Cu câteva săptămâni în urmă, un editorial al lui Mike Haulică, din Nautilus, şi unul al meu, de pe site-ul SRSFF, au atras atenţia domnului Teodorovici, care a binevoit să ne dea o replică atât prin comentarii la editorialele respective, cât şi printr-un articol postat pe blogul personal.

Am meditat îndelung şi nu m-am grăbit să reacţionez, pentru că domnul Teodorovici a dat dovadă de multă deschidere şi de sinceritate. Însă o expresie folosită de domnia sa mi-a dat de gândit: presiunea pieţei.

Presiunea pieţei e un lucru bine cunoscut într-o lume bine rânduită, în care există cerere şi ofertă, în care oferta încearcă să iasă în întâmpinare cererii şi – de ce nu? – s-o educe, s-o formeze. Ca să ne referim la domeniul ce ne interesează, editorii testează piaţa continuu, prin planuri editoriale de lungă durată, planuri editoriale certe şi care suferă rareori modificări. În baza acestor planuri – puse la dispoziţia publicului prin nenumărate mijloace (pagini de web, bloguri, reviste, librării, etc.) – cititorii pot face comenzi în avans, beneficiind de reduceri substanţiale de preţ. În acest fel, editura ştie cam care va fi cererea, iar uneori are asigurată vânzarea unei mari părţi a tirajului înainte să se treacă la tipărirea volumului. Asta înseamnă presiunea publicului – solicitarea unui volum înainte ca acesta să apară pe piaţă, plus scrisori, nenumărate scrisori prin care se solicită apariţia unor anumite volume. Aduceţi-vă aminte de tărăboiul făcut de fani când anumite cărţi aşteptate cu nerăbdare de ei (amintesc doar de volume ale lui George R R Martin sau Stephen King…) întârziau să vadă lumina tiparului…

Există o asemenea presiune a publicului în privinţa literaturii SF scrisă de autori români? Evident că nu, sau nu într-o asemenea măsură încât să merite să fie băgată în seamă. Acest lucru se datorează, în principal, faptului că editurile care publică SF – românesc sau străin – se mulţumesc să anunţe că sunt în curs de apariţie nişte volume, fără a testa piaţa, fără a şti cu o anumită certitudine câte exemplare vor vinde. Evident, în acestă situaţie, editurile respective (care sunt de obicei mici) nu vor îndrăzni să rişte tiraje mari. În cazul fericit în care primul tiraj a fost epuizat, se mai scoate un tiraj, la fel de minuscul… Sigur, la tirajele mici contribuie şi faptul că autorii români de SF sunt cunoscuţi doar în cercurile fanilor genului, iar fără publicitate, fără reacţii critice în presa de mare tiraj numărul celor care ar putea să le fie cumpărători nu va creşte.

Toate acestea sunt cunoscute foarte bine de autorii şi amatorii de literatură SF românească.

Vi le-am amintit pentru că am înţeles – poate m-am înşelat – că domnul Teodorovici opune acestei stări a SF-ului românesc presiunea pieţei manifestate în cadrul mainstreamului autohton.

Nu vreau să fiu răutăcios şi ştiu că Polirom este o editură cu o mai mare mobilitate decât altele. Dar mă îndoiesc că Polirom-ul a testat cu adevărat piaţa şi a suportat un adevărat asediu al cititorilor dornici să se delecteze cu creaţiile scriitorilor pământeni.

În realitate, editura a ţinut seama de reacţiile criticii literare.

În realitate, presiunea pieţei despre care a amintit domnul Teodorovici este o presiune a criticii.

Nu discutăm aici despre rezultatul acestei presiuni, Polirom a scos la iveală cel puţin câteva volume extraordinare. Este normal ca specialiştii să detecteze din timp talentul şi să previzioneze apariţia unor opere de valoare. Nu vreau nici să pretind să mi se prezinte un raport între numărul de opere publicate şi numărul de cărţi care au avut succes de critică, respectiv între numărul de opere publicate şi cele care au avut succes de public.

Am vrut doar să atrag atenţia că piaţă înseamnă altceva. Criticii pot forma, în timp, o piaţă. Valoarea poate forma, în timp, o piaţă. Dar presiunea pieţii se manifestă doar în cazul valorii confirmate fără încetare şi susţinută fără încetare. Şi doar în situaţia în care există un public care să aibă un sistem de valori comun cu cel al criticii.

Nu pretind că SF-ul autohton ar putea beneficia de presiunea pieţei. Dar dacă aş afirma că în acest moment există o presiune a pieţei favorabilă SF-ului  românesc, cu ce argumente aş fi contrazis?

Că această presiune nu se reflectă în critica de specialitate? Depinde ce înţelegeţi prin critica de specialitate – am citit cu toţii articolele despre viitorul literaturii fantasy, SF, poliţiste şi pentru copii, în care majoritatea criticilor intervievaţi  nici nu ştiau că în România există autori din domeniile respective. Şi e normal să fie aşa, pentru că şi în domeniul criticii există specializare, nimeni nu le ştie pe toate – dar, din nefericire (a se vedea şi Istoria domnului Manolescu) la noi nu există decenţa de a recunoaşte că nu te pricepi într-un domeniu, decenţa de a recomanda un  specialist adevărat, în loc să te grăbeşti să-ţi dai cu părerea. Poate şi din cauza acestei specializări la care sunt siliţi criticii (ţineţi seama de avalanşa de apariţii editoriale), la care sunt siliţi cititorii, există şi o specializare a revistelor literare. Şi aşa cum domnul Teodorovici recomandă editurii Polirom să nu publice SF (deşi recunoaşte că nu are nimic împotriva acestuia, dar că nu se potriveşte cu politica editorială pe care încearcă s-o formeze), tot aşa revistele literare – controlate de critici mainstream – refuză publicarea de texte SF. Singura revistă de valoare care a publicat sistematic autori SF a fost – după ştiinţa mea – ArtPanorama condusă de Dan Silviu Boerescu (şi nu s-a prăbuşit cerul mainstreamului din cauza asta, a avut de cîştigat toată lumea)

Că această presiune nu se reflectă în vânzări? Dar a întrebat cineva publicul ce ar cumpăra? Publicul ştie ce i s-a oferit spre cumpărare?

Să nu-mi vorbiţi de sondajele de pe bloguri. Sunt interesante, sunt utile uneori, dar reflectă doar un fragment minuscul al pieţii.

Adevărul este că în acest moment nu există o presiune a pieţei. Ea poate fi formată, poate fi dirijată, iar domnul Teodorovici şi cei de la Polirom se străduiesc de ceva timp (şi, după cum au mărturisit, cu investiţii serioase) să o creeze, în domeniul care îi interesează.

Le admir efortul – dar mă simt oarecum jignit când sunt întrebat de ce nu mănânc cozonac, dacă n-am pâine…

Liviu Radu