Despre Antologia SRSFF & Eagle VENUS, povestiri erotice science fiction, acum.  Dănuţ Ungureanu a afirmat pe 16 decembrie 2011 că lui i-ar fi venit ideea acestei teme: Eroticul în science fiction. Ciudat, eu îmi amintesc că mie îmi venise ideea cu pricina. Şi cred că şi Marian Truţă, şi Cristian Tamaş ar băga mâna în foc că a fost ideea lor. Discuţia cu pricina a avut loc la una din şedinţele noastre de SRSFF de la începutul anului 2011,  iar, după cum se ştie, de la un anumit nivel de intensitate a discuţiei încolo, conştiinţele celor strânşi în jurul unei mese unde se dezbate ceva se cam “colectivizează” (amintiţi-vă de molecula de benzen), astfel că putem presupune că din toată super-covalenţa aceasta a apărut ideea cu erotismul în SF.

Antologia precedentă a SRSFF, Pangaia, a avut ca temă de predilecţie ecologia, salvarea planetei şi alte idealuri nobile. Nu că erotismul n-ar fi şi el un ideal nobil, însă, din motive care ţin mai degrabă de psihanaliză sau chiar de fiziologie, entuziasmul de a participa la această antologie a fost sensibil mai mare decât la cea precedentă, astfel încât a şi fost operată o selecţie prin grija antologatorului Antuza Genescu. De unde s-ar putea trage concluzia (îngroşând contrastele la maximum) că planeta poate să moară, important este să facem amor…

Din motive evidente, nu mă voi exprima despre prima nuvelă din antologie, Alfabetul spre Venus, producţie a subsemnatului (aştept s-o facă alţii). Este cam lungă, de acord. Mi s-a spus să produc între 50 000 şi 100 000 de semne de literatură SF erotic şi am venit cu 180 de kilosemne; dacă atât a ieşit, ce era să fac?… La unii, anumite lucruri durează mai mult…

Urmează Conspiraţia ologilor de Ştefana Cristina Czeller. Curat 1984. O societate totalitară, în care membrii ei sunt obligaţi să facă sex pentru a-şi păstra starea de sănătate. Un act sexual ratat pe care cei doi protagonişti, Bogdana (speaker la Radio) şi Serge (furnizor de servicii) îl consemnează ca fiind realizat îi aruncă pe amândoi în afara legii. După multiple hărţuieli cu un judecător-poliţist (jepe) rău-rău-de-tot (băi-tată-aşa-ceva-chiar-n-am-mai-văzut-ştii-bă-ce-rău-putea-să-fie?), Bogdana şi Serge ţes intrigile unei acţiuni menite să destabilizeze sistemul. Erotismul este destul de prezent în poveste, distopia abundă, SF-ul mai deloc. Însă, ca întotdeauna, Ştefana te ţine cu sufletul la gură.

Nici Silviu Genescu nu se dezminte cu piesa A de la Amsterdam. O proză alertă, un pur hard science-fiction în care nişte alţii ne infestează cu un virus gripal care are drept consecinţă faptul că începem să ne înţelegem cu toţii între noi, barierele lingvistice dispar. Frumos, optimist, nimic legat de erotism (poate numai că o parte din acţiune se petrece la Amsterdam, dar într-un alt Amsterdam decât acela unde dau buzna bezmetici turiştii români imediat ce pun piciorul în ţara lalelelor), dar o povestire remarcabilă, la urma urmei. În special, impecabil scrisă.

Adevărul din privire, de Ioana Vişan, o altă surpriză plăcută. Într-o Românie dintr-un viitor nu prea îndepărtat, emigrantele chinezoaice din industria textilă ne tot cară încoace un virus care induce “dorul de ducă” sau, cu anumite ocazii, dragostea la prima vedere. Protagoniştii, care mai de care mai securist Evelyn, Laur, Răzvan şi agenta comunistă Su Yin reuşesc să demaşte reţeaua malefică a unui alt securist, Coteţ, din “garda veche” (adică abject prin definiţie). Evelyn este operată la ochi, astfel încât nu se poate contamina (însă nici îndrăgosti), Laur este asistentul ei cam bezmetic, dar care până la urmă se va dovedi ca făcând parte dintr-un serviciu mai securist decât al ei, Răzvan are frumoasa meserie de previzionist şi este cauza deziluziei sentimentale care, acum 6 ani, a determinat-o pe Evelyn să se opereze, iar Su Yin pe mine m-a cucerit definitiv, deşi n-am privit-o în ochi. Un thriller captivant, frumos şi cu happy-end: în ciuda faptului că doi protagonişti sunt răniţi, operaţia Evelynei nu este ireversibilă şi-l iubeşte din nou de Răzvan… Noapte bună, tuturor îndrăgostiţilor din lumea acesta!

Emanoil Popescu, supererou marchează un eveniment de cotitură din lumea sefistică: revenirea lui Ştefan Ghidoveanu (după vreo 3 decenii de pauză) din lumea traducătorilor în lumea celor care “comit” science fiction în româneşte. Frumoasă atmosfera creată, plină de interlopi, gherţoi, dorobanţieri şi acest Emanoil Popescu, un fel de superman local, trece prin ziduri, zboară şi mută munţii din loc, declanşează un tsunami din pişat, dar şi restabileşte ordine într-o puşcărie unde ajunge în urma unei erori judiciare… Plină de o fină analiză a lumii mai mult sau mai puţin interlope româneşti contemporane, abundând în cuvintele care ne asaltează la tot pasul în dulcea noastră ţară (futai, curve, căcat, pizde etc.), povestea lui Emanoil Popescu te ţine cu sufletul la gură până la finalurile cam expediate şi ezitante (cred că acesta este singurul cusur al poveştii, shit happens). Nu ne rămâne decât să le urmăm bun venit lui Emanoil Popescu în galeria personajelor SF româneşti şi bine ai revenit lui Fane Ghidoveanu în hruba personificatorilor. N-a fost chiar SF erotic nici acesta, dar pe undeva pe-acolo…

Jucăriile pierdute, de George Lazăr, un alt masterpiece SF care nu prea are treabă cu erotismul. Într-o lume post-dezastru global, într-o Insulă (de fapt, un oraş) este menţinută atât cât se poate intactă informaţia (prin transcriere permanentă pe noi şi noi pergamente) privind civilizaţia Vechilor (ăştia eram noi), deşi nimeni nu mai poate produce în viitorul apropiat televizoare, maşini de spălat sau rachete intercontinentale. Insula este atacată în permanenţă de triburile sălbatice din jur, pe care insularii îi resping cu regularitate (oricum, mai pricep câte ceva din ce transcriu acolo de cam o mie de ani). Până când într-o zi insularii capitulează în faţa sălbaticilor şi păstrătorul înţelepciunii Vechilor ajunge la concluzia că a fost o mare greşeală să tot încerce să perpetueze acele informaţii inutile şi să încerce cu orice preţ să aducă pe calea apusei înţelepciuni triburile sălbatice. Ar fi fost cu mult mai bine să lase omenirea să-şi găsească singură o altă cale. Drept care, extrage barele de moderator din reactorul nuclear de sub insulă, declanşând sfârşitul. Iar El şi Ea pleacă în sălbăticie, tineri, frumoşi, voioşi şi cu un întreg viitor de multe milenii înainte.

Liviu Radu ne serveşte un basm cosmic Pată albă, cavaler argintiu, panteră blondă, demn de isprăvile lui Trurl şi Clapauţius (despre care vă fac promisiunea secretă că veţi mai auzi în curând). Frumoasă şi completă suprapunerea atmosferei de basm, cu aceea a unui fost om înmormântat pentru (aproximativ) o eternitate într-un cilindru argintiu indestructibil, îndrăgostit de femeia-panteră Aaariaaa pe care riscă să n-o mai găsească în viaţă după ce se întoarce din călătoria întreprinsă cu scopul de a instala un ansiblu. Pe drum, este interceptat spaţio-temporal în două rânduri de vrăjitorul Badim, cu scopul de a rezolva o problemă politică generată de măritişul prinţesei Azubyr; problema consta în a-i cafti în turniruri pe diverşi pretendenţi la mâna prinţesei. Ceea ce el consimte să facă, abandonându-şi temporar misiunea. Bine faci, bine găseşti, spune un vechi proverb galactic, aşa că, în compensaţie, protagonistul nostru se întâlneşte cu nişte făpturi superinformatizate care locuiesc într-o pată albă şi care-l învaţă să călătorească în toate cele 4 dimensiuni ale timpului, drept care se poate întoarce din misiune după numai trei săptămâni de la plecare (şi nu după vreo optzeci de ani) şi se reîntâlneşte cu Aaariaa. N-am insistat mult asupra descrierii atmosferei medievale, a frământărilor reginei legate de măritişul unicei sale fiice, ale situaţiei politice încordate şi a modului cum regele dă dovadă de diplomaţie – un deliciu! Ce dacă nu prea are treabă cu erotismul? E şi cu ceva dragoste? – este!

Un fenomen trecător, proza Antuzei Genescu încheind volumul, este în cu totul alt registru. Sobru, clasic chiar, fantasticul “cuminte” în care o doamnă (Miriam) surprinde (pe baza unui parfum necunoscut şi a unui album cu fotografii) faptul că partenerul ei (Conan), un distins istoric, are o existenţă familială dublă, adică trăieşte atât cu ea, cât şi cu un alter ego al ei (cu care este, se pare, căsătorit); aceea îi seamănă ca două picături de apă, se află într-o casă similară, într-un oraş similar (iar pe el acolo îl cheamă Gavin). Sunt două universuri distincte, între care el gravitează de ceva vreme – aşa susţine el în discuţia tête-à-tête care, evident, trebuie să aibă loc. La un moment dat, ea îl urmăreşte până în casa “celeilalte” din “celălalt” oraş, din “celălalt” Univers, aşteaptă până când el pleacă, intră în casă şi sparge sticluţa cu parfumul acela insuportabil. Lucrurile se aranjează: acum, este la ea acasă, iar cititoarele şi cititorii rămân cam perplexe (perplecşi) pentru că nu ştiu ce mai creadă: a fost totul doar o halucinaţie a ei sau… În orice caz, literatură este, din belşug. Mărturisesc că am mai aflat câte ceva din profunzimile casnice ale universului feminin cu ocazia lecturării acestei proze. Fantastic – da. SF, să zicem – dacă E.A. Poe este SF, de exemplu. Pudic, în orice caz.

Rezultatul analizei acestui ultim volum este că atunci când se anunţă o temă incitantă care conţine cuvântul “erotic” lumea se aruncă, nu glumă. Nu prea produce SF erotic, aşa cum a cerut clientul potenţial, dar a produs literatură în toate cazurile. Aceasta nu poate decât să ne inducă în minţi, inimi şi cam în toate organele de o semeaţă mândrie patriotică.

Lectură plăcută, sau Spor în toate tuturor! 2013 va fi SF&F sau nu va fi deloc!

Pages: 1 2 3