Nu are rost să încercăm să-i descriem nici pe Unthahorsten nici locurile sale, deoarece, unu la mână, trecuseră multe milioane de ani de la Anno Domini 1942 şi, doi la mână, Unthahorsten nu se afla pe Pământ. Făcea ceva ce s-ar putea numi stat jos, într-un loc ce s-ar putea numi laborator. Se pregătea să-şi încerce maşina timpului.

Conectând sursa de energie, Unthahorsten îşi dădu seama că Cutia era goală. Uitase lucrul cel mai important. Aparatul avea nevoie de un subiect, de un solid tridimensional care să reacţioneze la condiţiile altor timpuri. Altfel, la întoarcerea maşinii, Unthahorsten n-ar fi putut spune în ce perioadă temporală fusese aceasta. Un corp solid aflat în Cutie ar fi suportat însă entropia şi bombardamentul razelor cosmice din altă epocă, iar Unthahorsten ar fi putut măsura, la înapoierea maşinii, schimbările calitative şi cantitative intervenite. După aceea, puteau intra în acţiune calculatoarele, spunându-i imediat lui Unthahorsten dacă Cutia fusese în anul 1.000.000 d.Hr., 1.000 d.Hr. sau 1 d.Hr.

De fapt lucrul acesta era important numai pentru Unthahorsten. Individul era destul de copilăros în mai multe privinţe.

Nu avea vreme de pierdut. Cutia începuse să strălucească şi să tremure. Unthahorsten privi disperat în jur. Alergă în primul glossatch şi căută într-o ladă. Găsi acolo o grămadă de lucruşoare ciudate. Mda… Jucăriile băiatului său, Snowen, pe care acesta le adusese de pe Pământ după ce-şi însuşise tehnicile respective. Eh, oricum, Snowen nu mai avea nevoie de ele. De acum era educat şi trebuia să lase deoparte copilăriile. În plus, deşi soţia lui Unthahorsten păstra jucăriile din motive sentimentale, experimentul era cu mult mai important.

Unthahorsten părăsi glossatchul şi trânti maldărul de jucării în Cutie, închizând capacul cu o clipă înainte de aprinderea semnalului de avertizare. Cutia dispăru. Dispariţia ei ustură ochii lui Unthahorsten.

Aşteptă.

Şi aşteptă.

În cele din urmă, renunţă să mai aştepte şi construi o altă maşină a timpului. Nici Snowen, nici mama sa nu fuseseră afectaţi de dispariţia jucăriilor aşa încât Unthahorsten goli lada în Cutia celei de-a doua maşini.

Conform calculelor sale, Cutia aceasta trebuia să apară pe Pământ, spre sfârşitul secolului al XIX-lea, A.D. Dacă într-adevăr aşa se întâmplase, maşina rămăsese acolo, deoarece nici ea nu mai reveni.

Dezgustat, Unthahorsten hotărî să nu mai construiască nicio altă maşină a timpului. Însă răul fusese deja făcut. Existau două maşini, iar prima…

***

Fragment tradus de: Mihai-Dan Pavelescu

Titlul original – „Mimsy Were the Borogoves”

Text apărut în Almanahul Anticipaţia 1989.

În curând va fi disponibil întregul text.