Precum Dumnezeu mă pot purta cu eroii mei

– mărturiseşte Szélesi Sándor în legătură cu noua sa carte.

Interviu realizat de Varsányi Gyula de la Népszabadság (Libertatea Poporului) în 3 ianuarie 2008

În ajunul Crăciunului  Szélesi Sándor s-a prezentat cu o nouă carte,  autorul fiind desemnat drept  cel mai bun scriitor de sefe al europei în toamna anului 2007 la Copenhaga. Noul volum al scriitorului, care obişnuieşte să publice şi sub pseudonimul Anthony Sheenard, Oraşul invizibil (Editura Tuan), este o culegere de nuvele a căror acţiune se desfăşoară în Budapesta. Povestirile sunt pur fantastice, fără legătură cu s de la sf.

– Nu este aici nimic neobişnuit, va urma în curând şi povestea sefe despre legătura unui tată cu fiul său pe o planetă străină. Eram deja aproape gata cu scrierea acestor nuvele- care în principal au o temă mistică, uneori chiar cu accente horror- când am primit Premiul Convenţiei Europene de Science-Fiction.

– Din câte ştiu nici nu sunteţi născut în Budapesta.

– Ba da, din întâmplare chiar m-am născut acolo, dar sunt din Veszprém. Am trăit şi am muncit în Nyíregyháza, în Kaposvár, apoi în Budapesta am devenit editor principal şi scriitor. Înainte nu m-am simţit atras de Budapesta, deabia la treizeci şi doi de ani am început să-l descopăr. Mă minunam de oameni, de locuri, de intersecţii şi am aflat părţile pe care le pot iubi. Asta a contribuit şi la scrierea cărţii.

– Cum se poate stabilii cine este cel mai bun autor sefe al europei?

– Decizia aparţine delegaţiilor ţărilor membre ale convenţiei europene de sefe. Decernarea se face de regulă în mod subiectiv, deşi la bază stau criterii precum tehnicile literare recunoscute. În afara mea au mai fost încă treisprezece nominalizaţi. Spre norocul meu antologia mea de autor, tradusă şi în engleză a uşurat luarea unei decizii.

– Aveţi un scriitor preferat?

– Poate vă surprinde dar number one este Hemingway. Cel mai mult îmi place o carte mai puţin celebră în care descrie viaţa din zilele petrecute la Paris: Vándorünnep *. Poate că în parte şi această carte m-a motivat să  scriu despre Budapesta.

– Este foarte important premiul acordat de EuroCon, dar acest gen literar se bucură de o mai mult mai mare apreciere în America.

– E drept, dar se ţine bine şi Rusia. Când a fost lansată marea industrializare, dezvoltarea ştiinţelor şi a tehnicii în Uniunea Sovietică acest gen literar a avut menirea de a prezenta maselor largi cât va fi de extraordinar omul socialist al timpurilor viitoare. Din acest motiv a fost o literatură care s-a bucurat de un sprijin substanţial. Chiar şi în Ungaria din acest motiv i s-a alocat spaţiu. Apoi au întinat genul cu idei „eretice”:  ştiinţele ezoterice şi cele para…, ca pentru a exista şi o oarecare opoziţie. Pe când în America genul a fost perceput încă de la început ca o literatură distractivă, comercială.

– Ceea ce este distracţie la un capăt al lumii devine evadare la celălalt?

– Nu cred că sefeul mai este evadare în zilele noastre, mai degrabă un joc intelectual, o aventură imaginară. În principal sunt prelucrate temerile noastre în faţa viitorului.

– De ce vă temeţi dumneavostră?

– Eu reprezint acea ramură a genului care acordă o atenţie sporită omului şi nu minunilor tehnice ale viitorului. Mă tem că dezvoltarea excesivă a tehncii poate prejudicia cultivării unor relaţii interumane directe. Asta se observă dealtfel şi în zilele noastre.

– Câte cărţi v-au fost traduse până acum?

– În afară de antologia deja pomenită mai am o carte care va fi editată în curând în Slovacia.

– Este surprinzător de puţin. Literatura maghiară se bucură azi de aprecierea cititorilor de limbă germană, italiană şi chiar franceză.

– Beletristica, nu sefeul. Acest gen se izolează în limbile europene importante. Scriitorii est-europeneni cu greu pot pătrunde acolo.

– Sunteţi şi scenarist, acum sunteţi unul dintre autorii serialului „Tűzvonalban”(~În linia întâi; ~ În calea focului). O misiune total diferită.

– Ca scriitor sunt Dumnezeu, pot face orice vreau cu eroii mei. Filmul este în schimb muncă de echipă, chiar dacă scenariul pentru al doilea sezon o scriem doar doi oameni. Trebuie să realizăm ceva ce să fie pe placul a cât mai mulţi, dar  această schimbare este bine-venită. Sunt maniac al muncii, de cum terminăm sezonul cu siguranţă mă voi dedica unui rou roman.

– Ca scriitor de sefe, după premiul EuroCon ce se mai poate obţine?

– Eventual Premiul Nobel? (Râde) Vorbind serios, ştampila e importantă pentru edituri, nu mie. Sau eventual cititorilor care pe această bază îmi vor căuta noua carte. Pe mine mă obligă doar să produc lucrări de calitate, chiar dacă am căutat mereu să scot maxim din tot. Nu voi lenevi nici de acum înainte.

Nota traducătorului:
*în original „A Moveable Feast”,  de E. Hemingway, operă publicată postum – 1964.  În această carte Hemingway reproduce una dintre marile aventuri ale tinereţii sale, aşa numita “generaţie pierdută”  din Parisul anilor douăzeci. Aducerile aminte prin tonul lejer pe care îl adoptă Hemingway nu doar prezintă Parisul cu celebra  “Café des Amateurs” înecată în fum, cu ecourile tropotului copitelor  cailor înhămaţi la birje şi cu micile magazine aflate în drumul către casă, ci reuşeşte să redea până şi atmosfera existentă în capitala acelor vremuri. Încă tânărul Hemingway, cu mult înainte să devină unul dintre cei mai apreciaţi clasici, priveşte lumea ca pe o materie brută ce-şi aşteaptă prelucrarea pentru a se metamorfoza în opere nemuritoare şi dovedeşte astfel că la el succesul nu a venit ca urmare a unui moment norocos, ci mai degrabă ca un rezultat firesc al unei vieţi dedicate artei.
În “A Moveable Feast” Hemingway ne lasă moştenire şi portrete literare credibile despre artişti americani care au ales să se autoexileze la Paris, cum ar fi: Gertrude Stein ( scriitoarea care a avut principalul merit pentru realizarea unei mici comunităţi de autori americani la Paris) (Doctor Faustus Lights the Lights, Three Lives ), Ford Madox Ford  (The Good Soldier), Ezra Pound, dar mai ales despre Francis Scott Key Fitzgerald (The Great Gatsby, The Curious Case of Benjamin Button ).

Traducere din limba maghiară de Balin Feri