Pierre de Fermat a fost un avocat cu oarecare faimă din secolul XVII. În timpul liber se distra jonglând cu numerele. Din joaca aceasta s-a născut Ultima Teoremă a lui Fermat, iniţial ca un simplu comentariu pe marginea Aritmeticii lui Diophant. Preluat de alţi matematicieni, comentariul devenit ulterior teoremă, a reprezentat pentru aceştia un coşmar dar şi o provocare, deopotrivă. Andre Weil, marele matematician francez, a afirmat cândva că: „demonstrarea teoremei lui Fermat reprezintă Everestul matematicii”.

Ranjit Subramanian, un student din Sri Lanka dedicat astronomiei, porneşte pe anevoiosul drum al Everestului matematicii, convins fiind că demonstrarea Teoremei ar putea reprezenta cheia rezolvării secretelor fundamentale ale universului. Demersul lui Ranjit se desfăşoară pe un fundal politic tulbure. Marile naţiuni (China, Rusia şi SUA) se angajează ca, sub umbrela Naţiunilor Unite, să menţină ordinea pe o planetă marcată de crize care par să nu se mai termine şi cărora nu li se întrevede nici o rezolvare. Şi, pentru ca lucrurile să fie şi mai complicate, undeva în spaţiu, la treizeci de ani lumină distanţă de Terra, o rasă extraterestră plănuieşte o invazie de proporţii a planetei noastre. În ciuda greutăţilor pe care omenirea le are de înfruntat, este finalizat şi primul „ascensor cosmic”, o capodoperă de inginerie fără precedent şi care, metaforic vorbind, poate fi comparată cu Turnul Babel. Srilankezul Ranjit, prins în vâltoarea acelor „vremuri interesante”, contribuie din plin la realizarea ascensorului dar se implică şi în organizarea unei noi Olimpiade pe Lună. Ranjit ajunge să fie recrutat de CIA, datorită aplicaţiilor în criptografie a muncii sale din domeniul matematicii şi, în final, trebuie să lupte pentru salvarea speciei umane, în momentul în care invadatorii extratereştri ajung pe Pământ.

Acestea sunt ingredientele unui roman science-fiction de excepţie. Încununarea operei a doi autori de sefe care şi-au lăsat o aprentă puternică asupra genului şi care, cu siguranţă, vor modela pentru multă vreme de acum înainte viitoarele producţii science-fiction. Pentru că, asemeni Teoremei lui Fermat, cei doi, Arthur C. Clarke şi Frederik Pohl, reprezintă pentru scriitorii de sefe două piscuri gemene, echivalente cu Everestul literaturii science-fiction.

Ultima Teoremă, roman scris de Arthur C. Clarke în colaborare cu Frederik Pohl, a apărut pentru prima dată anul trecut la editura Ballantine Books. De remarcat este faptul că finalizarea acestui proiect literar comun (Clarke şi Pohl) s-a realizat cu câteva zile înainte de moartea lui Clarke. De altfel, comentând în 2007 pe marginea romanului Ultima Teoremă, Clarke a afirmat că lucrul la acesta i-a luat mai mult timp decât se aşteptase. „S-ar putea să fie ultima mea carte” a spus scriitorul după care a adăugat, „dar am mai spus asta şi despre alte cărţi ale mele”. Din păcate, a fost chiar ultima.