Sefeul, o stare
Comentând editorialul anterior, Dario Pecarov a pus o întrebare care nu ar trebui tratată cu superficialitate.
Concluzia la care am ajuns, cel putin eu, e ca daca scriu in continuare sa scriu doar cu gandul ca oricum nu voi avea niciodata mai mult decat cateva sute de cititori, indiferent de calitatea si marimea textelor. Ca daca gandesc un roman bun si-l mai si scriu pot sa-mi iau gandul ca voi fi luat in seama de vreo editura, cu atat mai mult cu cat sunt un tinerel de douazeci si ceva de ani, absolut necunoscut publicului, chiar si celui initiat. De ce sa ma chinui atunci cu o munca deloc usoara, care cere timp si sacrificii? Din dragoste pentru SF? Dar dragostea nu tine de foame, nu-i asa?
Şi nici de sete, aş adăuga eu.
Câţi scriitori de sefe sunt, în acest moment, în România? Poate treizeci, poate cincizeci, greu de crezut că numărul lor depăşeşte suta. La o masă de cel puţin câteva milioane de cititori potenţiali, cifra pare ridicol de mică (România este o ţară în care analfabetismul are o “cotă mică de piaţă” conform statisticilor). Ar reveni un scriitor la câteva sute de mii de cititori. Aparent, scriitorii de sefe ar avea parte de o franzelă zdravănă. Sau de un tort mare, e loc pentru toată lumea, fiecare primeşte pe săturate.
Fireşte, lucrurile nu se potrivesc cu aritmetica simplă de mai sus. Din multe motive. Printre acestea se poate regăsi şi motivul invocat de Liviu Radu în articolul său. Scriitorul român de sefe nu scrie pentru piaţă pentru că nu există piaţă care să-i absoarbă producţia. Sesizăm un cerc vicios: nu scriem sefe (sau scriem puţin) pentru că nu prea avem unde să-l publicăm. Şi dacă avem, cititorii sunt prea rarefiaţi ca să amorseze o reacţie în lanţ. Nu există cerere, oferta este slabă (cantitativ şi calitativ). Sesizăm şi un paradox: Liviu Radu precizează la începutul editorialului că literatura SF este acceptată ca fiind o formă a artei populare (a nu se confunda cu creaţia populară), o artă de consum, fără mari pretenţii intelectuale şi destinată să producă emoţii estetice simple. Prin urmare, sefeul ar trebui să fie o reţetă de succes pentru o editură.
Dar aşa şi este! Sefeul este o reţetă de succes. Să ne uităm la autorii de vârf din sefeul anglo-saxon şi care se vând relativ bine pe piaţa de sefe românească. Sigur, în măsura în care traducerile sunt făcute cel puţin cu seriozitate şi nu cu picioarele sau cu Google Translator (asta ţine şi de respectul editurii pentru cititori). Atunci, de ce autorii români sunt atât de străvezii prin comparaţie cu traduşii de pe alte meleaguri?
Unde este, de fapt, sefeul românesc? Unde se ascunde? De ce nu-l vedem mai agresiv pe piaţă? Ce lipseşte scriitorilor români, comparativ cu cei traduşi, ca să cucerească o piaţă nu atât de minusculă cum am fi tentaţi să credem? Interesul cititorului român pentru sefe în general nu este chiar atât de atrofiat cum ar lăsa să se înţeleagă sintagma literatură de nişă. Au scriitorii români o genă în plus sau în minus prin care se deosebesc de ceilalţi? Sau, mai degrabă, ar trebui să mă întreb, scriu autorii români prea slab ori cititorii români de sefe sunt muuult prea pretenţioşi? Sau, altfel: poate scriitorii români de sefe sunt atât de geniali încât cititorii nu au organe prin care să-i recepteze. Poate că scriitorii români de sefe se cred nişte Picasso literari care se aşteaptă ca din câteva linii şi pete de culoare să lase lumea cu gura căscată. Uitând că, lui Picasso, i-au trebuit decenii pentru a ajunge la simplitatea şi perfecţiunea liniilor sale. Mi-e teamă că sefeul atuhton se prezintă mai degrabă în stări cuantice: are ordine de mărime mici şi se supune principiului de incertitudine al lui Heisenberg. Şi de aia nu-l vedem. Îl simţim, eventual. Ca o stare.
Puţini scriitori de sefe, puţine opere, puţine satisfacţii. Multă puţinătate în sefeul autohton.
Revin la întrebarea lui Dario Pecarov: la ce bun o muncă deloc uşoară? Mă chinui un an de zile să scriu un volum care va fi citit de câteva sute de cititori. Iar cu banii primiţi pot plăti, în cel mai fericit caz, câteva întreţineri, nu multe. Mi se pare nedrept. La fel de nedrept cum i se pare unui naufragiat, pe o plută, în largul oceanului, să moară de sete înconjurat de atâta apă. Mă simt ca un naufragiat, plutind la voia întâmplării, scriind mesaje pe care le arunc în ocean. Unele vor fi citite, altele se vor pierde. Nu am de ales, ţărmul nu există. Iar setea care mă ucide lent este dragostea mea pentru sefe…
Rudi Kvala
Liviu scrie pentru prieteni, Rudi scrie pentru ca nu poate altfel, Horia editeaza pentru ca nu traieste din asta, samd.
Singura concluzie posibila: SF-url romanesc e o colectie de situatii si personaje exceptionale, iar din exceptii nu rodeste o piata viabila, asa cum ne-o dorim cu totii. Sper sa ma insel, totusi…
Ar mai fi ceva: in general autorii romani, si in special cei din SF nu sint platiti de catre editori/edituri, contractul valorand de obicei mai putin decat hartia pe care este scris. Ba chiar sint invitati sa vina cu bani de acasa pentru “sponsorizarea” cartii.
Foarte interesant este faptul ca aceste practici nu sint straine nici de cei care pozeaza intr-un fel de eroi ai SF-ului romanesc…
Chiar asa? Savuros, monser. Detalii?
“Rudi scrie pentru ca nu poate altfel” (cum spune foarte corect Eddie)– astfel se explica valoarea superioara a textelor lui Rudi. Nu am avut placerea sa-l cunosc personal pe Picasso, dar pun pariu ca nu a hotarit sa picteze ca sa faca bani, ci pentru ca nu putea altfel. Nu a prospectat mai intii piata ca sa vada ce se vinde mai bine, a compilat cerintele potentialilor clienti, in functie de care a produs o capodopera. Picasso avea ceva de spus/aratat lumii intregi, ceva care nu-l lasa sa doarma noaptea. A creat, nu a produs. Asa cum Rudi (si nu doar el, imi cer scuze celorlalti ca il mentionez doar pe el) creeaza, nu produce, incercind sa comunice chestii care nu-l lasa sa doarma . Daca la asta pica si ceva bani pentru intretinere, cu atit mai bine -).
Daca exista sf care se vinde bine, inseamna ca exista cititori de sf. Dar ca acesti cititori prefera traducerile, cred ca asta se explica numai prin diferenta de calitate a textelor. Si am ferma convingere -) ca aceasta este diferenta dintre « productii » si « creatii », iar cititorii cu pricina sint gata sa plateasca pentru creatii, nu pentru productii.
Eh, toata lumea care are cat de cat legatura cu lumea editoriala SF-istica romaneasca stie problema, dar nu se spune public. Relatia este de cele mai multe ori inversa: editorul ai face scriitorului o favoare ca-i publica munca – daca scriitorul cere bani e deja nesimtit.
Desi platiti prost (insa pe masura tirajului/vanzarilor), cei care au publicat la Bastion se pot considera norocosi.
Daca vrei sa afli detalii, ia orice volum de SF romanesc aparut si intreaba-l pe autor cati bani a primit. Curajosii o sa-ti raspunda, dar cred ca ce-i mai multi o sa dea in alte ’subecte’…
Nu stiu daca inteleg bine: exista texte sf geniale scrise de autori romani pe care editurile refuza sa le publice ?
@Eddie: corect, sefeul romanesc este o colectie de personaje si situatii exceptionale
@Aspoiu: Din pacate asa se (cam) intampla cum ai spus – unii isi sponsorizeaza cartile. Nu cred ca este, in mod necesar, ceva rau in asta. Numai ca, ridicat la rang de norma, acest obicei descurajeaza puternic productia autohtona.
@Chrome: Dupa stiinta mea nu exista texte geniale produse dupa 1990. Punct. Si ca sa nu existe interpretari, prin texte geniale inteleg opere sefe comparabile cu Solaris, Picnic…, Dune. Nu avem asa ceva. In fine, eu nu am stiinta despre genialitati romanesti de talia celor enumerate mai sus.
OK.
Am sa reformulez: in loc de « texte geniale », a se citi : « texte scrise de autori romani de acelasi nivel calitativ cu traducerile care se vind bine pe piata romaneasca ».(Sa-i lasam pe Lem&Co. in pace-)
Intrebarea era : daca exista astfel de texte, de ce le refuza editurile ? De ce o editura ar prefera sa plateasca copyright si un traducator in loc sa incurajeze talentele locale – daca nivelul calitativ al textelor este comparabil, deci oferind acelasi potential de profit.
(Iertata fie-mi ignoranta, incerc doar sa inteleg mecanismul pietei de sf .)
chrome: Din ce am observat eu (si nu am pretentia ca observatiile mele sunt atotcuprinzatoare), textele autohtone care au valoare sunt, in general, publicate. Fie in volum de autor, fie in volume colective (antologii). Dar, vai… sunt atat de putine. Mike are in buna masura dreptate atunci cand recomanda unui autor sa persevereze. Pana la urma se va gasi o editura dispusa sa-l publice, daca are intr-adevar valoare. Si fara sa aduca bani de acasa. A, si mi-am adus aminte de un lucru. Ma intreb de ce oare in Romania nu exista (nu in mod vizibil, cel putin) agentii de reprezentare pentru scriitorii romani. Impresari adica. Gigi Berlogea isi vinde ultima manea prin impresari. Scriitorul roman trebuie sa alerge dupa editor. E caraghioz…
Un lucru sa fie clar, domnilor. Un text genial de sefe nu se poate scrie atunci cand stii ca ai facuturi de platit, un copil de crescut, eventual de intemeiat o familie si nu ai nici un ban, nici un viitor. Iar la cum se munceste in tara asta, dupa 8-9 ore de invartit ca un titirez, cu siguranta incepe sa iasa la suprafata geniul scriitoricesc, mai ales cand te asezi in fata calculatorului si-ti vuieste capul.
Un scriitor nu ar trebui sa creeze pentru bani? Pai de ce? Un contabil trebuie sa faca actele unei firme pe gratis?
Iar comparatia cu Picasso mi se pare absurda, desi ii inteleg esenta. Picasso era spaniol, domnilor. Alte conditii, alta mentalitate. Daca tot se dorea o comparatie exemplificatoare cred ca Brancusi era cel mai indicat. S-a nascut la tara, dar s-a zbatut intr-atat ca a ajuns unul dintre cei mai importanti sculptori moderni. Dar asta nu s-a intamplat aici, in tara lui. Ar fi fost absolut imposibil…
Domnilor, solutia este simpla. Textele acelea comparabile calitativ cu traducerile care se cumpara in Romania, dar pe care editurile din Romania refuza sa la publice (din motive care, in continuare, nu imi sint clare), se pot traduce si publica in alte tari, unde editurile recunosc si remunereaza calitatea. Lucian Merisca a facut-o deja.
A propos de Brincusi: eu cred ca fost unul din cei mai importanti sculptori moderni nu doar pentru ca s-a zbatut, ci mai ales pentru ca era extrem de talentat.
@chrome,despre Brancusi ai dreptate.
Eu cred ca si asa, tinand seama de situatia actuala, o antologie anuala in care sa fie publicate cele mai bune povestiri din online, romanesti, nu ar fi un efort prea mare pentru o editura.
@Dario – ca aiba si gura editorilor neseriosi ce manca…
Dupa parerea mea scrisul (arta, in general) e o pasiune. E ceva care te macina, care vrea sa se desprinada de tine, daruindu-se lumii intregi. Un adevarat artist traieste pentru arta lui, se hraneste cu arta lui, se casatoreste cu arta lui, operele lui sunt copiii lui. Nu se spune degeaba ca arta cere sacrificii. In lumea asta totul are un pret, Dario. Si da, asa e, dragostea nu tine de foame, dar atunci cand iti pui stomacul mai presus de dragoaste nu iubesti cu adevarat (o mama e in stare sa rabde de foame ca sa-si hraneasca toti copiii, nu?)
Dupa parerea mea, ai pus problema intr-un mod cu totul gresit. In lumea noastra trebuie sa alegi ce vrei sa vii: artist sau bogatas? Da, stiu ca exista si artisti bogati, dar pentru asta trebuie sa faci ce spunea Eminescu: traieste si chinuieste, Dario, nu astepta sa-ti cada universul la picioare fiindca esti in stare sa insiri vorbe frumoase!
Si apropo, daca toata lumea ar fi gandit ca tine, neamul asta nu s-ar fi putut mandri cu un poet pe nume Eminescu
@Vero: Ars est pecuna(parca asa spuneau stramosii nostri daci).
Avind in vedere ca literatura SF de dinainte de 89 era totusi mediocra(no small feat daca ne gindim ca literatura meinstrim era zero) poate li se intelege editorilor reticenta.
Ars es pecunia, si asa zicea Mel Brooks, nu Burebista…
Cat despre mediocritatea SF-ului “comunist”, daca e sa comparam textele scrise intre 1969>1989 si cele dintre 1989>2009, tare mi-e teama ca SF-ul post comunist ar pierde la scor, in ciuda usurintei incredibile cu care se poate publica o carte acum.
Ok din doua typos facem corect: Ars est pecunia. Am mai scris aici ca nu cunosc decit sefeul comunist. Si “mediocru” nu era depreciativ, din contra. Comparat cu zero in grade Kelvin de la meinstreim, eram plin de admiratie. Mi se pare totusi toxic sa califici epoca comunista drept cistigatoare. Nu aveau cum sa scrie bine atiti timp cit utopic era un veceu public nu curat, ci in care sa poti calca.
Cum spunea acelasi nemuritor Burebista: ex nihilo nihil fit sau pe romana din kkt kkt rasare.
Hippolat, Hippolat… din kkt rasar superbe flori
Nu cred ca exista un sefeu “comunist”, fireste, exceptand textele facute la comanda in epoca. Stii foarte bine ca, minus textele amintite mai inainte, sefeul din acea perioada avea alte stari cuantice decat cele ceausisto-marxiste. Ba, as indrzni sa afirm, daca nu se petrecea tranzitia de faza din 1989, toata scriitorimea romana ajungea sa se produca pe domeniul sefeului. Intr-un fel sau altul…
A trebuit sa scriu asa pt ca Edie a luat in serios ars est pecunia. Scuze pentru vocabular.
Sigur ca exista un sefeu comunist: e sefeul scris in perioada comunista. Si ca sa fiu sincer, nici nu era o judecata de valoare. Pur si simplu cred ca trebuie trasa o linie: ce e inainte de 89 rau, ce e dupa 89 bun. Si pornit vitejeste inainte. SI ai scris:scriitorimea romana. Despre cine vorbim? Nu cunosc personajele
@Hippolat:Ai inversat un pic valorile!Trecind peste comunism/necomunism, care nu au nici o legatura cu valoarea sf-ului,literatura sf “dinainte” era chiar MARE!Putine “opere” post… se ridica la aceeasi valoare!Incearca sa citesti “Break” de C.T.P. si ai sa te intrebi cum a putut sa apara in acele timpuri!
@vero: Tot ceea ce am incercat eu sa spun, voi ati inteles gresit. O sa fiu plecat o saptamana departe de civilizatie, dar cand o sa dau din nou de internet, o sa-mi spun punctul de vedere despre toata povestea asta intr-un text mai amplu pe care sa-l public, fie aici, fie pe blogul meu. Un singur lucru vreau sa il lamuresc acum: voi scrie sefe si daca ar fi sa ma imbrac cu zdrente si sa mananc doar paine uscata si apa. voi citi si scrie sefe si daca ar fi sa umblu cu cel mai luxos iaht in cele mai exotice mari.
Da, si te face sa te intrebi de ce CTP-ul nu a scris MULT SF din ala de calitate dupa “revolutie”, avand in vedere libertatea de exprimare si “in ciuda usurintei cu care se publica o carte acum”. Sau poate e mai ‘cul’ sa faci bani din cacaturi politice cu tenta balcanic-manelistica…
E si mai curios cum acei oameni care produceau SF de calitate inainte de “revolutie” au lasat-o balta in corpore dupa 1989… Poate au fost sedusi de alte ‘oportunitati’, chestie care ne arata ca si arta trece tot prin stomac, portofel sau cont, si in ciuda ‘chinurilor artistice’ sint alte prioritati pe lista.
Si nu ar fi numai banii motivul pentru care nu prea se scrie (SF) in RO – cred ca mai este si problema lipsei respectului, bunului simt si seriozitatii, manifestata la nivel de catre ‘patronii’ de edituri.
Si atunci de ce sa o faci? Poti sa scrii ca o faci pe timpul tau, dar sa publici in RO chiar nu vad sa aiba sens in conditiile de acum… Sado-masochistii se exclud.
@bebe: n-am inversat nici o valoare pentru ca nu am emis nici o judecata de valoare.Sa reformulez: e contraproductiv sa se tot fredoneze ce buni erau cei dinainte si ce prosti sint cei de acum. Mai ales ca gustul personal e un arbitru superpotent. Mai tineti minte cu ce satisfactie am rinjit cu totii cind ne-a citit Danut Domus? Da domle, cel mai bun text al lui de pina acum, subtil, chestii… Chiar pe siteul asta am citit o parere exact opusa.
Parerea mea personala este urmatoarea: daca te apuci de orice cu gandul ca o sa mori de foame facand lucrul respectiv, esti bun de exponat in Muzeul Celor care se Autoelimina din Societatea Umana.
Zau, nu pare ciudat sa faci un lucru dificil si care necesita studiu, efort, timp, (scrisul de exemplu, sau chiar scrisul de proza fantastica, asa ca sa aleg ceva) spunandu-ti ca oricum nu o sa-ti cumpere nimeni marfa ???
Eu ideea asta conform careia artistul adevarat moare de foame am intalnit-o numai in romanele romantice si crasmele romanesti. Prin ce alte tari am mai fost, am descoperit ca aia care mor de foame sunt diletantii, mediocrii – de fapt, pana si astia o duceau decent daca munceau mai mult.
De asemenea, nu e nevoie sa ai cine stie ce teluri nobile sau abisale ca sa faci asta. AP Cehov a inceput sa scrie pentru bani. La comanda. Si a si trait bine. Ma intreb daca asta inseamna ca n-a fost artist.
Eu zic ca piata asta romaneasca de literatura fantastica o sa apara atunci cand vor fi editate primele reviste online profesioniste. Care probabil vor aparea atunci cand (potentialii editori/publisher-i) vor junge la concluzia ca literatura fantastica romaneasca e un produs bun de vanzare.
Se pare ca nu e cazul, mama ei de literatura.
Leave your response!
sondaj
arhiva
rubrici
calendar
SRSFF recomandă: de ascultat
SRSFF recomandă: de citit
SRSFF recomandă: reviste online şi site-uri
edituri & librării recomandate de SRSFF
bloguri recomandate
etichete
You need to log in to vote
The blog owner requires users to be logged in to be able to vote for this post.
Alternatively, if you do not have an account yet you can create one here.
Powered by Vote It Up
cele mai recente articole
Cele mai comentate articole
comentarii recente