(c) Dragomir Victor Nicuşor – 2012, Un altfel de sfârşit
Voi, ce intraţi aici, lăsaţi afară orice urmă de speranţă!
Sfârşitul este aproape..
Ciudăţeniile se ţineau lanţ în acea zi de 20 decembrie 2012. Isteria generală se transformase într-o apatie aproape inexplicabilă. De ce toate acestea?Nimeni nu ştia. Frica unui necunoscut ce putea să apară era deja întruchipată într-o formă materială. Câteva secte ce anticipau sfârșitul lumii invitau la suicid. Nimic mai normal, în faţa unei noi apocalipse, cu care lumea era obişnuită în ultimii ani. În mijlocul acestor evenimente, dispariţiile misterioase de persoane pe tot cuprinsul globului trecuseră aproape neobservate în noianul de ştiri încărcate de o neobişnuită doză de extremism. Lumea întreagă aştepta cu răsuflarea tăiată ca să scape şi de această dată şi să-şi continue existenţa ordinară de zi cu zi. Dar, liniştea nu venea din gurile pragmaticilor, care încercau să-şi bată joc de toată această frică. Căci apoi, apăreau cei ce aminteau de profeţiile maiaşe, de o serie de alte dovezi găsite de curând şi care încercau să avertizeze, despre pericolul ce putea pândi printre orele ce urmau să vină.. Joia trecea greu, într-o mişcare a secundelor ce părea încetinită de o forţă invizibilă. Spre orele după-amiezii câteva atentate cu bombă la mai multe ambasade vest europene, schimbară registrul ştirilor la mai toate televiziunile ce emiteau în direct. Părea o uşurare. Seara se aşternu într-o tăcere neobişnuită pentru această perioadă din an care ar fi trebuit să fie entuziasmantă prin febra cumpărăturilor . Dar, nu era deloc aşa. Uimitor, odată cu trecerea astrului peste linia orizontului, lumea creştină şi nu numai, umplea lăcaşele de cult mai mult ca niciodată. Se vorbea în şoaptă, forţând un respect care îşi pierduse de mult strălucirea de altă dată. O bună parte din meridianele globului trecuseră deja în ziua de vineri şi deocamdată totul părea în limitele normalului.
..
Nick Valter privea spre însoţitorul său, preocupat de locaţia exactă la care trebuia să ajungă. Îşi lepădase definitiv înfăţişarea umană, de care nu mai avea nevoie şi acum îşi concentra puterile mistice în întreţinerea habitatului desprins din continuu spaţiu-timp al locului. Periodic, îşi întorcea figura ţuguiată, ducând prin părul crud una din mâini asemenea unui gest ce putea fi interpretat ca unul reflex. Opri înaintarea deasupra centrului oraşului, călcând în grabă podeaua energetică ce-i susţinea la câţiva zeci de metri deasupra solului.
- Aici vom rămâne. Deocamdată. În timpul vostru, mai sunt câteva minute, până la distrugerea membranei. Gânditor, se apropie de pământean într-un gest de bunăvoinţă evidentă.
- Îmi pare rău că trebuie să vezi asta! În desfăşurare reală şi pentru mine este prima oară.
- Soţia mea? A.. reuşit să facă saltul?
- Noi suntem doar executanţii, gardienii care se asigură că totul se desfăşoară cum ar trebui. Tehnologia însă, o moştenim dintotdeauna şi cei ce au inventat-o sunt fiinţe deosebite. Se ştie că sunt energetice, trecute prin cincisprezece universuri şi ne-au predat-o nouă când am ajuns la stadiul acesta de dezvoltare. Cu toate acestea nu vreau să evit întrebarea. Pot doar să-ţi spun, că nu ştiu. Îmi pare rău!
Nick coborî privirea fără să mai insiste. Rămase cu gândurile sale până ce exclamaţia de uimire a evoluatului îl trezi la realitate.
- A început!
Chipul pământeanului se lumină de o explozie violentă care îl făcu să se întoarcă.
- O, Doamne! Îşi înăbuşi amalgamul de sentimente, privind spre ciudata apariţie cosmică, ce se aşeză pe cerul punctat de stele. Undeva în spatele Lunii. Liniile energetice ce izvorau din acest monstru atacară într-o clipă planeta cea mai apropiată. Marte. Uriaşul magnet, zămislit din burta giganticei explozii din celălalt univers, ataca materia, printr-o atracţie gravitaţionalo-magnetică complexă.. Masa titanică absorbi planeta de pe orbita sa regulată, într-o îmbrăţişare supusă unei coliziuni iminente. Zeci de secunde noaptea se transformă în zi pentru pământenii aflaţi în primele ore ale dimineţii.. Un şuierat sinistru izbi atmosfera terestră câteva minute mai târziu, într-o avertizare morbidă a ceea ce urma să se întâmple. Atunci, iadul se coborî pe pământ şi urgia îşi dezlănţui colţii de moarte peste tot..
Magnetronul începu să crească imediat ce mistui planeta răpusă într-o dâră infinită de resturi, ce îşi urmau îndeaproape stăpânul. De fapt, simţi gustul unui alt corp ceresc de talie mică care se afla în drumul său. Micuţa lună simţi braţele energetice cuprinzând-o şi măsurând-o pentru câteva clipe, până când puternicul fenomen magnetic îi opri mişcarea în jurul planetei mamă. Un jet de abur incandescent străbătu cei trei mii patru sute şaptezeci şi şase de kilometri în câteva clipe, rupând pentru totdeauna astrul nopţii în două bucăţi. Destabilizarea apăru ca o consecinţă. Una din bucăţi se repezi către astrul violet, luminând încă o dată cerurile. Cealaltă, era aruncată spre periferia sistemului solar, într-o masă cinetică care o fărâmiță din primele secunde.
Un sfârşit este întotdeauna,
un nou început..
.. Din faţa sa era eliminat şi ultimul obstacol. Cocheta planetă albastră privea îndurerată cum i se apropia deznodământul şi oricât încerca să caute o salvare, nu putea să găsească nimic. Isteria ce săgeta viaţa, se prelungi în orele de după apariţia mesagerului violet până la limitele imaginaţiei. Nici cei bogaţi, nici cei săraci nu aveau o altă soartă. După câteva clipe de răgaz, mistuind cele două victime, magnetronul porni spre Pământ.
- O Doamne! Iartă-ne! Se tângui de câteva ori pământeanul pierzându-se în ochii extraterestrului care îl privea în tăcere.
- Nu mai rezist! Te rog!
- Trebuie să asişti până la capăt! Asta este ordinea firească. Aşa a fost întotdeauna şi aşa va fi şi de acum încolo. Trebuie să povesteşti domnule Valter, să se afle despre grozăviile de aici. Acesta este destinul tău!
.. Când planeta îşi pierdu consistenţa şi în jurul bulei atemporale dispăru orice urmă a planetei, Nick Valter simţi o căldură liniştitoare care îi blocă simţurile pentru o perioadă de timp necuantificată. Se trezi într-un zgomot de talaz înspumat al cărui miros salin îi aminti de zilele petrecute la malul mării în aproape toate concediile. Grăbi revenirea în palpabil deschizând ochii dintr-o singură mişcare.. În faţa sa, văzu nesfârşirea oceanului ce înghiţea linia orizontului fără nici o altă tulburare a uniformităţii cromatice. Părea că înoată şi lucrul acesta era cu siguranţă o obişnuinţă pentru că, se simţea cum nu se poate mai bine. Roti privirea şi îşi dădu seama că nu este singur. Se afla în mijlocul unui grup ciudat de creaturi. Semănau foarte mult cu nişte dragoni, ce şerpuiau pe întinsul apelor spre o locaţie necunoscută. Încercă să se privească şi îşi văzu trupul asemenea celorlalţi, tăind apele înspumate şi folosind nenumăratele perechi de aripioare cu care era înzestrat. Se opri. Simţi cum îşi pierde flotabilitatea şi hotărî să continue. În simfonia constantă a mării, glasul piţigăiat al celui din faţă îl făcu să tresară.
- Gata Gal-al! Termină cu prostiile. Până la noapte trebuie să ajungem în Catoglu şi mai este cale lungă până acolo! Hai! Mişcă-te!
Simţi blândeţea vorbelor şi zvâcni peste urma albă ce-i stăruia în faţă.
- Dar numele meu e Nick Valter! În clipa aceea îşi aminti totul..
povestea are multe “gauri negre” pe partea de stiinta… si-o sa amintesc doar una: … Un jet de abur incandescent străbătu cei trei mii patru sute şaptezeci şi şase de kilometri în câteva clipe.
e clar ca trebuie periata seros, nu putem sa facem chiar orice afirmatie, in ciuda faptului ca e musai sa ne desfasuram “scenariul”.
ideea e destul de interesanta, livrarea ei e… stangace.
Cred că perspectiva narațiunii nu e bine aleasă, e mult prea explicativă, e foarte ”subțire”, a se citi stil sărăcăcios, iar fondul lexical se cere îmbunătățit. Tema ar putea fi una generoasă, dar imaginarul nu face față, textul e neinteresant, șablonard, abordarea e superficială, nu suscită nici măcar curiozitatea. Corectura e mult mai bună decât data trecută, dar tot au scăpat câteva erori. O singură stea.
daca dorea careva sa stie… eu am dat 3 stele pentru idee.
care este extrem de valoroasa – dupa parerea mea.
si, ma explic: cand stii sa scrii, din orice “iese ceva” (uneori niste plicticosenii infioratoare din care nu ramai cu nimic, salate de vorbe dulci, placinte calofile, poezii diabetice), dar SF iese numai dintr-o idee SF (care in acest caz este extrem de ofertanta, eu, ca cititor, fiind lasat sa visez, sa modific naratiunea, sa-mi inchipui sau reinchipui cate ceva, sa cred ca as fi putut faceo mai bine decat autorul – care, cu acesta ocazie, nu m-a considerat atat de idiot – cum altii ma considera – ca sa-mi livreze defininitii din dex si wikipedia).
asa ca s-a plecat cu dreptul, chiar daca finisul a fost in carucior.
daca ii zice SCIENCE fiction e musai sa aiba si atributele expectate, nu?
e, aici ele sunt prezente, te saluta si trebuie sa le dai un “pe loc repaus” sa-si rearanjeze tinuta!
felicitari pentru curaj… scriitorului.
Textul avea nevoie de o corectura mai atenta. Are multe greseli de exprimare sau gramaticale, constructii pleonastice etc. Dau doar cateva exemple, la intamplare “mişcându-şi mimica feţii”, “aceiași undă”, “bărbatul al cărei focalizare”, “barmanul, îi întinse”. Temelia oricarei proze reusite este cunoasterea limbii romane, altfel, oricat de buna ar fi ideea, textul va pierde inevitabil din valoare.
\\Omenirea nu a făcut niciodată vreo invenţie.
Ea numai a descoperit ce era deja inventat…\\
Nu stiu daca e butada autorului, dar presupun ca e a autorului deoarece nu e intre ghilimele. Si acum, argumentul: daca nu a facut niciodata vreo inventie, cum a reusit omenirea sa descopere ce era deja inventat? Nu am avut curaj sa trec la citirea prozei.
Am facut o singura data parte dintr-un juriu, la Cluj, cu ani in urma, pe criteriul faptului ca eram redactor-sef la unul dintre Jurnalele teritoriale ale trustului \\Intact\\. Nu m-au mai pus; am votat cu totul alte proze decat ceilalti. De atunci, nu mai am incredere in votul popular. Uite unde ne duce masa din ce in ce mai mare de lelite, pensionari, handicapati si asistati social! Realitatile societatii influenteaza pana si existenta SF-ului. Pentru a vota un juriu corect in concursurile SF, cred ca ne trebuie mai multe jurii, in mai multe trepte, care sa voteze, in final, un juriu definitiv, care sa se apuce de citit prozele.
noi nu suntem juri, aici. noi ne dam cu parerea, jurizarea o face Coman, care de 2 ani e citit de toata lumea – pe nerasuflate.
chiar si pe ascuns (si zic asta pentru ca abia de curand – EU am impresia! – este mentionat de un responsabil sau altul – cu micii si tuicile).
asa ca nu trebuie sa-i fie frica cuiva sa-si lase impresiile despre proza omului, o facem pentru autr, o facem pentru a arata altora ca stim limba romana (sau n-o stim), o facem ca sa ne intepam (cine e mai intai? oul sau gaina?), o facem ca sa explicam altora din ce suntem facuti noi.
nu ne taie capul cineva nici daca scriem ce ne taie capu’!
culmea, stiu
Nu mai multe jurii, ci mai multe păreri în acelaşi juriu. Măcar atât. Simplu.
Draga Calin, desi incerc sa-mi fac simtita prezenta mai mult pe plan editorial, in ultima instanta, ca organizator al concursului sunt dator sa citesc toate textele si sa validez sau sa corectez opinia lui Mircea Coman. Si amandoi incercam sa fim cat de impartiali si obiectivi e posibil, dar pana la urma literatura este eminamente o arta a subiectivului. Sincer mi-a placut foarte mult si textul tau, iar decizia finala a fost intr-adevar dificilă, pentru ca valorile voastre sunt foarte apropiate. De aceea te rugăm să insişti în demers, şi cu siguranţă vei avea si partea ta de glorie. Concursul este doar la a doua etapa, iar la ultima vor fi surprizele cele mari! Asteptam in continuare proze scrise de tine.
Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand vad greseli evidente de limba romana, pe care nici macar fata mea in clasa a 6-a nu le mai face, orice posibila idee SF sau “vertij intelectual” incipient (de orice natura ar fi acesta) se pierde in “meandrele neantului”.
La orice concurs, exista niste conditii de eligibilitate, fara de care nu se trece la etapa superioara, aceea de jurizare. Cunoasterea limbii romane si posibilitatea de a comite un text de 3-4000 de semne fara greseala de exprimare trebuie sa constituie in cazul nostru aceste conditii minimale de eligibilitate.
Dintr-o oarecare experienta (limitata, e drept) cu tanara generatie am putut realiza o corelatie intre frecventa greselilor de exprimare si putinatatea culturii scrise. Mai pe sleau, cine scrie cu greseli inseamna ca nu prea citeste.
Plus ca mareata idee SF de care vorbeste colegul Ben este nitelus cam invizibila pentru mine in acest text.
Zero stele. Nota mea.
Domnule Eugen, vă mulţumesc pentru încredere, voi urmări cu interes acest concurs ale cărui bune intenţii sunt evidente, dar am să mă rezum pentru viitor doar la comentarii. Din timp.
draga Cristian… asta e si farmecul, nu?
nu jurizam, ca sa fim obligati (vorba vine, pentru ca prea putini o fac) sa ne justificam amanuntit parerea.
totusi, daca va fi vreodata o tema care sa aduca in discutie…. PORCUL (e doar un exemplu) prea putini dintre cei care STIU SA SCRIE (si atat) vor fi in stare sa produca ceva cu iz sf (orice provocare are limitele ei). pe aceeasi tema, insa – nu ma indoiesc de asta – oameni cu o pregatire in domeniu (care poate ca nu stiu cand e cazul sa puna o virgula) vor fi in stare sa “stoarca pisica” de o idee bizara/inedita/s.a.m.d. pentru cititori. mai ales daca ambele categorii mentionate STIU SA SPUNA POVESTI.
chit ca in acest moment – pe plan mondial – acest animal este in centrul unor preocupari dintre cele mai… sf, si e usor sa furi o tema pe care s-o imbini cu tema Craciunului, de exemplu.
se numeste mainstream cand nu exista science. sau nu?
sa zic si altfel, pentru ca unii (sau altii) pot percepe gresit, sau pentru ca nu m-a atins gratia cand am incercat sa-mi explic ideea.
EU am gasit o idee extrem de valoroasa in proza de mai sus!
cat despre porcul adus in discutie… sper ca ati urmarit deja cu totii urmatorul film, ce poate fi considerat hard SF, din extrem de multe puncte de vedere, si care PE MINE ma ingrozeste prin implicatiile lui: http://filmedocumentare.com/brevet-pentru-un-porc/
o tema perfecta pentru un concurs de literatura SF – dupa parerea mea.
O povestire de un autor pe care nu îl cunoşti este ca un risc pe care ţi-l asumi. Vei pierde timpul citind textul respectiv?
De data asta am avut noroc. A fost un text bun.
Mi-a plăcut foarte mult reinventarea unui tip de reîncarnare şi descrierea distrugerii pământului. Chiar şi jetul de aburi creat de ditrugerea lunii a fost spectaculos şi absolut posibil. Supernovele emit jeturi de particule care se mişcă cu viteze relativiste. Trei mii patru sute şaptezeci şi şase de kilometri este un pic mai mult de o secundă lumină, deci ceva care îi străbate în câteva clipe se mişcă la viteze relativiste, dar nu superluminice.
http://en.wikipedia.org/wiki/Supernova
Aş menţiona că în partea iniţială a dialogului nu prea se înţelege ce vrea să facă extraterestrul, iar Nick este un pic cam standard în reacţie în sensul că e neîncrezător deşi ar fi fost mai probabil să se arate interesat de ce spune extraterestrul.
Foarte neaşteptată ideea de Giganţi ca etapă evolutivă şi cumva legată de mitologia greacă. Abilă legătură.
5 *