Acţiunea se petrece în zilele noastre, în Hong Kong. Pentru cine nu a vizitat aceasta regiune, filmul merită vazut. Subiectul: paranormalii, vânaţi de (cel putin) o societate secretă (“Divizia”) care vrea să-i exploateze în interese proprii de dominaţie mondială, iar în vederea acestei dominaţii a creat un ser care le exacerbează capacităţile, omorându-i cu aceeaşi ocazie. O paranormală “pusher” (care controlează gândurile celorlalţi, Kira) supravieţuieşte şi evadeaza din clinicile Diviziei, furând (se pare) şi serul miraculos. Filmul este o goană a trei partide-găşti-organizaţii după aceasta fată şi dupa valiza conţinând serul. “Ai noştri, cei buni” sunt Kira (Camilla Belle), eroul principal, Nick (Chris Evans), un telekinetic,  o adolescentă prezicătoare, Cassie – şi alţii. “Cei răi” sunt (1) nişte chinezi (o familie) care vor sa pună mâna pe ser, dintre care cei mai redutabili sunt “prezicătoarea” lor şi fraţii ei, care prin strigătele lor “kiai” distrug totul; (2) oamenii Diviziei, care cuprind “adulmecători” (cei care, pe baza unui obiect personal, pot localiza unde se afla cel care l-a folosit), şeful, un “pusher”, precum şi un telekinet bătăuş rău de tot cu nume şi aspect de rus, Victor. Evident că nu va lipsi un caft telekinetic între Nick şi Victor în partea finală. Filmul are lungimi nepermise pentru cât de tensionată este (sau ar trebui sa fie) atmosfera, plus gafe de regie şi realizare (firele care tin pistoalele în aer vizibile, bâjbâieli privind numele de familie ale personajelor). Plus că toata miza este o seringă aflată într-o geanta diplomat, când mai logic ar fi fost sa fie acolo reţeta serului.

De ce merită vazut? Odată (am spus-o) pentru locul oarecum exotic unde se desfăşoară. A doua oară, pentru o idee SF care este cam următoarea: viitorul se modifică în permanenţă şi în orice moment o prezicătoare (“a noastră” sau “a lor”) va întrevedea noi şi noi variante de viitor. Cum “ai noştri, cei buni” şi “ăia răi” (chinezii, de fapt) cuprind fiecare câte o prezicătoare, “ai noştri” dezvoltă urmatoarea stratagemă pentru ca acţiunile lor să nu mai poată fi anticipate: Nick notează pe niste cartonaşe ce are fiecare de făcut – “regia” acţiunii – dupa care el, singurul care deţinea toate datele şi care regizase acţiunea în cele mai mici detalii, merge la un pescar batrân care-i şterge memoria. Dupa care fiecare işi va consulta carneţelul într-un anumit moment, fără să ştie dinainte ce va face. În momentul în care nu mai există date despre acţiunile lor în psihicul colectiv, prezicătoarea inamică nu mai are ce prezice, decât practic pe masură ce operaţiunea se desfăşoară. (De-a dreptul hilar, cum rămâne chinezoaica în pană de inspiraţie imediat ce pescarul cel batrân i-a sters lui Nick memoria.) Şi filmul mai are o coardă de sensibilitate, insuficient exploatată, dragostea imposibilă între adolescenta Cassie şi Nick, care în mod evident va fi partenerul frumoasei Kira (Camilla Belle) – şi nu numai, se pare că au fost impreună “pe vremuri”.

Pâna la un nou “Solaris” sau “Odiseea Spatiala”, ne mulţumim şi cu atât.

“Push” (R.: Paul McGuigan, cu: Camilla Belle, Chris Evans)

Cristian M. Teodorescu