Dina Hapaeva – Morfologia coşmarului
O abordare sociologică a fantasy-ului
Dina Hapaeva, în prezent profesor la Universitatea din Helsinki, a obţinut doctoratul în istorie la Universitatea din Leningrad cu teza „Procesul de urbanizare în Grecia antică, secolele I – II e.n.“. După ce a studiat la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales din Paris, Dina Hapaeva a fondat în 1997 la Sankt Petersburg, împreună cu Nikolai Koposov, Smolny College (www.smolny.org), joint-venture al Universităţii Sankt-Petersburg şi al Bard College (N.Y., S.U.A), unde a fost director ştiinţific şi director de relaţii internaţionale. Între 1998 şi 2009 a predat istoria la Smolny College. Între 1995 şi 1998 a fost profesor de istorie în cadrul departmentului de filologie al Universităţii Sankt-Petersburg, între 1990 şi 1991, 1993 şi 1995 a fost Academic Visitor la Maison des Sciences de l’Homme din Paris iar între 1991 şi 1992 a fost Academic Visitor la University of Kent at Canterbury în Marea Britanie. A obţinut burse şi granturi pentru cercetare de la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales din Paris, Carnegie Corporation of New York , MacArthur Foundation, Andrew Gagarin Trust, Programului Puşkin (Ministère des Affaires Etrangères de France), British Council, University of Kent at Canterbury, The Open Society Institute-Budapest. Ariile de interes profesional sunt istoria europeană modernă a intelectualităţii, memoria istorică, sociologia conştiinţei istorice de masă, istoria intelectualităţii ruseşti contemporane, istorie rusă şi sovietică, literatura gotică rusească din secolele XIX-XXI, amnezia istorică şi efectele sale asupra Rusiei post-sovietice, conştiinţa istorică de masă din perspectivă istorică în Rusia, memoria istorică a terorii în ficţiunea contemporană rusă, percepţia contemporană rusească a occidentului, literatură gotică rusă şi post-sovietică. Se ocupă de istoria ideilor, relaţia dintre istorie şi memorie, istoria Uniunii Sovietice. Predă la Universitatea Helsinki cursurile: Russian History, Soviet History, History and Memory in the Twentieth Century, History of Intellectuals, XX Century, Contemporary Historiography, Introduction to Political Philosophy: Enlightenment and Its Critics, Intellectual Life Today: France and Russia, Contemporary French Intellectual History, Westerners and Slavophiles in Russia, XIX-XX centuries, Contemporary Russian Intellectual History, Lieux de Memoire and French Historiography.
A conferenţiat, între altele, la Duke University, New School for Social Research din New York, Bard College, Universitatea Helsinki, Reed College, Harriman Institute, Columbia University, Universitatea Padova, Institut du monde slave, Paris.
În 2009 a publicat “Coşmaruri în istoria şi literatura rusească“, în 2007 volumul „Societatea gotică: morfologia unui coşmar”, „Ducii republicii în era traducerii.Umanioarele şi revoluţia conceptuală” (2005), „Timpul cosmopolitismului.Eseuri de istorie a intelectualităţii” ( 2002), „France-Memory”(1999).Vorbeşte fluent engleza, franceza, latina şi greaca veche.
Ficţiunea reprezintă o sursă deosebit de fertilă pentru studierea reprezentărilor simbolice ale prezentului şi a modificărilor aduse trecutului. Ficţiunea pune pe tapet dileme estetice şi morale, descrie transformările valorilor, atitudinilor, obiceiurilor şi relaţiilor sociale, permiţând accesul la emoţiile şi stările psihologice ale protagoniştilor.
De ce este genul fantasy atât de încărcat cu reminscenţele terorii şi atrocităţilor? Pentru că, într-un mod simbolic, înfăţişează conexiunea dintre memoria refulată şi apariţia noilor norme morale şi structuri sociale.
Cum putem explora consecinţele amneziei istorice? În ce mod se pot utiliza metodele procedurale ale istoriei pentru a măsura impactul memoriei absente asupra societăţilor contemporane post-comuniste? Ce izvoare ne-ar releva explorarea memoriei colective deformate şi ascunse înfăţişată în genul fantasy?
Să luăm cazul ficţiunii post-sovietice. Aceasta diferă în mod considerabil de proza realistă. Fantasy-ul, de exemplu, este bântuit de monştri – vampiri, vrăjitoare şi vârcolaci.
Trebuie precizat că proliferarea monştrilor în ficţiune, film (cinematografie şi televiziune), jocuri video, benzi desenate nu reprezintă nicidecum un fenomen specific post-comunist. Omniprezenţa monştrilor în produsele culturale contemporane semnifică o schimbare profundă a canonului estetic. În ultimii trei sute de ani raţionalitatea iluministă a izolat dragonii şi vrăjitoarele într-un gen specific: basmul. Suntem martorii unei mutaţii prin care monştrii au devenit şi devin personaje principale în ficţiuni şi filme destinate adulţilor.
Fiinţa umană, care ca rezultat al paradigmei iluministe era cheia de boltă a universului antropocentric, a fost împinsă la periferie în favoarea non-umanului. Această transgresie a dominantului cultural – de la antropocentrism la estetica gotic non-umană – este ceea ce face ca motivul literar al monstrului să fi devenit crucial în înţelegerea culturii contemporane.
Memoria refulată, amnezia istorică duc oare la apariţia literară a unor mecanisme socio-psihologice de compensare? Am denumit aceste mecanisme prin termenul estetica gotică.
Autorii ruşi de fantasy nu au inventat un gen literar nou şi nici nu au creat un nou canon estetic prin care monştrii au înlocuit oamenii.
Genealogia intelectuala şi estetică trebuie să fie trasată pînă la operele lui J.R.R. Tolkien. Totuşi tipologia personajelor non-umane ale fantasy-ului post-sovietic diferă de cea a hobiţilor şi dragonilor mitopoezei lui Tolkien. Deşi Tolkien a contribuit la inventarea esteticii gotice, nu este responsabil pentru crearea moralei gotice. Urmaşii săi literari post-sovietici au condus proiectul său estetic la finalitatea sa logică.
Specificul fantasy-ului post-sovietic în comparaţie cu fantasy-ul european sau american consistă în faptul că reflectă transformările societăţii post-sovietice în care estetica gotică şi morala gotică au început să genereze practici sociale specifice. Fantasy-ul post-sovietic este o reprezentare prin mijloace simbolice a amneziei selective contemporane. Reflectă modul în care morala gotică şi societatea gotica înfloresc datorită ne-exorcizării unui trecut criminal.
Două romane fantasy devenite fetişuri în zona culturală post-sovietică, „Veghea de noapte“ de Serghei Lukianenko şi „Răscrucea Taganski“ de Vadim Panov sunt nişte exemple definitorii. Ambele romane au avut un succes monstru în zona rusofonă, au fost ecranizate şi adaptate prin jocuri video şi au caracteristici tipice genului fantasy. Ambele texte păstrează realităţile culturale şi sociale ruseşti aproape intacte, făcîndu-le extrem de fertile pentru analiza moral-estetică a substratului fantasy-ului. Ambele ficţiuni se desfăşoară în Moscova contemporană.
Cea mai importantă similaritate este cea estetică: credoul celor doi autori (ca de altfel şi cel al imitatorilor care se bucură de mai puţin succes literar) este acela al rejectării umanităţii şi a ideii că aceasta este valoarea supremă şi fundamentală. În fantasy-ul post-sovietic, vampirii, vârcolacii şi vrăjitoarele au înlocuit bărbaţii şi femeile. Monştrii nu trebuie să fie consideraţi ca nişte încarnări ale supraomului nietzschean: secretul charismei lor constă în neapartenenţa la dezamăgitoarea specie umană.
„E formidabil de bine ca nu sunt un om“ exclamă un vampir, personajul principal din “Veghea de noapte“ . Aceste personaje sunt mândre ca nu au nimic în comun cu “jivinele umane“.Care credeţi că este idealul estetic şi moral al autorilor de tip Lukianenko şi Panov ? Vampiri modelaţi după tipologia gangsterilor ex-kaghebişti actualmente fesebişti! Pentru că vidul moral, dezorientarea morală şi absenţa unui sistem coerent de valori destinate să ghideze judecata morală a societăţii au condus la apariţia unei noi realităţi sociale.
În fantasy-ul contemporan rusesc observăm utilizarea misticii kaghebiste care face apel la ideologia fondatorilor Cekăi/NKVD-ului precum citarea lui Felix Dzerjinski cu deviza „Inima ardentă, mîini de fier, cap limpede“ care a devenit singura maximă morală a eroului din „Veghea de noapte“, recitată obsesiv de-a lungul întregii desfăşurări a intrigii romanului.
Imaginea monstruoasei Ceka a devenit un ideal romantic şi incontestabil. Eroul din „Veghea de noapte“ nu vede nici o contradicţie între atitudinea sa faţă de Ceka şi convingerea că atât fascismul cât şi comunismul au fost la fel de monstruoase ca de altfel orice alt proiect colectiv cu excepţia clanurilor kaghebist-mafiote. Deviza lui Dzerjinski îl ghidează simbolic pe eroul-vampir la negarea radicală a a dreptului umanităţii de a exista. „Să-mi irosesc existenţa ca să te slujesc ?“. Aceasta este întrebarea pe care vampirul o adresează ironic omenirii.
Monştrii sunt adevăraţii eroi ai coşmarului zămislit de refularea memoriei. Coşmarul fantasy-ului post-sovietic debordează de atrocităţi macabre, şi nu constă doar în triumful forţelor supranaturale asupra oamenilor ci şi în absenţa oricăror distincţii plauzibile dintre bine şi rau, ceea ce rezultă în propagarea egotismului absolut. Principala caracteristică a moralităţii gotice este atitudinea faţă de morală. Morala este considerată ca fiind absolut inutilă, ceva ce poate influenţa în modul cel mai negativ existenţa eroului. “Morala înseamnă să cauţi nenorocirea“, exclamă eroul-vampir al „Veghei de noapte“. O asemenea atitudine faţă de morală provine din radicala reconsiderare a locului umanităţii în cadrul sistemului general de valori. Morala a fost aruncată la gunoi, ca un atavism irelevant. Într-adevăr ce norme morale ar putea să fie aplicabile monştrilor, vampirilor şi non-oamenilor?
Bineînţeles că noile atitudini faţă de moralitate revelate de lumea fantasy-ului nu sunt reductibile la diferenţa dintre „ficţiune“ şi „realitate“. Un simplu experiment mental ne ajută să dovedim această afirmaţie. Dacă înlocuim vampirii, vârcolacii şi vrăjitoarele cu politiştii, gangsterii şi victimele acestora, dacă punem între paranteze vrăjitoriile şi magia, povestea nu ar diferi prea mult de o palidă descriere a vieţii cotidiene ruseşti.
Nucleul moralităţii gotice este reprezentat de remarcabila echivalenţă a răului şi binelui, exprimată în „Veghea de noapte“ prin opoziţia dintre vampirii „luminii“ şi cei ai „întunericului“. Metodele şi ţelurile lor sunt explicit comparate şi considerate a fi identice. Totuşi, vampirii „luminii“ şi cei ai „întunericului“ reprezintă nu numai o metaforă a convergenţei statului cu KGB-ul şi mafia în Rusia. Imposibilitatea distingerii dintre bine şi rău – conchid eroii – transformă orice încercare într-o completă absurditate.
Lipsa criteriilor care le-ar permite eroilor utilizarea propriului discernămînt în privinţa răului şi binelui provine din incapacitatea fatală de a răspunde la întrebarea care este natura răului.
Câteva dintre povestirile fantasy ale lui Vadim Panov se referă exact la această problemă.
De exemplu, într-una dintre povestiri hoarde de monştri apar pe Pământ la intervale regulate. Vînează şi-i devorează pe oameni – iubita eroului, fiind una dintre victime.
Monştrii sunt superiori oamenilor şi par invincibili. Nimeni nu ştie de unde vin şi de ce vin. Autorul insistă că nu există vreo explicaţie, raţională sau iraţională, oamenii nu sunt decât prada naturală a acestor monştri şi gata. Imposibilitatea explicării naturii răului, în termeni etici sau religioşi, rezultă în teroarea mistică transferată cititorilor de către povestirea „Hoarda salbatică“ de Vadim Panov. Faptul că oamenii nu sunt altceva decât hrană pentru monştri este teribil dar şi inevitabil, oribil şi absurd, sugerează autorul. Totuşi, nici acest fapt şi nici comportamentul uman în aceste condiţii nu pot constitui elemente ale unei judecăţi morale. Morala nu este aplicabilă non-umanilor, deci comportamentul uman în interacţiune cu non-oamenii, nu poate fi judecat din punct de vedere moral.
Citatul următor, reprezentînd concluzia textului, rezumă chintesenţa căutarii unui răspuns la întrebarea : “care-i diferenţa dintre bine şi rau? Care-i justificarea morală? Ce înseamnă iertarea sau mila? Nu ştiu răspunsul. Nu pot spune nimic despre faptele mele. Folosesc dogme şi principii vechi, irelevante, care nu-mi mai sunt de vreun folos.“ Sensul acut al incapacităţii de a găsi criterii plauzibile pentru rezolvarea dilemelor morale este aspectul cel mai sfâşietor al textului de care vorbeam şi al întregului gen fantasy. Căutarea unui fundament moral conduce la convingerea că singurul criteriu valabil şi aplicabil existenţei umane este interesul personal.
Principala caracteristică a moralităţii gotice constă în faptul că nu se rejectează vechiul sistem etic („ipocrita morala bolşevică“) şi nici nu se îmbrăţişează noul sistem etic („asprele dar dreptele reguli ale mafiei“).
Morala gotică este o negare a oricărui sistem abstract de valori care ar putea fi considerat în mod egal ca fiind pertinent de către toţi membrii unei comunităţi. Consecinţa este că judecata morala devine situaţională şi total subiectivă, un gest deictic care alocă termenul de „bine“ sau de „rău“ uneia sau altei situaţii care se desfăşoară aici sau altundeva.
Puterea de a emite o judecată morală îi revine numai şefului de clan, naşului mafiot sau baronului local. Compromisul stabilit între clanuri este de asemeni, concret şi situaţional, nefiind justificat în termenii valorilor universale ci numai în termenii relaţiilor personale dintre căpeteniile clanurilor.
Negarea totală a moralei conduce la cultul forţei. Pentru morala gotică, crima nu-i decât rutină zilnică – vorba aceea, cine stă să numere stîrvurile? „Viaţa contra morţii, dragostea contra urii, forţa contra forţei, pentru că forţa e deasupra moralei. E foarte simplu“, conchide eroul „Veghei de noapte“.
Eroul fantasy a devenit suprema instanţă de judecată morala, neexistând vreun alt consens asupra noţiunilor de bine şi de rău.Valorile abstracte şi normele sociale sunt înlocuite de morala mafiei kaghebisto-statale.Altruismul este caduc, empatia demodată, orice alt proiect colectiv devine compromis din start. Singura realitate este lupta pentru interesul personal.
Mai există loialitate faţă de vreun ideal ? Nu, nu mai există decât loialitatea faţă de şeful de clan, stăpânul absolut cu drept de viaţă şi de moarte asupra supuşilor. Revenirea la barbaria şi primitivismul epocii de piatră. Pentru a rupe legământul faţă de şeful de clan, există o singură solutie, să-l ucizi. Grea misie aceea de a ucide personaje supranaturale.
Morala gotică este corelată cu un profund pesimism socio-cultural, este caracterizată de o dezamăgire completă în valorile civilizaţiei. “Pentru fiecare căpetenie de clan există un nănaş, pentru fiecare profet un milion de adepţi gata să declanşeze o nouă inchiziţie. Fiecare carte va fi arsă, fiecare simfonie se va transforma într-o manea, fiecare şmen şi tun şi ţeapă vor fi justificate de către solide teorii filosofice“, conchide un vampir despre imperfecţiunile societăţii umane.
Ne înfăţisează genul fantasy viitorul, calea către societatea gotică?
Morala gotică şi estetica gotica generează practici sociale care sunt numite fie „noul feudalism“, fie „societate corporatistă“, fie „economie de clan“.Dar pot aceste concepte vechi să explice în mod adecvat realitatea post-comunistă?
Oare conceptul de neo-feudalism a fost postulat prima dată de genul fantasy ? Nicidecum! Deşi unele realităţi precum manipularea dependenţei complete de stat a sărăcimii urbane şi a rămăşiţelor ţărănimii, utilizarea religiei pentru îndobitocirea şi controlul maselor, transformarea în fiefuri personale a oricărui tip de organizaţii de stat, ar îndreptăţi specialiştii să considere că acest concept ar avea o relevanţă.
Nu, nu ne întoarcem în evul mediu, nici măcar în traumatizatele societăţi post-comuniste. Cele mai importante similitudini între realitatea post-comunistă şi cea medievală rezidă în transformările estetice şi morale generate de conceptele gotice.
Ceea ce postulează fantasy-ul post-sovietic este zona, universul concentraţionar al gulagului care a cuprins întreaga societate, conform principiului bolşevic de a-i controla pe prizonierii politici prin cei de drept comun.
Zona a contaminat toate societăţile post-comuniste, inclusiv realitatea psiho-socială. Fantasy-ul utilizează simboluri literare pentru a înfăţişa inimaginabila degradare şi corupţie ale unor societăţi europene contemporane condamnate să rămână înapoiate şi sărace.
Traducere şi adaptare : Cristian Tamaş
Text tradus şi postat pe site-ul SRSFF cu acordul autoarei