Bântuiți încă de frigul polar pe care-l înduraseră eroic la ultima ședință de cenaclu petrecută în Observatorul Astronomic (28 ianuarie 2010, data înscrisă în istoria fandomului drept “Ziua în care și critica a făcut țurțuri” – autorii care s-au înfățișat la citit cu mai mult de două pagini abia scăpând de linșaj), seresefefeii se repliară pentru a doua oară la căldurică, în Centrul Cultural Calderon, din București, să-și facă datoria de cenacliști și în luna lui Mărțișor. Asta se întâmpla vinerea trecută, iar impresiile s-au fezandat tocmai bine peste week-end, ca să vi le putem servi acum, poate la o tzuika.
Lume multă, da` bună: domnul profesor Florin Manolescu – în mijlocul unui auditoriu cu urechile ca parabolicele, apoi, în ordinea în care prinseseră locuri pe lângă pereți, Cristi Tamaș, Cristi Teodorescu, Laura Ciobanu, Eddie Pandele, Dănuț Ungureanu, Rodica Guja, Balin Feri, Haralambie Ionescu (Bebe – unul din cei mai mari comandanți de cărți din această parte a lumii), Liviu Radu, Brândușa Luciana Grosu, Ștefania Rusoiu, Sorin Camner, Lucian Hanu (librăria Nautilus), Cristi Lăzarescu, Laura Sgârcitu, Carmen Bărbulescu, Cristina Ghidoveanu, Roxana Brânceanu și alții. Ca să nu le mai punem la socoteală pe fetele din echipa centrului cultural, care, hipnotizate de prezența profesorului Manolescu, intrau uneori să facă poze și să le dea câte o ușă în cap sefiștilor plasați neinspirat la intrare. Multe capodopere sf se vor fi născut din aceste contacte…
Într-o încercare disperată de a deturna măcar o miime din aplauzele ce aveau să fie adresate maestrului Manolescu, Dănuț Ungureanu a deschis balul citind comunicarea ”Modelarea externă a viitorului și principiul non-acțiunii”, pe care avusese tupeul s-o prezinte la Timișoara, când cu sesiunea aniversară ”Helion 30”. Firește, în fața sefiștilor de la ProspectArt, a căror blazare nu e depășită decât de cruzimea cu care îi sfâșie pe autorii ce se depărtează imprudenți de turmă, jalnicul demers al naivului DU n-avea sorți de izbândă. Așa că s-a putut considera norocos dacă la încheierea șovăitoare-i lecturi a cules exact aceleași reacții pe care le obținuse postându-și (cu pile!) monstruoasa creație pe site-ul SRSFF: zero…
Atunci se ridică președintele cenaclului, Cristi Tamaș, salvând situația. În vorbe meșteșugite, el zugrăvi personalitatea lui Florin Manolescu, și ar mai fi zugrăvit până în zilele noastre, dacă domnul profesor, ușor stânjenit, n-ar fi pus șuvoiului de elogii o stavilă de fantezie. Valorosul om de litere ne-a citit povestirea ”Califat”, din volumul ”Misterul camerei închise”, ba ne-a spus și povestea poveștii, și nu-i era, zău, nimănui, după acest maraton literar sf, în piept inima rece…
Sfârșind de citit domnul profesor Manolescu, iată că se avântară în vâltoarea comentariilor Cristi Tamaș, Sebastian A. Corn și Liviu Radu, acesta din urmă sărindu-i generos în ajutor beiului Ion Ghica, un pic încondeiat în proza lui Florin Manolescu.
La pauză, Sebastian A. Corn încercă să plece în lumea largă, dar același neobosit, și ubicuu Tamaș îl țintui locului cu ”La mulți ani”-ul cuvenit pentru împlinirea unei anumite vârste. Cât? Nu vom dezvălui un secret pe care-l știe toată lumea. Și dă-i aplauze din partea colegilor!
După pauza de țigară (scrie – nu scrie, citește – nu citește, comentează – nu comentează, sefistul fumează neobosit) a venit rândul lui Cristi Lăzărescu să se producă. Păi unde nu ne-a ars un eseu despre viața și opera celebrei James Tiptree Jr., plus o povestire tradusă de Dan Mihai Pavelescu (”Ultimul zbor al doctorului Ain”), de-am văzut (firește, că doar e cenaclu sf) stele verzi. Acum, pe bune, eseul cel puțin a fost scris cu simțire și ne vom bucura să-l avem curând pe site, după cum ne-a promis Cristi. Dacă nu-și va ține promisiunea, am aranjat deja cu fantoma doamnei Sheldon să-i aburească ochelarii…
La închiderea ședinței, fanii s-au înghesuit, aplicându-și respectuoși coate, pentru a accede la autografele maestrului Manolescu. Și le-au primit pe îndelete, domnul profesor adăugând pentru fiecare un zâmbet și o vorba. Avantajul fanilor prezenți, în contrapartidă cu păcatul altora care, deși își zic profesioniști, s-au făcut că nu bagă de seamă evenimentul, strălucind printr-o prestigioasă absență…
Ca de obicei, discuțiile cenaclului s-au lungit mult în noapte, la o bere. Încă șocat de apatia desăvârșită pe care a reușit s-o stârnească textul său stângaci, Dănuț Ungureanu s-a întreținut cordial cu Bebe, despre (culmea!)… cărți, iar cu Eddie despre jocurile pe computer și justificarea socială a poveștii din spatele jocului. Greu, dar posibil dacă folosești berea potrivită…
Dănuț Ungureanu
frumos descris, frumoasa intimplare.
Multumesc frumos, Bear san…
Din nefericire nu am reusit sa ajung la cenaclu dar a doua zi mi-s-a povestit la cald (un gratar local) toate intimplarile. 😀
Oricum frumos ai povestit,Danut1 🙂
@nike: N-ajunge ca v-am boscorodit toata ziua, grataragiilor, ca nu mi-ati pastrat si mie macar un mititel, o fleica, un cotlet, ceva (ca de ceafa n-am fata… 😉 ) ? Trebuie sa-mi mai pui si sare pe rana?
si asta nu-i tot. urmeaza piperul…
Sunt convins. Si fiindca-mi place condimentat (e mediul in care traiesc de ani de zile), l-am pregatit si eu pe-al meu, la schimb. Imi place sa-mi regalez prietenii cu toate bunatatile cu care ma trateaza ei…
“Acum, pe bune, eseul cel puțin a fost scris cu simțire și ne vom bucura să-l avem curând pe site, după cum ne-a promis Cristi.”
http://www.nytimes.com/2006/08/20/books/review/20Itzkoff.html?_r=1
Orice asemanari sunt complet intamplatoare, sper. Altfel, se cam impune o rescriere inainte de publicare…
@Eddie:
Absolut de acord. Dar sa nu neglijam posibilitatea ca eu sa fiu cel aflat in eroare… Daca am fost cu mintea aiurea cand Cristi a anuntat autorul articolului, imi cer scuze.
”Modelarea externă a viitorului si principiul non-actiunii” mi s-a parut interesanta pentru ca ridica problema etica a modului in care ar trebui sa procedeze o civilizatie superioara , observator extern,pentru a preintampina distrugerea unei alte civilizatii (posibil inferioare ei).
Cat de mult ai voie sa te implici si sa intervii?
De asemenea, prognoza privind pericolul in care s-ar afla civilizatia amenintata nu poate fi facuta decat pe baza unei observatii indelungate a ei si apeland la fictiune, pentru ca cele doua civilizatii difera atat de mult incat nu sunt posibile comparatiile, analogiile dintre cele doua.
Civilizatia “salvatoare” nu poate decat sa prezica (stintific) ce va urma si sa-si imagineze viitorul civilizatiei aflate in pericol.
(Probabil, mai exista si o a treia cale de a ghici viitorul si aceasta ar fi empatia , sa “simti” cumva cealalta civilizatie si sa intelegi catre ce viitor se indreapta.)
Foarte frumos, Luciana, poate ca intr-o zi o sa scrii o povestire in legatura cu aceasta din urma ipoteza. Poate o casta de empatici simpatici, la serviciile carora apeleaza toti exploratorii galactici, inainte de a realiza un contact de gradul trei cu alte civilizatii, mmm? 🙂