Articles tagged with: Ion Hobana
Lucrare prezentată la Colocviul “Ion Hobana” 2011
Principiul parcimoniei, numit şi Briciul lui Ocam prevede ca dintre mai multe explicaţii posibile pentru un fenomen, să fie acceptat cel mai simplu , cel care implică un …
„Avîndu-l ca redactor realizator pe Dan Ursuleanu, emisiunea a debutat sub denumirea de Radiobiblioteca SF, dar și-a schimbat pe parcurs numele în cel pe care îl știm astăzi, „Exploratorii lumii de mîine”.
Sâmbătă, 26 ianuarie, de la ora 13:15, o nouă ediţie a emisiunii Exploratorii Lumii de Mâine. Ştefan Ghidoveanu îi va avea ca invitaţi pe Cătălin Badea Gheracostea şi pe Michael Haulică sub titlul Remember Ion …
Ion Hobana este mai mult decît un autor, el este, practic o legendă! Sărbătorirea sa astăzi, în pragul împlinirii vîrstei de 80 de ani nu este doar binemeritată, ci reprezintă un prea modest omagiu pe …
Societatea Română de Science Fiction şi Fantasy vă invită în ziua de vineri 14 Mai 2010, de la ora 17.00, la evenimentul cultural ”Ion Hobana – omul şi opera. O viaţă dedicată SF-ului românesc”
La eveniment …
La şedinţa din 06.09.2009 a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, scriitorul Ion Hobana a fost ales preşedinte al secţiei “Literatură pentru copii şi tineret”. Având în vedere că interesul pentru literatura science fiction şi fantasy este …





