Câteva învăţăminte
Textul lui Dragoş Butuzea, Aşteptările cititorului (amator) de science-fiction, a provocat o serie de reacţii virulente în rândul celor care au cunoştinţe mai bogate în domeniul literaturii SF. S-a ignorat însă onestitatea demersului său, în urma căruia trebuie să tragem anumite învăţăminte.
Domnul Butuzea porneşte de la o definiţie frumoasă a literaturii sf – mistificări care încearcă să pară verosimile prin amănunte ştiinţifice, definiţie care îi aparţine lui Edgar Allan Poe. Domnia sa ignoră faptul că E. A. Poe nu putea să definească un gen ce a apărut la multă vreme după moartea sa – e adevărat că Poe a fost unul dintre precursorii genului. Considerând că această definiţie corespunde concepţiei sale despre ceea ce ar trebui să fie SF-ul, domnul Butuzea exclamă, dezamăgit: Aşteptam lumi noi, perspective extraordinare, în faţa cărora să zic wow, amazing stories! În schimb, am găsit povestiri cuminţele, mai mult verosimile decât mistificări.
Trebuie să recunoaştem că opinia domnului Butuzea nu-i apărută chiar din neant. Credinţa că literatura SF trebuie să provoace a sense of wonder nu-i nouă, iar Cornel Robu s-a străduit mult timp s-o răspândească şi în România.
În general, literatura SF este acceptată ca fiind o formă a artei populare (a nu se confunda cu creaţia populară), o artă de consum, fără mari pretenţii intelectuale şi destinată să producă emoţii estetice simple. Se uită că diferenţierea între arta populară şi cea elitistă ţine de evoluţia istorico-socială, de conjunctura culturală, de evoluţia gustului public şi de mulţi alţi factori. Astfel, o operă considerată la un moment dat ca aparţinând artei populare şi fiind accesibilă ca înţeles unor mase mari de oameni (creaţiile lui Bach sau Verdi, epopeile homerice, de exemplu) poate să devină în timp o operă elitistă, ce poate fi apreciată doar de grupuri restrânse, cu o anumită pregătire. În acelaşi mod, o lucrare destinată unei elite (romanele poliţiste ale lui Conan Doyle, printre altele) poate ajunge să fie apreciată de mase mari, să se editeze în tiraje considerabile, să genereze un gen ce va aparţine artei populare, cu toate caracteristicile acesteia. Literatura SF a trecut prin câteva schimbări de fond. Apărută iniţial ca literatură specializată (pentru instruire, în varianta Jules Verne, sau de dezbatere de idei, în varianta Wells sau Capek), a devenit prin anii 1930 o literatură populară, cu toate caracteristicile genului, având în primul rând menirea de a minuna. În acelaşi timp, literatura SF a păstrat o serie de caractere elitiste, continuând – o parte din ea – să fie o literatură de anticipaţie, extrapolând probleme şi atrăgând atenţia asupra lor. Evident, unii autori au folosit teme ale literaturii de avertisment pentru a trata doar partea de senzaţie. Astfel au apărut romane apocaliptice, în care avertismentul (pericolul războiului nuclear, al molimelor provocate de ingineria genetică, neglijarea problemelor sociale etc) a fost neglijat în favoarea catastrofei, a elementului senzaţional, a aventurilor extraordinare şi a personajelor schematice – adică, într-un cuvânt, în favoarea literaturii populare. Un rol important în formarea gustului pentru arta populară au jucat filmele. Evident, filme precum Star Wars au avut succes de public mai mare decât Odiseea spaţială. Pe de altă parte, autorii cei mai serioşi de literatură SF încercau, de dragul verosimilităţii, să descrie prin elemente caracteristice atmosfera în care avea loc acţiunea. Iar verosimilitatea le impunea introducerea unor elemente de decor aparent senzaţionale.
Domnul Butuzea pomeneşte, printre elementele sf la care se aştepta, viermii de pe Arrakis. Acest lucru este interesant ca mod de abordare a problemei, pentru că în romanul lui Herbert există alte elemente mult mai speciale, mult mai impresionante – dar care nu pot fi remarcate decât în urma unei lecturi lipsite de superficialitate. Viermii pot fi reţinuţi de oricine răsfoieşte romanul – sau priveşte din când în când filmul – dar civilizaţia deşertică în care există un adevărat cult al apei este descrisă printr-o mulţime de amănunte strecurate ici, colo – o lacrimă vărsată pentru cineva este un omagiu suprem, un legământ se încheie scuipând în palma partenerului de tratative, etc. Cine a fost atent şi a remarcat că locuitorii de pe Arrakis (a se remarca legătura cu Irak) proveneau de pe o planetă numită Misir (acesta fiind numele arab al Egiptului)?
Prima concluzie este că o anumită categorie de cititori, pentru care genul este ceva nou, este dispusă să considere textele SF ca fiind superficiale şi menite să te lase cu gura căscată. Aceşti cititori doresc mistificare, nu demonstraţie ştiinţifică, o mistificare în deplină cunoştinţă de cauză, fără vreun subînţeles. Pentru ei, omul invizibil e doar o persoană care poate intra oriunde, fără să plătească bilet, şi ar fi şocaţi să afle că, de fapt, Wells a scris o parabolă. Considerând textele SF ca literatură de divertisment, aceşti cititori nu sunt dispuşi să-i acorde mai multă atenţie decât consideră ei că merită şi nu încearcă să străbată pojghiţa de suprafaţă a poveştii aparente.
În acelaşi timp, există posibilitatea ca această categorie de cititori să nu dorească să aibă de-a face cu o literatură obositoare, de aceea vor să ia faptele ca atare, să nu fie obligaţi să descopere prin eforturi proprii ce se ascunde în spatele aparenţelor. E posibil ca prin asta să se explice, în parte, succesul brusc al literaturii fantasy la noi. Literatura fantasy prezintă un avantaj faţă de literatura SF: nu trebuie să te întrebi ce legi acţionează în lumea creată de autor, e o lume de basm, în care se poate întâmpla orice, fără să existe vreo logică, vreo regulă. Dar adevăraţii cunoscători ai genului ştiu că nu-i aşa. Stăpânul inelelor a avut, brusc, un succes extraordinar abia după apariţia filmului. Aş fi curios să ştiu câtă lume a apreciat cartea mai mult decât filmul, câtă lume şi-a dat seama de masivul bagaj etic al romanului, câtă lumea a considerat că nu are de-a face cu o simplă poveste pentru copii. Nici nu îndrăznesc să mă întreb câtă lume a apreciat construcţia complicată şi solidă a lumii clădite de Tolkien.
Cunoscătorii genului SF ştiu că în acest moment literatura hard sf devine tot mai elitistă, dar că, în acelaşi timp, producţiile cinematografice capătă un caracter tot mai popular. Evident, există şi o literatură cu caracter popular – şi nu numai cea provenită din novelizări sau cea destinată ecranizărilor. Literatura populară nu-i neapărat de proastă calitate sau demnă de dispreţ. Atunci când te duci la teatru, poţi să alegi o comedie bulevardieră sau o tragedie. E bine în ambele cazuri, totul e să nu încurci genurile. Câtă vreme ştii ce vrei, e alegerea ta, iar această alegere merită respectată.
Domnul Butuzea preferă, în acest moment, mistificarea din fraza lui Poe. Cei care l-au atacat cu virulenţă ar trebui să-şi aducă aminte care au fost textele ce le-au trezit gustul pentru SF. Există o anumită logică a formării gustului, există anumite etape care trebuie parcurse. Dacă domnul Butuzea şi cei ca el vor continua să citească – şi vor citi ceea ce trebuie – vor ajunge ca, după un anumit timp, să prefere literatura de idei, nu de mistificare. Trebuie să le recomandăm literatura bună, dar citită într-o anumită ordine…
Autorul român de literatură SF nu scrie pentru piaţă – pentru că nu există piaţă, această literatură nu generează suficienţi bani pentru asta. Ca atare, autorul român scrie pentru sine – şi pentru cei câţiva cititori fideli care îl citesc cu înţelegere şi care-i fac sugestii pertinente. Poate că aceşti cititori nu sunt atât de mulţi pe cât am vrea, dar calitatea unora ne asigură satisfacţiile morale necesare pentru a merge mai departe. La urma urmei, fie că scriem poveşti de avertisment, istorisiri cu implicaţii morale sau poveşti cu prinţese, fiecare dintre noi îşi are cititorii săi demni de respect. De aceea, nu trebuie să-i dezamăgim, trebuie să răspundem aşteptărilor lor. Iar domnul Butuzea îşi va modifica şi dânsul aşteptările, în timp…
Liviu Radu
frumos spus…
In primul rand, felicitari pentru aceste invataminte la care orice scriitor de sefe ar trebui sa plece ureche. Am evitat sa intervin in discutie la mult blamatul editorial anterior, cu toate ca mi s-a parut ca domnului Butuzea i s-a facut o nedreptate. Conteaza ca s-a discutat, ca oamenii si-au spus parerea si ma bucur sa vad ca in cele din urma s-a ingropat “securea”. Se dovedeste inca o data ca iubitorii de sefe sunt oameni frumosi si ca dragostea pentru gen e mai mare decat orice. Domnule Liviu Radu, va multumesc ca mi-ati lamurit anumite lucruri cu acest editorial. Dar vreau sa pun o intrebare. Nu cumva piata romaneasca de sefe nu exista pentru ca nu o creem noi, scriitorii? Pentru ca scriem pentru noi in loc sa plecam urecea la ceea ce vrea cititorul sa gaseasca in textele noastre? Eu cred ca asta a vrut sa spuna domnul Butuzea in textul sau. Reactia cu care a fost intampinat inseamna cumva ca daca scriitorul roman de sefe creaza pentru “prostime” se injoseste?
Eu propun o campanie “misionara” cu scopul de a-i invata in primul rand pe tineri ce inseamna cu adevarat sefeul. Asa poate ca mai vindem si noi ceva:D
Am si eu cateva nelamuriri:
- Unde e succesul ala nemaipomenit al Fantasy-ului – sau poate vb de Harry Potter?
- Hard SF-ul, ala cu teorii matematice, fizice, chimice, biologice etc, mie mi se pare ca e in cadere libera la toate nivelele, fie ele si elitiste – sau poate mi se pare doar mie?
- as vrea un exemplu de carte superficiala care a fost menita sa ne lase cu gura cascata
Si o opinie legata de asta:
“Autorul român de literatură SF nu scrie pentru piaţă – pentru că nu există piaţă, această literatură nu generează suficienţi bani pentru asta. Ca atare, autorul român scrie pentru sine – şi pentru cei câţiva cititori fideli care îl citesc cu înţelegere şi care-i fac sugestii pertinente.”
Atat timp cat scriitorii romani cred si aplica chestia de mai sus, nici nu o sa aiba piata, evar…
Ar mai fi o ceva pentru faza cu viermii de pe Dune, insa desi intuiesc unde bate Dragos, astept sa ne explice la ce s-a gandit de fapt. Dupa aia, oi zice si io.
Mai clar şi mai frumos de atât cred că nu se poate şi nici nu-i nevoie. Cine nu înţelege nici acum cred că nu va înţelege niciodată.
@ Dario E cam greu să creezi o piaţă de carte pentru literatura sefe într-o ţară în care manelele şi pornografia sunt cele mai căutate articole şi pe zi ce trece oamenii de cultura sunt tot mai puţini. Unii emigrează, alţii se ascund sub pământ şi noile generaţii cresc propunându-şi să ajungă Becali sau Guţă. Aşa că eu sunt fericit că există piaţă atâta câtă e, că mai există pasionaţi de sefe, câţi mai sunt şi mă bucur înainte de toate că există scriitori ca Liviu Radu.
Domnu’ BeeF, inteleg partea aia cu manele, becali si gutza (ca este si era si in manifest), da’ zau nu stiu de ce ai mata necaz pe pornografie.
Pai stii dumneata ce tara este cel mai mare producator de pornografie pe planeta asta? Sa-ti spun eu: Marea Britanie. Si ce SF mult si misto au… Mai ca ai zice ca merg mana-n mana cele doua.
Hmmm… acum imi dau eu seama de ce i-a numit Gramescu pornografi pe aia de scriau si scoteau ziare, reviste SF intr-o veselie dupa ’90. Intre timp s-a mai nuantat problema, am trecut la subtilitati(productii cretinele par egzampl).
Recunosc ca pricep mai greu, dar chiar niciodata?!
Nu am eu nimic cu pornografia Aspoiule, dar zău nimic. Pe mine nu existenţa pornografiei mă oftică ci lipsa acută de cultură. Poate să fie Anglia cea mai mare consumatoare de pornografie numai că la ei s-ar părea că nu s-a redus problema la atât, între două pornuri mai aruncâ un ochi şi într-o carte. La noi între două pornoşaguri ea se duce să aducă seminţele iar el pune o piesă de jale, întratât de jalnică de jale încât se scoală părul pe mine ca pe mâţă când se trezeşte cu un câine în faţă. Iar despre citit… da, recunosc şi că citesc ei câte ceva. Cam atât cât le trebuie pentru a-şi da seama că Duralex sedsex sau cum drac o suna citatu’ este reclamă la prezervative într-o limbă străină.
@Feri – si eu ma bucur ca existati, nu-i vorba de asta. Imi sunteti dragi toti. Ma jur. Dar nu era ideea asta, ca trebuie sa incercam sa facem ceva? Nu ar trebui sa incercam sa schimbam mentalitati? Daca facem totul doar pentru a ne lauda intre noi nu rezolvam nimic, asta o facem pentru noi. Dar pentru SF? Pentru cultura? Nu toti viseaza sa ajunga becali. Mai sunt si tineri care isi cauta un drum. Hai sa li-l aratam noi.
Aspoiu@ Propun un dualsim: jumatate site de sefe, jumatate de pornografie…
Concluzia:
SF-ul si pornografia,
Salveaza Romania!
(Urale, aplauze furtunoase!)
PS. Explicatie pentru regina fentezi, in caz ca intra pe aici:
furtunoase nu are legatura cu furtun, ci cu furtuna, care nu este femininul de la furtun
Si ca veni vorba, Feri, ca sa exemplific, cand zic ca nu toti vor sa devina becali, fac referire la tanarul Daniel Buksa de pe Nautilus, cred ca iti amintesti de el. Nu voia decat sa apuce un drum, iar noi, in loc sa il sustinem, l-am daramat. Nu-mi zi ca nu toti au fost nedrepti cu el atunci. Ca prin cei cativa care au vociferat au fost voci cu greutate. Si la fel s-a intamplat si cu domnul Butuzea, a incercat sa ajute si a fost rastignit. Nu de tine, Feri, vorbesc, vorbesc de NOI. Comunitatea SF. Batranii nu mai pot face nimic pentru sefeul romanesc, o zic cu riscul de-a imi aprinde foc in cap. E ca si la fotbal. E nevoie de scouting. Campanii de publicitate. Tinerii talentati trebuie gasiti pentru ca exista. In sefeul nostru avem nevoie de-un Arsene Wenger. Si va aparea si publicul atunci. Sunt absolut convins de asta.
Sunt multe aspecte interesante de discutat, insa ma opresc si eu un pic asupra ultimului paragraf.
Pentru faptul ca nu exista o piata nu sunt vinovati neaparat cititorii, sau autorii, ci eu as arata cu degetul un pic si spre edituri.Insa si aici e cu dus intors. Unele au sisteme de distributie puternice, altele nu. Unele au o imagine de ani de zile in spate cladite pe titluri foarte bune altele sunt mai noi pe piata. Eu inteleg ca e criza, nu sunt bani, toti trecem prin asta( nu se intampla doar cuiva anume si restu sunt fericiti), insa am intalnit si exemple de edituri la care comanda postala a venit foarte greu( aproape o luna) si eu nu pot trage decat concluzia ca nu au interes sa vanda. Am ceva experienta in vanzari si pot spune ca atunci cind aveam o comanda online nu stiam cum sa fac mai repede sa o rezolv. Si nu cred ca e cazul sa se gaseasca scuze ca suntem prea multi care facem comanda prin posta ca stiu ca nu e asa. Si mai sunt si alte aspecte.Eu am dat doar un exemplu.
Au fost si carti care au mers foarte bine, Abatia fiind doar una dintre ele. Dar conteaza si ce contract i se propune scriitorului si cu ce satisfactii se alege el de pe urma muncii sale.
Ramane de vazut ce va mai fi in continuare…
cand am spus ca autorul scrie pentru sine si pentru cei pe care ii cunoaste am vrut sa afirm faptul ca nu exista nici o prospectare de piata, ca sa stim la modul serios ce s-ar dori. editurile nu comanda carti, eventual sunt de acord sa faca un gest de prietenie si sa publice cartea unui autor care e in relatii apropiate cu editorul. editurile nu platesc aproape niciodata autorii romani de sf, iar daca o fac, suma e simbolica. piata nu exista pentru ca – exceptandu-l pe hnu, care oricum face parte din categoria prietenilor – editurile nu promoveaza autorii sf, pornindu-se de la premisa ca oricum sf-ul e o literatura de nisa, iar autorul sa se promoveze singur. nu poti sa vorbesti de o piata, cand autorii sf sunt publicati – si vanduti – in cateva sute de exemplare. in aceste conditii, scrii ceea ce iti place si stii ca place celor pe care ii cunosti
@Liviu Radu – comentariile urmeaza, trebuie doar dospite. dar mi-a placut editorialul.
LIVIU=the best ever! Ar fi multe de spus si de comentat dar editorialul le sintetizeaza perfect! Felicitari! You are the fine man!
Frumos scris, ca de obicei cand e vorba de Liviu. Felicitari.
Totusi, Liviu, gresesti cand spui ca editurile nu comanda carti, gresesti. Abatia e un succes editorial provocat; daca n-ar fi fost imbiat de Nemira, Dan Dobos nu transforma o povestire mediocra intr-o trilogie stufoasa, ambitioasa dar finalmente confuza si (cel putin pentru mine…) nesatisfacatoare.
Intrebarea la care nu am raspuns e: de ce n-a continuat Nemira sa caute astfel de titluri ? Poate pentru ca Abatia n-a avut vanzarile fabuloase pe care parea sa le aiba la momentul respectiv ?
in primul rand, tot respectul pt eseu, liviu.
cateva precizari:
vreau sa cred ca un scriitor bun stie sa scrie si pt un public needucat literar si pt un public avizat.
povestea insasi este un numitor comun. reluand exemplul, fara vreo prefata lamuritoare (apropo, ar trebui sa vorbim si despre prefete), cititorul needucat nu ramane decat cu spectaculosul. fara “viermi”, autorul ar ramane fara un segment de public. liviu, ai satisfactii din aprecierile unui public de calitate, dar ma indoiesc ca ai respinge 1000 de cititori neavizati.
eu am vrut sa aduc in discutie atuurile genului sefe. oceanul din solaris sau zona din picnic ar fi fost mai greu prezente intr-o opera mainstream, iar fara ele, mesajul romanelor n-ar fi existat asa de percutant si fain. iata deci, cateva “instrumente” imaginative care ar ajuta mesajului si viziunii autorului (prezum ca exista).
si amintesc schimbarea de mentalitate a cititorului “grabit” de azi, diagnosticata excelent recent de baricco, in ultimul sau volum barbarii, eseu despre mutatie (asta apropo de liste de lectura)… ar trebui luata in seama… mai ales de catre cei ce se ocupa cu futurologia, ucronii si utopii.
ati inteles, dragos c e dragos c butuzea.
Lol, domnul Butuzea tocmai si-a asigurat o noua doza de dragoste din partea noastra, a celor carora le trebuie o precizare atat de aroganta ca aceasta de mai sus. Felicitari, mon cher.
perfect de acord cu dragos ca literatura sf porneste de la o libertate de expresie de care nu dispune mainstream-ul si de la lipsa oricarei inhibari a imaginatiei – evident, literatura sf are si ea canoanele ei.
draga eddie, poate ca unele edituri comanda lucrari – cazul Nemira e real – dar, in general, editurile prefera autori care nu le impun cheltuieli – chiar vineri am discutat cu un autor inca tanar, dar cu multe succese in literatura mainstream, e tradus, etc. care imi povestea ca un editor a fost efectiv fericit cand i-a spus ca-si doreste drepturile in carti.
Incerc sa ma lamuresc: deci editurile nu publica SF pt ca e de nisa, se vind citeva sute de exemplare si in general editurile nu vor sa cheltuiasca bani? Iar librariile sint pline de titluri foarte interesante – traduceri(asta o stiu precis)?
Cred ca am inceput post-ul asta de 5 ori si nu stiu cum sa-l continui. Nu are nici un sens finantziar. Editurile care fac numai traduceri fac foarte putini bani. Daca exista titluri de valoare care sint traduse poti sa profiti de longtail si sa vinzi pentru mult mai multi cititori. Puteti sa elaborati?
Editurile care publica numai traduceri fac putini bani din fiecare traducere, dar, daca scoti multe traduceri, banii se strang. O traducere inseamna cheltuieli in plus(copyright, traducator) dar si garantia ca vei vinde un numar de exemplare fara sa faci nici un fel de reclama. Dar nu despre traduceri discutam, ci despre publicarea autorilor romani. Acestia sunt considerati – din start – ca nerentabili (a se vedea Nemira, care nu publica romani). Se considera, in toata lumea, ca nu merita sa faci reclama la carti SF, pentru ca numarul de cumparatori nu se schimba, iar fanii afla oricum ce carti se publica si unde. In plus, un editor este obligat sa plateasca unui autor strain drepturile de autor (pentru ca acesta are agent si-si vinde dreptul de publicare in Romania printr-o agentie care vinde alte mii de titluri, iar agentia aceea, care primeste si ea o cota parte, nu-ti mai vinde nimic daca nu esti cu platile la zi), iar fata de romani nu are nici o obligatie, pe astia (autori sau traducatori) poate sa-i plateasca sau nu, dupa cum vrea si dupa interesele pe care le are…
Cred că ai dreptate Liviu. Şi mai cred că şi tu îmi dai dreptate când spun că şi din acest punct de vedere consider că Nemira a ales varianta corectă de abordare a problemei, nu cheamă pe nimeni şi nu promite nimănui marea cu sarea degeaba. Când o face se ţine de cuvânt şi aşa mi se pare mult mai corect decât să procedeze cum am auzit că se întâmplă la unele edituri. Un fel de hai că-ţi dau, după ce o facem dar nu doar că nu îţi dau nimic ci s-ar putea chiar să te coste.
corecta varianta? (vorbim de publicarea autorilor romani, da?) sper sa nu fie asta singura varianta de care sa avem parte.
[...] TURAMBAR: The Ragthorn SRSFF: Liviu Radu – Citeva invataminte [...]
[...] SRSFF: Sorin Camner – Cyberabad Days – ARTICOLE – TURAMBAR: The Ragthorn SRSFF: Liviu Radu – Citeva invataminte CITITOR SF: aspoiu – Alien: o franciza pe marginea prapastiei OBSERVATOR CULTURAL: Michael Haulica [...]
Bun. S-a scris, s-a discutat. Concluzia la care am ajuns, cel putin eu, e ca daca scriu in continuare sa scriu doar cu gandul ca oricum nu voi avea niciodata mai mult decat cateva sute de cititori, indiferent de calitatea si marimea textelor. Ca daca gandesc un roman bun si-l mai si scriu pot sa-mi iau gandul ca voi fi luat in seama de vreo editura, cu atat mai mult cu cat sunt un tinerel de douazeci si ceva de ani, absolut necunoscut publicului, chiar si celui initiat. De ce sa ma chinui atunci cu o munca deloc usoara, care cere timp si sacrificii? Din dragoste pentru SF? Dar dragostea nu tine de foame, nu-i asa?
Nu te chinui Dario, degeaba spui. Eu cel puţin nu te cred.
Iar de scris, Da, trebuie sa scri din dragoiste pentru Sf, din dragoste pentru literatura dar înainte de toate din dragoste pentru oameni.
Am auzit de curând despre nişte scriitori care au declarat că nu vor mai scrie. Am întrebat şi eu oare ce motiv poate exista în spatele unei astfel de decizii si mi s-a spus ca probabil şi-au simţit înşelate aşteptările. Ori că şi-au pierdut inspiraţia, au spus ce aveau de spus si cu asta basta. Iar eu, ca de obicei, m-am revoltat. Asta pentru că pe mine mă cunosc cel mai bine şi după mine judec lumea. Aşa că nu cred ca un scriitor poate să-şi termine ideile, nu atâta timp cât trăieşte în lumea asta, printre oameni. Chiar si cea mai banală discuţie poate naşte idea unei povestiri, chiar şi cea mai banală întâmplare poate inspira scrierea unui text pentru că acolo unde există o realitate există întotdeauna şi mii de posibile alternative ireale iar felul de percepţie a unui scriitor simte asta şi chiar exploatează aceste posibile lumi.
Iar cu asteptările…e şi mai simplu. Scrisul nu este asemeni unei munci ci mai degrabă seamănă cu o plăcere. Eu nu am nici un fel de aşteptări, nu scriu pentru a mă îmbogăţi, nu scriu pentru recunoaştere şi nu scriu pentru celebritate. Scriu pentru că am poveşti de spus şi simt nevoia să le spun. Mă bucur dacă cineva îmi citeşte poveştile, mă bucur dacă cineva îmi zice că-i plac…dar voi continua să scriu şi dacă toată lumea îmi va zice că sunt varză. Cel mult nu voi pune poveştile mele în altă parte decât în sertar sau pe blog-ul meu de unde să le citesc tot eu însumi din când în când. Cum mi-ar putea fi înşelate aşteptările dacă nu am nici măcar una? Pentru mine scrisul nu este un posibil mod de a obţine ceva ci doar o cale de refulare, un mod de a visa cu ochi deschişi, în mod controlat. În plus, crede-mă că nu mă interesează în mod deosebit dacă îmi publică cineva scrierile ori nu mi le publică. Eu le scriu pentru plăcerea mea şi dacă un editor ajunge la concluzia că nu este nimic plăcut în cititul textelor mele atunci îi respect gusturile, nu-i cer sa ma publice şi nu-l mai bat la cap cu scrierile mele. Dar de scris voi scrie pentru că este plăcerea mea, de scris voi scrie pentru ca ma ajută să mă înţeleg, voi scrie pentru că fiecare raţionament este complet doar atunci când gândul este pus în cuvinte. A fost o vreme când spuneam poveşti copiilor, a fost o vreme când scriam poveşti la comandă unor copii sau chiar şi unor oameni mari, acum e vremea când scriu poveşti la liber şi le citeşte cine vrea.Poate va fi cândva o zi când voi scrie doar pentru mine dar nu cred că va fi şi o zi în care nu voi mai spune ori nu voi mai scrie poveşti.
Dario, cind ai o poveste scrisa trimite-o unui editor de reviste sau antologii si ea isi va gasi locul in pagina tiparita. Daca nu de acel editor poate de altul sau de altul… Cind vei avea o carte, trimite manuscrisul unei ediuri. Iar daca nu-ti vor publica volumul, trimite-l altei edituri. Pina la urma se va gasi cineva s-o publice. Asa au facut toti cei care au acum carti publicate. Unora le iese din prima, altii trebuie sa bata la mai multe usi. Dar sa stii ca pentru fiecare carte exista un editor. Iar tu n-ai de ce sa-ti faci griji, ai deja citeva texte publicate (si remarcate), asa ca ai depasit deja prima etapa. Nu mai esti un necunoscut.
Sa vin si cu niste exemple. Ciprian Mitoceanu nu publicase nimic cind i-a aparut “Coltii”. Roxana Brinceanu publicase citeva povestiri, MArian Coman mai multe, tot citeva publicase si George Lazar (asta ca sa vorbim de Tritonic). HNU i-a debutat in volum pe Ladislau Daradici, Lucian Dragos Bogdan, Bogdan Bucheru, Robert David (or mai fi fost si altii si nu-mi mai aduc aminte), ai vazut in interviu si povestea debutului Onei Frantz. Bastion apublicat de asemenea debuturi in volum (Marian truta, Cristain M. Teodorescu).
Draga Feri, domnule Michael. Comentariile pe care le-am postat nu au avut nicidecum scopul de-a ma plange de ceva. Eu, ca si tine Feri, scriu pentru ca nu pot trai altfel.Am vrut doar sa atrag atentia asupra anumitor aspecte si ma bucur sa vad ca partial scopul meu a fost atins.
Domnule Michael, textele mele vor ajunge intotdeauna spre publicare. Totusi in ultimele luni pur si simplu nu am putut scrie. Nu mi-a iesit nimic.
Leave your response!
sondaje SRSFF
În acest moment nu sunt sondaje active.arhiva
rubrici
calendar
SRSFF recomandă: de ascultat
SRSFF recomandă: de citit
SRSFF recomandă: reviste online şi site-uri
edituri & librării recomandate de SRSFF
bloguri recomandate
etichete
cele mai recente articole
Cele mai comentate articole
comentarii recente