Un sondaj de opinie efectuat de un cotidian de mare tiraj scotea la iveală  o părere larg răspândită printre cititorii acestuia:  filmele dedicate Crăciunului sunt mai multe şi mai frumoase decât cele dedicate Paştelui. Iar afirmaţia de mai sus era sprijinită de exemple: în prima categorie intrau filme de genul Singur acasă, Goana după cadou, Poveste de Crăciun şi multe altele, în timp ce din a doua categorie făceau parte doar filme precum Viaţa lui Iisus sau Patimile lui Hristos.

Ceea ce nu remarca nimeni era faptul că cele două sărbători creştine erau dedicate naşterii, respectiv morţii lui Iisus, deci ar fi trebuit să aibă acelaşi erou. După cum puteţi remarca fără nici o greutate, filmele dedicate Paştelui prezintă viaţa şi patimile lui Iisus, în timp ce în multe dintre filmele dedicate Crăciunului Iisus nu apare nici măcar ca erou de fundal.

De fapt, esenţa problemei este că Paştele a rămas o sărbătoare fundamental creştină, în timp ce Crăciunul a devenit o sărbătoare lipsită de religiozitate, dedicată în principal cadourilor. Iar spiritul Crăciunului – aşa cum apare în povestea lui Dickens (atât de des ecranizată) – constă în generozitatea şi bucuria cu care se fac daruri de sărbători, bucuria de a fi împreună cu cei dragi.

Aşa cum e prezentat în filmele cu care ne delectăm în această perioadă, spiritul Crăciunului e un sentiment înălţător şi trebuie să tindem cu toţii să ne împărtăşim din el.

Aş fi de acord cu o asemenea opinie, dacă nu aş considera că toată povestea cu spiritul Crăciunului reprezintă o deformare oarecum meschină a ideii din care descinde aceasta.

Esenţa creştinismului poate fi redusă la o afirmaţie (toţi oamenii, indiferent de rasă, naţie, religie sau stare socială, sunt fiii Domnului – adică sunt fraţi) şi la un îndemn (iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi). Dragostea frăţească faţă de toţi ceilalţi trebuie să ne guverneze viaţa, pe ea trebuie să fie clădite relaţiile dintre oameni, nu pe ură, invidie, ranchiună şi duşmănie.

Însă mă văd silit să recunosc că într-o lume în care ura (de clasă, de rasă sau de alte genuri) sau competiţia pătimaşă şi nemiloasă au devenit elemente esenţiale ale existenţei, spiritul Crăciunului – care propune ca măcar de sărbători să devenim ceea ce ne cerea Iisus să fim în fiecare zi – este un enorm pas înainte.

Aşa că vă urez tuturor să vă lăsaţi pentru moment cuprinşi de spiritul Crăciunului, să vă bucuraţi alături de cei dragi de sărbătoarea Naşterii Domnului – şi să prelungiţi existenţa acestui spirit în sufletele voastre cât mai mult timp cu putinţă (eventual pentru totdeauna).

Sărbători fericite, fraţi întru SF şi întru existenţă, sănătate, bucurii şi belşug!

Liviu Radu