Prin bunăvoinţa domnului Hobana, am fost invitat să particip la Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice organizată de Muzeul Vasile Pârvan din Bârlad. Nu mai fusesem niciodată în Bârlad, nu mai avusesem de-a face cu muzeele decât în calitate de vizitator şi participasem doar la sesiuni de comunicări ce aveau legătură cu informatica. Mă atrăsese tema (Literatura pentru copii şi tineret – trecut, prezent şi viitor) şi faptul că reprezentam Uniunea Scriitorilor. Încercam să mă obişnuiesc cu noul meu statut (de scriitor, că, vorba aceea, am şi o legitimaţie care îmi permite să afirm că sunt aşa ceva), eram dornic să evadez de la serviciu şi să cunosc oameni interesanţi. Şi – de ce nu – să-mi fac un pic de reclamă, să fac un strop de reclamă şi SRSFF (în care scop am încărcat în portbagaj trei pachete cu minunata noastră antologie).

Aşa că m-am urcat în maşină (pe care o conducea, ca de obicei, Dia – care oricum conduce tot ce se poate conduce în familia noastră) şi am pornit spre Bârlad. În Bucureşti era o căldură insuportabilă, dar am reuşit să trecem cu bine de Europa şi de Voluntari şi am ajuns pe şoseaua naţională – care era mai puţin aglomerată decât bănuiam. Şi totul a fost bine şi frumos până pe la Buzău, unde indicatoarele ne-au zăpăcit de cap, ne-am învârtit de simţeam că forţa centrifugă o să ne arunce de pe şosea, iar vremea s-a stricat brusc şi a ţinut-o într-o ploaie continuă până am trecut de Râmnicul Sărat (localitate în care măsurile anticriză se manifestă prin lipsa totală de indicatoare). Şi pe urmă iar a fost vreme frumoasă şi am trecut de Focşani – unde am văzut şi noi celebrul Milcov, ce arăta ca o gârlă mică şi prăpădită, ce putea fi golită dintr-o sorbire – şi am ajuns la o intersecţie, unde, după toate probabilităţile, ar fi trebuit să cotim la dreapta, spre Tecuci, numai că eu m-am opus din răsputeri, pentru că nu mi se părea logic ca o intersecţie importantă să nu fie semnalizată în vreun fel. Ca de obicei, m-am înşelat, dar am aflat acest lucru după câţiva kilometri, când am descoperit că ne apropiam de Mărăşeşti, aşa că ne-am întors şi am descoperit că intersecţia respectivă era plină de indicatoare pentru cei ce veneau din trei direcţii, nu şi pentru cei care veneau dinspre Bucureşti (adică a patra direcţie).

Dar toate acestea n-au contat şi am pornit plini de voioşie pe un drum judeţean bine întreţinut şi puţin circulat. Am străbătut  o zonă care semăna mult cu cea dintre Lehliu şi Călăraşi (adică cea în care mi-am petrecut cândva vacanţele şi în care îşi petrec părinţii mei o bună parte din an). Asta a fost perioada cea mai plăcută a călătoriei. Iar când ne apropiam de Bârlad, a sunat telefonul. Era doamna Alina Butnaru, cea care organizase lucrările secţiei la care participam, care dorea să afle cum ne descurcaserăm şi care ne-a anunţat că ne aştepta la hotel, ca să aibă grijă să ne instalăm. Iar când am ajuns la hotel am descoperit că Alina Butnaru era o tânără încântătoare, frumoasă, amabilă şi bună organizatoare. O mare parte din reuşita sesiunii de comunicări i se datorează. Şi ne-am instalat într-un hotel plăcut şi liniştit, iar apoi am cunoscut o serie dintre participanţi – oameni de mare calitate, culţi şi plăcuţi. Şi am descoperit – pentru a câta oară? – că lumea e mică. Astfel, doamna Elena Ilie şi arheologul Stănică Pandrea, din Brăila, îl cunoşteau foarte bine pe Mircea Cărbunaru, îl ştiau şi pe Marian Coman, ştiau de Sfera… iar doamna Rocsana Josanu din Târgu Neamţ îl cunoştea pe Dan Popescu…

A doua zi, când au început lucrările pe secţiuni, am aflat o mulţime de lucruri.

În primul rând, că  sesiunea de comunicări făcea parte din Zilele Culturii Bârlădene.

În al doilea rând, că Bârladul, o urbe medie, are o tradiţie culturală impresionantă, de care este mândru. Am văzut la muzeu o expoziţie a personalităţilor bârlădene şi am descoperit, printre altele, că părinţii lui George Emil Palade sunt din Bârlad. Şi că unii dintre cei mai importanţi autori de literatură pentru copii din ţara noastră – printre care Constantin Chiriţă şi Elena Farago – sunt bârlădeni.

În al treilea rând, am descoperit în muzeu un panou dedicat domnului Ion Hobana, care a urmat în Bârlad o parte din şcoala primară şi cursurile liceale în totalitate. Având în vedere că tatăl domnului Hobana, Ion Mantaroşie, a urmat acelaşi liceu şi era originar dintr-o comună învecinată, am înţeles de ce domnul Hobana se consideră bârlădean, în ciuda faptului că s-a născut în Banat. Şi am mai descoperit că domnul Hobana e foarte apreciat în Bârlad şi că a participat sistematic la sesiunile de comunicări organizate de muzeul Vasile Pârvan.

După scurta vizită prin expoziţia despre care v-am amintit, au început lucrările secţiei Personalităţi-Memorialistică (fiindcă asta era secţia la care participam), iar moderatorul a fost profesorul universitar dr. Nicolae Creţu (şeful catedrei de literatură contemporană de la Universitatea din Iaşi), un om extraordinar, cu cunoştinţe enciclopedice şi cu talent aparte de vorbitor. Domnul profesor Creţu a avut o contribuţie importantă  la creşterea nivelului lucrărilor, prin talent pedagogic şi farmec personal.

Deci… am prezentat comunicarea mea, Basm şi literatură fantasy, care a fost bine primită.

După aceea, doamna Elena Ilie, de la Casa Perpessicius, din Brăila, a prezentat O altfel de lectură a literaturii pentru copii. Totul a pornit de la o carte descoperită în biblioteca lui Perpessicius, Clasa a VII-a, Schiţe uşoare, de Marta D. Rădulescu. Autoarea, elevă la un liceu de fete din Cluj, povesteşte cu umor tot felul  de întâmplări din viaţa elevilor, face portrete caricaturale ale unor profesori… Doamna Ilie analizează cartea din punct de vedere al documentului de epocă, urmăreşte reacţiile în presă – inclusiv comentariile rău-voitoare – şi este preocupată nu numai de talentul literar al Martei Rădulescu, ci, mai ales, de ceea ce a reprezentat volumul respectiv ca mod de exprimare al tinerilor din epoca respectivă. O comunicare interesantă şi profesionistă, plină de detalii inedite.

Doamna Rocsana Josanu, de la Casa Memorială Ion Creangă din Târgul Neamţ, ne-a surprins cu comunicarea Creangă şi pseudo-Creangă, în care arată că manualele pentru clasele primare ignoră în mod deliberat textele special concepute de Ion Creangă pentru instruirea copiilor (Acul şi barosul, Inul şi cânepa). Mai mult, un text plin de farmec, precum Prostia omenească, a fost înlocuit printr-o adaptare lipsită de orice valoare literară. În final, doamna Josanu şi-a exprimat opinia că  Amintirile din copilărie – care, de fapt, sunt alcătuite din mai multe părţi, ce se adresează mai multor vârste –  ar fi trebuit studiate în mai mulţi ani de şcoală, împărţite după vârsta elevilor. Nu putem decât să fim de acord cu spusele doamnei Josanu.

În ciuda eforturilor depuse pentru organizarea sesiunii de comunicări, doamna Alina Butnaru a găsit timp pentru pregătirea unei comunicări – Universul copilăriei şi adolescenţei în creaţia prozatoarei Gica Iuteş. Evident, Gica Iuteş este bârlădeancă. Acum aproape uitată, a fost, în epocă, citită şi apreciată de copii şi adolescenţi. Întrebarea pe care şi-o pune doamna Butnaru – şi noi, împreună cu dânsa – este în ce măsură Gica Iuteş a rezistat probei timpului…

În încheierea lucrărilor secţiei, domnul profesor Nicolae Creţu a prezentat comunicarea Politicul văzut cu ochi de copil, în care, pornind de la romanul Cine adoarme ultimul, de Bogdan Popescu, demonstrează că ororile unei epoci pot fi prezentate fără patimă şi cu obiectivitate, fiind descrise aşa cum le-ar vedea un copil. Un punct de vedere interesant, susţinut cu talentul despre care v-am amintit anterior.

Sincer vorbind, am fost impresionat de profesionalismul colegilor de secţie şi am fost încântat aflând o mulţime de lucruri noi.

După-amiază a avut loc lansarea unor cărţi în publicarea cărora a fost implicat muzeul Vasile Pârvan: Gânduri răzleţe, de Rene Duda (Doctorul Duda este, evident, bârlădean, a deţinut funcţii importante în medicina românească şi este tatăl principelui Radu. Ediţia a fost îngrijită – sper că nu sunteţi surprinşi – de neobosita Alina Butnaru); revista Acta Musei Tutovensis (care cuprinde, printre altele, o comunicare a domnului Hobana despre Ion Barbu); catalogul Antichitatea târzie în bazinul Prutului. Prin amabilitatea organizatorilor (adică în urma intervenţiei doamnei Butnaru) mi s-a oferit şi mie ocazia să prezint participanţilor la sesiune activitatea SRSFF şi să ofer exemplarele din antologie. Poate  pentru că erau gratuite, poate pentru că am fost eu convingător… rezultatul a fost că în câteva minute le-am împărţit pe toate.

Ziua s-a încheiat cu un concert de cameră susţinut de solişti ai Operei Naţionale Române din Iaşi. Nici nu se putea o încheiere mai fermecătoare a unei zile pline şi încântătoare.

A doua zi a început cu un spectacol la Planetariu – Bârladul deţinând, în cadrul muzeului, unul dintre cele patru planetarii moderne din ţară.

Apoi a avut loc încheierea lucrărilor pe secţii, despărţirea de minunatele gazde şi de prietenii minunaţi pe care ni i-am făcut… şi, cu regret, am pornit din nou la drum.

A fost o experienţă de neuitat. Am descoperit, în primul rând, un oraş mândru de tradiţia sa. Şi oameni care fac oraşul Bârlad să fie mândru de ei.

Liviu Radu