Experienţa de viaţă m-a învăţat că orice afirmaţie cu caracter general riscă să-i nemulţumească tocmai pe cei care reprezintă excepţiile de la generalitate. De exemplu, orice măsură menită să întărească disciplina într-o întreprindere (verificarea prezenţei la începutul programului de lucru) îi va scandaliza pe cei care nu fuseseră avuţi în vedere de conducere atunci când luase măsura respectivă, adică pe cei care stau sistematic până noaptea târziu la slujbă şi, ca urmare, nu reuşesc să ajungă la timp în dimineaţa următoare.
Cam la fel stau lucrurile şi în cazul relaţiei scriitor …

În urmă cu vreo zece ani am avut o discuţie interesantă cu o femeie din provincie – o femeie fără studii şi fără o inteligenţă deosebită – care susţinea cu o convingere demnă de o cauză mai bună nişte enormităţi. Nu voia să asculte nimic care ar fi putut să-i zdruncine opiniile şi avea un singur argument în susţinerea lor: “am citit într-o carte”. Într-un fel, i-am înţeles punctul de vedere. Fusese crescută într-o societate în care ziarele şi cărţile prezentau un punct de vedere oficial, iar textul tipărit să bucura de autoritatea instituţiilor statului. Nu-i venea să creadă că acum trăim într-un alt fel de societate, în care oricine are banii necesari poate să tipărească o carte sau un ziar, în care să afirme orice, fără nici o legătură cu realitatea…

Mă întreb cum proceda Assurbanipal atunci când avea chef să citească o carte. Şi cum o citea. Avea el oare nişte angajaţi (pe viaţă) care îi ţineau sub ochi tăbliţele de lut? Dar dacă avea chef să citească seara, în pat, înainte de culcare? Făcea oare adnotări în lut umed pe marginea romanelor din biblioteca regală? Cum ar fi arătat un târg de carte dacă s-ar fi organizat pe vremea aceea? Greu cu lutul printre tarabe…
Papirusul, pergamentul, mătasea sau hârtia, folosite pe post de suport pentru cuvinte, nu au rezolvat …

În mai toate civilizaţiile există mituri despre un trecut fericit – Vârsta de aur la greci, Paradisul pierdut la popoarele semitice – mituri care sunt completate de credinţa că lumea se va sfârşi în mod violent şi definitiv. Hinduşii, maiaşii, germanii erau convinşi că lumea e pieritoare şi că asupra ei se vor abate catastrofe distrugătoare, ce vor pune capăt existenţei sale. Chiar şi primii creştini nutreau convingerea că a doua venire a lui Iisus va fi însoţită de un conflict între forţele binelui şi ale răului ce va avea ca efect sfârşitul lumii. Apocalipsa lui Ioan a devenit un exemplu al modului în care lumea noastră va fi distrusă de catastrofe succesive, fiind, din acest punct de vedere, mai complexă şi dând dovadă de mai multă imaginaţie decât alte texte.

Colocviul Alte ţărmuri – aceeaşi lume
To be or not to be…an anglophone? Este sau nu engleza idiomul universal al literaturii SF? Este engleza o condiţie esenţială pentru succesul editorial la nivel mondial? Iar pe de altă parte este oare science fiction-ul un limbaj universal sau doar o forma mentis originară din Europa, transmutată în America şi aculturată în zone diverse ale globului unde există măcar un minim nivel de dezvoltare?

Bineînţeles că sunt de acord cu opiniile exprimate în precedentul editorial de către Dănuţ Ungureanu. Bineînţeles că sunt de acord că un text trebuie să fie verificat, corectat şi şlefuit cu grijă înainte de a fi prezentat publicului.

Dar…

Există totdeauna un dar.

Una dintre regulile fundamentale ale verificării cererilor pentru subvenţiile europene este regula celor patru ochi. Adică orice document trebuie verificat de altcineva decât cel care l-a introdus în baza de date. Explicaţia este simplă: persoana care a citit prima oară un 7 ca fiind 1 va face aceeaşi greşeală şi la a doua citire…

Prin furtunoasele (ori ploioasele) şedinţe de cenaclu, şi recenziile diverselor texte, am avut ocazia să remarc, oarecum intrigat la început, apoi ceva mai liniştit – pe măsură ce constatările s-au coagulat sub forma şi dimensiunile unui fenomen – un soi de indulgenţă subînţeleasă cu privire la (ne)putinţa autorului de a prezenta o lucrare “curată”. De cele mai multe ori, comentariile se încing pe câmpul de bătălie al ideii, poveştii sau personajelor şi rămân acolo să pârjolescă tot ce se poate. Prea puţine opinii vizează efectiv acurateţea stilistică a textului cu …

Încununând exerciţiile de anticipaţie, ne-am permis zilele acestea o scurtă călătorie în timp, cu ajutorul prototipului „Dacia Enterprise”, realizat la Colibaşi, de Compania Renault-Wells, din piesele unei legendare Dacii 1100. La viteza de 50 n – 4 w, (unde „w” este unitatea warp, iar “n” este litera care urmează lui “m”), Dacia Enterprise a făcut posibilă o fundiţă temporală, îngăduind echipajului să arunce o privire viitorului şi să se şi întoarcă. Suntem aşadar în măsură să le oferim tuturor celor interesaţi câteva premoniţii privind evoluţia fandomului românesc în 2010…

Un sondaj de opinie efectuat de un cotidian de mare tiraj scotea la iveală  o părere larg răspândită printre cititorii acestuia:  filmele dedicate Crăciunului sunt mai multe şi mai frumoase decât cele dedicate Paştelui. Iar afirmaţia de mai sus era sprijinită de exemple: în prima categorie intrau filme de genul Singur acasă, Goana după cadou, Poveste de Crăciun şi multe altele, în timp ce din a doua categorie făceau parte doar filme precum Viaţa lui Iisus sau Patimile lui Hristos.
Ceea ce nu remarca nimeni era faptul că cele două sărbători …

În “Observator Cultural” (numărul 504 din 10.12.2009), la rubrica “Fantasy & Science-Fiction” a apărut articolul intitulat „Confederaţia F & F” (articol semnat de domnul Michael Haulică). În opinia mea, este un articol extrem de interesant şi, aş îndrăzni să spun, de binevenit. El face referire la editorialul semnat de domnul Cornel Secu în ultimul număr al revistei Helion, editorial la fel de interesant şi care merită atenţia tuturor.
În linii mari, este vorba despre o iniţiativă care are ca scop “unirea tuturor forţelor sefiste sub un steag comun, confederativ, pentru a …