Fraza cea mai importantă: cum să scrieţi un început „bestial“
La cursul de literatură din şcoală am învăţat că un text bun trebuie să capteze atenţia cititorului chiar de la prima pagină. În acele prime sute de cuvinte ar trebui să introduceţi personaje, să creaţi interes şi mister şi să ridicaţi întrebări în mintea cititorului… la care el va dori să afle răspunsuri.
N-ar fi însă mult mai bine să puteţi face toate astea din prima frază? Să scrieţi fraza de deschidere ca şi cum ar fi un foc de pistol – bum! – şi să captaţi imediat atenţia cititorului. […] Nu susţin că ceva exploziv sau incitant trebuie să se petreacă chiar în prima frază, ci că aceasta ar trebui să aibă un efect anume asupra cititorului: să-i capteze instantaneu atenţia.
O frază bună de început trebuie să aibă forţă chiar şi scoasă din context: să aibă puterea de a face pe cineva să râdă, să gândească, să icnească ori să se înfioreze. Cele mai bune fraze de început, atunci când sunt citite într-o librărie, pot sau nu să vândă o carte chiar într-o măsură mai mare decât toate recomandările şi textele de pe coperte. Eu nu judec întotdeauna cărţile după copertele lor, dar le judec adesea după fraza de început.
Cum putem scrie fraze de început sclipitoare? Mai întâi, luaţi câteva cărţi favorite din biblioteca personală şi citiţi-le primele fraze. Poate că până acum nu v-aţi gândit la frazele acelea privite ca unităţi izolate, însă acum citiţi-le cu atenţie şi întrebaţi-vă ce anume le face atât de eficiente. Veţi descoperi probabil că cele mai bune…
- Sunt scurte şi energice.
- Stabilesc imediat tonul general al textului.
- Pun întrebări la care aţi dori să aflaţi răspunsuri.
- Vă izbesc în moalele capului, fiind adesea surprinzătoare şi şocante.
Păstraţi simplitatea
Unul dintre lucrurile cele mai importante în scrierea unei fraze de început excelente este s-o păstraţi scurtă şi simplă. Acesta este de altfel un sfat bun pentru toate frazele… […] O excepţie de la regula aceasta este una dintre favoritele mele personale – fraza de deschidere din American Psycho de Bret Easton Ellis, care are peste 100 de cuvinte şi formează un paragraf întreg! Dar, în principal, tehnica de bază este scurt şi simplu…
„Iată ce s-a întâmplat.“
The Mist – Stephen King
Mai simplu decât atât nu se poate. Prima frază din The Mist vine direct din şcoala de scriere Hemingway. În numai patru cuvinte, King izbuteşte să-l determine pe cititor să pună întrebarea esenţială: „CE s-a întâmplat?“. Imediat simţim nevoia de a şti, de a afla. King nici nu trebuie măcar să facă aluzie la ororile ce vor urma, dar ştim pur şi simplu că s-a întâmplat ceva rău. Sigur că da, aveţi dreptate; întrucât ştim cum scrie Stephen King, putem bănui că se va întâmpla ceva oribil, dar asta nu opreşte să fie un exemplu bun de felul în care o frază simplă, curajoasă, poate să agaţe cititorul de la bun început.
Introduceţi un personaj
Alt mod excelent prin care frazele de deschidere pot capta cititorul este includerea unui personaj. Nu întârziaţi prea mult în a vă introduce personajele, mai ales dacă sunt dintre cele mai puţin uzuale.
„Omul-de-metal ajunsese în vârful stâncii.“
The Iron Man – Ted Hughes
Aceasta este prima frază din The Iron Man de Hughes, cartea pentru copii pe care se bazează filmul fantastic Uriaşul de metal. Prin introducerea unui personaj în fraza de deschidere (nici măcar nu trebuie să fie personajul principal, ci poate să fie unul care să moară în pagina a doua), îl puteţi realmente absorbi pe cititor în poveste, îndepărtându-l de propria-i realitate. Atribuiţi-i personajului un nume sau o profesiune interesantă şi cititorul va fi plastilină în mâinile voastre. Ceva de felul (şi inventez asta chiar acum) – „Clovnul se uită îndărăt la urmele enorme pe care le lăsase în zăpadă“. Spuneţi-mi şi mie, cine n-ar vrea să citească mai departe, pentru a afla de ce un clovn costumat merge prin zăpada adâncă?! Un exemplu prostesc… dar sper că-mi ilustrează ideea.
Fiţi şocant
„Eram undeva pe lângă Barstow, la marginea deşertului, când ne-a lovit drogul.“
Spaime şi scârbe în Las Vegas – Hunter S. Thompson
Hunter ştie cum să izbească cititorul în moalele capului. Îmi place această frază de deschidere (folosită şi ca primă replică în versiunea cinematografică – rostită minunat de Johnny Depp), fiindcă este un exemplu foarte bun al felului în care şocul poate face minuni. Thompson introduce drogurile chiar de la începutul romanului şi ştiţi imediat că vă aşteaptă o aventură nebună, nebună de legat.
Stabiliţi tonul general
„Astăzi a murit mama. Sau poate ieri, nu ştiu.“
Străinul – Albert Camus
De acord, de acord, sunt primele două fraze… Prima (la fel precum cea din The Mist, este foarte scurtă) e absolut sclipitoare, totuşi cred că de fapt a doua dă lovitura de maestru. Ni se anunţă moartea mamei povestitorului, dar suntem şocaţi şi nedumeriţi de aparenta lui lipsă de regrete sau durere. Tonul distant şi apatic al întregii poveşti (şi al personajului său principal, şi narator) este stabilit în mintea cititorului din primele cuvinte. Ba chiar aceste fraze constituie probabil cea mai rapidă şi mai amănunţită caracterizare a unui personaj pe care am citit-o vreodată într-o carte.
Pentru final, fraza de deschidere pe care o iubesc cel mai mult şi care aparţine tot domnului King.
„Omul în negru fugea în deşert şi pistolarul se ţinea după el.“
Turnul întunecat: Pistolarul
Cât de multe întrebări naşte această frază simplă! În primele douăsprezece cuvinte ale cărţii ne sunt introduse două personaje (nu doar unul!) şi ni se oferă o idee despre relaţia dintre ei; folosirea deliberată a cuvântului „fugea“ arată că primul personaj este urmărit. Aerul de mister şi intrigă generat de aceste cuvinte este incredibil, ceva care are legătură şi cu decorul izolat (deşertul) şi cu faptul că niciunul dintre personaje nu capătă nume.
Aşa cum se vede, fraza de deschidere a textului este foarte importantă şi trebuie să i se acorde atenţie şi muncă serioasă. Se poate spune că forma ei potrivită este chiar mai importantă decât titlul. De aceea fiţi şocanţi, fiţi îndrăzneţi, fiţi curajoşi, fiţi clari! Scrieţi o frază de deschidere „bestială“ şi cititorul nu va avea opţiune, decât să continue să citească. […]
(http://www.fuelyourwriting.com/the-most-important-sentence-how-to-write-a-killer-opening/)
Prefigurare sau telegrafiere
[…] Prefigurarea este atunci când în mod deliberat introduceţi indicii mărunte despre ce se va întâmpla mai târziu în text, pentru a spori efectul sau suspansul. De fapt poate să nu fie un indiciu, ci o imagine sau idee care se asociază tematic cu ce se va petrece ulterior. […]
Telegrafierea este atunci când oferiţi prea multe informaţii, prea curând, şi distrugeţi astfel suspansul sau impactul evenimentului.
De obicei cititorul nu sesizează prefigurarea la lectura iniţială. Ulterior însă el poate să aibă un moment de revelaţie, să-şi amintească şi să pună lucrurile cap la cap. Adesea prefigurarea este atât de subtilă, încât nu poate fi detectată decât la a doua lectură a textului.
Pe de altă parte telegrafierea acţionează invers. Cititorul observă detaliul telegrafiat, suspină şi bănuieşte ce se va întâmpla. Îi alungă toată plăcerea citirii textului. Imaginaţi-vă evenimentul important sau informaţia pe care o va afla cititorul, ca fiind un balon. Telegrafierea este ca şi cum aţi dezumfla parţial balonul, astfel că, atunci când vine momentul pentru pocnitura care să sperie, vă alegeţi doar cu un fâsâit.
[…] Nu-i tocmai simplu să înţelegeţi diferenţa dintre cele două. Dacă încercaţi să prefiguraţi, întrebaţi-vă dacă există vreo şansă ca un cititor să poată începe să ghicească la ce faceţi aluzie. Dacă da, atunci probabil că aţi „telegrafiat“. Fiţi mai subtil.
La fel de important este ca întotdeauna să decideţi cu atenţie dacă prefigurarea este realmente necesară. Sunteţi sigur că aveţi nevoie de ea pentru a spori tensiunea? Este o metodă care trebuie utilizată cu atenţie.
Un exemplu: recent am lucrat cu un client la un roman în care eroul se va îndrăgosti până la urmă de eroină. La începutul romanului, cei doi doar corespondaseră şi el credea că ea era o doamnă în vârstă. O parte din surpriza care-l aşteaptă pe cititor este să descopere că cei doi sunt de aceeaşi vârstă şi că astfel se deschide posibilitatea unei relaţii.
Autorul inclusese o scenă iniţială în care eroul purta o conversaţie cu sora lui despre scrisorile dintre el şi doamna respectivă. Sora îl întreba cum putea fi atât de sigur că era vorba despre o femeie bătrână. El îi răspundea, enumerând toate dovezile pe care îşi bazase presupunerea. L-am sfătuit pe autor să elimine complet conversaţia respectivă, deoarece telegrafia. Nu era de dorit ca eroul să aibă absolut niciun motiv de a-şi pune sub semnul întrebării presupunerea, deoarece motivele respective o puteau distruge când el afla finalmente adevărul. Intenţia autorului fusese să prefigureze, dar în cazul acela telegrafiase. În plus prefigurarea nu era nici măcar necesară. Situaţia avea deja destulă tensiune inerentă – cititorul aştepta deja ca eroul să descopere adevărul despre eroină. […]
(http://cba-ramblings.blogspot.com/2009/11/foreshadowing-vs-telegraphing.html)
Compilaţie de Mihai-Dan Pavelescu