Mă întreb cum proceda Assurbanipal atunci când avea chef să citească o carte. Şi cum o citea. Avea oare nişte angajaţi (pe viaţă) care îi ţineau sub ochi tăbliţele de lut? Dar dacă avea chef să citească seara, în pat, înainte de culcare? Cum ar fi arătat un târg de carte dacă s-ar fi organizat pe vremea aceea? Greu cu lutul la târg…

Papirusul, pergamentul, mătasea sau hârtia, folosite pe post de suport pentru cuvinte, nu au rezolvat timp de secole o problemă destul de sâcâitoare: multiplicarea unei opere literare. Gutenberg a rezolvat această neplăcere folosind pentru prima dată un tipar cu litere mobile. Soluţia sa s-a răspândit rapid în lume, apoi, după câteva sute de ani de tăiat păduri în neştire, nişte unii au descoperit că se poate scrie şi pe alte suporturi. Textul scris pe hârtie a migrat pe hard-discuri din ce în ce mai încăpătoare şi din ce în ce mai silenţioase.

Mai are rost să scriem pe hârtie? Unii sunt de părere că da. Cartea tipărită este adânc impregnată în conştiinţa colectivă, prin urmare este necesară şi nu va dispărea. Alţii susţin că dimpotrivă, cartea tipărită va deveni curând o amintire sau o curiozitate. Cuvântul scris circulă mai repede pe internet. Un editor de text sub mâna cuiva priceput poate avea un impact mult mai mare decât un tipar cu litere mobile de acum câteva sute de ani. Galaxia Gutenberg se fărâmiţează în alte galaxii, mai mititele: Blogspot, WordPress, Tweeter, MySpace, MyFace, MyAss… Reţelele de socializare scot la iveală microgenii care produc capodopere care durează fix cinci minute. Datorită lui Gutenberg am învăţat cu toţii să scriem şi acum nu ne mai putem opri. Ba mai mult, chiar şi limbajul se modifică. Există bloguri de limbă română care par a fi scrise în klingoniană. Există reţele de comunicare instant şi care par a folosi limbaje extraterestre.

Cf? întreabă cineva pe mess.

Bn, îi răspunde altcineva. Kre ka mduc la flm. Da u?

Nush, vr să citesc o krte. Vb maine?

LOLZ :P, bn, bye.

Şi totul asezonat cu emoticoane, fireşte. Aştept cu nerăbdare primul roman scris cu emoticoane. Sigur, o să spuneţi, chestiile astea nu sunt artă. Nu ştiu. Nu cred că James Joyce s-ar fi apucat să scrie Ulise dacă ar fi avut la îndemână doar o pană de gâscă şi câteva suluri de pergament. Poate că scria altceva. Sau nimic. Iar romanul Ulise, dacă ar fi ajuns printr-un miracol (science-fiction, desigur) la curtea regelui Artur, ar fi plăcut literaţilor de atunci? N-aş risca un răspuns pozitiv. Invers, câţi oare au citit Epopeea lui Ghilgameş? Puţini. Iar, dintre acei puţini, câţi o consideră o capodoperă literară? Bine, poate că în sumeriană suna mai bine…

Vremurile se schimbă şi ne schimbă, o spune şi Bob Dylan. Peste o vreme, un text scris pe mess poate deveni o capodoperă. Celebritatea nu va mai fi apanajul celor puţini şi talentaţi ci va fi la îndemâna celor mulţi. O celebritate de treizeci de secunde. Flaubert va fi reciclat în simboluri grafice. Şi poate că nici nu este ceva rău în asta. Cum ar arăta Madame Bovary transpusă într-o bandă desenată în care, în loc de cuvinte, se vor folosi emoticoane? Cool, nu-i aşa? Aparent ne întoarcem la pictograme şi hieroglife. Ce urmează? Siluete de bizoni pe pereţii peşterilor? Poate. În fond, ce este internetul dacă nu o imensă peşteră din care ieşim din ce în ce mai rar? Avem pe internet Second Life? Avem. Avem avatar acolo? Avem. Atunci la ce ne mai trebuie să ieşim afară? Nu văd mare diferenţă între un user de pe Second Life care preferă să zboare prin realitatea lui virtuală şi un individ care se afumă cu ciuperci printr-o scorbură sau grotă. Amândoi zboară.

Într-un viitor sumbru pentru cuvântul tipărit ce se va alege din poveste? Vom mai avea oare povestitori? Oameni care să transmită emoţii şi nu emoticoane prin cuvinte? Vor mai exista poeţi? Dar scriitori de science-fiction sau de fantasy? La ce vor visa autorii de science-fiction? La un tipar cu litere mobile? La un teasc cu ajutorul căruia să umple foi de hârtie cu poveşti? Poate să apară un science-fiction sau cum s-o numi acest gen literar peste ani, aşadar poate să apară un sefe invers? În care autorii de literatură, sau cum s-o mai numi ea, să se decupleze de la reţelele virtuale şi să viseze cu creierii proprii la o lume în care oamenii tăiau copaci pentru a face hârtie pe care să se aştearnă poveştile. Vor fi ei nişte ciudăţenii, cazuri psihiatrice într-o lume care în loc de cuvinte oamenii comunică printr-o sumă de bolboroseli încărcate cu pictograme plutitoare prin aerul virtual? Vor fi vremuri interesante. Eşti nebun, va spune avatarul psihiatrului tău folosind pentru aceasta un emoticon 3D perfect renderizat, atunci când va afla că vrei poveşti. Nu-ţi va rămâne decât să te decuplezi de la RV şi să te apuci de scris. Din păcate o să constaţi că nu mai ai cuvinte. Iar simulacrul de newspeak pe care îl ştii nu poate descrie decât stările primare. Şi fără nuanţe. Aşa că te vei băga la loc pe reţea. Iar Orwell va râde pe înfundate.

Rudi Kvala