În “Observator Cultural” (numărul 504 din 10.12.2009), la rubrica “Fantasy & Science-Fiction” a apărut articolul intitulat „Confederaţia F & F” (articol semnat de domnul Michael Haulică). În opinia mea, este un articol extrem de interesant şi, aş îndrăzni să spun, de binevenit. El face referire la editorialul semnat de domnul Cornel Secu în ultimul număr al revistei Helion, editorial la fel de interesant şi care merită atenţia tuturor.
În linii mari, este vorba despre o iniţiativă care are ca scop “unirea tuturor forţelor sefiste sub un steag comun, confederativ, pentru a repune lucrurile în regulă, pentru revenirea la normalitate”. Am citat din articolul domnului Haulică iar sublinierea îmi aparţine.
Înainte de 1989 denumeam generic “fandom” mulţimea cenaclurilor literare răspândite în toată ţara şi care aveau ca “obiect de activitate” literatura science-fiction. Numărul acestor cenacluri era impresionant: au fost perioade când au existat peste şaptezeci de cenacluri. Practic, fiecare oraş important avea cel puţin unul, dacă nu două cenacluri. Consfătuirile naţionale erau organizate, de regulă, de către un cenaclu dintr-un oraş major şi erau finanţate cu banii UTC-ului. Organizatorii trimiteau invitaţii prin toată ţara, la celelalte cenacluri, iar acestea, în funcţie de numărul de locuri alocate, îşi alegeau delegaţii. Se ajungea astfel ca la o consfătuire să existe câteva sute de participanţi. Am făcute aceste precizări ca să încerc să suţin următoarea afirmaţie: fandomul, înainte de 1989, funcţiona ca o confederaţie într-un mod implicit şi nu explicit. Fiecare cenaclu avea propria sa “viaţă” şi evoluţie, propriul său crez estetic sau, dacă preferaţi, propria sa “amprentă”. Dar fiecare membru de cenaclu trăia, în acelaşi timp, sentimentul că face parte dintr-o mare familie, denumită simplu “fandom”. Au fost vremuri foarte bune pentru sefeul autohton; prozele româneşti nu erau cu nimic mai prejos decât traducerile şi ca dovadă pot sta almanahurile Anticipaţia din acea perioadă. Altfel spus, se scria foarte mult. Exista, în acest fel, un mediu “concurenţial” care te obliga să scrii sau să doreşti să scrii cât mai bine. Vreau să fiu bine înţeles: nu toate cele ce se scriau atunci erau capodopere. Dar aveai de unde alege. Fandomul avea masa critică necesară şi suficientă pentru a “produce” autori de talent şi, implicit, texte valoroase.
După 1989 “fandomul” s-a fărâmiţat. Organizarea consfătuirilor a devenit din ce în ce mai complicată şi mai precară în lipsa unui “sponsor” adecvat. Contactele dintre cenacluri (unele devenite cluburi de sefe) s-au redus, iar majoritatea au dispărut. O vreme lucrurile au mers din inerţie, în anii ’90 încă se scria mult, iar JSF a fost o trambulină excelentă pentru a scoate la lumină încă o generaţie de autori valoroşi.
Apoi a urmat liniştea. În 1990 cineva prevedea fărâmiţarea fandomului în mici feude sau insule care vor comunica din ce în ce mai puţin unele cu altele. Enunţul acesta a fost făcut la Romcon-ul din 1990 de la Bucureşti. Din păcate s-a adeverit. Fireşte, au existat multe iniţiative de agregare a fandomului şi după 1990. Aproape toate au eşuat ori s-au transformat în ciudăţenii care nu mai aveau aproape nimic comun cu sefeul. Lucrurile acestea s-au întâmplat din două motive principale: extincţia masivă a cenaclurilor din ţară (în acest moment funcţionează cu adevărat doar patru cenacluri sau cluburi, faţă de zecile de cenacluri dinainte de 1989) şi dispariţia “sponsorului”. Fandomul s-a redus numericeşte, s-a scris din ce în ce mai puţin, comunicarea între fanii sefe şi autorii de sefe a devenit simbolică, editurile apărute după 1990 au preferat, în timp, autorii străini în dauna celor autohtoni, poate şi din pricină că autorii români nu au fost în stare să se adapteze rapid la “modificările climatice” care au survenit. După dispariţia JSF a urmat pentru sefeul românesc, un soi de “ev mediu întunecat”.
Vechile centre de coagulare a fandomului (Timişoara şi Iaşi) şi-au continuat activitatea pe plan local şi, în măsura posibilităţilor, au încercat sporadic şi acţiuni la nivel naţional. Din păcate insulele sau “feudele” au rămas la fel de izolate şi nu au dovedit că au suficientă forţă sau dorinţă de a-şi coordona activităţile. Din cauza orgoliilor, spun unii. Se poate. Toate încercările de a “guverna” sefeul românesc de la “centru” (oricare ar fi fost acel centru) au eşuat. În opinia mea, “orgoliile” acestea au avut atunci, totuşi, un impact oarecum pozitiv, anihilând tentativele de “subordonare” a fandomului. Sefeul nu trebuie “guvernat”, nu trebuie transformat într-o sinecură şi nu trebuie tratat ca o “gâscă cu ouă de aur”. Fandomul, atât cât este el acum şi atât cât va fi în viitor, ar trebui văzut şi înţeles dincolo de spiritul de “gaşcă” sau de “coterie”. Impunerea (de dogme, de direcţii etc) nu va face decât să menţină starea actuală. De aceea, spre exemplu, SRSFF nu are şi nici nu şi-a propus să construiască în viitor, o strategie de “racolare” sau de impunere. SRSFF acţionează pe bază de voluntariat şi pe libera adeziune a membrilor săi. De aceea nu ne deranjează faptul că, spre exemplu, Bebe şi Voicu colaborează foarte bine cu Millennium Press. Dimpotrivă, ei sunt un exemplu de oameni oneşti, voluntari, pentru care sefeul reprezintă mai mult decât interesele punctuale ale unui grup sau ale altuia.
Din aceste considerente, sunt de părere că iniţiativa domnului Cornel Secu este una salutară cât timp vorbim despre o coordonare între polii de agregare ai sefeului românesc. O confederaţie a cluburilor, societăţilor, cenaclurilor, editurilor sau “independenţilor” din sefeul românesc nu poate fi decât una benefică atâta vreme cât acţiunile acesteia vor sluji, în fapt, la dezvoltarea sefeului autohton. O confederaţie cu obiective clare, care funcţionează pe bază de voluntariat şi liberă adeziune poate, într-adevăr, “unifica” fandomul într-o formulă nouă, mult mai eficientă decât ceea ce a existat până acum. Sigur, o asemenea confederaţie presupune sinceritate şi onestitate din partea tuturor. Şi acceptarea fiecăruia aşa cum este, cu “orgoliile” sale, cu bune şi cu rele. Şi cu acceptarea faptului că fiecare organizaţie sau membru poate avea propria agendă şi propriile obiective, independente de ceilalţi. În fond, cu toţii ne dorim un RomCon anual, cu premii naţionale, cu întâlniri în care fanii şi scriitorii să poată comunica. Cu toţii ne dorim ca România să participe cu o delegaţie consistentă la Eurocon. Dar, în acelaşi timp, fiecare dintre noi avem iniţiative proprii, pe care le ducem la bun sfârşit pe măsura propriilor puteri. O confederaţie ar putea să rezolve problemele de reprezentativitate pe plan intern, dar mai ales pe plan extern. Toate acestea se pot realiza. Dar numai pe principiul pares inter pares şi nu primus inter pares.
Într-adevăr, e timpul. De ce să nu încercăm?
Rudi Kvala
@Aspoiu: cum ne-o fi soarta, deh 😉
Hmmm… oare de ce la chestii serioase comentarille sar buturuga, carul, podisca si sfarsesc in latrina? Aici Kvala chiar itera un demers onorabil si progresist. In urma unui articol al lui Cornel Secu. Hmmm… again.
Cornel Secu e cumva tipul care la Romconul organizat de Doru Pruteanu la Bistrita a indemnat intreaga delegatie timisoareana sa paraseasca Conferinta pentru ca – stupoare!- delegatii cenaclurilor membre nu votasera o majoritate timisoreana in Consiliul de conducere? Ups! E chiar el.
Draga Kvala, stiu ca nu esti un tip candid sau degraba dedulcitoriu la zaharel. ;)) Cum crezi ca Secu ar concepe o Confederatie care sa nu fie “pentru catei”? O Confederatie in care sa fie capul, coloana vertebrala, organele de simt si afectele in acelasi timp?
@Ionut: iteram in urma articolului lui Michael care itera in urma articolului lui Cornel Secu 😉
Ionut, dragule, ai observat corect! Numai cine nu vrea nu observa marul otravit…
Ionut, te dezamagesc. Cornel Secu nu a participat la acea conferinta SF. Materialul timisorean a fost citit de Cotizo Draia, se referea la chitibusurile facute de Mironov si “gasca” sa si propunea demonopolizarea Rom conurilor si a miscarii SF in general(in contextul in care ele au fost guvernate si conduse de la centru a se citi comitetul central al PCR). Nimeni nu a indemnat pe nimeni sa paraseasca nimic. Dimpotriva, a intervenit Ioan Eremia Albescu (cel mai vizat) intr-o stare avansata de turmentare, improscand invective la adresa timisorenilor si a lui Cornel Secu. Repet, Cornel Secu nu era de fata. Erau Silviu Genescu, Dorin Davideanu, Cotizo Draia, Costel Babos si alti cativa.