Să spunem lucrurilor pe nume
Vilhelm Pedersen - Hainele cele noi ale împăratului
În viaţă, totul se plăteşte. Cu bani, cu sănătate, cu viaţă de familie, renunţând la multe, multe lucruri. Ai cu ce să plăteşti? Merită să plăteşti? Vrei să plăteşti? Dacă da, mergi mai departe.
1. Un autor român de literatură SF nu va reuşi aproape niciodată să scrie texte de valoarea celor americane.
Acest lucru este datorat faptului că autorii americani sunt profesionişti (adică se ocupă doar cu scrisul şi au alături de ei o echipă de oameni bine pregătiţi; în plus, au urmat cursuri de tehnicile scrisului etc), în timp ce autorul român este amator, scrie în timpul liber, descoperă pe cont propriu ce înseamnă scrisul şi, în general, este ajutat doar de prietenii din fandom, care, de obicei, au o pregătire asemănătoare. Aceste handicapuri sunt compensate, uneori, prin talent şi idei originale. Ele pot fi depăşite cu eforturi foarte mari – iar eforturile vor fi cu atât mai mari cu cât autorul va întârzia să descopere că există asemenea handicapuri. De obicei, tinerii autori nu-şi dau seama de existenţa obiectivă a acestor handicapuri şi-şi imaginează că le pot depăşi uşor, că vor putea pătrunde fără dificultate pe piaţa americană. Îi sfătuiesc să discute cu Lucian Merişca sau Costi Gurgu, singurii care au reuşit să pătrundă în antologii scoase dincolo, sau cu Michael Hăulică, publicat în reviste din vreo şapte ţări, ca să afle cu ce eforturi ajungi acolo.
Singura soluţie este să scrii ceva bun şi original, care să nu semene cu ceea ce scriu alţii.
2. Debutul depinde de foarte multe lucruri pe care nu le poţi controla.
Dacă există reviste (pe hârtie sau electronice) şi ştii de existenţa lor, atunci treaba este rezolvabilă, trebuie doar să insişti, să te perfecţionezi. Totul e să afli unde poţi debuta şi cu cine trebuie să iei legătura. Acest lucru nu-l poţi afla decât de la alţii, nu există un îndrumar care să-ţi dea informaţii complete.
În unele perioade, au apărut o sumedenie de reviste, mai mult sau mai puţin efemere. Cât timp Anticipaţia sau Jurnalul SF vedeau lumina tiparului periodic, aveai unde să publici. În acest moment, Nautilus este o revistă cu apariţie regulată, iar Michael Hăulică sprijină în mod programatic începătorii. Deci, dacă ştii de existenţa sa, jumătate din problemă e rezolvată… Mai există şi Helion, mai există şi Sfera… Dar au existat şi perioade în care nu a apărut nici o revistă, deci, indiferent de valoarea ta ca autor SF, nu aveai unde să publici.
Prin anii nouăzeci, se organizau concursuri literare aproape lunar. Unele ofereau şi premii în bani. Majoritatea aveau girul unor cenacluri sau case de cultură. Aveai ocazia să te remarci. Revista Helion organizează şi acum concursuri.
Totul e să afli de existenţa concursurilor şi revistelor, să ştii adrese şi cui să te adresezi. Dacă ai de unde să afli…
3. Publicarea unui volum depinde de edituri, de politica editorială a acestora… şi de cei care lucrează acolo.
În acest moment, autorii români de literatură SF sunt publicaţi doar de editura BASTION (care, după un început în forţă, a redus viteza) şi de MILLENIUM (care este, totuşi, o editură cu putere mică). Editura TRITONIC, care a publicat autori români pe vremea când lucra acolo Michael Hăulică, pare să fi renunţat la SF, oricum nu mai are în planul editorial autori români de literatură SF. NEMIRA nu intenţionează să publice români, iar alte edituri nu publică SF de nici un fel.
În general, politica editorială se schimbă des, au existat perioade în care unele edituri erau dispuse să publice români, dar acest lucru a depins doar de existenţa în cadrul acelei edituri a unui coordonator de colecţie convins că-i bine să facă asta. Horia Ursu la Dacia, Dan Silviu Boerescu la ProLogos, Florin Pâtea la Amalteea, Michael Hăulică la Tritonic, Cornel Secu la Bastion au fost cei care au sprijinit publicarea autorilor autohtoni. Scriitorii care au ştiut acest lucru au profitat de momentul favorabil. Alţii au rămas în aşteptare. Deci, trebuie să afli care editură e dispusă să publice autori români. Cum afli?
4. Publicarea unui volum nu aduce bani.
De obicei, editurile pornesc de la ideea că fac un serviciu autorului român, aşa că nu se gândesc că acesta trebuie plătit. Din cele unsprezece volume pe care le-am publicat, doar două au fost plătite în bani, cinci au fost plătite în cărţi, iar pentru patru n-am primit nimic (dacă nu pun la socoteală volumele de protocol). Tirajele sunt mici, ca atare, drepturile băneşti sunt şi ele reduse.
5. Problema principală nu-i legată de bani.
Ci de modul în care e tratată întreaga problemă. Autorul american are un agent literar care se ocupă, împreună cu editura, de lansarea cărţii. Tu, ca autor român, nu ai – nici n-am auzit să existe aşa ceva în România. Ca atare, ar trebui ca editura să se ocupe de promovarea cărţii. N-o face, pentru că, de obicei, nu are oameni interesaţi, sau cei pe care-i are nu se pricep, sau nu are fonduri, etc. Oricum, n-o face, iar opinia generală e că autorul trebuie să-şi promoveze singur cartea. Nici o problemă, autorul e interesat, e dornic să-şi promoveze cartea. Îi anunţă pe cei pe care-i ştie – de obicei tot din fandom, iar fandomul răspunde, ca întotdeauna.
Numai că dacă doreşti să fii cunoscut, nu trebuie să te mulţumeşti cu cei din jurul tău, trebuie să fii cunoscut şi în afară. O să dau un exemplu, referindu-mă la două volume apărute la un interval scurt de timp. Volumul Spre Ierusalim!, publicat de editura ALL, în colecţia de proză scurtă coordonată de Dan Silviu Boerescu (volumul anterior conţinea proză de Ioan Groşan, următorul îi aparţinea lui M.H. Simionescu – care mi-a prezentat volumul, la lansare) a fost prezentat în presă – cu ajutorul coordonatorului colecţiei -, cartea a fost prezentă în toate librăriile din ţară şi s-a vândut în 2000 de exemplare. Romanul Trip-tic a fost cunoscut în fandom, dar editura Dacia nu a oferit volumul decât librăriilor din Ardeal, nu şi celor din regat – ca atare, s-au vândut doar cinci sute de exemplare.
Eu însumi am fost convins multă vreme că literatura SF este neglijată de critica literară, că de SF sunt interesaţi doar Mircea Opriţă, Michael Hăulică, Gyorfi-Deak sau Cătălin Badea Gheracostea. Nu am fost chiar atât de paranoic încât să cred că există un complot împotriva SF-ului, dar consideram că, oricum, critica mainstream nu ne băga în seamă. În timp, m-am lămurit că, de fapt, criticii sunt dispuşi să scrie şi despre tine, cu condiţia să ştie de existenţa ta. De exemplu, doamna Bianca Burţa-Cernat a publicat în Observatorul Cultural o recenzie foarte favorabilă Antologiei Millenium, la scurt timp după apariţia acesteia. Domnul Mihai Iovănel a demonstrat în nenumărate rânduri că-i un fin cunoscător al SF-ului autohton, iar recenziile publicate de curând despre volumele lui Dănuţ Ungureanu şi Sebastian A. Corn dovedesc din plin acest lucru. Dacă aceşti critici – şi alţii – vor fi informaţi că ai publicat o carte, dacă aceasta le va fi transmisă, ai mari şanse să beneficiezi de o recenzie obiectivă şi profesionistă, într-o publicaţie prestigioasă.
Deci, ştii care sunt criticii interesaţi de SF? Ai adresele la care poţi să le trimiţi cărţi? Cunoşti componenţa juriului pentru premiul Vladimir Colin? Ai adresele membrilor? Ştii dacă există şi alte premii pentru literatura SF? Ştii care-s blogurile ce contează în fandom?
Pentru că editurilor nu le pasă şi trebuie să-ţi promovezi singur cartea. Dacă n-o faci, ai publicat-o degeaba.
Am spus suficient, deocamdată. Cu prima ocazie, o să vă spun câte ceva şi despre notorietate…
Liviu Radu
Ole!
Excelent articolul. As dori totusi sa mormai nitel, legat de punctul 1: nu stiu cum e in America, dar conform articolului astuia – http://eco.rue89.com/2008/11/09/comment-les-ecrivains-francais-gagnent-leur-vie – in Franta maxim 12 scriitori traiesc doar din scris (dintre ei: Fred Vargas, Anna Gavalda, Amélie Nothomb, Christian Jacq, Jean d’Ormesson, Marc Lévy, Michel Houellebecq, Bernard Werber). Werber e sigurul SFist.
Din cate stiu majoritatea scriitorilor au nevoie de un al doilea job, pana cand ajung sa castige destui bani ca sa traiasca din carti (si majoritatea nu ajung niciodata acolo). Doctorow, de ex., e si ziarist; Stross la fel, plus ca a fost si farmacist si programator si diverse altele.
Cam asa arata in viziunea mea un editorial adevarat…
Si daca domnul Liviu Radu a primit recompensa materiala doar pe doua din cartile domniei sale atunci cred ca se poate face o idee despre cum sta treaba cu scrisul sf-ului la noi (asta in cazul celor care mai aveau dubii).Si a punctat bine. La noi editorul are impresia ca face o favoare scriitorului de sf ca-l publica si cred ca in conditiile actuale asa o si fi…
La lista editurilor care au publicat autori romani as mentiona si Cartea Romaneasca, imprintul Poliromului si chiar aceasta din urma.
Trecand cu vederea ca de la Cartea Romaneasca am citit doar Vindecatorul lui Sebastian A. Corn si pe la Polirom au fost mai mult hibride nu neaparat science fiction in adevaratul sens al cuvantului, cred ca daca incerci si acolo nu stii de unde poate sari iepurele. Sau poate s-a incercat deja si e un subiect depasit.
Parerea mea este ca la ora actuala o singura editura cu o colectie dedicata sf-ului ar avea forta sa vinda romani la tiraje impresionante pentru piata romaneasca (desi poate ei nu ar fi de acord). Au mai facut-o cu Abatia si ar putea sa o repete cu orice alt autor.
De ce spun asta? Pentru ca stiu cum sa-si promoveaze cum trebuie cartile, au reusit sa-si imprime colectia din punct de vedere vizual in mintea cititorului roman mai ales si prin faptul ca sunt foarte usor de identificat pe rafturi (un element asa de usor trecut cu vederea de altii), volumele lor au o pozitionare buna in librarii…onoreaza in termenul stabilit comenzile online -cel putin la mine asa s-a intamplat- (chiar daca am mai auzit si de probleme, oricum mai putine de cat la alte edituri), au discount-uri consistente pe site si lista se intinde. Cred ca prin antologia anuntata de domnul Haulica (daca proiectul se va materializa intr-adevar) vor si testa un pic piata sa vada cum se misca si unde stau cu vanzarile la marfa romaneasca…
Oricum eu ma indoiesc ca se va schimba ceva in viitorul prea apropiat (indepartat poate da, macar e bine sa speram). Si ma refer aici la aparitia agentilor care sa-i reprezinte pe scriitori, editura sa aiba un plan coerent de promovare a volumului, sa se plateasca in procente in functie de vanzari scriitorul etc.
la Polirom s-a incercat, deci consider subiectul depasit, acolo se poate patrunde doar dinspre mainstream, chiar daca prezinti o carte cu subiect SF. (desi eu fusesem prezentat de un autor publicat acolo, cu buna sustinere in mainstream…)
Am avut eu o intuitie ca e deja fumata treaba. Deci ramanem doar la editurile pe care le-ati mentionat in articol.
Pana la urma, e vorba de piata pe care o ataca o editura sau alta. Polirom nu are o abordare sustinuta in directia SF-ului, ba chiar evita sa lipeasca eticheta de gen cartilor pe care le publica, asa ca e normal sa nu vrea sa publice autori romani de SF/F. Chit ca unele carti de-ale lor, precum Zilele Regelui sau Teodosie cel Mic, au elemente fantastice extrem de pregnante.
Domnule Liviu Radu,
Întrucît am fost nevoit să răspund, într-o discuţie, la o chestionare privind acest editorial al Dvs. (pe site-ul revistei on-line Nautilus, mai exact la editorialul domnului Michael Haulica), e firesc, cred, să vă semnalez acest lucru. Tocmai pentru că n-ar fi fair-play să am unele accente polemice fără ca omul căruia îi sînt adresate să le cunoască.
Pe de altă parte, pentru că s-a adus în discuţia de pe acest forum şi Editura Polirom, salut răspunsul dat de Eddie, care remarcă un fapt de bun-simţ privind „piaţa pe care o atacă o editură sau alta”.
Domnule L D Teodorovici,
am citit opinia dumneavoastra, exprimata pe site-ul revistei Nautilus, si nu pot decat sa o consider rezonabila. SRSFF nu si-a propus sa comenteze politica editoriala, ci sa semnaleze autorilor (in principal incepatorilor) care sunt dificultatile pe care le vor intalni. Le-am semnalat care sunt – sau au fost – editurile la care au sanse sa fie publicati ca autori de SF. Dupa cum a spus si Eddie, fiecare editura isi are politica sa. Faceti insa o comparatie nedreapta cu “presiunea” exercitata de autorii mainstream si reprosati SF-ului ca nu a facut acelasi lucru. Cred ca mijloacele de exercitare a acestei presiuni au fost diferite. Poate ca vom detalia cu alta ocazie problema, dar cred ca ne-ar fi de mare folos daca dumneavoastra – care cunoasteti multe lucruri din cealalta parte a baricadei – ne-ati da niste sfaturi. Oricum, apreciez faptul ca v-ati facut timp sa cititi si sa comentati articolul nostru.
Domnule Liviu Radu,
În primul rînd, apreciez foarte mult atitudinea Dvs. şi vă mulţumesc. Recunosc că unele prejudecăţi m-au făcut să mă am reţineri de a intra în discuţii pe această temă. Greşeala mea.
În ce priveşte sfaturile… Nu, evident, mi-ar fi imposibil să-mi permit aşa ceva. Printre scriitorii de SF sînt oameni extraordinari, cu o foarte mare experienţă, iar orice „sfat” venit din partea mea ar risca totuşi ridicolul.
Am scris însă şi pe site-ul meu un text, în care am reluat „teza” presiunii, pe care mi-o reproşaţi. Sigur, în principiu, aţi avea dreptate: mijloacele sînt diferite. Din păcate însă, nu mă pot lungi prea mult în a argumenta că există totuşi o sumedenie de mijloace comune. Ar trebui să purtăm o discuţie faţă în faţă (ceea ce şi sper că se va întîmpla cîndva) pentru a-mi putea expune clar argumentele. Toate gîndurile mele bune.
[...] numărului 18 al Nautilusului. Şi de altele… (vezi şi intervenţiile la articolul Să spunem lucrurilor pe nume, de Liviu Radu, de pe site-ul SRSFF). Nu mai stau o săptămînă pentru a semnala intervenţia lui [...]
Iată un articol care, după cum spune autorul său, se adresează scriitorilor începători. L-am citit drept urmare cu mult interes şi, deşi recunosc adevărul celor descrise, stropul de speranţă pe care-l mai aveam (că de entuziasm nu mai poate fi vorba), s-a evaporat şi el.
Cu permisiunea dumneavoastră, voi spune părerea mea referitor la problema drumului de la manuscris la carte.
În primul rând, astăzi cei care citesc sunt pe zi ce trece tot mai puţini. Nu se citeşte nici literatură pe hârtie, nici online. Tinerii nu mai doresc aşa ceva; vor filme cu efecte speciale, vor meciuri, chefuri şi alte distracţii mai mult sau mai puţin facile. Vă rog să mă credeţi, sunt, din păcate, profesoară şi ştiu exact: elevii preferă chiar şi o problemă la matematică decât să-i oblige cineva să citească.
În al doilea rând, pentru ca editurile să vândă o carte, ar trebui să-i facă publicitate. Intens. La T.V., în ziare, oriunde. Cum vă explicaţi că se vând atât de bine cărţile împreună cu diverse ziare, la un preţ redus? Eu le cumpăr pe cele pe care le doresc pe sub mână…
În al treilea rând, dar vă rog să n-o luaţi ca pe un sfat, nu mi-aş permite, scriitorii trebuie să înveţe a scrie comercial. Adică să coboare stacheta la nivelul publicului, deşi îmi pare rău s-o spun.
Iar despre debutanţi, stimate domnule Liviu Radu, m-am recunoscut în rândurile dumneavoastră! După bucuria nesperată pe care mi-au făcut-o cei de la SRSFF publicând un text semnat de mine, am aflat că debutul meu nu este valabil, întrucât n-a avut loc la o revistă. Adevărul e că aflasem de revista Nautilus în acelaşi timp în care descoperisem şi site-ul SRSFF. Am trimis texte simultan în ambele direcţii, dar SRSFF a luat legătura cu mine, iar Nautilus nu mi-a trimis nici măcar acum un răspuns, chiar dacă acesta ar fi fost nefavorabil.
Concluzia? Din punctul meu de vedere, deşi literatura de orice fel are de înfruntat vremuri potrivnice, în viitor, SF-ul se va afla într-o poziţie privilegiată faţă de mainstream, dacă va exista promovarea adecvată şi dacă autorii vor identifica publicul ţintă şi-i vor oferi exact ceea ce acesta cere.
[...] editorialul numărului 18 al Nautilusului. Şi de altele… (vezi şi intervenţiile la articolul Să spunem lucrurilor pe nume, de Liviu Radu, de pe site-ul [...]
@Diana – peste tot e la fel. Uite un interviu cu o poetesa ultrapremiata la debut: http://revistascriitorului.ro/pauza-dintre-vene-cu-miruna-vlada/
Cat despre “sa oferi ce cere publicul”, ei bine, tocmai asta nu se face la noi. Pentru ca sa scrii ce vrea cititorul implica un efort mult mai mare decat sa scrii ce-ti place tie, ca scriitor.
Hai sa ma bag si eu. Cred ca discutia despre calitatea scriiturii si cei carora te adresezi exista si acum 20 de ani. In fapt. ceea ce nu se intelege pe la noi este ca orice face un scriitor ar trebui sa fie ajungerea la cititor. Adica pe piata.
Din pacate nu piata este in mintea scriitorului…. Si, totusi, suntem intr-o economie de piata, cred si sper.
Probabil ca daca piata ar cere-o si Nemira ar publica autori romani. Poate politica autorilor francezi sau italieni ar fi de urmat. Pseudonimele anglo-saxone ar fi o solutie?
Not again…
Crezi ca Harry T Francis e mai lizibil decat Aurel Carasel ? Textul e la fel de prost, indiferent cum il semneaza. Iar cititorul pacalit e nu doar pierdut, ci, mai rau, poate deveni un dusman declarat (evil grin)
“Pseudonimele anglo-saxone ar fi o solutie?”
VERY BAD IDEA! Corn, aka ‘Patrick’, inca mai trage ponoasele dupa celebra “Dune 7″…
Asta cu pseudonimele nu poate fi decat o gainarie. Si da!, nu schimba scriitura, constructia, viziunea, ideile etc.
[...] editorialul numărului 18 al Nautilusului. Şi de altele… (vezi şi intervenţiile la articolul Să spunem lucrurilor pe nume, de Liviu Radu, de pe site-ul [...]
[...] SRSFF – Liviu Radu – Să spunem lucrurilor pe nume [...]
apropo de “Lucian Merişca sau Costi Gurgu, singurii care au reuşit să pătrundă în antologii scoase dincolo” mi-am amintit ca, intr-o antologie nu chiar celebra, dar aparuta tot in SUA, am publicat eu si doru stoica, prin 2005 parca
corect! cand ai incredere ca ceea ce ai produs… sparge creierii “victimelor”… pregatesti terenul din timp, ii amagesti usor si cand momentul aparitiei este GATA… le oferi o carte tuturor potentialilor critici. nu e deloc usor sa oferi 200-300 de volume. dar e minimum minimorum ca sa ai o perceptie macar marginala la nivelul intregii tari.
lumea afla de isprava ta… si incepe sa te xeroxeze, ca caute vreun pdf, ceva.
incepi sa existi
(asta daca nu ai incotro si o iei de jos. ca daca ai bani si poti face reclama cum se poate face si pe la noi… apreciez ca poti vinde 10 k de exemplare. dar, in nici un caz n-o sa te afli in limitele unei profitabilitati. doar vinzi 10 k de carti. si atat.)
Leave your response!
sondaj
arhiva
rubrici
calendar
SRSFF recomandă: de ascultat
SRSFF recomandă: de citit
SRSFF recomandă: reviste online şi site-uri
edituri & librării recomandate de SRSFF
bloguri recomandate
etichete
You need to log in to vote
The blog owner requires users to be logged in to be able to vote for this post.
Alternatively, if you do not have an account yet you can create one here.
Powered by Vote It Up
cele mai recente articole
Cele mai comentate articole
comentarii recente