S-a afirmat, cu anumită dreptate, că scriitorii SF au renunţat să se mai gîndească într-un mod serios la viitorul apropiat. Problema, aşa afirmă înţelepciunea banal-convenţională, este faptul că atît de multe elemente ale lumii reale se schimbă acum atît de rapid şi atît de imprevizibil, încît pare să nu existe vreo percepţie a unui drum clar în faţa noastră. În schimb, scriitorilor din trecut le-a fost mult mai uşor. Puteau vedea modul în care lucrurile mergeau, puteau simţi vînturile schimbării. Ritmul schimbărilor tehnologice şi sociale se intensifica dar încă nu se transformase într-un uragan de inovare fără sfîrşit şi de învechire rapidă a tuturor obiectelor înconjurătoare. Temeliile prezentului păreau mai sigure. Nu sînt sigur că aşa fost.

Sînt de acord că speculaţiile serioase despre viitorul apropiat au fost cu unele excepţii onorabile în general neglijate dar nu sînt convins că ar fi deosebit de dificil să scrii despre viitor în prezent, spre deosebire de acum douăzeci sau cincizeci sau o sută de ani în urmă. O astfel de atitudine mi se pare că ar postula că perioada noastră ar fi excepţională şi nu sunt sigur că este cazul. Există un foarte puternic principiu interpretativ în ştiinţă care afirmă că nu este înţelept să faci declaraţii cu privire la excepţionalitatea punctului propriu de vedere.

În cosmologie, de exemplu, insistînd asupra faptului că Pămîntul s-ar afla în centrul tuturor lucrurilor duce la o vizualizare deformată a universului, ordinea cerească trebuind să fie modificată pentru a face ca Soarele să se învîrtă în jurul Pămîntului. Este mult mai simplu şi mai elegant să presupunem că Pămîntul nu ocupă o poziţie specială în cadrul sistemului solar. Tot aşa cum retrogradarea Soarelui la statutul de a fi doar o altă stea conduce la o apreciere mult mai complexă asupra locului nostru de-a dreptul ne-excepţional în galaxia pe care o numim Calea Lactee. Şi presupunînd că galaxia Calea Lactee nu este decît o galaxie spirală ne-excepţională conduce la ideea că Big Bang-ul a fost punctul de plecare al creării nu doar a materiei, ci şi a constituirii a ceea ce numim realitate, continuumul spaţio-temporal. Chestii grele, într-adevăr – şi ce au de a face cu SF-ul ? Nu prea mult, poate, dar sugerez că acelaşi Principiu al Mediocrităţii – respingerea faptului că punctul nostru de vedere ar fi cumva privilegiat – ar trebui să se aplice la fel de cinstit istoriei aşa cum se aplică studierii planetelor şi galaxiilor.

[nggallery id=17]

Indiferent dacă SF-ul este sau nu literatura Iluminismului sau a Revoluţiei Industriale, SF-ul a existat în forma pe care o recunoaştem în prezent doar de cîteva secole, şi posibil chiar mai puţin de atît. Aş spune, de fapt, că nu a existat aproape nici un punct din ultimii 150 – 200 de ani în care să fie mai uşor sau mai greu de a pronostica viitorul decît acum. 2012 este uimitor de greu de a fi înţeles şi înşfăcat dar să nu uităm că în 1912 trebuie să fi părut la fel. H.G. Wells, care s-a născut cu un secol înaintea mea a trăit şi a fost contemporan cu introducerea exploatării electricității, a mecanizării, a zborului cu aparate mai grele decît aerul, cu două războaie mondiale, cu armele atomice, cu radioul şi televiziunea şi cu zorii turboreactoarelor. Din toate punctele de vedere este un număr impresionant de realizări excepţionale înghesuite într-o singură viaţă -, dar nu cred că viaţa lui Wells a fost excepţională în această privință. Aceleaşi lucru poate fi spus despre aproape orice scriitor născut de la începutul secolului al nouăsprezecelea. Viitorul a sosit întotdeauna mai repede decît ne dorim şi desigur, nu are nicio obligaţie de a le face viaţa mai uşoară scriitorilor de SF.

© Alastair Reynolds (all rights reserved)

Traducere de Cristian Tamaș

Textul a fost tradus și publicat cu permisiunea domnului Alastair Reynolds. Îi mulțumim.

Titlul original : „On mediocrity”:  http://approachingpavonis.blogspot.com/2012/10/on-mediocrity.html

Approaching Pavonis Mons by balloon : The blog of SF writer Alastair Reynolds

Alastair Preston Reynolds (născut în 1966, Barry, Wales, Marea Britanie) este unul dintre cei mai valoroși scriitori contemporani de science fiction. A studiat fizica și astronomia la Universitatea din Newcastle, Anglia. Doctorat în fizică la Universitatea St Andrews, Scoția. A lucrat ca fizician și astronom (între 1991 și 2004) la European Space Research and Technology Centre (Noordwijk, Olanda), o filială a ESA (European Space Agency). După 2004 devine scriitor profesionist.

A debutat în iunie 1990 în revista britanică Interzone cu povestirea „Nunivak Snowflakes”. Au urmat povestirile „Dilation Sleep”, (septembrie 1990, Interzone nr.39), „A Spy in Europa” (iunie 1997, Interzone nr.120),  „Galactic North” (iulie 1999, Interzone nr.145) iar primul său roman, „Revelation Space” a fost publicat în anul 2000.

Este laureat al Premiului BSFA 2001 pentru romanul „Chasm City”, al Premiului Sidewise for Alternate History pentru povestirea „Fixation” și al Premiului japonez Seiun pentru povestirea „Weather”.

Nominalizări la Premiile Hugo 2011 pentru nuvela „Troika”, la Premiile BSFA pentru romanele „Absolution Gap” și „The Prefect”, trei nominalizări la Premiul Arthur C.Clarke pentru romanele „Revelation Space”, „Pushing Ice” și  „House of Suns”.

Site-ul lui Alastair Reynolds este www.alastairreynolds.com

Bibliografie

Romane

Seria Poseidon’s Children

Blue Remembered Earth, 2012

On The Steel Breeze”, anunțat pentru 2013

Seria Revelation Space

Revelation Space”, 2000

Chasm City”, 2001

Redemption Ark”, 2002

Absolution Gap ”,  2003

The Prefect”, 2007

Alte romane :

Century Rain”, 2004.

Pushing Ice”, 2005.

House of Suns”,  2008

Terminal World”, 2010

Culegeri de povestiri :

Alastair Reynolds – „Câinii de diamant. Zile pe Turcoaz” (Diamond Dogs, Turquoise Days: Tales from the Revelation Space Universe, 2003), traducere de Adriana Moșoiu, ed. Nemira, 2008

„Zima Blue and Other Stories”, 2006

„Galactic North”, 2006

„Deep Navigation”, 2010