Aleksandar Žiljak, omul orchestră al SF-ului croat
Aleksandar Žiljak (născut în 1963 la Zagreb) este un autor de science fiction, fantasy şi horror, editor, teoretician şi grafician croat.În prezent activează ca artist grafic specializat în ilustraţia de carte, dar are şi colaborări în presă. Este membru al Asociaţiei Artiştilor Independenţi din Croaţia (HZSU). A absolvit Facultatea de Electrotehnică din Zagreb în 1987 şi a obţinut masteratul în informatică în 1990. Din 1988 a început să-şi publice ilustraţiile în revista SF Sirius din Zagreb. Pe tărâm literar a debutat în 1991 cu povestiri horror. A publicat texte science fiction, fantasy şi horror în revista Futura şi în antologiile anuale SFera. De asemenea este autorul a două scenarii.
Primul său volum, Păsări oarbe (Slijepe ptice) a apărut în 2003. În acelaşi an a publicat o carte de popularizare a ştiinţei Criptozoologia: Lumea animalelor misterioase, sub pseudonimul Karl S. McEwan, pe care a şi ilustrat-o cu 60 de desene.
În 2006 a fost co-editorul, împreună cu Tomislav Sakic, antologiei de cience fiction croat Ad Astra cuprinzînd texte din perioada 1976 – 2006. Ad Astra este considerată ca fiind cea mai bună şi completă antologie de science fiction croat.
Este de asemeni, co-editorul, împreună cu Tomislav Sakic, revistei SF Ubiq, cu apariţie bi-anuală din noiembrie 2007.
Aleksandar Žiljak este cîştigătorul a cinci premii SFERA, trei pentru cea mai bună povestire şi două pentru cea mai bună grafică SF (în 1993 şi 1995) iar unul – împreună cu Tomislav Šakic – pentru antologia Ad Astra (2006).
Povestirea sa O seară în cafeneaua oraşului, cu Lidia în minte a fost inclusă în antologia internaţională The Apex Book of World SF (2009).
Povestirile şi eseurile i-au apărut în Germania (Internova, Nova), Italia (Futuro Europa), Franţa (Station Fiction), Danemarca (Phantazm webzine), Serbia (Politikin, Art-Anima webzine), Argentina (Axxon webzine), Grecia (9 – supliment SF al ziarului Eleftherotypia ), China şi Polonia. La care se adaugă acum şi România.
A fost intervievat de Nicholas Seeley pentru site-ul Strange Horizons şi a participat la o anchetă a site-ului SF Signal.
Science Fiction-ul în Croaţia – Aleksandar Žiljak
1. Începuturile
Deşi elemente de fantastic şi elemente ficţional-speculative (în sens ştiinţific şi în accepţie modernă) au apărut în literatura croată în anii dinainte şi de după primul război mondial (de exemplu, în romanul Oceanul roşu – Crveni ocean de Marija Jurić (sub pseudonimul Zagorka) apărut în 1918 sau în povestirea Tancul roşu – Crveni tank de Vladimir Nazor), primul roman science fiction croat a fost Străbătând Pacificul în 2255 – Na Pacifiku 2255 de Milan Šufflay, serializat în 1924 şi publicat în volum în 1998.
În 1932, Mato Hanžeković a publicat Un om de rang – Gospodin čovjek , o utopie despre un grup de oameni care reconstruiesc civilizaţia distrusă într-un război mondial.
Mai multe romane şi povestiri au apărut la Zagreb în timpul anilor 1920 şi 1930, scrise în mare parte de către autori care foloseau pseudonime, iniţiale sau publicate chiar în mod anonim.
Cele mai bune texte din acea perioadă se consideră a fi Muri Massanga (1927) de Mladen Horvat alături de o serie de romane de Aldion Degal (cel mai probabil un pseudonim): Racheta atomică (Atomska Raketa), Razele morţii (Smrti zrake) şi Scarabeul de smarald (Smaragdni skarabej), toate datând de la începutul anului 1930.
De asemenea demn de menţionat este şi romanul Majstor Omega svijet osvaja (Maestrul Omega cucereste lumea) de catre Stan Rager, roman serializa în 1940. Stan Rager a fost un pseudonim folosit de cuplul de scriitori Stanko Radovanovic şi Zvonimir Furtinger (pe care îi vom reîntâlni mai târziu).
Se cunosc prea puţine despre aceste texte astăzi, cele mai multe dintre ele fiind serializate în ziare şi reviste. Sunt rareori disponibile şi au nevoie să fie mai bine studiate şi evaluate critic. Acelaşi lucru este valabil pentru anumite lucrări proto-SF datând încă din Renaştere.
O mai bună a apreciat sunt timpurii croat benzi desenate SF din anii 1930. Prima apărută a fost Musafirul din spaţiu (Svemira gost iz) e către Božidar Rašić şi Leontije Bjelski, publicată în 1935 la Zagreb, urmată de BD-ul lui Kresimir Kovacic şi Andrija Maurović , Amanta de pe Marte (Ljubavnica s Marsa) şi Împărăteasa din ilegalitate (Carica Podzemna).
2. SF-ul croat se maturizează
Unele povestiri SF ale autorilor croati au fost publicate sub diverse pseudonime chiar şi în timpul celui de al doilea război mondial.
Imediat după război, puterea politică din Iugoslavia a fost preluată de către partidul comuniştilor, acest fapt ducând la o scurtă perioadă de discontinuitate în SF-ul croat. Revirimentul apare în anii ’50 când s-a înregistrat o creştere a numărului de romane traduse (din SF-ul american, sovietic şi european) şi publicate de diferite edituri iugoslave. Astfel, interesul reînnoit pentru science fiction coincide cu industrializarea rapidă, urbanizarea şi educaţia pe scară largă din timpul lui Tito. În ceea ce priveşte Croaţia, sfârşitul anilor 1950 până la mijlocul anilor 1960 au fost cu siguranţă marcaţi de duetul Mladen Bjažić şi Zvonimir Furtinger.
Ambii scriitori proveneau de la revista de tineret Plavi vjesnik (Jurnalul albastru) la care Bjažić a fost redactor, în timp ce Furtinger a contribuit cu povestiri (cele mai notabile fiind Vila de pe insulă – Vila na otoku) şi cu scenarii de benzi desenate.
Prima lor colaborare s-a intitulat Cuceritorul 2 nu răspunde (Osvajač 2 se ne javlja), publicată în 1959.
Au urmat Mireasa spaţială (Svemirska nevjesta), Varamunga – oraşul misterios (Varamunga – tajanstveni grad), romanul pentru tineret Ciudata maşină a profesorului Kružić (Zagonetni stroj profesora Kružića ) ţn 1960, apoi Reîntoarcere mortală (Mrtvi se vraćaju) în 1965 şi Nimic fără Božena (Ništa bez Božene) în 1973.
Bine scrise, aceste romane narează catastrofe cosmice, descriu extratereștri care vizitează Pământul, pun în scenă inteligenţa artificială şi robotica şi diverse maşinării cum ar fi replicatorul de materie şi dispozitivul antigravitaţional.
Cu personaje bine conturate, pline de acţiune şi condimentate cu ironie şi umor fin, romanele includ adesea elemente ale genului poliţist.
Romanele lui Mladen Bjažić şi Zvonimir Furtinger au fost lucrări de pionierat în science fiction-ul croat, introducînd multe idei noi şi proaspete şi nu este de mirare că au fost, în epocă, foarte populare.
Fiind de mai multe ori republicate, fără îndoială, au influenţat mulţi scriitori şi fani de mai tîrziu, ceea ce le face cu atât mai importante.
Bjažić şi Furtinger au fost autori prolifici, dar dintre cei doi Furtinger a fost mult mai apropiat de science fiction decât colegul său şi a scris un număr considerabil de povestiri SF, dar şi scenarii radiofonice.
După Bjažić şi Furtinger, autorul cel mai important a fost Angelo Ritig cu romanele sale O trezire neobişnuită (Sasvim neobično buđenje, 1961) (tradus în 1968 de Nicolae Mărgeanu şi Victoria Frîncu la editura Tineretului, București – n. C.T.) şi Dragoste în zgîrie-nor (Ljubav u neboderu, 1965).
Spre deosebire de Bjažić şi Furtinger, care au fost preocupaţi de acţiune şi de umor, Ritig a fost mai interesat de dezvoltarea psihologică a personajelor sale care se confruntă cu tehnologii imaginare, cum ar fi transferul creierului şi dispozitivul de citire a gîndurilor. Este păcat că Ritig a scris doar două romane science fiction, pentru că el a combinat cu succes un stil literar matur, cu interesante speculaţii ştiinţifice şi convingătoare decoruri futuriste.
În 1961 Silvije Ružić a publicat romanul pentru tineret Dictatorul adormit (Uspavani diktator) în timp ce Milan Nikolić, de altfel un prolific şi abil scriitor de romane poliţiste, s-a aventurat în SF în 1960 cu romanul Zovem Jupiter … beležite.
Alţi autori croaţi din această perioadă au scris în cea mai mare parte romane SF pentru copii şi tineret iar tradiţia acestora continuă până în zilele noastre.
3. Perioada Sirius
Anul crucial în istoria SF-ului croat a fost 1976. În luna iulie a acelui an, a fost lansată Sirius, prima revistă de science fiction croat.
Revista Sirius a fost publicată la Zagreb de către Vjesnik, grup editorial care scosese mai multe ziare şi reviste, una dintre cele mai mari societăţi de acest fel din Iugoslavia socialistă.
Sirius a fost iniţiat de Borivoj Jurković (primul său editor) şi de Damir Mikuličić, inspiraţi fără îndoială de interesul în creştere manifestat în Iugoslavia la începutul anilor 1970 faţă de science fiction.
În ciuda gravele dificultăţi economice din anii ’80 (inflaţie şi lipsa cronică de hîrtie), Sirius a menţinut un ritm de apariţie lunar în cea mai mare parte a perioadei publicării sale, care a durat până în decembrie 1989, când s-a ajuns la numărul 163/164.
A avut un tiraj care a ajuns şi la 30 000 de exemplare în prima perioadă de publicare şi a fost aleasă de două ori (în 1980 şi 1984) drept cea mai bună revistă europeană de science fiction.
După ce Jurković a editat mai mult de 100 de numere ale revistei, a fost urmat de Hrvoje Prćić în echipă cu Milivoj Pašiček care şi semna în calitate de editor.
Sirius a fost modelat după revistele americane de SF şi a publicat povestiri de lungimi diferite, în principal texte traduse din limba engleză, dar şi traduceri după texte sovietice şi europene (mai ales franceze).
Mai bine de treisprezece ani Sirius a dezvăluit cititorilor croaţi cele mai bune povestiri, cei mai buni autori din Europa dar şi din alte zări, atât clasici cât şi contemporani.
Sirius a fost, de asemenea, deschis diverselor lucrări teoretice, comentarii, texte biografice, interviuri şi ştiri din fandom. Toate acestea au avut o influenţă considerabilă asupra dezvoltării SF-ului din Croaţia. Dar cel mai important aspect a fost acela că Sirius a oferit scriitorilor croaţi (şi iugoslavi), oportunitatea de a publica. Având coperta color şi, mai târziu, chiar şi ilustraţii în alb-negru în cadrul textelor, Sirius a devenit un fel de sală de expozitii de artă SF. Mulţi scriitori au devenit bine cunoscuţi publicului din paginile revistei.
În timp ce Branko Belan şi Zvonimir Furtinger au fost cei mai buni dintre cei cu notorietate pe scena culturală croată (Belan a fost un regizor de film şi lector precum şi scriitor iar Furtinger a fost ziarist şi scriitor, ambii avînd cam șaizeci de ani când Sirius a fost lansată), Predrag Raos a fost cu siguranţă cel mai important autor din rândul tinerilor scriitori aflaţi la începutul carierei lor scriitoriceşti.
Cei mai prolifici autori de la Sirius au fost Branko Pihač şi Živko Prodanović, dar trebuie menţionaţi, de asemenea, Neven Antičević, Radovan Devlić (autor şi de benzi desenate), Darije Đokić, Damir Mikuličić, Slobodan Petrovski, Zdravko Valjak şi mulţi alţii.
Paginile revistei au relevat şi prezenţa autoarelor, cum ar fi Vera Ivosić-Santo (alias Veronika Santo), Vesna Gorše, Biljana Mateljan, Vesna Popović, Tatjana Vranic. Putem afirma fără nici o îndoială că nivelul textelor publicate în “Sirius” de către scriitoare a fost, în medie, superior faţă de cel al colegilor de sex masculin, atât tematic cât şi stilistic, mai ales la proza scurtă.
Deşi este aproape imposibil să se stabilească un numitor comun pentru circa 500 de povestiri SF croate (inclusiv textele scurte) publicate în “Sirius”, unele tendinţe sunt evidente.
De exemplu, este uşor de observat numărul mare al distopiilor, cel mai adesea post-atomice.
Relativ frecvent au fost texte care se refereau la războiului rece, dar şi la modelul comunist unipartinic. (Trebuie subliniat, totuşi, că socialismul în Iugoslavia a fost mult mai liberal decît în toate celelalte ţări est-europene, ca să nu mai vorbim de URSS. Iugoslavia nu era membră a Pactului de la Varşovia şi a menţinut un echilibru delicat între Vest şi de Est, fiind deschisă influenţelor ambelor blocuri).
Au fost de asemenea prezente subiecte clasice SF şi subgenuri cum ar fi space-opera, hard-SF-ul, primul contact, călătoria temporală şi percepţia extrasenzorială.
Pe de altă parte subgenuri populare pe alte meridiane, cum ar fi Cyberpunk-ul, au lipsit aproape complet .
De asemenea, au lipsit ucroniile şi povestirile despre lumi paralele.
Având în vedere orientarea editorială strictă spre SF, încurajată de cititorii vremii, nu au existat povestiri fantasy sau horror în paginile revistei Sirius.
Între anii 1976 şi 1989 – perioada Sirius – au apărut unele din cele mai importante romane SF croate. Predrag Raos a publicat romanul în două volume Naufragiu la Thule (Brodolom kod Thule) în 1979. Au urmat Mult zgomot pentru nimic (Mnogo vike nizašto) în 1985 şi Efort nul (Nul effort) în 1990.
Naufragiu la Thule, cu aproape 850 de pagini, este cel mai important şi, eventual, cel mai bun roman science fiction croat scris vreodată. Descriind utopica, dar stagnanta societate umană de peste 600 ani , care trimite prima expeditie către Alpha Centauri, dar şi dezastrul care lovește acea expediţie, naraţiunea este strălucit scrisă şi niciodată plictisitoare, în ciuda lungimii sale. Este în acelaşi timp literatură de calitate şi un science fiction excelent, bazîndu-se ferm pe speculaţii ştiinţifice solide. Naufragiu la Thule, povestirile apărute în Sirius, Mult zgomot pentru nimic (despre o expediţie pe Marte) şi Efort nul (despre o expediţie spaţială prinsă în vâltoarea unui război intergalactic) îl propulsează pe Predrag Raos ca fiind unul dintre cei mai buni scriitori croaţi de SF.
La mijlocul anilor ’80, Neven Orhel a scris două romane SF cu subiect medical, Alertă la secţia de oncologie (Uzbuna na odjelu za rak) şi Întîlnirea de la miezul nopţii (Ponoćni susret).
Branko Belan a publicat distopia Jurnalul lui Ut (Utov dnevnik) în 1982, care încorporează unele dintre povestirile sale publicate anterior în Sirius.
În acelaşi an, Damir Mikuličić a publicat o culegere de povestiri intitulate O.
Hrvoje Hitrec, binecunoscut scriitor croat, a publicat romanul său SF Ur în 1982 şi este, de asemenea, faimos pentru romanul pentru copii şi tineret Eko Eko din 1978.
Alţi scriitori de mainstream au inclus elemente de SF şi fantastic în romanele lor, mai ales Pavao Pavličić şi Goran Tribuson, doi dintre cei mai proeminenţi şi prolifici scriitori croaţi care au apărut pe scena literară la începutul anilor 1970.
În acea perioadă s-au produs şi primele filme SF croate. Începutul a fost reprezentat de Mîntuitorul (Izbavitelj), peliculă din 1977, în regia lui Krsto Papić şi premiat la Festivalul de Film SF de la Triest.
Al doilea film a fost comedia SF a lui Dušan Vukotić Vizitatorii din galaxia Arkana (Posjetioci Arkana galaksije) ţi a fost produs în 1980.
Va urma
Traducere : Cristian Tamaș