Când avem de-a face cu o utopie de cele mai multe ori avem de-a face cu o poveste. Faţă de alte tipuri de teorii sociale şi politice sau de societăţi ideale utopia se deosebeşte prin simplul fapt că în primul rând este ficţiune.

Mergând la origine, Utopia este ţara de niciunde, căreia însă Thomas Morus, în lucrarea „De optimo reipublicae statu deque nova insula Utopia” îi va descrie economia, raporturile dintre cetăţeni, constituţia şi amănuntele vieţii cotidiene. Scriind această carte, Morus nu s-a gândit deloc la un eu-topos (ţară fericită), ci, cum el însuşi a precizat într-o scrisoare trimisă lui Erasmus, la U-topia, ţară de niciunde. Şi aceasta deoarece considera foarte improbabilă existenţa unui stat atât de perfect…

Florina Ilis a publicat, mai întâi, o carte de haiku-uri, „Haiku şi caligrame“ (2000), urmată de două romane, „Coborârea de pe cruce“ (în 2001) şi „Chemarea lui Matei“ (în 2002). Consacrarea i-a adus-o, însă, romanul „Cruciada copiilor“, care a obţinut numeroase premii, printre care se numără Premiul pentru proză al revistei „România literară“ şi premiul „Cea mai bună carte de proză a anului 2005“, al Uniunii Scriitorilor din România. Cel mai recent roman al ei, „Cinci nori pe cerul de răsărit“, a fost lansat recent la Editura Cartea Românească.
Puţină lume ştie însă că Florina Ilis este doctor în Filologie şi că teza ei de doctorat, intitulată „Fenomenul Science Fiction în cultura postmodernă: Ficţiunea cyberpunk“, a apărut, în 2005, la Editura Argonaut din Cluj.

Singularitatea este un termen bine cunoscut comunităţii science fiction. Deşi termenul nu este nou, este aplicat acum în feluri mult mai cuprinzătoare decît înţelesul său originar.
Conceptul de „singularitate” este derivat dintr-unul matematic, acela de singularitate gravitaţională, adică un cîmp gravitaţional devine suficient de puternic pentru a modifica natura intrinsecă a continuumului spaţio-temporal, care conduce la apariţia unei găuri negre (crearea unei găuri negre este precipitată cînd o pitică albă, avînd o anumită masă, degenerează – pentru detalii, verificaţi limita Chandrasekhar) şi este denumită aşa pentru că forţa gravitaţională este atît …

Un mijloc de călătorit în timp proiectează corpul uman, sau conştiinţa, în trecut sau în viitor. Acest mijloc nu este, în mod necesar, mecanic. De fapt, primele fructificări ale ideii au folosit pentru realizarea deplasării de mijloace dintre cele mai variate. În L’an deux mille quatre cente quatre (Anul două mii patru sute patru, 1771) de Louis-Sebastien Mercier, un om adoarme, pur şi simplu, pentru a se trezi în anul 2500, în plină utopie. Acelaşi lucru se întîmplă cu Rip Van Winkle, personajul lui Washington Irving, şi cu protagonistul din …

SF-ul fiinţează în umbra puternicului său vecin, mainstream-ul, unde rege este romanul realist şi deci, în raport cu acesta se va delimita spontan. „Oglindă plimbată de-a lungul unui drum”, romanul realist se pretinde furnizorul unei imagini fidele a realului, pe cînd SF-ul provoacă în mod deliberat o rupere de real prin inventarea altor posibile lumi. Distanţa faţă de real poate fi deci luată drept criteriu primar în operaţia de definire a SF-ului, dar asta nu înseamnă şi că e vorba de un criteriu simplu, cum ar părea la prima vedere. …

Adjectivita este un soi de boală a copilăriei într-ale scrisului. Ca varicela. Și lasă urme, dacă nu e bine tratată, nu pe piele, ci pe propriul text. I se mai spune și epiteită (ca să mă joc și de-a stilistica).
Mă refer la adjectivele calificative, acelea numite și adjective primare: bun, frumos, albastru, greu, rece etc. Cele care califică un substantiv. Din punct de vedere stilistic ele sunt epitete, atunci când funcția lor descriptivă se asociază cu aceea expresivă. Adică, după cum ne lămurește …

Într-un articol din Dilema Veche, „Un gând rapid despre iubire“, Andrei Pleșu „sistematiza euforia“ îndrăgostiților prin trei propoziții: 1. Ne vom iubi veșnic; 2. Parcă ne-am cunoaște dintotdeauna; 3. Iubirea noastră e unică. M-am gândit că n-ar fi rău să-mi încep discursul despre exagerare cu spunerea iubirii și ale sale exprimări prea-prea și foarte-foarte. Două adverbe, „veșnic“, „dintotdeauna“, și adjectivul „unică“ sunt emblematice pentru recuzita exagerării. Dacă în iubire ne e permis să (ne) spunem orice și oricum, în literatură lucrurile stau …

Ca şi în alte părţi ale lumii, pasionaţii anticipaţiei româneşti s-au plâns în repetate rânduri de dezinteresul faţă de gen al instituţiilor publice însărcinate cu mediatizarea informaţiei şi promovarea valorilor culturale spre publicul larg. Întrucât relaţia SF-ului cu revistele literare şi cu presa se tratează în cadrul altui articol (cel rezervat suplimentelor, paginilor speciale, rubricilor şi anchetelor cu subiect SF), aici va fi vorba doar de radio şi televiziune/televiziuni. E limpede că şi cercul restrâns al creatorilor români de anticipaţie era interesat de pătrunderea informaţiilor despre realizările lor pe asemenea …

Se spune că după ce Schumann şi-a interpretat o nouă compoziţie în faţa unui public select, cineva s-a ridicat şi a întrebat dacă Herr Schumann ar putea să-şi explice lucrarea. Schumann a rămas tăcut o vreme, apoi s-a aşezat şi a interpretat din nou întreaga piesă.
Uneori mă simt exact la fel când mi se cere să vorbesc despre viaţa mea de scriitor. Îmi place enorm să scriu, asta încă de pe când aveam 13 ani. Şi cam tot pe atunci m-am îndrăgostit de ştiinţă. Ficţiunea însă imaginează lucruri, în timp …

Nu e momentul să teoretizez acum relaţia dintre SF şi utopie, relaţie care este, fără îndoială, şi delicată, şi veche, şi profundă. Mă rezum deocamdată la constatarea că, la noi cel puţin, anticipaţia s-a născut în acelaşi leagăn cu fantazările utopice şi a crescut adesea într-un strâns, uneori chiar indisolubil parteneriat cu ele. Dacă în scrierile recente legătura pomenită se manifestă ceva mai capricios, în bună măsură mascat, ori, ca într-un cuplu obosit, vânturând argumentele divorţului, autorii mai vechi o lasă în schimb la vedere, şi încă în deplină lumină …