Vilhelm Pedersen - Hainele cele noi ale împăratului

În viaţă, totul se plăteşte. Cu bani, cu sănătate, cu viaţă de familie, renunţând la multe, multe lucruri. Ai cu ce să plăteşti? Merită să plăteşti? Vrei să plăteşti? Dacă da, mergi mai departe.

1. Un autor român de literatură SF nu va reuşi aproape niciodată să scrie texte de valoarea celor americane.

Acest lucru este datorat faptului că autorii americani sunt profesionişti (adică se ocupă doar cu scrisul şi au alături de ei o echipă de oameni bine pregătiţi; în plus, au urmat cursuri de tehnicile scrisului etc), în timp ce autorul român este amator, scrie în timpul liber, descoperă pe cont propriu ce înseamnă scrisul şi, în general, este ajutat doar de prietenii din fandom, care, de obicei, au o pregătire asemănătoare. Aceste handicapuri sunt compensate, uneori, prin talent şi idei originale. Ele pot fi depăşite cu eforturi foarte mari – iar eforturile vor fi cu atât mai mari cu cât autorul va întârzia să descopere că există asemenea handicapuri. De obicei, tinerii autori nu-şi dau seama de existenţa obiectivă a acestor handicapuri şi-şi imaginează că le pot depăşi uşor, că vor putea pătrunde fără dificultate pe piaţa americană. Îi sfătuiesc să discute cu Lucian Merişca sau Costi Gurgu, singurii care au reuşit să pătrundă în antologii scoase dincolo, sau cu Michael Hăulică, publicat în reviste din vreo şapte ţări, ca să afle cu ce eforturi ajungi acolo.

Singura soluţie este să scrii ceva bun şi original, care să nu semene cu ceea ce scriu alţii.

2.  Debutul depinde de foarte multe lucruri pe care nu le poţi controla.

Dacă există reviste (pe hârtie sau electronice) şi ştii de existenţa lor, atunci treaba este rezolvabilă, trebuie doar să insişti, să te perfecţionezi. Totul e să afli unde poţi debuta şi cu cine trebuie să iei legătura. Acest lucru nu-l poţi afla decât de la alţii, nu există un îndrumar care să-ţi dea informaţii complete.

În unele perioade, au apărut o sumedenie de reviste, mai mult sau mai puţin efemere. Cât timp Anticipaţia sau Jurnalul SF vedeau lumina tiparului periodic, aveai unde să publici. În acest moment, Nautilus este o revistă cu apariţie regulată, iar Michael Hăulică sprijină în mod programatic începătorii. Deci, dacă ştii de existenţa sa, jumătate din problemă e rezolvată… Mai există şi Helion, mai există şi Sfera… Dar au existat şi perioade în care nu a apărut nici o revistă, deci, indiferent de valoarea ta ca autor SF, nu aveai unde să publici.

Prin anii nouăzeci, se organizau concursuri literare aproape lunar. Unele ofereau şi premii în bani. Majoritatea aveau girul unor cenacluri sau case de cultură. Aveai ocazia să te remarci. Revista Helion organizează şi acum concursuri.

Totul e să afli de existenţa concursurilor şi revistelor, să ştii adrese şi cui să te adresezi. Dacă ai de unde să afli…

3. Publicarea unui volum depinde de edituri, de politica editorială a acestora… şi de cei care lucrează acolo.

În acest moment, autorii români de literatură SF sunt publicaţi doar de editura BASTION (care, după un început în forţă, a redus viteza) şi de MILLENIUM (care este, totuşi, o editură cu putere mică). Editura TRITONIC, care a publicat autori români pe vremea când lucra acolo Michael Hăulică, pare să fi renunţat la SF, oricum nu mai are în planul editorial autori români de literatură SF. NEMIRA nu intenţionează să publice români, iar alte edituri nu publică SF de nici un fel.

În general, politica editorială se schimbă des, au existat perioade în care unele edituri erau dispuse să publice români, dar acest lucru a depins doar de existenţa în cadrul acelei edituri a unui coordonator de colecţie convins că-i bine să facă asta. Horia Ursu la Dacia, Dan Silviu Boerescu la ProLogos, Florin Pâtea la Amalteea, Michael Hăulică la Tritonic, Cornel Secu la Bastion au fost cei care au sprijinit publicarea autorilor autohtoni. Scriitorii care au ştiut acest lucru au profitat de momentul favorabil. Alţii au rămas în aşteptare. Deci, trebuie să afli care editură e dispusă să publice autori români. Cum afli?

4. Publicarea unui volum nu aduce bani.

De obicei, editurile pornesc de la ideea că fac un serviciu autorului român, aşa că nu se gândesc că acesta trebuie plătit. Din cele unsprezece volume pe care le-am publicat, doar două au fost plătite în bani, cinci au fost plătite în cărţi, iar pentru patru n-am primit nimic (dacă nu pun la socoteală volumele de protocol). Tirajele sunt mici, ca atare, drepturile băneşti sunt şi ele reduse.

5. Problema principală nu-i legată de bani.

Ci de modul în care e tratată întreaga problemă. Autorul american are un agent literar care se ocupă, împreună cu editura, de lansarea cărţii. Tu, ca autor român, nu ai – nici n-am auzit să existe aşa ceva în România. Ca atare, ar trebui ca editura să se ocupe de promovarea cărţii. N-o face, pentru că, de obicei, nu are oameni interesaţi, sau cei pe care-i are nu se pricep, sau nu are fonduri, etc. Oricum, n-o face, iar opinia generală e că autorul trebuie să-şi promoveze singur cartea. Nici o problemă, autorul e interesat, e dornic să-şi promoveze cartea. Îi anunţă pe cei pe care-i ştie – de obicei tot din fandom, iar fandomul răspunde, ca întotdeauna.

Numai că dacă doreşti să fii cunoscut, nu trebuie să te mulţumeşti cu cei din jurul tău, trebuie să fii cunoscut şi în afară. O să dau un exemplu, referindu-mă la două volume apărute la un interval scurt de timp. Volumul Spre Ierusalim!, publicat de editura ALL, în colecţia de proză scurtă coordonată de Dan Silviu Boerescu (volumul anterior conţinea proză de Ioan Groşan, următorul îi aparţinea lui M.H. Simionescu – care mi-a prezentat volumul, la lansare) a fost prezentat în presă – cu ajutorul coordonatorului colecţiei -, cartea a fost prezentă în toate librăriile din ţară şi s-a vândut în 2000 de exemplare. Romanul Trip-tic a fost cunoscut în fandom, dar editura Dacia nu a oferit volumul decât librăriilor din Ardeal, nu şi celor din regat – ca atare, s-au vândut doar cinci sute de exemplare.

Eu însumi am fost convins multă vreme că literatura SF este neglijată de critica literară, că de SF sunt interesaţi doar Mircea Opriţă, Michael Hăulică, Gyorfi-Deak sau Cătălin Badea Gheracostea. Nu am fost chiar atât de paranoic încât să cred că există un complot împotriva SF-ului, dar consideram că, oricum, critica mainstream nu ne băga în seamă. În timp, m-am lămurit că, de fapt, criticii sunt dispuşi să scrie şi despre tine, cu condiţia să ştie de existenţa ta. De exemplu, doamna Bianca Burţa-Cernat a publicat în Observatorul Cultural o recenzie foarte favorabilă Antologiei Millenium, la scurt timp după apariţia acesteia. Domnul Mihai Iovănel a demonstrat în nenumărate rânduri că-i un fin cunoscător al SF-ului autohton, iar recenziile publicate de curând despre volumele lui Dănuţ Ungureanu şi Sebastian A. Corn dovedesc din plin acest lucru. Dacă aceşti critici – şi alţii – vor fi informaţi că ai publicat o carte, dacă aceasta le va fi transmisă, ai mari şanse să beneficiezi de o recenzie obiectivă şi profesionistă, într-o publicaţie prestigioasă.

Deci, ştii care sunt criticii interesaţi de SF? Ai adresele la care poţi să le trimiţi cărţi? Cunoşti componenţa juriului pentru premiul Vladimir Colin? Ai adresele membrilor? Ştii dacă există şi alte premii pentru literatura SF? Ştii care-s blogurile ce contează în fandom?

Pentru că editurilor nu le pasă şi trebuie să-ţi promovezi singur cartea. Dacă n-o faci, ai publicat-o degeaba.

Am spus suficient, deocamdată. Cu prima ocazie, o să vă spun câte ceva şi despre notorietate…

Liviu Radu