Acum câteva luni, în urma unor discuţii cu Mike şi la îndemnul colegilor şi prietenilor de la SRSFF, am luat legătura cu editura Metropolis Media din Budapesta, care publică printre altele şi revista  Galaktika şi căreia la ultimul EuroCon i s-a decernat premiul de cea mai bună editură. Ideea era că spre diferenţă de ce se întâmplă la noi, ei publică science-fiction din lumea întreagă şi nu reduc lumea sf la scrierile în limba engleză. Nu contest şi cred că nici Hăulică nu o face, valoarea certă a unor opere americane, canadiene, australiene sau englezeşti, dar nici nu cred că alţii nu sunt în stare să producă texte comparabile ori deseori chiar mai bune. Pentru confirmarea sau infirmarea acestei teorii am apelat la vecinii noştri. Am primit un răspuns la e-mailul meu după două zile şi am fost plăcut surprins de atitudinea pozitivă, îndatoritoare, a responsabilului cu relaţii publice de la ei. Eu am solicitat informaţii despre Focul Îndepărtat al scriitorului Zsoldos Peter , carte pe care am citit-o în urma cu câţiva ani şi nu doar că mi-a plăcut foarte mult, ci consider că este una dintre cele mai bune sf-uri citite vreodată. Ei bine, cei de la Metropolis Media mi-au promis că se vor interesa şi de copyrightul acestei cărţi pentru a-mi fi de ajutor şi mi-au supus atenţiei o serie de alţi autori, consideraţi de ei cel puţin la fel de buni ca Zsoldos Peter. Recunosc că am fost puţin sceptic pentru că scriitori geniali nu se nasc în fiecare zi, dar cum ei s-au oferit să-mi trimită acele cărţi a căror copyright îl deţin şi pe care le consideră valoroase mi-am zis că nu am ce pierde.

A urmat o pauză de câteva luni în care nimeni nu a mai zis nimic şi începusem să cred că ceva i-a determinat să se răzgândească. Apoi a sosit pachetul şi am aflat, pe baza ştampilelor de la poştă , că s-a cam plimbat coletul între Ungaria şi România de câteva ori până să se decidă funcţionarii de la noi să mă înştiinţeze de existenţa lui. Primele dăţi au ţinut coletul câteva zile apoi l-au trimis înapoi pe motiv că nimeni nu s-a dus să-l ridice…Bine, important este că până la urmă a ajuns. Am primit şase cărţi  şi un număr din Galaktika.  Iar prima carte pe care mi-am zis că încerc s-o citesc a fost Maşinile Domnului a scriitorului Markovics Botond, cel care scrie sub pseudonimul Brandon Hackett.

Nu pot să zic că am citit cartea, ar fi o exprimare incompletă, pentru că m-a prins în asemeni hal încât efectiv am devorat-o. Nu doar că este science-fiction adevărat, din toate punctele de vedere, dar este atât de bine scrisă încât nu poate fi lăsată din mână. Dialogurile sunt fireşti, personajele atent clădite, limbajul potrivit şi acţiunea curge. Nu am descoperit în întreaga carte nici un amănunt adăugat inutil, de dragul lungirii naraţiunii, cum se întâmplă deseori să descopăr chiar şi în multe opere celebre, nu există, ori nu am reuşit eu să depistez, amănunte ilogice sau forţate, aşa că îl recunosc pe Brandon Hackett ca un mare scriitor. Îndeajuns de mare cât să declar nu doar că este egalul lui Zsoldos Peter,  ci chiar îl şi întrece pe acesta, după părerea mea ( şi nu numai) dacă s-ar fi născut în altă parte pentru această carte cu siguranţă ar fi putut aşeza în vitrină un Nebula, un Hugo sau un Locus.

Ce ne spune Maşinile Domnului ? Că suntem în 2027 şi de pe o clipă pe alta, de pe cerul nostru, dispare Soarele. După ce studiază fenomenul, oamenii de ştiinţă află stupefiaţi că nu Soarele a dispărut,  căci acesta continuă să se afle la locul său de dinainte, ci Pământul a făcut un salt de sute de ani lumină prin spaţiu şi se învârte mai nou în jurul unei stele roşii pe o orbită stabilă, nu atât de departe de astrul central cât să îngheţe, nici atât de aproape cât să fiarbă. Altfel spus evenimentul nu a fost întâmplător, ci a fost regizat şi executat perfect de o inteligenţă mult superioară omului. Dar intervenţia acestei sau acestor fiinţe superioare trădează şi faptul că pentru ei omul este o fiinţă măruntă, nesemnificativă, a cărui viaţă nu contează. Pământul cum a fost aşezat în noul său loc îşi îndreaptă mereu aceeaşi faţă către noul său Soare, aşa că partea întunecată îngheaţă complet în decursul a câteva zile şi aproape toţi oamenii, în număr de câteva miliarde, mor. Tot ce poate face omenirea este să încerce să ghicească motivul acestei intervenţii, dar în lipsă de date concrete toată lumea bâjbâie. Se emit ipoteze dar nici una nu reuşeşte să ofere răspuns complet, cea mai plauzibilă variantă este cea potrivit căreia acel, sau acei, cineva au încercat să stopeze evoluţia tehnologică a omenirii deoarece aceasta s-a apropiat alarmant de acel punct în care evoluţia nu mai decurge după regulile de dinainte ci face un salt. Omul a reuşit să creeze inteligenţa artificială, inteligenţă capabilă să se autoperfecţioneze şi a reuşit să dezvolte tehnologii atât de avansate încât nu pot fi înţelese decât de câţiva specialişti şi de aceste inteligenţe artificiale, apoi foarte repede se ajunge în acel punct în care mintea omenească nu mai este capabilă să ţină pasul. Aşa începe postumanismul.

Meritul autorului este capacitatea de înţelegere a implicaţiilor sociologice, economice şi politice a unui astfel de eveniment şi reuşita sa de a prezenta o coerentă lume posibilă în aceste condiţii întrece cu mult aşteptările. Dacă e să adaug la toate acestea şi faptul că Brandon Hackett evită să devină descriptiv pentru ilustrarea acestor transformări şi găseşte modalitatea de a împleti amănuntele ştiinţifice importante în subiectul cărţii fără să sufoce cititorul cu exprimări şi denumiri specializate care ar putea fi unora inacesibile, atunci nu pot să nu-i admir scriitura. Hackett reuşeşte însă mai mult de atât. Subiectul devine mult mai amplu, implicaţiile infinit mai complexe şi curiozitatea cititorului mai acută atunci când se descoperă că prin univers există mai multe planete identice cu Pământul de cândva, că ceea ce considerase omenirea ca fiind un salt de sute de ani lumină a fost o percepţie greşită şi de fapt acea inteligenţă superioară nu translatase întreaga omenire cu planeta sa natală ci făcuse zeci de mii de cópii identice prin univers, le  aşezase la distanţe astronomice una de alta  şi în concluzie fiecare nou Pământ, beneficiind de condiţii diferite, se dezvoltase în funcţie de specificul locului.

Într-un fel s-a împlinit visul din totdeauna al omenirii şi a colonizat nu doar întreaga Galaxie ci probabil întreg universul. Dar nu asa cum s-ar fi gândit că o va face, nu prin forţele proprii, nu deţinând controlul, ci într-un mod imposibil de înţeles. Mai de neînţeles era faptul că uneori aceiaşi Manipulatori care făcuseră asta omenirii distrugeau câte o cópie ajunsă într-un punct oarecare al evoluţiei. Eu am crezut că e vorba de o enormă pepinieră unde cineva s-a decis să cultive societăţi umane aşa cum noi creştem animale ori cultivăm diferite plante… dar m-am înşelat. Era vorba de altceva, mult mai neaşteptat.  Nu vă spun însă care-i finalitatea romanului cum nu vă mai dau nici alte detalii, deşi există extraordinar de multe.

Cândva veţi avea ocazia să citiţi cartea şi în româneşte, cu siguranţă. Sunt curios doar să aflu dacă se va găsi vreo editură dispusă să investească în apariţia acestei cărţi înainte de a-i fi confirmată valoarea şi de specialiştii anglofoni, ori vor prefera să facă acest pas deabia ulterior pentru o reconfirmare a atotputerniciei şi omnipotenţei limbii engleze în sefeul mondial.  Eu nu mă consider nici critic profesionist şi nici măcar un specialist al genului dar ca simplu cititor pasionat de literatura de calitate şi în principal de science-fiction, pe scara proprie a valorilor, aşez Maşinile Domnului alături de scrierile lui Lem, Strugatki, Clarke sau Egan. Eventualele contestaţii privind dreptul meu de a mă pronunţa le aştept cu drag.

Balin Feri