World Fantasy este o convenție mai aparte. Numărul de participanți este limitat. În momentul în care se atinge mia, lista publică se închide și acceptarea se mai face numai pe bază de credite literare. Asta deoarece este printre puținele convenții dedicate aproape exclusiv profesioniștilor. Spre deosebire de Worldcon, care este o convenție a fanilor, cu un număr nelimitat de participanți și paneluri gîndite să satisfacă în primul rînd curiozitatea și foamea fanilor, la World Fantasy, majoritatea panelurilor sînt orientate către interesul scriitorilor și al artiștilor.

Este o convenție mai aparte și pentru că o bună parte a evenimentului se desfășoară cu adevărat în afara panelurilor, la cafenea, la bar, în apartamentul convenției (consuite) și la petreceri. Panelurile sînt mai mult o manieră de publicitate pentru participanți și o modalitate pentru public de a-i cunoaște pe aceștia. Iar cînd spun public, mă refer în primul rînd la agenții literari (și editorii) care vor să-i vadă pe scriitori cum se comportă în public, cum vorbesc, cum se descurcă. Sau publicul format din scriitorii care vor să-i vadă pe agenți și editori vorbind la un panel, înainte de a intra într-o relație de afaceri cu ei, înainte de a le propune un proiect, sau chiar înainte de semna contractul. Panelurile la World Fantasy sînt ca un soi de carte de prezentare.

De aceea am fost prezent numai la cîteva paneluri, petrecîndu-mi restul timpului în reîntilniri cu prieteni și cunoștiințe, sau cunoscînd oameni noi. Repet, World Fantasy este o convenție profesionistă și marea majoritatea a membrilor vin pentru a înnoda sau reînnoda legături și parteneriate, pentru a discuta contracte și pentru a crea noi oportunități.

Pe scurt, am participat la cinci paneluri, trei lecturi și pentru prima oară la un business meeting al SFWA. De departe, cea mai interesantă a fost întîlnirea SFWA, care mi-a dat prilejul unei priviri în spatele cortinei, asupra rotițelor care mișcă mecanismul acestei organizații.

Primul panel a fost Lost in Translation, avîndu-i ca participanți pe: Jeff VanderMeer (moderator), Aliette de Bodard (Franța), Yves Ménard (Quebec, Canada), Karin Tidbeck (Suedia) și Gili Bar-Hillel (Israel). S-a discutat intens și adeseori comic despre capcanele traducerii din limba engleză în alte limbi și a publicării autorilor americani în alte țări. Din păcate nu s-a atins deloc subiectul traducerii din alte limbi în engleză și respectiv publicarea scriitorilor străini în America, deși cu excepția lui Bar-Hillel, toți ceilalți erau scriitori, iar nu traducători. Mai mult, cu toții au mărturisit că s-au zbătut o viață întreagă pentru a pătrunde pe piața americană și numai doi dintre ei au volume în engleză. Bineînțeles, sala fiind plină de scriitori americani care abia așteaptă să fie traduși în alte limbi, subiectul a fost incitant pentru toți, mai puțin pentru mine, pentru o scriitoare de origine rusă (care stătea în rîndul din fața mea și ofta nemulțumită)  și de asemenea pentru trei din cei cinci participanți la panel.

Al doilea panel a fost The Real World in Fantastic Fiction, avîndu-i ca participanți pe: Ian Drury (moderator), Donald Crankshaw, Geoff Hart, Kristin Janz, Christopher Kovacs și Kenneth Schneyer. Două aspecte mai interesante au reieșit din discuție: în primul rînd că există un număr din ce în ce mai mare de cititori care fie sînt oameni de știință, fie au o cultură științifică solidă. Iar această masă în creștere asaltează editurile și blogurile sau site-urile scriitorilor cu plîngeri în privința inexactităților sau erorilor științifice din cărțile lor. Pornind de la teorii științifice care sfidează cunoașterea actuală și ca atare nu au nici o fundație și ajungînd pînă la mici inexactități topografice sau ale transportului în comun, de stilul,  „scena asta nu poate fi adevărată pentru că personajul nu putea lua tramvaiul la 10:42 ca să ajungă la birou la 11:09 pentru că în zona din care a luat tramvaiul acesta nu circulă decît din jumătate în jumătate de oră și deci îl putea lua doar la 11:00 și ajungea la birou cu un sfert de oră mai tîrziu.”  Mda, dacă în realitate clădirea a sărit în aer la 11:11, atunci e relevant, dar altfel cui îi pasă?

Oricum, ideea este că pe continentul nord american există un trend al celor mai nerd cititori. Pentru mulți dintre aceștia acuratețea poveștii este mult mai importantă decît experiența literară. Ceea ce pe de-o parte este rău, pe de altă parte… nu este rău oricum te-ai uita.

Al doilea aspect interesant a fost legat de problemele plasării poveștii în alte culturi care îi sînt străine autorului. Discuții relativ asemănătoare cu cele pe care le avem noi pe acest subiect. Diferența este că pe mulți dintre ei nu-i interesează realmente să respecte adevărul cultural, deoarece publicul lor țintă este cel american și acesta va înghiți oricum acel tip de greșeli. Cu atît mai mult cu cît acțiunea se petrece să zicem în Praga și orașul arată și se simte foarte mult ca Detroit, iar cehii sînt niște americani care teoretic vorbesc o altă limbă. Publicul va fi cu atît mai fericit, pentru că totul îi va fi foarte familiar și va avea parte de o lectură ușoară.

Al treilea panel a fost Call Yourself An Editor, avîndu-i ca participanți pe: Jack Dann (moderator), Ellen Datlow, Gordon Van Gelder, Sharyn November, Patrick Swenson și Ann VanderMeer. Cîteva idei interesante aici—s-a discutat despre rolul editorului, atît în ceea ce privește povestirile cît și  romanele. S-a încercat reliefarea distincției dintre aceste două roluri și care sînt exact funcțiile fiecăruia. Într-un panel anterior s-a discutat despre self-publishing și majoritatea editorilor și scriitorilor prezenți au concluzionat că  s-a schimbat radical viziunea asupra acestui aspect de anul trecut pînă acum. Dacă pînă anul trecut orice editor profesionist și orice scriitor profesionist nu vroiau în ruptul capului să accepte pe cineva care a recurs la self-publishing și în principiu un asemenea individ nu mai avea acces la piața profesionistă decît ca excepție, anul acesta a adus multe surprize și rasturnări pe piața de carte.

Cum trei dintre editorii din acest panel au fost și în acel panel, s-a readus în discuție problema self-publishingului. Cu toții au admis că deși la ora actuală acesta este luat în considerare și că volume sau povestiri self-published sînt considerate pentru recenzii și premii, aceste texte netrecute prin mîna editorilor suferă în marea majoritate. Multe cărți cu real potențial de premii și vînzări fabuloase ajung doar la a fi menționate într-o notă de subsol din cauza greșelilor de gramatică, de ortografie, de paginare și de dezvoltare a poveștii.

S-a constatat că antologiile sînt în declin după un deceniu în care au condus lumea literaturii, pentru că publicul nu mai citește povestiri. Totul este ciclic și genul scurt va renaște probabil în următorul deceniu.

Patrick Swenson este publisherul editurii Fairwood Press și a explicat atitudinea editurilor mici—scoate cîte un titlu comercial ca să producă mai mulți bani ca să poată lansa apoi cîteva titluri pe care le dorește el personal publicate, dar care nu vor avea vînzări nemaipomenite. Diferența dintre aceste small presses din America și cele din România este că aici publisherul nu publică nicio carte atîta timp cît nu are de la început bani să acopere toate cheltuielile, iar banii produși în urma acestei cărți să fie folosiți doar pentru royalties și următoarea carte.

În final, unul dintre scriitorii din public a pus o problemă la care editorii s-au cam bîlbîit: în ultimii ani, editurile le cer autorilor să facă din ce în ce mai multe pentru cartea lor — trebuie să lucreze cu un editor plătit de ei înainte de a prezenta cartea la editură, pentru ca aceasta să fie într-o formă ideală; odată cartea acceptată, autorul este așteptat să înceapă o campanie pe cont propriu ca să-și promoveze viitoarea apariție; după publicare, autorul trebuie să facă un tur pe banii lui, ca să-și promoveze cartea; și cel puțin pentru primele trei-patru cărți cu editura respectivă, mare parte din campania de marketing este pe umerii lui și cu banii lui. În aceste condiții, care este diferența dintre self-publishing și publicarea de către o editură? Și nu toate aceste lucruri i-au împins pe mulți scriitori să treacă la self-publishing și să nu mai aștepte ani de zile pînă cînd reușesc să fie acceptați de o editură, pentru ca apoi să facă de fapt singuri mare parte din muncă?

Răspunsul a fost că depinde de la editură la editură… Mda.

Al patrulea panel a fost Maps in Fantasy Literature  la care au participat: Bill Willingham (moderator), Robert Boyczuck, Laura Goodin, Matthew Johnson, Sara Simmons și Jo Walton. A fost un panel distractiv și interesant, în care Jo Walton a dominat. Concluzia este că hărțile sînt irelevante în mare parte a cărților în care apar. În special în cărțile de fantasy, unde personajele pot ajunge în orice loc doresc prin magie și deci hărțile nu le folosesc la nimic. Sau ca în cazul lui Patrick Rothfuss, unde harta arată orice,  mai puțin locurile în care se întîmplă povestea.

Ideea este că trebuie să-ți pui cîteva întrebări înainte de a decide dacă vei avea o hartă sau nu în carte: Are nevoie personajul tău de o hartă? Îi place personajului tău să călătorească? Cît de mare este distanța de 100 km în lumea ta? Am nevoie să prezint cum arată lumea fizică,  sau am nevoie să arăt mentalitatea oamenilor din locurile poveștii?

În fine, al cincilea panel a fost Speaking of Year’s Best…, cu Gary K. Wolfe (moderator), Ellen Datlow, Jo Fletcher, Paula Guran, Jonathan Strahan și Liza Groen Trombi. Am să menționez numai o parte din romanele apărute în 2012 și aflate pe listele de best of ale acestor critici și editori.

Gary K.Wolfe :

The Killing Moon” (Orbit), de N.K. Jemisin

The Drowning Girl” (Roc), de Caitlin R. Kiernan

Railsea” (Del Rey), de China Mieville

Ellen Datlow :

The Troupe” (Orbit), de Robert Jackson Bennet

The Rook Files” (Back Bay Books),  de Daniel O’Malley

The White Forest” (Touchstone),  de Adam McOmber

The Drowning Girl” (Roc), de Caitlin R. Kiernan

Immobility” (Tor Books), de Brian Evenson

Zeuglodon” (Subterranean Press),  de James P. Blaylock

Jo Fletcher:

Railsea” (Del Rey), de China Mieville

The City’s Son” (Flux), de Tom Pollock

„Blood’s Bride”, de un autor căruia nu i-am recunoscut numele.

Liza Groen Trombi:

Railsea” (Del Rey), de China Mieville

The Drowning Girl” (Roc), de Caitlin R. Kiernan

The Apocalypse Codex” (Ace), de Charles Stross

The King’s Blood” (Orbit), de Daniel Abraham

The Chaos” (McElderlly Books), de Nalo Hopkinson

The Ruined City” și „The Wanderers” (Spectra), de Paula Brandon

Jonathan Strahan:

Throne of the Crescent Moon” (DAW), de Saladin Ahmed

Blackwood” (Strange Chemistry), de Gwenda Bond

A Red Country”  (Orbit), de Joe Abercrombie

The Diviners” (Little, Brown Books), de Libba Bray

A Face Like Glass” (Pan Macmillan), de Frances Hardinge

Zeuglodon” (Subterranean Press), de James P. Blaylock

În fine, am lăsat pentru sfîrșit ședința SFWA. S-a discutat despre reorganizarea asociației și schimbarea caracterului consiliului de conducere. De la început, boardul a fost alcătuit din reprezentanții regiunilor geografice stabilite în codul asociației însă în ultimii ani nu au existat reprezentanți din partea Canadei, Australiei, Noii Zeelande și zonei Caraibilor. Exact înainte de World Fantasy au ieșit la înaintare un scriitor canadian pentru Canada și un scriitor australian pentru Australia și Noua Zeelandă. S-a discutat despre editurile puse sub observație, condițiile impuse acestora de către SFWA și termenul pînă la care fiecare are de îndeplinit condițiile.

Bineînțeles că nu m-am putut abține și i-am întrebat cum reușesc să-și impună aceste condiții editurilor și de ce acestea i-ar asculta. Trecînd de confuzia produsă de o asemenea întrebare (cum adică să nu ne asculte!), au încercat să reitereze principiile pe care s-au bazat fondatorii asociației cu decenii în urmă—sînt o organizație non-profit, care nu-și propune să publice scriitori,  reviste,  cărți,  albume de artă sau orice altceva pentru care ar putea fi acuzați de partizanat. Sînt conduși de consiliul director pentru mare parte din decizii și de votul tuturor membrilor pentru toate celelalte decizii. Iar bordul director este format din oameni din zone geografice diferite, cu interese diferite și ca atare nu se pot constitui într-o formațiune regională, în care să primeze interesele unei regiuni. Iarăși, nu pot fi acuzați de partizanat. Toți membrii sînt doar scriitori, nu există editori sau agenți, deoarece aceștia ar putea trage sforile din interior.

În ce privește editurile, imensa majoritate a acestora își plătesc autorii la timp. Iar excepțiile sînt date de condiții speciale, de genul în pragul falimentului, iar nu de reaua voință a publisherilor. Toți publisherii știu că dacă nu-ți plătești autorii ai o viață scurtă, iar SFWA va fi acolo să ți-o facă și  mai scurtă. Editurile ținute sub observație sînt din categoria celor care au avut parte de cîțiva ani mai grei din cauza recesiunii și SFWA i-a ajutat cu specialiști în finanțe și avocați să treacă peste momentul dificil și să se ridice iar pe linia de plutire. Există o singură excepție, o editură al cărei nume nu mi l-am notat la momentul potrivit, editură care într-un final a dat faliment și SFWA a fost alături de ei să-i ajute să-și plătească toate datoriile înainte de ultima suflare. Restul editurilor ținute sub observație sînt acum pe profit, iar autorii lor foarte fericiți.

O altă idee interesantă a fost cea a unui calendar de evenimente, la care poate adăuga evenimente orice membru al asociației. Iar evenimentele în cauză nu sînt doar convenții, ci și lansări de carte, tururi de scriitor, data la care o carte sau alta iese pe piață și se poate găsi în librării, lecturi făcute de scriitori în locuri publice, etc. Absolut orice eveniment, cît de mic sau cît de mare, în care este implicat un scriitor.

Ar mai fi o groază de spus despre World Fantasy, însă nu are nici un rost să stric toate surprizele. Cel mai bine ar fi să participați la următoarea convenție pentru a le gusta pe toate. Așa că doar voi trece în revistă cîteva puncte care mi-au plăcut mai mult:

— în sacoșa participantului am primit undeva spre 40 de cărți și reviste, valoarea totală a acestora fiind dublă costului de participare la convenție. Și ca să nu credeți că au fost numai publicații de mîna a treia, vă pot spune că i-am avut în sacoșă pe Terry Pratchet, George R.R. Martin, Jo Walton, vreo patru numere din revista F&SF, Tim Powers, Patrick Rothfuss și mulți alții.

— a fost organizată o seară de autografe, într-o sală imensă, în care puteau încăpea lejer 400 de scriitori, fiecare la masa lui. După ce m-am învîrtit cu prietenul Cătălin Sandu pentru jumătate de oră printre mese, observînd că de pildă coada la autografe la Patrick Rothfuss era la fel de mare ca cea pentru Charles de Lint sau Guy Gavriel Kay, colegii mei din Stop-Watch Gang m-au tras la o masă de autografe a grupului, alături de Tony Pi, Suzanne Church, Stephen Kotowych și Brad Carson, unde am semnat CD-uri. Da, grupul s-a prezentat cu o antologie de audio-povestiri cu hiturile grupului din ultimii ani. Mare success. Mare!

— am fost la o lectură a lui Peter Straub. Nu este făcut pentru așa ceva și nici nu știe să-și aleagă fragmentul pentru lectură. Dezamăgitor. Mă așteptasem la altceva. Apoi am fost la o lectură a lui Suzanne Church din volumul de povestiri care-i va apărea la editura Edge în primăvara anului 2013. Senzațional. În fine, am fost și la o lectură a lui John Joseph Adams. Curios, ce ar putea citi băiatul. Ei bine, nimic. El a făcut doar introducerea pentru doi dintre scriitorii din viitoarea lui antologie cu supereroi. Hm.

— Gordon Van Gelder nu este cum mi l-am închipuit. Dar mi-a lăsat o impresie mai bună decît J.J. Adams.

— după cum ați înțeles mai devreme, la convenție au fost doi români, nu numai unul. Cătălin Sandu a bîntuit saloanele și panelurile convenției ca un adevărat haiduc.

— seara s-au ținut petreceri cu atît de multe băuturi și mîncare că puteai rezista trei zile ca-n povești. Cele mai aglomerate petreceri au fost a editurii TOR, a editurii ChiZine Publications (cea mai pe val small press din ultimii ani) și a VanderMeerilor. La ultima m-am ales cu o carte de excepție, care realmente mi-a căzut în poale. Tocmai ajunsesem la petrecere, eram în ușă și încercam să-mi fac loc înăuntru și m-am trezit cu un iepure mare și alb în brațe. C\nd am văzut ochii disperați ai celor din jur și mîinile întinse să mi-l zmulgă, mi-am dat seama că este un iepure de valoare și am dat să fug cu el. Dar Jeff a strigat după mine. Jeff VanderMeer arunca cu el în mulțime pentru a alege cîștigătorii premiilor speciale. Iar premiul a fost prima ediție cu ilustrații a cărții An A to Z of the Fantastic City, de Hal Duncan, cu autograful numărul 22 pe pagina de gardă. Carte scoasă de Small Beer Press.

—sîmbătă seara am stat la un concert de trei ore găzduit de Charles de Lin și invitații săi. Invitații fiind editori, scriitori și ilustratori celebri. Absolut delicios.

— Patrick Rothfuss arată exact ca G.R.R.Martin în tinerețe. Ce-aș mai putea adăuga?

— Scott Edelman este un gurmand care și-a petrecut un sfert din timpul convenției alergînd prin Toronto și încercînd cele mai exotice și rafinate restaurante și cafenele. Oprindu-l doar ca să-i spunem hello pe un hol, am stat jumătate de oră cu gura căscată la tot ce ne-a povestit că a mîncat cu o seară înainte.

— gazda premiilor a fost Gary K. Wolfe care a vorbit superb. Nu am mai rîs de mult cum am rîs la poantele și sarcasmele lui. Marea majoritate bine-meritate. Un moment emoționant al premiilor a fost premiul pentru antologia The Weird, unde Ann VanderMeer a vorbit printre lacrimi despre toți scriitorii care au trăit (și o bună parte din ei) au și murit în sărăcie.

Primul meu World Fantasy a fost o experiență cu adevărat fantastică. Pentru cine poate ajunge la anul, la Brighton, în Anglia, nu ezitați. Sau dacă la anul sînteți ocupați exact în acea perioadă, rezervați-vă un loc din timp la World Fantasy din 2014, în Washington, D.C., S.U.A.

Trebuie să închei acum, pentru că mă pregătesc să plec la SFContario, convenția SF&F de toamnă a Toronto-ului. Deschiderea a avut loc acum trei sferturi de oră, dar lucrurile interesante abia încep.

© Costi Gurgu (all rights reserved)

Nota redacției : toate linkurile au fost adăugate de redacție în scopul vizualizării unor detalii pe care le-am considerat importante. Mulțumim.

World Fantasy Convention : http://www.worldfantasy.org/