Experienţa de viaţă m-a învăţat că orice afirmaţie cu caracter general riscă să-i nemulţumească tocmai pe cei care reprezintă excepţiile de la generalitate. De exemplu, orice măsură menită să întărească disciplina într-o întreprindere (verificarea prezenţei la începutul programului de lucru) îi va scandaliza pe cei care nu fuseseră avuţi în vedere de conducere atunci când luase măsura respectivă, adică pe cei care stau sistematic până noaptea târziu la slujbă şi, ca urmare, nu reuşesc să ajungă la timp în dimineaţa următoare.
Cam la fel stau lucrurile şi în cazul relaţiei scriitor – cititor. În ultimele discuţii de pe bloguri (pătimaşe şi depăşind uneori nivelul normal al unei discuţii în contradictoriu) ca şi în articolul lui Michael Haulică din Observator Cultural din 5.03.2010 (un articol plin de bun simţ şi de sfaturi utile) s-a pomenit, la un moment dat, de faptul că scriitorul trebuie să tacă şi să accepte criticile venite din partea cititorilor – care dau bani pe cărţile lui.
O asemenea afirmaţie este parţial corectă şi parţial eronată, vorba rabinului.
Cel care susţine aşa ceva nu ţine seama de un element deosebit de important: scriitorul este prin firea sa un individ orgolios, convins de valoarea sa (şi, de multe ori, convins că universul complotează împotriva recunoaşterii geniului său). A-i cere autorului să tacă şi să înghită critica este o eroare gravă, este calea cea mai sigură de a-l face să reacţioneze violent şi plin de resentimente. Un scriitor care are conştiinţa valorii sale poate să reacţioneze în diferite moduri – să accepte critica, încercând să extragă din ea ceea ce-l va ajuta să se perfecţioneze, sau să se considere jignit de moarte.
Argumentul că un cititor are dreptul să critice pentru că plăteşte pentru o carte e fals. Înseamnă că un cititor nu are dreptul să critice o carte pe care a primit-o gratuit – cum a fost cazul antologiei SRSFF. Asta mi se pare o mare prostie. Un cititor are dreptul să critice pentru că a consumat timp şi energie ca să citească o carte – şi, uneori, a şi plătit pentru asta. Din acest punct de vedere, cititorul este în aceeaşi situaţie ca şi scriitorul – care a consumat timp şi energie (pe care le putea folosi pentru alte activităţi, care i-ar fi adus cu certitudine nişte bani – în cazul unora destul de mulţi) – pentru a scrie o carte. Deci, după opinia mea, avem de-a face cu un parteneriat în care cele două părţi depun nişte eforturi, consumă timp şi energie, în vederea unui scop care poate fi atins sau nu. Scopul este obţinerea unei satisfacţii – estetice în cazul cititorului, de orgoliu în cazul scriitorului. Mi se pare normal ca atunci când depui un efort (consumi timp, bani, energie) în vederea obţinerii unei satisfacţii, iar rezultatul nu e pe măsura aşteptărilor, să te simţi frustrat şi să simţi nevoia să-ţi exprimi frustrarea, criticând cartea sau autorul.
Pe de altă parte, autorul încearcă – de obicei – să se adreseze unei anumite categorii de cititori, să răspundă aşteptărilor acesteia. Nu mi s-a întâmplat până acum să public un text care să obţină preţuirea tuturor cititorilor. În marea majoritate a cazurilor, reacţiile erau favorabile, dar un text respins cu înverşunare de o categorie de cititori era lăudat cu aceeaşi înverşunare de alte categorii.
Sigur, autorii de literatură SF din România nu sunt nişte inovatori în materie de scris, dar trebuie să ne gândim şi la faptul că mari maeştri, acceptaţi astăzi de toată lumea (Kafka, Joyce, Faulkner) nu pot fi înţeleşi de cititorii neavizaţi. Adică ideea că cititorul are dreptate întotdeauna este falsă, cititorul va înţelege un gen literar pentru care este pregătit. Să ne amintim o afirmaţie făcută de Dragoş Butuzea – care face parte din categoria celor care citesc cu înverşunare -, în articolul îndelung dezbătut Aşteptările unui cititor (amator) de SF. Domnia sa cerea, printre altele, de la literatura SF viermi ca în Dune, nave cosmice, roboţi, chestii care să-l minuneze. Sunt absolut convins că unii dintre participanţii la discuţiile în contradictoriu din ultimul timp – şi care au cunoştinţe impresionante în domeniul SF-ului – aşteaptă cu totul altceva de la literatura SF.
Un scriitor nu poate să împace toate caprele cu toate verzele.
Adică trebuie să se aştepte din start că vor exista cititori nemulţumiţi de creaţia sa.
Dacă e înţelept, va accepta critica şi va vedea dacă poate să extragă ceva folositor. Dacă e nevoie, va încerca să dea explicaţii. Iar dacă e încăpăţânat, va continua să scrie. Şi după vreo douăzeci de ani în care va publica fără încetare, va impune un stil, un mod de gândire, şi va obţine tot ce-şi doreşte (cu excepţia banilor), inclusiv aprecierea cititorilor. Vă spun un secret care să vă ajute în cariera scriitoricească: se spune că cine-i mai deştept cedează primul…
Liviu Radu
@liviu: da, cind e vorba de reactiile la opera lui. da’ nicidecum asta nu-l impiedica sa zica de altele pe bloaga lui si la lansari.
Victor Martin discuta faptul ca ‘Toata lumea face reguli’ (parca am citit ceva in ‘ObsCult’ pe tema aceasta):
http://proscris.110mb.com/?q=content/toata-lumea