banks şi Reynolds au mare succes, dar scriu un hard SF similar, deşi universurile pe care le creează sunt foarte diferite. Ambii concep scrieri ambiţioase, foarte AMBIŢIOASE, şi explorează SF-ul pe o pânză cu personaje foarte umane, deci textele lor trezesc în cititor acel sense-of-wonder (sensawunda). Fiecare şi-a creat propriul univers, dar, explorând aspecte diferite ale creaţiei sale, a reuşit să producă o serie de romane foarte diferite; cărţile celor doi nu sunt, nici pe departe, plictisitoare sau repetitive. Şi încă o trăsătură comună: ambii scriu romane şi povestiri care nu au legătură cu universul creat, deşi sunt celebri pentru volumele sus-menţionate, care gravitează în jurul acestuia.

Fireşte, nu trebuie uitat că există mulţi alţi renumiţi scriitori britanici de SF (în opoziţie cu fantasy-ul), pe lângă Iain M. Banks şi Alastair Reynolds, care se bucură de notorietate din 1990 încoace. Printre autorii de hard SF noi şi foarte importanţi se numără Charles Stross, care a câştigat un premiu Locus cu Accelerando (2005) şi a fost nominalizat la Hugo, şi Stephen Baxter, a cărui proză a fost, nu o dată, comparată cu cea a lui Arthur C. Clarke. Nu e deloc greu să ne imaginăm un tânăr Clarke care începe să scrie astăzi, acoperind în mare măsură domeniul lui Baxter. Într-adevăr, Arthur C. Clarke a colaborat cu Stephen Baxter la câteva romane – trilogia Time Oddysey, alcătuită din Times’ Eye (2004), Sunstorm (2005) şi Firstborn (2008), cărţi ce rezonează cu temele din clasicele Odisei ale celui dintâi.

Sigur că în Marea Britanie există şi alţi scriitori de SF importanţi, a căror carieră a început înainte de 1990. Au apărut şi autori noi. Dar puteţi paria şi ultimul dolar din buzunar (sau ultimul leu…) că, dacă aţi cere unui entuziast britanic să facă o listă cu cei mai buni zece scriitori de SF (nu şi de fantasy) din ultimele două decenii, Iain M. Banks şi Alastair Reynolds aproape sigur vor figura pe ea. Iar dacă aţi alcătui o listă cu primii cinci autori britanici de SF din punct de vedere al vânzărilor, atunci cei doi ar fi menţionaţi fără îndoială (ştiu sigur, pentru că verific datele vânzărilor de carte din Regatul Unit). Precizez că unii autori de fantasy, Terry Pratchett (seria Discworld) şi J. K. Rowling (seria Harry Potter) au mai multe exemplare vândute, dar ei nu scriu SF, ci fantasy.

Jonathan Cowie (Concatenation)

Cititorii români amatori de hard SF – nu de fantasy sau de subgenuri intermediare – şi care citesc SF britanic ar avea numai de câştigat dacă i-ar citi pe autorii sus-menţionaţi, pentru că, de la 1990 încoace sunt, se pare, printre scriitorii britanici – poate chiar occidentali – care scriu SF de cea mai bună calitate. Dacă doriţi să vă formaţi o impresie despre SF-ul din Regatul Unit (şi să aflaţi, totodată, perspectiva britanică asupra fandomului european), site-ul SF Concatenation http://www.concatenation.org vă pune la dispoziţie noutăţi şi recenzii regulat (primăvara, vara şi toamna). Treceţi la „Bookmarks” What’s new page, http://www.concatenation.org/whatsnew.html.

Jonathan Cowie este un entuziast britanic al SF-ului, fost organizator de Eurocon-uri, în prezent, autor de recenzii SF, care merge regulat la convenţiile de pe continentul european şi a vizitat România de şase ori. În viaţa de toate zilele, este om de ştiinţă. În anul 2008, în cadrul Zilei Internaţionale a Mediului, cartea sa, Climate Change: Biological and Human Aspects, Cambridge University Press, 2007, a fost citată de Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu printre cele mai bune cărţi în domeniu din secolul al XXI-lea.

Traducere şi note de Antuza Genescu

Articolul este tradus şi publicat cu permisiunea autorului

---

[1] Publicat şi la noi, sub titlul Spectrul lui Phlebas,  Nemira, 2007, traducere de Roxana Brînceanu (n. t.). Tot în 2007, a apărut, de acelaşi autor şi tot la Nemira, Paşi pe sticlă (Walking on Glass), în traducerea lui Traian Bratu. (n. tr.)

[2] De Reynolds au apărut la noi Câinii de diamant. Zile pe Turcoaz (Diamond Dogs. Turquoise Days), Nemira, 2008, în traducerea Adrianei Moşoiu, şi mai multe povestiri în antologiile Gardner Dozois, publicate tot de Nemira.