Visul unei teorii finale este un volum conţinând douăsprezece eseuri ale fizicianului Steven Weinberg, ce au ca temă comună aventura intelectuală a descoperirii legilor ultime ale universului, a acelor principii pe a căror fundaţie este construită realitatea şi care, la rândul lor, “nu pot fi explicate prin altele, mai profunde”. În această fascinantă căutare, începută o dată cu fundamentarea ştiinţei moderne în secolul al XVII-lea de către Galilei si Newton şi propulsată la începutul secolului al XX-lea prin formularea teoriilor relativităţii generale şi mecanicii cuantice, un rol de primă mărime îl deţine însuşi autorul: Steven Weinberg a fost laureat al premiului Nobel in 1979 (împreună cu A. Salam şi S. Glashow) pentru teoria unificată a forţei nucleare slabe şi interacţiunii electromagnetice.

Nu este lipsit de importanţă că, douăzeci de ani mai târziu, fizicianul a primit premiul Lewis Thomas acordat oamenilor de ştiinţă pentru realizări remarcabile în domeniul literaturii; stilul lui Weinberg, clar şi expresiv, aşa cum apare în numeroasele sale articole de ştiinţă popularizată şi de filosofie a ştiinţei, reuşeşte şi în aceste eseuri despre drumul către o teorie unificată să facă accesibile cititorului nespecializat concepte ştiinţifice în tot ceea ce au ele mai profund şi mai frumos. Gravitaţia einsteiniană, modelul standard al particulelor elementare, interpretările mecanicii cuantice, teoria corzilor sunt prezentate cu priceperea de a pune în lumină, dincolo de ecuaţii şi mărimi fizice, elementele lor esenţiale şi semnificative; de altfel două dintre eseurile din volum (Povestiri despre teorie şi experiment şi Teorii frumoase) sunt dedicate noţiunii de “frumuseţe” în fizică şi rolului ei în progresul cunoaşterii.

În miezul expunerilor sale antrenante, Weinberg nu ezită să-şi prezinte propriile convingeri, deseori tranşante, privind rolul şi scopul cunoaşterii ştiinţifice.

Weinberg este unul din marii savanţi atei contemporani. A devenit celebră formularea sa din 1977 (din cartea Primele trei minute) : “cu cât universul pare mai comprehensibil, cu atât el pare mai lipsit de sens”. Şi aici (eseul Şi Dumnezeu?), el stabileşte o distincţie fermă între ştiinţă şi religie privite ca două moduri ireconciliabile de a concepe existenţa, considerând liberalismul religios şi tentaţia de a asimila legile ultime ale universului cu “mintea lui Dumnezeu” drept o confuzie intelectuală.

Cu toate acestea, nu se poate spune că fizicianul Steven Weinberg nu crede în nimic; el crede cu tărie în ştiinţă, în adevărurile obiective şi relevante pe care cercetarea naturii le poate dezvălui. În eseul Împotriva filozofiei el combate atât pozitivismul clasic, cât şi concepţia postmodernă despre caracterul relativ al cunoaşterii ştiinţifice. De asemenea, adept declarat al atitudinii reducţioniste, autorul susţine importanţa majoră a studiului fizicii particulelor elementare pentru înţelegerea structurii profunde a realităţii; în acest sens, întâmpinând opoziţia altor oameni de ştiinţă, Weinberg a pledat în anii ’80 în congresul SUA pentru alocarea de fonduri guvernamentale proiectului de construire a unui superaccelerator de particule.

Captivantele eseuri ale lui Steven Weinberg sunt creaţia de un om care, iubind şi înţelegând ştiinţa, este însufleţit de visul nobil de a cunoaşte prin ea felul în care este alcătuită lumea.

Visul unei teorii finale

Trad. Bogdan Amuzescu

Editura Humanitas, 2008

Dumitru Cl. Stătescu