Scurtă relatare despre lunga mea călătorie până pe insulă şi înapoi

Ca de obicei, cineva trebuie să fie de vină. Altcineva, nu eu. De data asta vina îi aparţine Monicăi Nicolau, care îmi propusese, cu multă vreme în urmă, să mă ducă pe insulă, într-o mică excursie, să văd şi eu – la faţa locului – cum se desfăşoară evenimentele, având în vedere că nu fusesem niciodată în paradisul sf-ist. Făgăduisem că am să merg, apoi uitasem – căci a făgădui e semn de nobleţe… Numai că Monica n-a uitat şi m-am pomenit că-şi reînnoieşte propunerea. Şi, ca s-o facă mai interesantă, mi-a propus ziua de 5 august, în care fusese planificată lansarea cărţii lui Doru Stoica.

Aşa că am aranjat lucrurile astfel încât să pot lipsi o zi de la slujbă – nu mai mult, că se prăbuşeşte lumea – şi în ziua de miercuri, 5 august, la ora opt dimineaţa o aşteptam pe domnişoara Monica la colţul străzii. Care domnişoară s-a prezentat cu maşina-i proprie la ora stabilită, apoi ne-am deplasat să-i luăm pe Ona Frantz şi pe Mike Haulică. Şi după ce am încărcat bagajele, ne-am îndreptat cu voioşie către Autostrada Soarelui – care, în ziua aceea – era destul de pustie. Şi cât ai bate din palme, ne-am pomenit la bariera din Feteşti, unde am plătit cu entuziasm noua taxă. Aproape imediat am ajuns în Cernavodă, unde ne-am oprit să facem cumpărăturile solicitate de cei aflaţi deja pe insulă.

Prima descoperire a fost că oraşul Cernavodă are o piaţă de trei lulele, în care nu găseşti mai nimic, şi un supermarket, în care nu găseşti cu mult mai multe.  Aşa că am pierdut vremea cam de pomană.

A doua descoperire a fost că, deşi se vorbeşte de “tabăra de la Cernavodă”, insula cu pricina e la vreo treizeci, patruzeci de kilomeetri de oraş şi rişti să te rătăceşti pe drumurile întortocheate de ţară, dacă nu cunoşti traseul. Monica a oprit maşina undeva, pe un câmp – un peisaj vălurit, de-o frumuseţe aparte – unde sunetele se propagau într-un mod ciudat, şi a aşteptat să vină din sens contrar o maşină, ca să ne demonstreze că zgomotul acesteia s-a auzit abia când a ajuns la câţiva metri de noi.

Şi am ajuns la insulă, s-a discutat prin staţie cu organizatorii, aceştia au trimis o barcă să ne ia…

.. şi am ajuns pe insulă!

Iar prima persoană pe care am văzut-o a fost însuşi Bârfotecarul! Nu-l mai văzusem pe domnul profesor de zece ani – ne întâlnisem la Iaşi, în nişte împrejurări pe care domnia sa mi le-a amintit cu o precizie de invidiat.

Apoi ne-am îndreptat spre locul de campare al grupului ploieştean – unde urmau să se instaleze şi noii veniţi – şi ne-am întâlnit cu Dănuţ Ivănescu, Ionuţ şi Mihaela Bănuţă , Iulia Anania, Rabi , Adrian Bănuţă şi alţii…

Mike s-a grăbit să-i întâlnească pe organizatori – apropo de lansarea prevăzută şi de alte activităţi SF – iar după ce am terminat firitiselile, Monica m-a îndrumat către locul de reuniune al SF-iştilor. Pe drum m-am întîlnit cu Mihaela Murariu-Mândra, o veche şi dragă prietenă – pe care n-o mai văzusem de o mulţime de ani -, care m-a luat de mână şi m-a târât în prezidiul adunării, silindu-l pe Aurel Cărăşel – alt vechi prieten, pe care nu-l mai îbtâlnisem de vreo zece ani – să-mi cedeze locul. Şi după ce l-am auzit pe Mike ţinând un speech şi făcând o mică lansare a cărţii lui Doru – care fusese reţinut la slujbă, deci adevărata lansare are să aibă loc cândva, în toamnă, când împricinatului o să i se dea voia să părăsească temporar instituţia – m-am trezit că Sorin Repanovici îmi dă microfonul, aşa că am bâiguit şi eu ceva… Şi după aceea am mai stat la taclale cu Dan Farcaş, am mai pus lumea la cale cu Mike, am mai cunoscut diferiţi băieţi simpatici şi am reîntâlnit cunoscuţi simpatici…

Insula – care se pare că a avut o organizare mai bună ca altă dată – era ocupată de vreo trei sute cincizeci de indivizi, în marea lor majoritate tineri şi foarte tineri, dar numai o parte dintre ei aveau vreo tangenţă cu SF-ul, în ciuda tentativelul lui Aurel de a-i momi cu cărţi şi alte premii. Oricum, am înţeles că s-a organizat un concurs cu texte de acasă, concursuri cu texte scrise pe insulă şi concursuri pentru copii – Mike venise cu un maldăr de cărţi de la Corint Junior…

Totul a fost bine, totul a fost frumos, dar pe la vreo cinci, când năvala ţânţarilor a devenit insuportabilă – gazdele mi-au explicat că nu s-a mai întâmplat niciodată aşa ceva – am decis că-i cazul să mă întorc la civilizaţie, iar domnişoara Monica – sincere mulţumiri şi recunoştinţă veşnică, Monica! – însoţită de o altă simpatie a mea, Iulia Anania, m-au dus înapoi şi m-au lepădat în faţa blocului…

Deci, făcând socoteala, o călătorie plăcută, în care am revăzut prieteni dragi… aşa că nu mă întrebaţi de soarta SF-ului insular, pentru că n-am avut timp de el, prietenii contează mult mai mult.

Liviu Radu