Antuza, eşti traducătoare, autoare, organizator/coordonator/lider de asociaţie SF, redactor-şef al revistei SRSFF, membru al SRSFF şi al Asociaţiei H.G.Wells-Timişoara, colaborator la mai multe publicaţii, fan SF de peste 30 de ani. Ai promovat SF-ul românesc în Marea Britanie (cu ajutorul colegilor timişoreni), şi nu numai (Euroconul 2012, este un alt exemplu) lăsând o frumoasă şi durabilă apreciere a seriozităţii, dedicării şi competenţei dovedite. Fără nicio exagerare, eşti singura doamnă a SF-ului românesc care s-a achitat responsabil şi consecvent de toate aceste roluri în decursul unei perioade atât de ample. Cum reuşeşti? Şi ce te determină?

Nu merit, nici pe departe, atâtea laude. Hai să mai tăiem din ele. Ca orice om, ştiu câte parale fac, şi, da, am făcut câte ceva pentru SF-ul nostru, dar nu m-am achitat de îndatoriri întotdeauna aşa cum s-ar fi cuvenit. Cum reuşesc să mai fac una-alta? În primul rând, îmi place. În al doilea, vreau. În al treilea, forţez mâna timpului – care se răzbună pe mine. Am o activitate de bază, tradusul – în şi din engleză, din foarte multe domenii. Urmează predatul, că, de, ce să fac dacă trebuie să trăiesc, eu şi alţii de pe lângă mine, şi SF-ul. SF-ul e doar pe locul trei? Nu. În fiecare zi rulez toate cele trei activităţi, în funcţie de priorităţi sau urgenţe. Ziua mea de lucru are cel puţin optsprezece ore. Nu e zi să nu fac ceva SF, măcar să urmăresc un film de gen. Nu e săptămână fără cenaclul H.G. Wells.

Cum caracterizezi anul SF&F românesc 2012?

Călduţ spre rece. Un an „histeric” precum vremea din primăvara lui, când am participat la Eurocon-ul de la Zagreb. A fost bine că ne-am dus, ne-a mai văzut lumea, a fost mai puţin bine ce s-a propus acolo.            M-am lămurit încă o dată, dacă mai era necesar, că defecţiunile fandomului nostru se reiau la scară europeană. Fapt grav. Şi, la fel de grav, premiile acordate nu mai au „greutatea” de altă dată. Ca oamenii ! Pe plan naţional a fost o inflaţie de premii. S-ar zice că România găzduieşte o puzderie de scriitori care merită, cu toţii, premiaţi. Of, of…

La nivel personal, m-au dezamăgit crunt, unii prin aşa-zise complimente, alţii prin atacuri gratuite, oameni cu care credeam că aş putea fi prietenă sau măcar aş putea colabora. Să-mi fie învăţătură de minte.

În altă ordine de idei, au apărut mai multe cărţi SF de autori români. Asta dovedeşte că unii tac, dar scriu/editează. Anul 2012 a fost salvat de Gaudeamus-ul recent.

E vreo diferenţă faţă de anii precedenţi?

Nu. Poate doar în numărul de cărţi. Au apărut cărţi mai bune decât în anii trecuţi şi rezistă, chiar gâfâind, revistele, tipărite sau virtuale. Unele, searbede şi pline de naivităţi, ar trebui să ia măsuri…

Care crezi că au fost evenimentele anului SF românesc 2012?

Toate evenimentele acestui an au fost importante, pentru că au fost foarte puţine. Ştiu, e sinistru, dar adevărat. Au fost Colocviul „Ion Hobana” (şi azi îmi pare rău că nu am putut participa la el cu o lucrare) şi târgul „Final Frontier” la Bucureşti. Au fost Zilele Helion, devenite un semi-RomCon, pentru că au inclus numai o parte din fandom. Şi a fost şi participarea la Eurocon.

La cel mai recent Gaudeamus s-au lansat atâtea cărţi SF, cinste cui le-a scris şi le-a tradus, încât aş zice că se ivesc timide speranţe de mai bine pe viitor. Accentuez pe „timide”.

Pot re/lansa traducerile din domeniul specializat anglo-saxon SF-ul românesc? Sunt traducerile importante?

Traducerile în română sunt importante. Cum altfel vom şti, de exemplu, ce loc ocupă SF-ul românesc în lume? Iar pentru autorii români, e foarte important să fie traduşi, dacă vor să treacă graniţele publicaţiilor româneşti. Românii sunt chiar mai pricepuţi într-ale scrisului decât unii premiaţi ai genului, care au fost premiaţi mai degrabă pentru idee decât pentru stil.

Care este condiţia editorului român? Şi a editorului român specializat în publicarea de ficţiune speculativă locală?

Sunt foarte supărată pe unii editori români. Dar nu de asta nu pot da genul de răspuns aşteptat la această întrebare, ci pentru că mi-e familiar un singur aspect al activităţii lor, tragic şi ruşinos: nu-şi plătesc traducătorii şi nici nu dau vreun semn când aceştia îşi solicită drepturile. Am păţit-o de mai multe ori: când am cerut insistent conducerii unor edituri un răspuns oficial privitor la drepturile mele băneşti, întârziate peste măsură, am primit mesaje de la cu totul alte persoane din editură, nevinovate, dar „băgate în faţă”, care mi-au spus ce-au putut, adică s-au străduit să mă „aburească”. Când dai telefon, şefii sunt veşnic în concediu sau plecaţi la congrese… Cei vizaţi de mine mă ignoră cu desăvârşire, eu fiind o slugă mult prea neimportantă ca să mă ia în seamă, darămite să mă plătească! Aceasta e o atitudine mai jignitoare decât faptul că nu mi-au dat sumele cuvenite. Precizez că metoda dispariţiei în stil struţ nu caracterizează doar editorii care publică SF.

Dar cea a autorului român de SF&F? Statutul râvnit de “scriitor profesionist” este o himeră în România?

Nu pot da un răspuns avizat la prima dintre aceste două întrebări. Scriu, da, însă sunt foarte critică cu mine însămi şi nu am încă un volum personal. În schimb, la a doua întrebare pot să-ţi răspund, cu mâna pe inimă, că nu se poate trăi din scris în ţara noastră şi nici nu cred că voi apuca vremurile când se va putea.

Care este condiţia traducătorului în România? Şi a traducătorului specializat de SF&F?

Amândoi sunt pe cale să moară de inaniţie. Vezi răspunsul la întrebarea referitoare la condiţia editorului român.

Fan, cititor specializat, consumator, ipostaze minore ale unui public captiv? Şi dependent de fapt de consumul de importuri? Răspândac și aplaudac? „Poporul” de la lansări? Un editor occidental afirma : „cititorii estici cumpără puţin, au putere mică de cumpărare dar pretenţii mari.” Te rog să comentezi!

Mă fac vinovată de a nu înţelege exact întrebările. Răspund cum mă taie capul.

Recunosc că sunt dependentă de consumul de importuri culturale.

Regret, dar nu mă mir, că mai există practica „poporului” adus la lansări. Cei mai distractivi sunt cei care vin la absolut toate lansările, că se dau sărăţele şi suc pe gratis. Aş vrea să-mi povestească cineva cum se manifestă asemenea personaje la Gaudeamus.

Ideea de consumator (şi cea de mentor, model în viaţă) îmi repugnă. Cuvântul defineşte o fiinţă care consumă – şi atât. Nu prea gândeşte, nu pune la îndoială, nu are criterii de valoare. Consumă, altfel moare. La asta s-a ajuns, de la minunatul Cogito, ergo sum al lui Descartes. Ca s-o dreg, hai să spun că iubitorul de SF trebuie să consume SF, altfel moare. Iar editorul francez citat are dreptate: normal că esticii sunt plini de mofturi. Măcar de atât să aibă parte.

Dar fandomul românesc? Ce opinie ai? Cum l-ai caracteriza?

Cuplurile se ceartă în bucătărie, se împacă în dormitor şi se ceartă din nou în camera de zi, la televizor. Aşa se întâmplă şi în fandomul românesc, care a dobândit o culoare stranie, un cenuşiu insalubru. Unii se complimentează când se întâlnesc faţă în faţă, apoi se umplu de noroi pe un site/blog/revistă. Asta e situaţia pe planul relaţiilor din fandom. Dacă ele s-ar îmbunătăţi, am avea, poate, mai multe întâlniri naţionale. Noi însă avem doar ifose şi frustrări şi pretindem să ni se ridice statui ori să ni se facă temenele. S-au accentuat frustrările unora care nu produc SF, ci doar critică la modul veninos, deconstructiv, deşi ar avea capacitatea intelectuală să se ocupe de lucruri pozitive. Pe lângă asta, suntem în criză de fani dedicaţi. Cititorul poate să fie fan, dar fanul nu trebuie să fie doar cititor.

Acum îmi dau seama, graţie acestei întrebări (mulţumesc, Cristi), că în 2012 s-au împlinit 30 de ani de când am intrat în fandomul românesc. Mă gândesc la toţi prietenii SF-işti pe care mi i-am făcut în vremea asta şi mă bucur că îi am şi acum, măcar pe unii. Ceilalţi să nu-şi facă griji, îi ţin minte şi pe ei.

Reprezintă mesianismul, psihoza şi nevroza fandomului românesc? Este „vedetismul SF” o proiecţie de compensare pentru ratare şi insignifianţă?

Psihoza şi nevroza da, sunt la ordinea zilei, chiar dacă se manifestă mascat. Mesianism e mult spus, cunosc numai două cazuri în fandomul nostru, unul prea sonor, altul incapabil să se exprime clar. Nu cred că e vorba de vedetism, cât de frustrare (a câta oară sunt nevoită să folosesc acest cuvânt în interviul nostru?). Cred că tinerii din fandom nu pun suficient accent pe (auto)educaţie şi decenţă, iar cei mai puţini tineri suferă de sindromul privitului de sus.

Care sunt cei mai importanți autori de SF&F ai ultimelor două decenii?

Nu pot da decât un răspuns subiectiv: Vernor Vinge, Gene Wolfe, Alastair Reynolds, Neil Gaiman şi toţi ceilalţi care scriu ca ei. Aceştia îmi plac mie. În ce priveşte genul fantasy, Robin Hobb e singura scriitoare adevărată.

Care sunt autorii tăi români preferaţi? De ce?

Silviu Genescu, Marian Truţă, Dănuţ Ungureanu, Liviu Radu.

Silviu: pentru că e printre foarte puţinii care scrie SF curat şi cu valoare universală. Marele lui ghinion, din perspectiva succesului, e că nu s-a născut unde trebuia. Scrie texte care se pretează excelent la tradus în engleză. Mulţi nu-l pricep, dar e numai vina lor.

Marian: pentru că e un povestitor extraordinar, pentru că scrie un SF atât de credibil, încât mă sperie. Uneori, dimineaţa, în faza de pre-trezire, aştept să-mi aterizeze Gagarin în dormitor.

Dănuţ: pentru stilul subtil al povestirilor scrise cu multă fineţe, dar având un efect tulburător.

Liviu: pentru subtilitatea scrisului, pentru că trece din real în SF cu uşurinţa cu care mergi dintr-o cameră într-alta.

Ce crezi că-i rezervă viitorul SF-ului românesc? Vor supravieţui prea puţinele edituri româneşti care publică SF românesc?

Da, editurile vor supravieţui, ca şi SF-ul, nu doar cel românesc, dar cum îşi vor aşterne, aşa vor dormi.

Eşti o persoană discretă care „tace şi face”. De ce eşti atât de rezervată?

Cred că e ereditar, moştenire de la bunicul meu, doctor în filosofie şi cu studii religioase făcute la Roma. Când să lucrez, dacă mă preocup să fiu vizibilă? Nu trebuie să fii modest, dar nici să te vâri lingură-n toate.

Pe lângă asta, fandomul românesc, pe care tocmai l-am descris, nu mă îndeamnă deloc la socializare. Dimpotrivă! Cel european nu-i cu nimic mai bun, doar că îl cunosc mai puţin. Nu tolerez răutatea voită, mascată cu scuza „n-am vrut”. Poate că n-ai vrut, dar ţi-a reuşit perfect! Aşa că prefer să-mi aleg compania şi, în ultimii ani, am devenit foarte selectivă. Din ea nu vor face parte niciodată cei care jignesc. Care nu mai recunosc că au spus anumite lucruri urâte şi susţin că, de fapt, au fost foarte bine intenţionaţi. Care nu înţeleg, dar se exprimă. Cărora le e străină ideea de a gândi înainte de-a rosti. Care mă privesc de sus şi-mi spun „draga mea”, ca şi când ar fi mai bătrâni, mai înţelepţi, mai capabili… Să nu-mi spuneţi că sunt singura care cred asta.

Simţi că ai o responsabilitate faţă de SF-ul românesc?

Da şi nu. Îl voi sprijini de câte ori voi considera că merită. Până nu demult, am făcut-o şi când nu a meritat. Am ajuns să-mi pară rău. Aşa că am întors foaia.

Eşti membră a Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy şi redactor-şef al Revistei SRSFF. Cum ai caracteriza activitatea SRSFF din ultimii patru ani? Ce ar trebui făcut în viitor?

Când devii membru al unei grupări, o faci ştiind ce scopuri şi resurse are, pe ce principii se bazează etc.

E normal să faci mai întâi tu ceva pentru ea, nu să ceri să facă ea pentru tine. Dacă simţi nevoia de sprijin, atunci baţi mai întâi un stâlp în pământ, nu ceri pământului să-l rodească singur.

S-au reproşat multe societăţii noastre, chiar de la înfiinţare. Susţinere am primit, de la unii mult, de la alţii, tot mult, dar sub formă de injurii şi sabotaj direct. Doar o mână de membri ai societăţii se implică în activităţile organizate. Ceilalţi, cum îi rogi ceva, cum devin foarte ocupaţi. A dispărut ideea de a face un lucru „for love”. De ce? În loc să pierd timp să-i întreb pe unii, pe alţii, mai bine traduc sau scriu o povestire.

Cu toate astea, SRSFF a făcut câte ceva de când a apărut. Cei interesaţi de statistici pot cere date precise de la colegii mei, mai avizaţi ca mine. Ce ar trebui făcut în viitor? N-ar strica să înmulţim contactele cu cei din ograda noastră, dar şi cu exteriorul. Personal, dacă tot am fost unsă redactor-şef (spre cumplita disperare a unor plângăcioşi), va trebui să dau dovadă de corectitudine şi stricteţe. E nevoie de mai multă seriozitate şi implicare, a noastră şi a colaboratorilor.

Mulţumesc, Antuza şi îţi urez succes în continuare.

© Antuza Genescu & Cristian Tamaș.